Bitter Taina plantelor fara alcool 500ml
37,00 lei Original price was: 37,00 lei.30,50 leiCurrent price is: 30,50 lei.
Bitter Taina plantelor fara alcool 500ml
Bitter Taina plantelor fara alcool 500 ml este un extract natural hidroglicerinic, obținut din peste 30 de plante medicinale, cu proprietăți fitoterapeutice deosebite.
CARACTERISTICI GENERALE BITTER TAINA PLANTELOR FARA ALCOOL 500 ML:
Este o formulă originală, bitterul fiind preparat din plante medicinale existente în flora României și fiind atent formulat pentru eficientizarea digestiei și întărirea întregului organism. Acest demers este cu atât mai necesar cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică, procesată și plină de toxine, aditivi și carbohidrați rafinați (zahăr alb, fructoză, glucoză, făină albă și derivatele acesteia, sucuri ș.a.). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, afectează organismul sporind generarea de radicali liberi și favorizând apariția unui status proinflamator în corp.
Curele cu suplimente obținute dintr-un complex de plante medicinale, special alese, sunt o soluție eficientă și sigură de a limita stricăciunile produse de stresul oxidativ și de a limita cât mai mult procesele inflamatorii din organism. În plus, extractele hidroglicerinice din plante îi asigură produsului un conținut foarte bogat în compuși bioactivi (acizi organici, flavonoide, carotenoizi, clorofilă, vitamine, minerale, principii amare, polifenoli, rutozizi, uleiuri volatile ș.a.). Acești compuși bioactivi au un rol adjuvant în reglarea a numeroase procese din organism, conferind produsului o acțiune tonică generală. De asemenea, se mai pot remarca: întărirea imunității, îmbunătățirea funcției de detoxifiere, reglarea apetitului, optimizarea digestiei și reglarea naturală a circulației periferice. Nu în ultimul rând, formula deosebită, fără alcool, recomandă acest produs copiilor, celor care țin post și tuturor celor care nu doresc sau nu pot consuma produse alcoolice.
Detalii Bitter Taina plantelor fara alcool 500 ml:
Suplimentele alimentare concepute de către Laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Plantele medicinale folosite ca materie primă pentru Bitterele Hypericum (sub formă de extract hidroalcoolic, hidroglicerinic sau capsule) sunt recoltate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni.
Bitterul „Taina Plantelor” fără alcool este o concepție originală, produsul fiind preparat din plante medicinale existente în flora României, majoritatea fiind culese chiar din flora spontană. Atunci când am creat gama noastră de bittere, ne-am orientat după principiul legăturii dintre om, natură și credința că Dumnezeu, când a creat omul, a creat și mijloacele sale de subzistență și viață sănătoasă în spațiul său vital. Asocierea de plante este gândită astfel încât să facă din acest produs un tonic și stimulent general al organismului, un reglator al funcțiilor vitale. Unicitatea bitterelor fără alcool de la Hypericum este dată de mai mulți factori, cei mai de seamă fiind: folosirea plantelor medicinale obținute direct din flora spontană a țării noastre, formula bazată pe sinergia dintre compușii bioactivi din plantele alese, utilizarea unui proces de extracție hidroglicerinic (infuzie cu abur, barbotare) ce exclude în totalitate utilizarea alcoolului și respectarea timpilor necesari pentru desfășurarea corectă a extracției.
Prin sinergia compușilor biologic-activi din cele peste 30 de plante medicinale, Bitterul „Taina plantelor” fără alcool acționează ca un reglator al tuturor funcțiilor vitale. Produsul poate fi considerat un adevărat „elixir al vieții” datorită multiplelor acțiuni benefice asupra sănătății și a stării generale a organismului, indiferent de vârstă. Astfel, acest supliment ajută la limitarea senzației de oboseală, inducând o stare generală de bine. Ajută digestia, favorizează secreția și evacuarea bilei și contribuie la limitarea formării de gaze intestinale și la ușurarea eliberării lor fiind util și în curele de slăbire. De asemenea, el favorizează diminuarea efectelor negative ale stresului asupra organismului și contribuie la întărirea sistemului imunitar prin creșterea capacității naturale de apărare a corpului față de diverși agenți patogeni (virusuri, bacterii, ciuperci). În plus, acesta favorizează procesul natural de detoxifiere, stimulând eliminarea toxinelor (inclusivi a unor factori poluanți) pe cale renală, digestivă sau sudorifică.
Nu în ultimul rând, formula unică a acestui bitter participă la întârzierea procesului de îmbătrânire prin reglarea funcțiilor organismului, ușurează traversarea etapei de menopauză, diminuează disconfortul menstrual și susține lactația la femei și îmbunătățește vederea.
În concluzie, acest produs deosebit a fost conceput pentru a avea o acțiune: tonică, digestivă, imunostimulatoare, antioxidantă, detoxifiantă, diuretică, depurativă, analgezică, coleretic-colagogă, laxativă, antiseptică și geriatrică.
Bitterul „Taina Plantelor” fără alcool poate fi folosit timp îndelungat, nu are contraindicații pentru persoanele sănătoase și se poate asocia cu medicamente atunci când este administrat corect și sub îndrumarea unui specialist. De asemenea, acest produs este potrivit pentru vegetarieni, vegani, persoane care țin post și pentru cei care nu pot sau nu doresc să consume alcool.
Prezentarea compușilor activi din Bitter Taina plantelor fara alcool 500 ml:
- Menta: ajută la indigestie, flatulență și spasme abdominale; ajută la susținerea relaxării și la menținerea unui somn sănătos; contribuie la apărarea naturală a organismului și susține sistemul imunitar; ajută la o digestie sănătoasă, contribuie la funcțiile digestive și contribuie la funcționarea normală a tractului intestinal.
- Sunătoarea: contribuie la buna funcționare a tractului intestinal și susține digestia; stimulează secreția normală de sucuri biliare și favorizează drenarea bilei; ajută la îmbunătățirea sănătății și a aspectului general al pielii; menține funcțiile organismului prin întărirea imunității, îmbunătățirea stării sistemului cardiovascular, tonifierea corpului, stimularea capacităților mentale și creșterea adaptabilității organismului în situații extreme și stresante; are proprietăți tonifiante și regeneratoare asupra corpului; ajută la echilibrarea emoțională și îmbunătățirea stării de spirit; contribuie la inducerea unei stări de relaxare și obținerea unui somn sănătos; are un efect calmant la nivelul gurii, faringelor și a corzilor vocale.
- Schinelul: Susține digestia și buna funcționare a stomacului și a tractului intestinal; are un efect calmant la nivelul tractului respirator; calmează senzația de mâncărime în gât și reduce răgușeala; ușurează respirația.
- Șovârvul (Sovârv): contribuie la confortul digestiv, susține funcționarea normală a colecistului, menține sănătatea sânilor și normalizează lactația, reduce inflamația și calmează durerea, îmbunătățește funcțiile cardiovasculare și normalizează tensiunea arterială, are proprietăți sedative și îmbunătățește calitatea somnului.
- Sânziana: Susține buna funcționare a ficatului și a vezicii biliare; contribuie la funcționarea normală a rinichilor și a tractului urinar.
- Afinul: contribuie la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ fiind o sursă de antioxidanți, oferă apărare naturală împotriva radicalilor liberi, asigură buna funcționare a microcirculației sanguine și reducerea senzației de picioare grele, sprijină claritatea vizuală, susține funcția retinei, menține sănătatea ochilor, susține fluxul sanguin la ochi, oferă suport antioxidant pentru ochi, ajută la protejarea ochilor, susține buna funcționare a mucoaselor gastrice și intestinale datorită antocianozidelor conținute, susține metabolismul normal al glucidelor, lipidelor și proteinelor.
- Cimbrișorul: îmbunătățește funcția digestivă (stomac, intestin).
- Coada-șoricelului: Poate reduce colesterolul din sânge. Ajută la scăderea în greutate. Ajută la menținerea funcției vasculare normale. Contribuie la confortul digestiv.
- Ghimpele: susține buna-funcționare a prostatei și ajută la menținerea sănătății sale; menține funcțiile normale ale aparatului urinar la bărbații de peste 45 de ani.
- Ienupărul: crește rezistența fizică a organismului față de factorii de mediu severi, ajută la buna funcționare a digestiei, participă la metabolizarea grăsimilor și a carbohidraților.
- Măceșul: contribuie la menținerea sănătății și a flexibilității articulațiilor; contribuie la buna funcționare a sistemelor: imunitar, respirator și digestiv.
- Troscotul: are un efect calmant la nivelul tractului respirator; calmează senzația de mâncărime în gât și reduce răgușeala; susține eliminarea excesului de apă din organism (mărește diureza); contribuie la eliminarea bacteriilor patogene pe cale urinară prin reducerea capacității acestora de a adera la peretele tractului urinar.
- Coada-calului: susține procesul natural de relaxare, poate contribui la remineralizarea organismului, ajută la menținerea părului, unghiilor și a pielii în stare optimă datorită conținutului în siliciu, menține elasticitatea arterelor.
- Frasinul: contribuie la drenarea articulațiilor, ajută la reglarea tensiunii arteriale.
- Gențiana (Ghințura) și Țintaura: Contribuie la confortul digestiv.
- Mesteacănul: susține buna funcționare a ficatului, rinichilor și tractului intestinal, îmbunătățește digestia și susține procesele de detoxifiere ale corpului, ajută la reglarea proliferării anormale a celulelor prin inducerea apoptozei (moarte celulară programată), contribuie la normalizarea colesterolului seric.
- Salcâmul și Gălbenelele: contribuie la protecția membranei gastrice și la reducerea disconfortului digestiv.
- Salvia: Susține digestia și buna funcționare a stomacului și a tractului intestinal.
- Sclipeții: ajută la menținerea sănătății pielii; contribuie la confortul intestinal.
- Socul: susține funcțiile excretorii ale rinichilor; favorizează transpirația (diaforetic); contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar; folosit în mod tradițional ca adjuvant în curele de slăbire.
- Zmeurul: Susține buna funcționare a sistemului urinar; atenuează simptomele asociate sindromului premenstrual și menopauzei.
- Brusturele: susține mecanismele naturale de apărare ale organismului și procesele naturale de eliminare a toxinelor de către organism și îmbunătățește digestia.
- Gălbenelele: Contribuie la sănătatea ficatului și a intestinelor; au proprietăți antiinflamatoare și antialergice; ajută corpul în perioadele de stres și oboseală; au proprietăți anti-îmbătrânire; au un efect calmant la nivelul gurii, faringelor și a corzilor vocale; au o acțiune antibacteriană, antifungică și cicatrizantă datorită conținutului de provitamina A, a aminoacizilor esențiali și a compușilor antibacterieni.
- Pedicuța: susține funcția normală a sistemului urinar și ajută la menținerea confortului înainte de și în timpul menstruației.
- Aloe: ajută la menținerea sănătății pielii (epiteliului); contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar; ajută la reglarea ciclului menstrual; susține rezistența la efort a organismului și ajută la stimularea metabolismului; contribuie la menținerea sănătății gastrointestinale, îmbunătățește digestia și reglează tranzitul intestinal (crește motilitatea colonului); ajută la normalizarea glicemiei și stimulează sintetizarea și eliberarea de insulină; ajută la menținerea normopoderalității.
- Angelica: crește rezistența organismului față de factorii severi de mediu (adaptogenă); susține buna funcționare a sistemului hepatic; contribuie la îmbunătățirea digestiei; ajută la reglarea poftei de mâncare; are un efect calmant la nivelul gâtului, faringelor și corzilor vocale.
- Coacăzul-negru: Are o acțiune calmantă asupra gâtului (faringe, corzi vocale), contribuie la buna funcționarea a sistemului imunitar, circulator, a mușchilor și articulațiilor, susține funcția excretoare a rinichilor, contribuie la controlul greutății și ajută la creșterea rezistenței organismului față de stres și alți factori de mediu.
- Feniculul: ajută la menținerea sănătății tractului digestiv; susține digestia și normalizează pofta de mâncare; contribuie la stimularea lactației la femeile care alăptează (galactogen); ajută la reducerea disconfortului asociat menopauzei și ciclului menstrual; reduce senzația de balonare și spasmele abdominale; susține mecanismele de detoxifiere ale organismului; are un efect expectorant și este calmant la nivelul gurii, gâtului, faringelor și a corzilor vocale; susține imunitatea.
- Nucul: contribuie la menținerea sănătății țesutului epitelial (pielii) prin acțiunea sa antioxidantă.
- Scorțișoara: îmbunătățește pofta de mâncare și digestia, ajută la menținerea confortului gastric și are proprietăți carminative, contribuie la menținerea confortului corporal, cranian și dentar, susține buna funcționare a tractului respirator superior, susține buna funcționare a inimii și circulației, ajută la purificarea sângelui, contribuie la normalizarea nivelului lipidelor din sânge, susține producția de HDL („colesterolul bun”), ajută la creșterea nivelului de energie a organismului, ajută la sporirea capacităților fizice și mentale, contribuie la întărirea organismului, are proprietăți tonice, poate contribui la normalizarea glicemiei și a greutății corporale.
Formă de prezentare:
Sticlă brună cu 500 ml produs.
Volum net:
℮ 500 ml
DOCTORUL NATURII – BITTERUL TAINA PLANTELOR se folosește pentru prevenție dar și terapeutic pentru stoparea unor boli, reducerea în intensitate și chiar vindecarea. Stimulează pofta de mâncare dacă este luat înainte de masă și ajută digestia dacă este luat după masă. Ghințura este o plantă tonic-amară și eupeptică pentru sistemul digestiv dar, tonică și pentru sistemul nervos.
https://www.youtube.com/watch?v=vOOh65YNvCs&t=1288s
Mai multe informatii despre gama de produse Hypericum gasiti pe canalul de YouTube.
37,00 lei Original price was: 37,00 lei.30,50 leiCurrent price is: 30,50 lei.