Capsule Hyper Par

Suplimentul alimentar Hyper-Păr este un produs atent formulat pentru menținerea sănătății și rezistenței parului și unghiilor.

Adauga comentariul tau
Adauga la favoriteAdăugat la lista de dorințeScos din lista de dorințe 3

Capsule Hyper Par

Capsule Hyper Par -Supliment alimentar cu rol în menținerea sănătății părului și unghiilor.

Caracteristici generale – Capsule Hyper Par:

Suplimentul alimentar, Capsule Hyper Par, este un produs atent formulat pentru menținerea sănătății și rezistenței fanerelor. Deși uneori poate nu acordăm la fel de mare importanță sănătății părului și unghiilor, precum o facem în cazul inimii, plămânilor, sistemului digestiv sau a celorlalte organe și sisteme din organism, acestea sunt deseori un bun indicator al stării noastre generale de sănătate. Astfel, pentru a ne bucura de un aspect sănătos și tineresc dat de un păr puternic și strălucitor, sau de niște unghii rezistente, cu formă regulată, trebuie să le îngrijim atât din exterior, cât și din interior.

Acest demers este cu atât mai necesar cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (aport insuficient de fibre, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). În plus, traiul în mediul urban crește expunerea la poluanți de natură fizică, electromagnetică și chimică. Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism.

Aflarea în această stare are repercusiuni vizibile și asupra sănătății, rezistenței și aspectului părului și unghiilor. Astfel, ca urmare a diverselor dezechilibre ce se pot forma în timp pe acest fond, aspectul părului poate deveni tern, devitalizat, subțiat, deshidratat și, în cele din urmă, se poate ajunge chiar și la pierderea sa. Similar, unghiile își pot schimba forma, culoarea sau rezistența, devenind casante, exfoliindu-se și rupându-se.

Predispoziția la aceste efecte nedorite este și mai mare atunci când trăim în medii poluate sau când traversăm momente dificile din punct de vedere fizic sau psihoemoțional. Vedem, așadar, că cea mai bună abordare pentru îngrijirea fanerelor este una holistă, acționând simultan din interior, prin detoxifiere, reglare hormonală, susținerea circulației sangvine și aportul de nutrienți necesari, și din exterior, prin aplicarea de produse cu efect tonifiant, dezinfectant, nutritiv, de stimulare a circulației locale și hidratant sau astringent, în funcție de nevoi.

De aceea, suplimentele ce au la bază plante medicinale ce conțin compuși activi cu proprietăți: antiinflamatoare, antioxidante, detoxifiante și fortifiante – precum Urzica-mare, Brusturele sau Mesteacănul – sunt o soluție naturală și la îndemână pentru combaterea factorilor cu efect negativ asupra sănătății unghiilor și părului, asigurând, astfel, o creștere sănătoasă și rezistență sporită fanerelor.

Ingrediente Hyper Par (mg/cps):

Capsulă vegetală (hipromeloză, gumă gellan, colorant/dioxid de titan), extract atomizat (pe suport de 10% maltodextrină) din: rădăcină de Brusture (Arcticum lappa) – 38,58 mg, părți aeriene de Cimbrișor (Thymus serpyllum) – 38,58 mg, frunze de Mesteacăn (Betula pendula) – 38,58 mg, frunze de Nuc (Juglans regia) – 38,58 mg, frunze de Salvie (Salvia officinalis) – 38,58 mg, scoarță de Stejar (Quercus robur) – 38,58 mg, frunze de Urzică-mare (Urtica dioica) – 38,58 mg.

Informații nutriționale Per porție

(6 cps)

VNR* (%)

Per capsulă

VNR* (%)

Per porție (6 cps)

Rădăcină de Brusture 231,5 mg ** **
Părți aeriene de Cimbrișor 231,5 mg ** **
Frunze de Mesteacăn 231,5 mg ** **
Frunze de Nuc 231,5 mg ** **
Frunze de Salvie 231,5 mg ** **
Scoarță de Stejar 231,5 mg ** **
Frunze de Urzică-mare 231,5 mg ** **

*VNR = Valoare Nutrițională de Referință

**Nu a fost stabilită VNR

Detalii – Capsule Hyper Par:

Produsele sau suplimentele nutritive concepute de laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Materiile prime folosite sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau virusuri patogene. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat pe care îl conțin.

Acesta asigură o mai bună biodisponibilitate și o mai bună asimilație în organism a substanțelor active benefice. Pentru realizarea suplimentului, au fost folosite ingrediente 100% naturale precum: extractul de Brusture, Mesteacăn, Urzică-mare sau Nuc, provenind din plante nemodificate genetic, neiradiate și necontaminate cu metale grele sau alt fel de poluanți. Datorită procesării minimale. prin tehnici menajante (atomizare), aceste ingrediente naturale au o matrice informațională apropiată de forma sa naturală. Acest lucru le permite substanțelor active să acționeze sinergic, completându-se și potențându-se reciproc. Datorită formulei concentrate, produsul de față asigură o cantitate optimă de principii active, fiind totodată ușor de utilizat.

Așa cum s-a menționat deja, extractele din produsul de față sunt obținute prin atomizare, un proces menajant, net superior pulberilor măcinate din plante uscate. La obținerea extractului uscat atomizat, a fost folosită aparatură de top, unică în România, constând într-un atomizor Spray-dry. Tehnologia uscării prin Spray-dry este superioară din toate punctele de vedere uscării clasice, în uscător. Astfel, în cazul uscării clasice, pulberea măcinată se obține din plante uscate în camere de uscare la temperaturi cuprinse între 55 și 70°C; uneori pentru a crește randamentul uscării se crește temperatura chiar și până aproape de 100°C. Din păcate, vitaminele, enzimele sau alte substanțe valoroase termolabile sunt distruse sau inactivate în acest proces forțat de deshidratare a plantelor. Mai mult, orice zahar din plante este caramelizat, iar uleiurile esențiale precum cele din plantele aromatice se pierd din cauza temperaturilor ridicate.

Pe de cealaltă parte, uscarea prin atomizare se pretează, prin excelență, la materiile prime sensibile la temperatură (termolabile). Atomizorul diferă față de alte instalații de uscare prin faptul că operează numai cu lichide (soluții, suspensii), în cazul produsului de față, extractul proaspăt obținut din numeroasele plante medicinale ce au fost presate la rece în prealabil. Suspensia este dispersată sub formă de picături fine într-un curent de aer cald în care solventul se evaporă rapid. Când picăturile de lichid ajung în contact cu aerul cald, acestea ating repede o temperatură ce accelerează procesul de evaporație. Astfel, lichidul de la suprafață trece rapid în stare gazoasă datorită suprafeței mari de contact și a venirii în contact cu gazul purtător. Datorită pierderi de energie calorică prin evaporarea lichidului, extractul se menține rece, iar particulele uscate din suspensie nu se supraîncălzesc, fiind îndepărtate rapid din zona de uscare.

În consecință, produsul se usucă sub formă de pulbere fină, formată din particule sferice care au o curgere mai bună decât cea a formulelor clasice. În plus, pulberea astfel obținută este mai stabilă în timp decât produsele obținute prin alte metode de uscare. Unul dintre motivele principale ale acestei stabilități este acela că forma sferică a particulelor oferă extractului o textură mai compactă, reducând posibilitatea înglobării de aer în produsul final, astfel încât și dozarea în capsule este mult mai exactă și mai ușoară. Un alt motiv important este acela că extractul lichid obținut prin presarea mecanică la rece a plantelor medicinale păstrează nealterate toate uleiurile esențiale pe care acestea le conțin. Prin atomizarea acestui lichid, uleiurile sunt micro-încapsulate prin emulsionarea extractului apos cu maltodextrină. Particulele solide din suspensie sunt acoperite cu maltodextrină prin atomizarea extractului în care s-a adăugat aceasta. Pe măsură ce apa se evaporă, maltodextrina acoperă fiecare particulă suspendată. În acest fel, crește stabilitatea substanței active și se asigură o acoperire enterică a acesteia, deosebit de importantă mai ales pentru substanțele instabile în mediul acid din stomac.

De aceea, pulberea obținută prin atomizare este vie, activă din punct de vedere enzimatic și păstrează toate vitaminele, minerale și alți compuși valoroși din materia primă, compuși ce altfel s-ar degrada, sau chiar distruge, în procesul de uscare clasic. Concluzia este că, prin acest procedeu menajant de extracție prin atomizare, se obține un produs foarte valoros din punct de vedere nutrițional, un produs a cărui matrice nutrițional-informațională este aproape intactă. Se obține un extract concentrat integral, viu, biodisponibil, în el regăsindu-se atât partea hidrosolubilă, cât și cea liposolubilă din plantele medicinale proaspete sau congelate

În concluzie, prin sinergia compușilor activi din cele 7 plante medicinale, produsul Hyper-Păr contribuie la menținerea sănătății și redarea aspectului sănătos al fanerelor. Astfel, prin susținerea circulației periferice a sângelui, în special în zona rădăcinii părului și a unghiilor, produsul contribuie la întărirea firului de păr și la sporirea rezistenței unghiilor. În plus, compușii activi (de ex.: uleiuri volatile, mucilagii, rutozizi, clorofilă, juglonă, betulină, betulozidă, fitosteroli, fitoestrogeni, saponozide triterpenice, acizi organici, flavonoide, taninuri, rezine, vitamine – A, C, complexul B, K, minerale și oligoelemente – Ca, Mg, Fe, P, I) din plantele conținute contribuie și la detoxifierea organismului, combaterea inflamației și a stresului oxidativ, echilibrarea microbiotei intestinale și protejarea fanerelor în perioadele stresante. Astfel, acest produs deosebit a fost special conceput pentru a avea o acțiune: trofică și regeneratoare asupra părului și unghiilor, tonifiantă, antiinflamatoare, antioxidantă, detoxifiantă, depurativă, astringentă, vitaminizantă și remineralizantă.

Prezentarea compușilor activi din Capsule Hyper Par:

  • Brusturele susține mecanismele naturale de apărare ale organismului și procesele naturale de eliminare a toxinelor de către organism și îmbunătățește digestia.
  • Cimbrișorul susține digestia și funcțiile gastrointestinale și are un efect antiinflamator.
  • Mesteacănul susține buna funcționare a ficatului, rinichilor și tractului intestinal, îmbunătățește digestia și susține procesele de detoxifiere ale corpului, ajută la reglarea proliferării anormale a celulelor prin inducerea apoptozei (moarte celulară programată), contribuie la normalizarea colesterolului seric.
  • Nucul contribuie la menținerea sănătății țesutului epitelial (pielii) prin acțiunea sa antioxidantă.
  • Salvia contribuie la menținerea confortului în timpul menstruației și a menopauzei, susține digestia și buna funcționare a stomacului și a tractului intestinal, contribuie la normalizarea transpirației, are un efect calmant la nivelul gurii, gâtului, faringelor și a corzilor vocale, susține sistemul imunitar, susține remineralizarea osoasă după modificările din timpul menopauzei, are un efect antibacterian.
  • Stejarul contribuie la hidratarea și calmarea gâtului și a mucoasei bucale; ajută la îmbunătățirea sănătății și aspectului pielii; ajută la normalizarea tranzitului intestinal la persoanele cu intestine sensibile și reduce disconfortul asociat unui tranzit accelerat.
  • Urzica-mare susține vitalitatea și energizează corpul, ajută la menținerea sănătății inimii, are proprietăți antiinflamatoare la nivel pulmonar, expectorante și spasmolitice, susține circulația venoasă și poate reduce senzația de picioare obosite, este folosită în mod tradițional ca adjuvant pentru problemele de piele și îndepărtarea impurităților, conține minerale (fier) și reduce anemia, ajută la îndepărtarea mătreței și vindecarea rănilor.

Mod de utilizare:

Adulți: 3-6 capsule pe zi, câte 1-2 capsule de 3 ori pe zi după mesele principale, timp de 21 zile. Se recomandă 2 cure pe an, 1 primăvara și 1 toamna.

Este indicată adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu alimentație sănătoasă, efort fizic moderat și o hidratare corespunzătoare.

Se recomandă asocierea cu Tinctura Contra Căderii Părului, Hyper Șampon anticădere și antimătreață, Cremă împotriva căderii părului cu taurină și arginina si Crema împotriva căderii părului cu Petrol de la Hypericum.

Capsule Hyper Par – Se poate asocia cu succes și cu: Calciu Natural (capsule), Citrat de Calciu Biologic (capsule), Multivitamin + Ginseng (capsule), Coada-calului (capsule), Hyper Seleniu (capsule), Bor Organic (capsule), Magneziu B-Complex (DrojiMag) (comprimate), DrojiMag (B-complex) (capsule), Vitacan (capsule), Vitacan Forte (capsule), Ceaiurile de Mesteacăn, Brusture, Nuc, Salvie, Cimbrișor, Stejar, Coada-calului sau Urzică de la Hypericum.

Formă de prezentare:

O cutie conține 60 capsule

Greutate netă:

℮ 21,49 g

Contraindicații:

Nu se utilizează de către cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

  • Femeile gravide sau care alăptează, persoanele care urmează tratamente medicamentoase (diuretice, terapie hormonală, antidiabetice, anticoagulante) sau care se află sub supraveghere medicală (în special pentru hipotiroidie, insuficiență hepatică sau renală decompensată) sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;
  • Se recomandă creșterea aportului de apă pe parcursul curei cu derivate din Mesteacăn;
  • Persoanele cu sensibilitate la Țelină pot manifesta sensibilitate încrucișată la produsele pe bază de Mesteacăn sau Cimbrișor;
  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare:

Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

 

Pentru mai multe informatii despre plantele constituente accesati Cartea.

Capsule Hyper Par
Capsule Hyper Par

29,50 lei

Hypericum Impex
Logo