Pelin (Artemisia absinthium): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Pelinul (Artemisia absinthium) este planta cenușiu-argintie, cu miros puternic și gust foarte amar. Este unul dintre ingredientele absintului, iar cuvântul „vermut” vine din numele ei german.¹ Agenția Europeană a Medicamentului îl recunoaște, pe baza utilizării tradiționale, doar în medicamente autorizate, pentru pierderea temporară a poftei de mâncare și pentru tulburările digestive ușoare, cu o limită zilnică pentru tujonă, substanța lui toxică pentru sistemul nervos.² În România, pelinul este pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman și nu poate fi vândut ca produs prelucrat sau ca supliment alimentar.³ Mai jos afli cum îl recunoști, prin ce se deosebește de pelinariță și de tarhon, ce este tujona, ce adevăr se ascunde în povestea absintului și ce spune legea.

Ce este pelinul

Pelinul este o plantă perenă din familia Asteraceae. Genul lui, Artemisia, are între 350 și 500 de specii, mai ales în emisfera nordică.⁴ Numele științific al speciei i l-a dat Linné, în 1753.⁴ Planta e aromată, are tulpini cenușii, uneori lemnoase la bază, și crește de obicei între 40 cm și 1,5 m.^{4, 5}

Numele genului vine de la Artemis, zeița vânătorii, și de la Artemisia, regina Anatoliei.⁴ Numele românesc „pelin” vine din bulgară, iar dicționarele îl leagă de slava veche pelynŭ.¹ De la grecescul apsinthion vine absintul: Scriban explică cuvântul grecesc prin „fără dulceață”.¹

Gustul foarte amar este semnul lui cel mai cunoscut. Farmacopeea Europeană cere pentru planta uscată un indice de amăreală de cel puțin 10.000,⁶ iar absintina, substanța care dă amăreala, se simte chiar diluată la 1 g în 70 de litri de lichid.⁸ Pelinul a ajuns ingredient în băuturi, în vermut și în absint, așa că are o istorie mai încărcată decât a celor mai multe plante. O afli mai jos.

Cum arată pelinul

Pelinul se recunoaște după culoare: toată planta e cenușiu-argintie, pentru că tulpinile și ambele fețe ale frunzelor sunt acoperite cu peri fini.⁴ Frunzele de la bază au o codiță lungă de 6-12 cm și un limb de 8-12 cm, tăiat de două-trei ori în lobi. Cele de pe tulpină sunt tot mai mici, iar frunzele mici de sub flori, bracteele, au 3 lobi sau sunt întregi.⁵

Capitulele, mici, rotunjite, de 2,5-3,5 mm, stau lăsate în jos, în panicule largi, ramificate. Florile sunt galbene și foarte mici: la margine stau 15-25 de flori femeiești, iar în mijloc 30-70 de flori hermafrodite.⁵ Partea pe care stau florile, receptaculul, e acoperită cu peri deși, semn după care botaniștii grupează pelinul într-un subgen aparte, Absinthium.^{5, 4} Înflorește de la mijlocul verii până toamna.⁴ Fructul e o achenă foarte mică, de 0,5-1 mm.^{4, 5}

Cum îl recunoști

• Culoarea: cenușiu-argintie, la tulpini și la ambele fețe ale frunzelor.⁴
• Frunzele: păroase și adânc tăiate în lobi; cele de la bază sunt mari, cu codiță lungă.^{4, 5}
• Capitulele: mici, rotunjite, lăsate în jos, în panicule ramificate.^{4, 5}
• Mirosul: puternic aromat, ca la toate speciile de Artemisia.^{4, 8}
• Înălțimea: de obicei 40-150 cm.^{4, 5}
• Locul: terenuri necultivate și uscate, pante stâncoase, locuri virane.⁶

Unde crește pelinul

Pelinul este originar din zonele temperate ale Europei, Asiei și Africii de Nord. Crește de la sine pe terenuri necultivate și uscate, pe pante stâncoase și pe locuri virane, și poate fi cultivat pe sol uscat.⁶ Flora of China îl notează în Jiangsu și în Xinjiang, pe dealuri, în stepe, în tufișuri și la marginea pădurilor, adesea în locuri ceva mai umede, la 1.100-1.500 m altitudine.⁵

În America de Nord a ajuns adus de oameni: crește în locuri deranjate și în jurul plantărilor, până la 1.000 m.⁴ Este și plantă ornamentală. Flora of North America notează că grădinarii îl prețuiesc pentru frunzele lui elegant tăiate, cenușiu-verzi, și pentru rezistența la iarnă.⁴

În GBIF, baza de date cu observații ale plantelor și animalelor din lumea întreagă, specia are peste 109.000 de observații, dintre care 125 în România, la data consultării.⁹

Pelin, pelinariță sau tarhon?

Genul Artemisia e mare, iar în română numele „pelin” a fost dat mai multor specii. MDA2 îi dă cuvântului 23 de sensuri, între care mai multe specii de Artemisia, vinul amărui tratat cu pelin și, în sens figurat, amărăciunea.¹

Cel mai des confundată e pelinarița (Artemisia vulgaris), numită și pelin negru, în engleză mugwort.^{1, 4} Seamănă cu pelinul la frunzele tăiate și la florile mici, dar e verde deasupra și cenușie doar dedesubt, are capitule în panicule dese și e uneori abia aromată.^{4, 5}

Surse: Flora of North America; Flora of China; Agenția Europeană a Medicamentului; Ordinul 244/2005.^{4, 5, 10, 3}

„Pelin negru” e un nume încurcat. Dicționarul enciclopedic îl dă ca sinonim pentru pelinariță, dar MDA2 îl notează și printre numele regionale ale pelinului alb.¹

Alte specii de Artemisia

Mai multe rude ale pelinului apar în dicționare și în lege sub nume care se încurcă între ele. Cuvântul „peliniță”, de pildă, e dat de DEX mai multor specii de pelin.¹

Surse: dexonline, pentru numele românești; Flora of North America; Flora of China; Ordinul 244/2005.^{1, 4, 5, 3}

Lista 1 din Ordinul 244/2005 cuprinde 12 specii de Artemisia, între care pelinul, pelinița (A. annua), A. pontica și lemnul-Domnului (A. abrotanum). Pelinarița și tarhonul sunt pe Lista 3, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate.^{3, 1} Dintre toate speciile de Artemisia, doar pelinul alb are o monografie a Agenției Europene a Medicamentului.¹⁰

„Ambrosia absinthium”, un nume care nu există

Mulți caută „Ambrosia absinthium”, dar numele nu există: nici în baza de date GBIF, nici printre speciile de Ambrosia din Flora of North America nu apare o specie cu acest nume.^{9, 11} Pelinul este Artemisia absinthium. Ambrosia este alt gen din aceeași familie, cu peste 40 de specii, mai ales din America, numite în engleză ragweed.¹¹ Numele genului vine din grecescul ambrosia, „hrana zeilor”, iar Flora of North America notează că aluzia nu e clară.¹¹ În română, „ambrozie” înseamnă în primul rând hrana zeilor din mitologia greacă.¹

Denumiri populare și nume în alte limbi

Dicționarele românești notează pentru pelin mai multe variante: pelin-alb, pelin-adevărat, pelin-bun, pelin-de-grădină, pelin-de-rusalii și pelin-verde. Ca nume regionale apar iarba-fiarelor, iarba-fecioarelor, lemnul-Domnului, peliniță și peliș.¹ „Pelin de mai” nu e o plantă, ci un vin amărui, tratat cu pelin, iar „pelin” înseamnă și un ceai foarte amar din frunze de pelin.¹

În alte limbi, numele plantei e altul:

Surse: monografia europeană, pentru numele iarbei în limbile Uniunii; GBIF și Flora of North America, pentru celelalte.^{2, 9, 4}

Unele nume se potrivesc între limbi. Germanii și cehii îi spun „adevărat” (echter Wermut, pelyněk pravý), ca în românescul pelin-adevărat, iar maghiarii îi spun „pelin alb” (fehér üröm), ca în pelin-alb.^{9, 2, 1}

Ce parte se folosește

Materia primă se numește în farmacopee Absinthii herba. Farmacopeea Europeană o definește drept frunze de la bază sau vârfuri înflorite, puțin frunzoase, ori un amestec al lor, uscate, întregi sau tăiate.⁶ În monografia europeană, numele ei românesc este „iarbă de pelin”.²

• Cât trebuie să conțină: cel puțin 2 ml de ulei esențial la kilogramul de plantă uscată, adică 0,2%, și un indice de amăreală de cel puțin 10.000.⁶
• Preparatele din monografie: planta mărunțită, pentru ceai; pulberea; sucul presat din planta proaspătă, într-un raport de 1:0,5-0,9; tinctura 1:5, cu etanol 70% (V/V).² Combinațiile cu alte plante nu sunt acoperite.¹²
• Ce nu acoperă monografia: fructul, numit adesea „sămânță”, și uleiul esențial. Ea privește doar iarba și preparatele enumerate mai sus.²
• Momentul culesului contează: în timpul înfloririi crește cantitatea de substanțe amare,⁶ iar ponderea tujonei din ulei se schimbă de la o lună la alta, așa cum arată capitolul „Ce conține pelinul”.⁶

7 lucruri surprinzătoare despre pelin

1. „Pelin” înseamnă și amărăciune, durere, necaz. Printre sensurile notate de MDA2 sunt și unele figurate: „amărăciune”, „durere” și „necaz”. Cea mai veche atestare pe care o notează este din 1648, din Noul Testament de la Bălgrad.¹
2. Vermutul se numește după pelin. Cuvântul „vermut” vine din germanul Wermut, numele plantei Artemisia absinthium. Vermutul este un vin în care s-au pus la macerat plante amare și aromate.¹
3. Amărăciunea lui se simte la 1 g în 70 de litri. Absintina, lactona care dă gustul amar, poate fi simțită la gust chiar la concentrația de 1 g în circa 70 de litri de lichid.⁸
4. Se ungeau mameloanele cu pelin, ca să fie înțărcați copiii. În Evul Mediu, gustul amar a făcut ca pelinul să fie folosit pentru asta, iar în „Romeo și Julieta” doica vorbește despre acest obicei.⁸
5. Înainte de absint, pelinul s-a băut în bere. „Purl”, o băutură din bere caldă și pelin, era cunoscută în Anglia Tudorilor, în secolul al XVI-lea.⁸
6. Salvia și pelinul, din familii diferite, au aceeași substanță. Salvia și pelinul conțin ambele tujonă.¹³ Flora of North America numește asemănarea chimică dintre salvie și Artemisia un caz de evoluție convergentă.⁴
7. Cifra de 260 mg de tujonă pe litru de absint a fost un calcul, nu o măsurătoare. A fost calculată în 1992, pornind de la rețetă, și repetată ani la rând. Analizele făcute cu metode moderne nu au găsit-o.^{8, 14}

Ce conține pelinul

Raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului adună, din mai multe lucrări, componentele pelinului. Cele mai importante sunt uleiul esențial și substanțele amare.⁶

Sursa: raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului, după Blaschek și colab. (2006), Wichtl (2002) și Hänsel și Sticher (2007).⁶

Cifrele descriu planta uscată, nu cana de ceai sau un preparat anume.

Același pelin, uleiuri diferite

Uleiul nu e același peste tot. Raportul descrie mai multe tipuri chimice, numite chemotipuri, după locul de creștere:⁶

Sursa: raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului, după Chialva și colab. (1983), Carnat și colab. (1992), Ariño și colab. (1999) și Juteau (2003).⁶

Din aspect nu se poate ști câtă tujonă are o plantă. Tipul chimic nu se vede cu ochiul liber, iar la un tip de pelin din Auvergne, α-tujona era de circa 6 ori mai mare în august decât în noiembrie.⁶

Tujona: de ce contează

Ce este tujona

Tujona este o substanță din uleiul esențial al pelinului. Apare sub două forme, α-tujona și β-tujona, într-un amestec care diferă de la o plantă la alta. O găsim, tot în cantități foarte variabile, și în alte plante, între care salvia, cimbrul, rozmarinul și frunza de cedru.¹³

α-tujona acționează rapid asupra receptorului GABA de tip A, cel care în mod normal liniștește activitatea nervoasă, și îi slăbește efectul. Este de 2-3 ori mai puternică decât β-tujona, iar efectul asupra neuronilor pare complet reversibil.¹³ Semnul cel mai clar al unei intoxicații este convulsia, de tip epileptic.⁶

Ce s-a întâmplat la oameni

Intoxicații grave au fost raportate după consumul de ulei esențial bogat în tujonă. Supradozarea cu preparate alcoolice de pelin sau folosirea uleiului esențial poate provoca tulburări ale sistemului nervos central, cu convulsii, pierderea cunoștinței și, în final, moarte.⁶

Cel mai citat caz e din 1997. Un bărbat de 31 de ani a băut 10 ml de ulei esențial de pelin, cumpărat prin internet. A fost găsit agitat, incoerent și dezorientat, apoi a avut convulsii. A doua zi au apărut dureri musculare și insuficiență cardiacă, iar articolul din New England Journal of Medicine vorbește, în titlu, despre insuficiență renală acută. După 17 zile, analizele s-au normalizat.^{15, 6}

Pentru ceaiurile din plantă, raportul Agenției Europene a Medicamentului nu găsește cazuri de supradozaj.⁶ Într-un studiu cu voluntari, o băutură cu circa 15 mg de tujonă le-a înrăutățit atenția după 30 de minute, iar una cu circa 1,5 mg, nu.⁶

Cât ajunge în ceai, în tinctură și în absint

Tujona nu trece la fel în toate preparatele. Raportul Agenției Europene a Medicamentului adună câteva măsurători:⁶

Sursa: raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului, după Niesel (1992), Tegtmeier și Harnischfeger (1994) și Gambelunghe și Melai (2002).⁶

Limitele

Pentru medicamente, monografia cere ca tujona să fie precizată în fiecare produs și ca expunerea zilnică să rămână sub 6,0 mg.² Limita vine din declarația publică a Agenției din 2012. Pe baza unui studiu de 14 săptămâni pe șobolani, cu un factor de siguranță de 100, s-a ajuns la 3,5 mg pe zi pentru un adult de 70 kg. Un calcul ulterior, pe baza unui studiu de doi ani, a dat 6,6 mg pe zi. Expunerile între 3 și 7 mg pe zi nu ridică probleme deosebite, iar pentru cantități mai mari e nevoie de o evaluare de la caz la caz. La stabilirea limitei de 6 mg s-a ținut cont și de cei 0,3-1 mg de tujonă pe care îi primim, în medie, zilnic din alimente.^{13, 6}

Pentru alimente și băuturi, Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 interzice adăugarea de tujonă ca atare. El fixează și limite maxime: 10 mg/kg în băuturile alcoolice, cu excepția celor făcute din specii de Artemisia; 35 mg/kg în băuturile alcoolice făcute din specii de Artemisia, cum e absintul; 0,5 mg/kg în băuturile nealcoolice făcute din specii de Artemisia. Limitele nu se aplică unui aliment compus care nu conține arome adăugate, dacă singurele ingrediente cu proprietăți aromatizante adăugate sunt ierburi și mirodenii proaspete, uscate sau congelate.¹⁶

Surse: monografia europeană; Regulamentul (CE) nr. 1334/2008; raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului, după Ariño și colab. (1999) și Carnat și colab. (1992).^{2, 16, 6}

Absintul: ce a fost adevărat și ce a fost mit

Absintul este o băutură alcoolică tare, verde, cu gust amar, preparată cu pelin, anason și alte plante aromatice.¹ Rețetele vechi se împărțeau după tărie: absintul „suisse” avea 68-72% alcool, cel „demi-fine” 50-68%, iar cel „ordinaire” 45-50%. Dacă îl diluai cu apă, uleiurile esențiale ieșeau din soluție și băutura se tulbura, efect numit „louche”.⁸

Cum a ajuns absintul celebru

Medicul francez Pierre Ordinaire, refugiat în Val-de-Travers, în Elveția, este socotit, cu rezerve, inițiatorul rețetei. Henri-Louis Pernod a început producția comercială în 1797 și s-a mutat în 1805 la Pontarlier, în Franța.⁸ Între 1875 și 1913, consumul de absint pe cap de locuitor în Franța a crescut de 15 ori.⁸

Mișcările împotriva alcoolului, viticultorii și clerul au cerut interzicerea lui. Absintul a fost interzis în Belgia în 1905, în Elveția în 1908, în Statele Unite în 1912, în Italia în 1913, în Franța în 1915 și în Germania în 1923.⁸ Interzicerea nu a îmbunătățit sănătatea francezilor: băutorii au trecut la băuturi asemănătoare, iar atenția dată absintului a abătut atenția de la primejdia adevărată, excesul de alcool de orice fel.⁸

Absintismul, o boală care nu se poate deosebi de alcoolism

În secolul al XIX-lea, abuzul de absint a fost legat de un sindrom numit „absintism”, cu halucinații, insomnie și convulsii, pus pe seama tujonei.¹⁴ Studiile moderne nu confirmă legătura. Autorii unei analize critice a literaturii au concluzionat că abuzul de absint nu a provocat un sindrom distinct, iar „absintismul” nu se poate deosebi de alcoolismul cronic.⁸

Analiza a 13 probe de absint autentic, de dinainte de 1915, a găsit între 0,5 și 48,3 mg de tujonă pe litru, în medie 25,4 mg/l. Autorii au concluzionat că nimic în afară de etanol nu putea explica „absintismul”.⁷ Absinturile făcute după rețete din secolul al XIX-lea au avut, într-un alt studiu, între 0 și 4,3 mg/l, iar un absint Pernod din 1930, 1,8 mg/l.¹⁴ Agenția Europeană a Medicamentului a ajuns la aceeași concluzie: în addendumul din 2020 reține studiile care arată că „absintismul” s-a datorat abuzului de alcool, nu tujonei.¹⁷

Povestea absintului care te face să halucinezi e în mare parte mit. Uleiul esențial pur de pelin nu este însă un mit: a provocat convulsii și intoxicații grave.^{8, 6}

Ce rămâne adevărat

Absintul de azi se poate vinde în Uniunea Europeană, cu cel mult 35 mg de tujonă pe kg.¹⁶ Nu fusese interzis niciodată în Regatul Unit și în Spania.⁸ Riscul real, spun autorii, nu e băutura comercială, ci comerțul necontrolat cu produse din plante, precum esențele de absint de pe internet.⁸ Iar absintul rămâne o băutură tare, cu toate primejdiile alcoolului.

Ce recunoaște agenția europeană

Agenția Europeană a Medicamentului are pentru pelin o singură monografie, pentru iarbă (Absinthii herba). Comitetul ei pentru medicamente din plante (HMPC) a adoptat prima variantă în iulie 2009 și revizuirea în mai 2017. Textul curent este versiunea corectată din 4 martie 2020.² Este o monografie de utilizare tradițională. În martie 2026, comitetul a deschis o revizuire periodică, cu o cerere de date științifice până la 15 iunie 2026.¹⁸

„Utilizare tradițională” înseamnă că, deși nu sunt suficiente dovezi din studii clinice, eficacitatea este plauzibilă și există dovezi de folosire în siguranță de cel puțin 30 de ani, din care cel puțin 15 în Uniunea Europeană. Comitetul a notat lipsa studiilor la pacienți. Pentru pofta de mâncare, a socotit folosirea plauzibilă din cauza gustului amar al unor componente, care poate stimula tubul digestiv, iar pentru tulburările digestive ușoare a reținut studii pe șobolani care au arătat un efect împotriva ulcerului.¹²

Sursa: monografia europeană EMA/HMPC/751490/2016 Corr. 1, 2020.²

Dozele de mai sus sunt cele pe care monografia le descrie pentru medicamentele autorizate, cu tujona măsurată. Nu sunt o rețetă pentru acasă. Un medicament autorizat trece prin evaluarea autorităților naționale, care iau în considerare concluziile comitetului european.¹² O plantă culeasă de pe câmp, sau un aliment, nu vine cu aceeași garanție.

Corectura din 2020 a privit un singur paragraf, cel despre conducerea auto. Prima variantă a monografiei avertiza că preparatele din pelin ar putea afecta capacitatea de a conduce. Avertismentul se baza pe un singur studiu, cu o băutură cu tujonă. A fost scos, în acord cu monografia de salvie, după ce alte studii au arătat că tujona nu provoacă efecte halucinogene pe această cale și că „absintismul” s-a datorat alcoolului.¹⁷ Comitetul a mai notat că o intrare în lista europeană a substanțelor din plante nu e susținută, din lipsa datelor de genotoxicitate.⁶

Ce spun studiile

Studiile despre pelin sunt puține, iar cele clinice sunt mici: două, cele mai citate, privesc boala Crohn. Concluzia Agenției Europene a Medicamentului: deși pelinul a fost folosit pentru pierderea poftei de mâncare, pentru indigestie și pentru tulburări biliare, datele clinice care să susțină aceste folosiri lipsesc. Pentru folosirea ca antiparazitar, nu există studii publicate la oameni.⁶

Surse: Agenția Europeană a Medicamentului, 2017; Omer și colab., 2007; Krebs și colab., 2010.^{6, 19, 20}

Pentru poftă de mâncare și digestie

Gustul amar stimulează secrețiile digestive, iar studiile cu voluntari sănătoși au urmărit tocmai asta. La patru femei tinere, o soluție alcoolică de pelin, echivalentă cu 0,05 g de plantă, a crescut salivația cu peste 100%, la fel ca un preparat din orez fără condimente.⁶ În studii cu sonda duodenală, preparate de pelin au crescut secreția bilei și a enzimelor digestive, la voluntari sănătoși și la pacienți cu boli de ficat. Preparatul fără tujonă a avut efecte la fel de mari ca cel cu tujonă.⁶

Alte două studii, la 20 și la 10 voluntari, au găsit creșteri ale secrețiilor, de 10-20% în primul, dar nesemnificative statistic. Doza fusese de o sută de ori mai mică decât cea medicinală.⁶ În laborator, la șobolani cu ulcere provocate cu aspirină, unele fracțiuni din extractul de pelin au scăzut indicele de ulcer cu 65% și cu 44%.⁶ Rezultatele la animale nu arată ce se întâmplă la oameni, iar la pacienți cu tulburări digestive nu există studii.¹²

Boala Crohn, două studii mici

Două studii despre boala Crohn, cu autori comuni, sunt cele mai citate. În primul, pe 40 de pacienți aflați sub tratament cu steroizi, un amestec cu iarbă de pelin, 3 × 500 mg pe zi, a fost comparat cu placebo, timp de 10 săptămâni. După 8 săptămâni, la 13 dintre cei 20 de pacienți cu pelin simptomele aproape dispăruseră, față de niciunul în grupul cu placebo.¹⁹ Capsulele mai conțineau petale de trandafir, semințe de cardamom și rășină de mastic.⁶ Al doilea studiu, pe 20 de pacienți, a folosit 3 × 750 mg de pulbere pe zi, timp de 6 săptămâni, și a găsit remisiune la 8 din 10 pacienți, față de 2 din 10 în grupul de comparație.²⁰

Studiile sunt mici și scurte, iar Agenția Europeană a Medicamentului le-a citat în raport, dar monografia rămâne una de utilizare tradițională, pentru alte indicații.^{6, 2} Boala Crohn se tratează la medic, nu cu ceai.

Paraziți: fără studii controlate

Împotriva viermilor intestinali, pelinul se folosește din vechime. Raportul european notează totuși că nu există studii publicate care să evalueze eficacitatea la oameni.⁶ Un singur studiu, necontrolat, pe 20 de pacienți cu amibiază, a folosit 6 g de pulbere pe zi, timp de 15 zile, adică de 2-3 ori doza din monografie. Fără un grup de comparație, nu se poate spune ce s-a datorat plantei.⁶ Paraziții intestinali se tratează cu medicamentele recomandate de medic.

În laborator și pe animale

Într-un studiu de 13 săptămâni pe șobolani, o apă cu 2% extract de pelin nu a dat schimbări cu semnificație toxicologică.⁶ La câini, administrarea cronică a unei esențe de pelin a provocat epilepsie, urmată de stupoare.⁶ La femelele de șobolan gestante, un extract uscat etanolic, 200 mg/kg, a scăzut numărul locurilor de implantare și al puilor născuți.⁶ Raportul notează că datele de siguranță pentru pelin sunt puține.⁶

Precauții și siguranță

Precauțiile de mai jos vin din monografia europeană și din raportul ei de evaluare.^{2, 6}

• Uleiul esențial nu se ia pe gură. Este partea cea mai periculoasă a plantei: intoxicațiile grave au fost raportate după ulei esențial bogat în tujonă.⁶ Esențele concentrate vândute pe internet sunt un risc pentru consumatori.⁸
• Alergia. Pelinul este contraindicat la cei alergici la el sau la alte plante din familia Asteraceae.² Contactul cu florile poate provoca, foarte rar, o roșeață a pielii ca în scarlatină, iar după un produs cosmetic cu pelin a fost raportată o arsură chimică de gradul întâi, pe față.⁶ O femeie de 61 de ani, care luase un produs cu cinci extracte din plante, între care pelin, a avut arsură în gură și iritarea limbii; testul pe piele a fost pozitiv la toate extractele.⁶
• Ficatul și căile biliare. Pelinul este contraindicat în obstrucția căilor biliare, în colangită și în bolile de ficat. Cine are calculi biliari sau alte boli biliare discută întâi cu medicul.²
• Sarcina și alăptarea. Nu se recomandă. Tujona stimulează uterul, iar la șobolani un extract de pelin a redus numărul puilor născuți.²
• Copiii și adolescenții. Nu se recomandă sub 18 ani, din lipsa datelor.² Raportul european descrie un sugar de 10 luni cu diaree severă și acidoză metabolică după un extract de pelin făcut în casă. Cum nu se cunosc compoziția și doza, legătura cu planta nu poate fi stabilită.⁶
• Medicamentele. Monografia nu raportează interacțiuni. Tujona acționează pe receptorul GABA, așa că ar putea influența medicamentele care acționează pe el, dar asemenea efecte nu s-au raportat.⁶ Cine ia medicamente întreabă medicul sau farmacistul.
• Durata. Dacă simptomele durează peste 2 săptămâni sau se agravează, e nevoie de medic.²
• Preparatele făcute acasă. Tujona diferă mult de la o plantă la alta, iar la o plantă culeasă nu se poate măsura.⁶

Ce spune legea

În România, pelinul (Artemisia absinthium) este trecut pe Lista nr. 1, „Plante periculoase pentru consumul uman”, din Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii și nr. 401/2005 al ministrului sănătății. Ordinul definește plantele periculoase drept plante improprii consumului uman.³

Ordinul interzice vânzarea plantelor de pe Lista 1 ca produse prelucrate sau preparate, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare. Ministerul Agriculturii poate da o derogare prin ordin, doar dacă un dosar toxicologic și analitic arată că preparatele nu conțin caracteristicile sau substanțele toxice ale plantei.³ Asta înseamnă că un ceai din plantă uscată, capsulele sau tinctura vândute ca aliment ori ca supliment intră sub interdicție, dacă nu există o derogare.³

În România, pelinul nu poate fi vândut ca supliment alimentar. Medicamentele sunt reglementate separat: cele tradiționale cu iarbă de pelin se autorizează de autoritățile naționale competente, care iau în considerare concluziile comitetului european HMPC.¹² Un supliment alimentar este un aliment, nu un medicament, și nu trece prin această autorizare.

Celelalte specii de Artemisia sunt împărțite între liste, așa cum arată tabelul din capitolul „Pelin, pelinariță sau tarhon?”. Pentru tujona din alimente și băuturi, Uniunea Europeană are limite proprii, descrise în capitolul despre tujonă.¹⁶ Uniunea Europeană nu a autorizat nicio mențiune de sănătate pentru pelin.²¹

Pelinul de-a lungul timpului

Pelinul are una dintre cele mai vechi istorii dintre plantele medicinale europene. Raportul european povestește că egiptenii l-au folosit, sau au folosit o specie apropiată, ca antiseptic, stimulent și tonic, pentru febră și dureri menstruale, după Papirusul Ebers. Hipocrate l-a recomandat pentru icter, Pliniu a descris extractul lui ca folositor împotriva viermilor intestinali, iar Dioscoride l-a descris pe larg.⁶

În Evul Mediu, pelinul s-a folosit împotriva viermilor intestinali, inclusiv a teniei, fără să rănească gazda. Paracelsus îl socotea stomahic și antihelmintic, și un mijloc de prevenire a răului de mare. Dioscoride, Galen și Hildegard von Bingen subliniază folosirea lui pentru neplăcerile digestive.⁶ În aceeași perioadă a ajuns să fie socotit „un remediu general pentru toate bolile”.⁸

În ultimele decenii, pelinul a rămas în farmacopei ca „amarum aromaticum”, o plantă amară și aromată, folosită pentru pofta de mâncare și pentru digestie.⁶ Raportul european notează că sucul de pelin e medicament autorizat în Germania din 1976, ceaiul are autorizare standard în Germania din 1986, iar tinctura e pe piață în Letonia din 1993. Comprimatele cu pulbere de pelin, autorizate în Germania din 1976, au fost retrase de pe piață în 2008.⁶

La noi, Scriban îl descrie ca plantă tonică, aperitivă, emenagogă (care provoacă menstruația) și vermifugă, iar Dicționarul enciclopedic notează că se folosește și la vopsit, pentru culoarea verde.¹ „Pelin de Drăgășani” era numele unui vin în care se maceraseră frunze de pelin.¹

Întrebări frecvente

Referințe

1. dexonline.ro, articolele „pelin”, „pelinariță”, „peliniță”, „absint”, „vermut”, „tarhon” și „ambrozie”, după DEX ’09 (Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, 2009), Micul dicționar academic (ed. a II-a, 2010), Dicționarul enciclopedic (DE), Dicționarul etimologic român (DER), dicționarele lui Scriban și Șăineanu, DLRLC, NODEX și Dicționarul de sinonime (Seche, 2002).
2. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). European Union herbal monograph on Artemisia absinthium L., herba, EMA/HMPC/751490/2016 Corr. 1, 4 martie 2020 (adoptată de HMPC în mai 2017; prima versiune, iulie 2009).
3. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
4. Shultz L.M. Artemisia, inclusiv A. absinthium, A. vulgaris, A. annua, A. dracunculus și A. pontica, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 19, Oxford University Press, 2006, efloras.org.
5. Lin Y.R., Humphries C.J., Gilbert M.G. Artemisia, inclusiv A. absinthium și A. vulgaris, în Wu Z.Y., Raven P.H., Hong D.Y. (ed.), Flora of China, vol. 20-21 (Asteraceae), Science Press și Missouri Botanical Garden Press, 2011, efloras.org.
6. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Assessment report on Artemisia absinthium L., herba, EMA/HMPC/751484/2016, 30 mai 2017.
7. Lachenmeier D.W., Nathan-Maister D., Breaux T.A., Sohnius E.M., Schoeberl K., Kuballa T. Chemical composition of vintage preban absinthe with special reference to thujone, fenchone, pinocamphone, methanol, copper, and antimony concentrations. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 2008, 56(9):3073-3081.
8. Padosch S.A., Lachenmeier D.W., Kröner L.U. Absinthism: a fictitious 19th century syndrome with present impact. Substance Abuse Treatment, Prevention, and Policy, 2006, 1:14.
9. GBIF Secretariat. Artemisia absinthium L., GBIF Backbone Taxonomy, nume comune și observații, gbif.org, consultat în septembrie 2026.
10. European Medicines Agency. Herbal medicines, lista substanțelor din plante evaluate sau în curs de evaluare de Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC), ema.europa.eu, consultată în septembrie 2026.
11. Strother J.L. Ambrosia, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 21, Oxford University Press, 2006, efloras.org.
12. European Medicines Agency. Herbal medicine: summary for the public. Wormwood herb, Artemisia absinthium L., herba, EMA/366468/2017, 18 iulie 2017.
13. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Public statement on the use of herbal medicinal products containing thujone, EMA/HMPC/732886/2010 Rev. 1, 22 mai 2012.
14. Lachenmeier D.W., Emmert J., Kuballa T., Sartor G. Thujone: cause of absinthism? Forensic Science International, 2006, 158(1):1-8.
15. Weisbord S.D., Soule J.B., Kimmel P.L. Poison on line: acute renal failure caused by oil of wormwood purchased through the Internet. New England Journal of Medicine, 1997, 337(12):825-827.
16. Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aromele și anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în și pe produsele alimentare, anexa III, părțile A și B. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 354 din 31 decembrie 2008.
17. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Addendum to Assessment report on Artemisia absinthium L., herba, EMA/HMPC/13144/2020, 4 martie 2020.
18. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Call for scientific data for the periodic review of the monograph on Absinthii herba, EMA/HMPC/57665/2026, 4 martie 2026.
19. Omer B., Krebs S., Omer H., Noor T.O. Steroid-sparing effect of wormwood (Artemisia absinthium) in Crohn’s disease: a double-blind placebo-controlled study. Phytomedicine, 2007, 14(2-3):87-95.
20. Krebs S., Omer T.N., Omer B. Wormwood (Artemisia absinthium) suppresses tumour necrosis factor alpha and accelerates healing in patients with Crohn’s disease: a controlled clinical trial. Phytomedicine, 2010, 17(5):305-309.
21. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Pelinul este pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman și nu se folosește ca ceai, tinctură sau ulei esențial. Plantele medicinale nu tratează și nu previn boli, iar pentru pierderea poftei de mâncare, pentru tulburările digestive sau pentru orice altă problemă de sănătate este nevoie de medic.