Rostopască (Chelidonium majus): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Rostopasca (Chelidonium majus) este planta cu flori galbene, cu patru petale, și cu un suc galben-portocaliu în tulpină, care crește pe lângă garduri și drumuri, pe terenuri virane și în crăpături de piatră.^{1, 2, 3} În popor i se spune și negelariță, pentru că seva ei se punea pe negi.¹ Agenția Europeană a Medicamentului nu i-a dat o monografie: pentru folosirea pe cale internă a socotit raportul dintre beneficiu și risc negativ, din cauza leziunilor de ficat raportate, iar pentru folosirea pe piele a găsit informațiile de piață insuficiente.⁴ Mai jos afli cum o recunoști, ce conține, ce spun cazurile și studiile și ce spune legea în România.

Ce este rostopasca

Rostopasca este o plantă perenă din familia Papaveraceae, aceeași cu macul. Genul ei, Chelidonium, are o singură specie, descrisă de Linné în 1753.^{2, 3} În engleză i se spune greater celandine, iar numele științific vine din grecescul cheilidon, rândunică.^{2, 6}

Despre numele de rândunică există două explicații. Raportul Agenției Europene spune că planta începe să înflorească atunci când se întorc rândunicile. Flora Americii de Nord amintește o legendă pe care o povesteau Aristotel și alții: rândunicile mame ar spăla ochii puilor cu seva ei.^{6, 2}

Specia are o variantă asiatică, Chelidonium majus var. grandiflorum, pe care unii botaniști o deosebesc după florile mai mari: până la 3,5 cm, față de rareori peste 2,5 cm la exemplarele europene și din sud-vestul Asiei.³

Comitetul de plante al Agenției Europene a Medicamentului a discutat rostopasca din iulie 2009 până în septembrie 2011. Rezultatul a fost o declarație publică, nu o monografie: folosirea pe cale internă a fost socotită cu raport beneficiu-risc negativ.^{4, 11}

Cum arată rostopasca

Rostopasca are tulpini drepte, ramificate, adesea cu peri, mai deși la noduri, și frunze adânc tăiate, verzi deasupra și albăstrui pe dos.³ Semnul după care se recunoaște cel mai repede este seva: tulpina ruptă lasă să curgă un suc galben-portocaliu, care se găsește în toate părțile plantei.^{2, 1}

Cum o recunoști

• Înălțimea: de obicei 30-60 cm, uneori până la 100 cm.³
• Frunzele: cele de jos au codițe lungi, iar cele de sus sunt alterne, cu codițe scurte. Limbul e tăiat adânc, cu 2-4 perechi de lobi cu marginea crenată, verde deasupra și albăstrui dedesubt.³
• Florile: patru petale galbene, două sepale care cad devreme și numeroase stamine, adunate în umbele. Înfloresc primăvara și vara, din aprilie până în septembrie.^{3, 2}
• Fructul: o capsulă lungă și subțire, de 2-5 cm, care se desface în două valve, de la bază spre vârf. Semințele sunt mici, închise la culoare și lucioase.^{3, 2}
• Seva: galben-portocalie, în toată planta. Dicționarele o descriu ca pe un suc acru și otrăvitor.¹

Unde crește rostopasca

Rostopasca crește în Europa, în Asia, în nord-vestul Africii și în America de Nord. Raportul Agenției Europene o descrie ca pe o plantă ruderală tipică, care crește pe soluri bogate în azot.⁶ Dicționarele românești o așază prin locuri umbroase și necultivate.¹

• În Asia: în China, rostopasca crește între 500 și 2.200 m, pe pante, la marginea pădurilor, pe pajiști, pe lângă drumuri, în crăpăturile stâncilor, pe maluri umbrite și lângă ape.³
• În America de Nord: a ajuns din Eurasia și crește prin păduri, tufărișuri, câmpuri, garduri vii, pe marginea drumurilor, lângă căile ferate și pe terenuri virane, până la 1.000 m. Go Botany o trece printre plantele din locuri create sau menținute de om.^{2, 12}
• În zid: crește și din crăpături de piatră, cum se vede în fotografia din stânga.³

Rostopasca, untișorul și alte plante cu nume încurcate

Rostopasca se încurcă în două feluri: cu plante care seamănă cu ea și cu plante care îi împrumută numele. Câteva dintre ele sunt pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman.^{1, 9}

Surse: dexonline, după DEX ’09, MDA2, CADE, Scriban, Șăineanu, DLRLC și Dicționarul de sinonime; Ordinul nr. 244/2005.^{1, 9}

În engleză, „celandine” este numele a două plante din familii diferite: greater celandine este rostopasca, iar lesser celandine este untișorul. Despre untișor s-a publicat, în 2015, un caz de leziune hepatică toxică acută, la o femeie care luase un extract din el, timp de 10 zile, pentru hemoroizi.^{6, 13}

Nu culege o plantă după nume. Seva galben-portocalie și frunzele albăstrui pe dos deosebesc rostopasca; untișorul are frunze în formă de inimă, groase și lucioase.^{1, 3}

Denumiri populare și nume în alte limbi

Dicționarul de sinonime înregistrează 25 de nume populare pentru rostopască, multe dintre ele regionale. Unele vorbesc despre negi, altele despre rândunici.¹

Surse: dexonline, după DEX ’09, MDA2, Scriban, Șăineanu, Dicționarul de sinonime și Dicționarul de regionalisme și arhaisme din Maramureș.¹

În alte limbi, numele rostopascăi amintește de sevă sau de negi:

Surse: raportul de evaluare EMA, pentru engleză, germană, franceză, italiană, olandeză și poloneză; GBIF, după Catalogue of Life, Info Flora, TAXREF și alte liste, pentru celelalte limbi și pentru „Warzenkraut” și „herbe aux verrues”.^{6, 14}

Ce parte se folosește

Farmacopeea Europeană definește planta, sub numele Chelidonii herba, ca părțile aeriene, întregi sau tăiate, culese în timpul înfloririi. Planta uscată trebuie să aibă cel puțin 0,6% alcaloizi totali, exprimați ca chelidonină.⁶ În tradiție se folosește și seva proaspătă, care se aplica pe negi.⁶ Rădăcina are altă compoziție: sanguinarina, unul dintre alcaloizii plantei, se află mai ales în ea, nu în părțile aeriene.⁶

În 2019, în comuna Straja din județul Suceava, cercetătorii au intervievat 29 de oameni despre plantele lor de leac. La rostopască au notat nouă mențiuni pentru ceaiul din părțile aeriene, socotit bun pentru ficat, două pentru tinctura în alcool, bună pentru bilă, și patru pentru seva pusă pe negi. La românii din partea ucraineană a Bucovinei, o mențiune a fost pentru seva „bună pentru ochi”, iar două, pentru ceaiul din rădăcină, bun pentru femeile slăbite.¹⁵

Ficatul este tocmai organul pentru care Agenția Europeană a Medicamentului vede riscul. Nu există o monografie care să spună ce parte, în ce formă și cât timp s-ar putea folosi fără risc, iar comitetul nu a fost convins nici de limita de 2,5 mg de alcaloizi pe zi.⁴

7 lucruri surprinzătoare despre rostopască

1. Numele ei vine de la rândunică. Grecescul cheilidon înseamnă rândunică. Raportul Agenției Europene spune că planta începe să înflorească atunci când se întorc rândunicile, iar Flora Americii de Nord amintește legenda rândunicilor mame care ar spăla ochii puilor cu seva ei. În română a rămas numele popular iarba-rândunelei.^{6, 2, 1}
2. Cuvântul „rostopască” vine din ucraineană. Dicționarele îl trag din rostopast’. În alte limbi, numele amintește de sevă: în engleză devil’s milk, iar în bulgară și în croată „laptele șarpelui”.^{1, 6, 14}
3. Se folosea pentru gălbinare, iar gălbinarea este semnul leziunii de ficat. Din Evul Mediu se folosea pentru boli de bilă și de ficat, iar un dicționar enciclopedic românesc spune că era folosită la tratamentul icterului. În cazurile raportate în Germania, 40 din 44 au avut icter.^{6, 1, 5}
4. Europa nu are o singură regulă. Germania a retras în 2008 autorizațiile medicamentelor cu peste 2,5 mg de alcaloizi pe zi. În 2011, raportul EMA nota că Irlanda își retrăsese voluntar produsele orale, iar Danemarca, Italia și Spania nu acceptau planta în suplimente alimentare. În România este pe Lista nr. 3 a Ordinului 244/2005.^{5, 6, 9}
5. Seva are și proteine, nu doar alcaloizi. În culturi de celule, atât alcaloizii, cât și proteinele din sevă au scăzut infectivitatea virusului papiloma uman. Comitetul european a notat totuși că seva proaspătă, folosită în medicina populară, nu poate fi luată în calcul într-un context industrial.^{16, 6}
6. „Celandine” înseamnă două plante. Greater celandine este rostopasca, iar lesser celandine este untișorul, dintr-o altă familie. Și despre untișor s-a publicat, în 2015, un caz de leziune hepatică toxică.^{1, 13}
7. Un studiu cu placebo a folosit de aproape zece ori limita germană din 2008. În studiul din 1993, cu 60 de bolnavi, tabletele dădeau 24 mg de alcaloizi totali pe zi, față de 2,5 mg, pragul fixat ulterior în Germania.^{6, 5}

Ce conține rostopasca

Rostopasca are peste 20 de alcaloizi diferiți. Raportul de evaluare al Agenției Europene îi trece pe grupe, după lucrări de referință din farmacognozie, în tabelul de mai jos.⁶

Sursă: raportul de evaluare EMA/HMPC/369801/2009, care citează lucrările lui Barnes și colab. (2007) și Bruneton (1999), și Farmacopeea Europeană.⁶

Intervalul din tabel, de la 0,01% la 1%, arată cât de mult variază planta, dar planta de calitate farmacopeică trebuie să treacă de 0,6%. Pentru comparație, limita zilnică fixată în Germania pentru medicamente este de 2,5 mg de alcaloizi totali, calculați ca chelidonină. La pragul minim din farmacopee, un singur gram de plantă uscată are 6 mg.^{6, 5}

Chelidocistatina este o substanță care, în teste, a blocat enzime numite cistein-proteinaze.⁶ Seva conține și proteine, nu doar alcaloizi.¹⁶

Cifrele descriu planta, nu o doză. Ele arată cât de mult poate varia conținutul unui preparat.

Ce spune agenția europeană

Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC) al Agenției Europene a Medicamentului a discutat rostopasca în grupul său de lucru în iulie 2009 și în noiembrie 2010. Proiectul de declarație a fost aprobat pentru consultare publică la 25 noiembrie 2010, consultarea a ținut de la 15 ianuarie până la 15 aprilie 2011, iar textul final a fost adoptat la 13 septembrie 2011 și publicat la 20 ianuarie 2012.^{4, 11}

Comitetul avusese în vedere două indicații tradiționale: ameliorarea tulburărilor digestive, precum dispepsia și flatulența, pe cale orală, și tratamentul negilor, al bătăturilor și al calozităților, pe piele.⁴

Sursă: declarația publică EMA/HMPC/743927/2010, adoptată la 13 septembrie 2011, și raportul de evaluare EMA/HMPC/369801/2009.^{4, 6}

Pe pagina Agenției, rostopasca apare la Chelidonii herba, cu rezultatul evaluării „declarație publică”. Fiindcă nu s-a adoptat o monografie, nu se pregătește nici rezumat pentru public.¹¹

Ce spun studiile

Despre rostopască există cazuri clinice publicate, câteva studii mici pe oameni, teste pe animale și multe experimente pe celule. Mai jos sunt pe rând, cu limitele lor.

Surse: EMA, declarația publică din 2011; BfArM, decizia din 9 aprilie 2008; Benninger și colab., 1999.^{4, 5, 17}

Ficatul: ce spun cazurile publicate

În 1999, medici de la Erlangen, în Germania, au descris 10 cazuri de hepatită acută în doi ani, după preparate cu rostopască, luate de obicei pentru tulburări ale stomacului și ale căilor biliare. Evoluția a fost de la ușoară la severă, cu colestază marcată la 5 bolnavi, dar fără insuficiență hepatică. Alte cauze, virale, autoimune, ereditare sau alcoolice, au fost excluse, iar biopsia a arătat leziuni de tip medicamentos. Enzimele ficatului au revenit la normal în 2-6 luni după oprirea plantei, iar la un bolnav o reluare din greșeală a adus o a doua pusee de inflamație a ficatului.¹⁷

Un grup din Hanau, condus de Rolf Teschke, a reluat apoi cazurile cu o scală specifică ficatului. Dintre 22 de raportări spontane din Germania, legătura cu rostopasca a fost foarte probabilă în 2 cazuri, probabilă în 6, posibilă în 10, improbabilă în 1 și exclusă în 3. Autorii notează că datele erau slabe, așa că legătura e mai puțin sigură decât se credea, dar rămâne o formă distinctă de leziune hepatică produsă de plante: de tip hepatocelular, mai frecventă la femei, cu vârsta medie de 56 de ani. Primele simptome au apărut, în medie, după aproape 30 de zile de folosire, iar icterul după aproape 36.¹⁸

La 21 de cazuri publicate în Europa, același grup a găsit legătură foarte probabilă sau probabilă în 8 și a concluzionat că e vorba de o reacție idiosincratică, de tip metabolic, dar că substanța vinovată nu se cunoaște.¹⁹ Într-o analiză a 16 cazuri publicate, toate cu legătură probabilă sau foarte probabilă, icterul și transaminazele mari au fost prezente aproape la toți bolnavii, cu evoluție favorabilă în ciuda formei severe.²⁰ O sinteză din 2017 a literaturii a concluzionat că raportul beneficiu-risc al produselor cu rostopască poate fi socotit negativ.²¹

Raportul EMA redă și analiza unui expert: la cazurile cu legătură probabilă și cu doza cunoscută, doza zilnică de alcaloizi a depășit 9 mg, iar sub 9 mg nu s-a văzut o legătură clară între rostopască și leziunea de ficat. Două dintre cazurile descrise de raport au urmat unor ceaiuri făcute acasă: un bărbat de 82 de ani, care bea ceai din plantă culeasă de el și spunea că l-a făcut probabil prea concentrat, și un bărbat de 65 de ani, care bea zilnic un decoct, de o lună, pentru arsuri la stomac.^{6, 22}

Ce nu se știe: mecanismul prin care rostopasca afectează ficatul nu a fost stabilit, iar frecvența nu se poate calcula din rapoartele spontane, fiindcă nu se cunoaște câți oameni iau planta.^{6, 5}

Ficatul: ce a hotărât autoritatea germană

În Germania, autoritatea pentru medicamente, BfArM, a început în 2005 o procedură oficială de evaluare a riscului (Stufenplanverfahren, treapta II) pentru medicamentele cu rostopască luate pe gură. La scrisoarea de consultare din 6 mai 2005 avea 48 de rapoarte individuale despre probleme de ficat și de căi biliare. Dintre 14 cazuri bine documentate, legătura cu medicamentul a fost socotită probabilă în 8, posibilă în 5 și inexistentă într-unul; dintre alte 30, probabilă în 9 și cel puțin posibilă în 21. Dintre 22 de cazuri descrise în detaliu, 17 au fost grave, cu spitalizare, iar dintre 44 cu date, 40 au avut icter. În toate cazurile, tulburarea ficatului a fost reversibilă, iar la trei bolnavi nu se luase niciun alt medicament.⁵

Decizia din 9 aprilie 2008 a avut două părți principale. Autorizațiile medicamentelor care, după instrucțiunile de dozare, puteau da mai mult de 2,5 mg de alcaloizi totali pe zi, calculați ca chelidonină, au fost retrase imediat. Pentru cele între 2,5 µg și 2,5 mg pe zi, autorizațiile au rămas, dar din 1 iulie 2008 prospectul a trebuit să spună: contraindicat la cei cu boli de ficat, actuale sau trecute, sau care iau alte medicamente cu efect asupra ficatului; contraindicat în sarcină și alăptare; oprirea la primele semne de leziune a ficatului; controlul transaminazelor dacă folosirea trece de patru săptămâni. Pentru copii, doza maximă trebuia adaptată după greutate.⁵

BfArM notează că pentru intervalul dintre 2,5 µg și 2,5 mg pe zi nu există studii valide care să dovedească eficacitatea. Pragul de 2,5 mg a fost calculat dintr-un studiu de șase luni pe șobolani, cu un factor de siguranță de 100. Decizia nu a acoperit produsele de uz extern, picăturile pentru ochi și preparatele injectabile.⁵

Ficatul: ce arată testele pe animale și pe celule

Raportul EMA adună și date liniștitoare. Într-un studiu de patru săptămâni pe șobolani, cu tinctură-mamă, la cea mai mare doză încercată, care a dat 2,68 mg de alcaloizi totali pe kilogram și pe zi, nu s-au văzut modificări, nici la ficat.⁶ Într-un alt studiu, pe șobolani hrăniți două sau patru săptămâni cu planta din lotul unui bolnav, la doze de 50-100 de ori mai mari decât cele folosite la om, funcția ficatului nu s-a schimbat, dar au scăzut nivelurile de glutation și activitatea unei enzime antioxidante, mai ales la doza mare. Autorii cer atenție la folosirea în situații care pot afecta ficatul.²³

Pe celule, extractul lichid a fost toxic pentru celulele ficatului în funcție de concentrație, iar celulele umane au părut mai sensibile decât cele de câine, șobolan sau maimuță.⁶ Raportul concluzionează că planta uscată, în doze normale, are toxicitate limitată, dar că leziuni grave și ireversibile ale ficatului pot apărea după folosirea îndelungată a dozelor mari.⁶

Pentru stomac și bilă: studii mici

Raportul EMA descrie și studii pe oameni. Într-un studiu din 1993, 60 de bolnavi cu tulburări funcționale în partea de sus a abdomenului au luat, șase săptămâni, tablete cu extract de rostopască sau placebo. Scorul simptomelor a scăzut mai mult cu rostopasca (p = 0,003), iar medicul a socotit că 18 din 30 de bolnavi s-au ameliorat sau au rămas fără simptome, față de 8 din 30 cu placebo. Tabletele dădeau 24 mg de alcaloizi totali pe zi.⁶

Într-un studiu din 1999, cu 76 de bolnavi și capsule cu rostopască și curcuma, timp de trei săptămâni, diferența față de placebo la criteriul principal, durerea de tip crampă, a fost mică spre moderată și nesemnificativă statistic (p = 0,069). La două criterii secundare a fost mai clară (p = 0,009 și p = 0,011).⁶ Un studiu de observație pe 608 pacienți, cu tablete cu extract standardizat, a raportat doar 6 reacții adverse suspecte: trei cazuri de diaree sau scaune moi, două de greață și unul de oboseală ușoară.⁶

Comitetul a socotit că numărul de pacienți din studiile controlate bine făcute este prea mic pentru o folosire bine stabilită.⁶

În laborator: alte efecte

În laborator, extractele de rostopască au fost active împotriva virusului herpes simplex, a poliovirusului și a mai multor adenovirusuri. În teste, extractele au fost active și împotriva unor bacterii rezistente la antibiotice, printre care MRSA, prin doi alcaloizi din grupa benzofenantridinelor.⁶ Alcaloizii izolați, mai ales sanguinarina, au avut efect asupra celulelor tumorale în culturi, dar testele pe animale nu au dat un rezultat semnificativ.⁶ Sanguinarina a provocat leziuni ale ADN-ului în celule din măduva oaselor de șoarece, iar comitetul a reținut indicii de genotoxicitate și fetotoxicitate slabă pentru unii alcaloizi luați separat.⁶

Niciunul dintre aceste rezultate de laborator nu arată că rostopasca ar trata o boală la om. Sunt primii pași, făcuți pe celule și pe animale.

Seva pe negi, pe piele și în ochi

Negii: ce se știe

Folosirea seviei pe negi este una dintre folosirile tradiționale ale plantei. În Evul Mediu, seva proaspătă se aplica pe negi, potrivit raportului EMA, iar dicționarele românești notează că poporul o folosea contra negilor.^{6, 1} Numele negelariță, iarbă-de-negi și buruiană-de-negei amintesc de asta.¹

Agenția Europeană a socotit că indicația pe piele nu este susținută suficient de informațiile de piață despre planta singură. Raportul notează că negii se tratează mai ales cu preparate din mai multe plante, iar pe piață existau amestecuri: în Belgia și în Spania, un extract de rostopască era combinat cu tinctură de tuia și cu acizi, printre care acidul salicilic, iar Ungaria avea o soluție de uz extern cu extract de rostopască în alcool, pentru îndepărtarea negilor și a bătăturilor, pe piață din 1999. Seva proaspătă, notează raportul, este folosită în medicina populară și nu poate fi luată în calcul într-un context industrial.⁶

Într-un studiu din 2022, o echipă din Poznań a arătat că seva întreagă și fracțiile ei, bogate în alcaloizi sau în proteine, au scăzut infectivitatea virusului papiloma uman și au redus exprimarea a două gene ale virusului, E6 și E7, în culturi de celule. Fracțiunea de proteine a crescut și secreția unei substanțe inflamatorii, TNF-alfa. Sunt celule în laborator, nu piele, și nu e un studiu pe negi sau pe oameni.¹⁶ O căutare în PubMed, făcută în septembrie 2026, nu a găsit niciun studiu clinic controlat cu rostopască pe negi.²⁴

Pe piele

Flora Americii de Nord descrie seva ca iritantă, iar Go Botany, ca foarte iritantă.^{2, 12} Raportul EMA dă cazul unei femei care folosise planta pe negi și a avut dermatită de contact: mâncărime puternică și roșeață, cu papule în locul aplicării. Reacția a trecut în câteva zile, fără tratament.^{6, 7} Un articol spaniol din 1999 are în titlu o balanopostită alergică de contact, cu parafimoză, după aplicarea locală de suc de rostopască; rezumatul nu este disponibil în PubMed.²⁵

În ochi

Folosirea seviei pe ochi are o legendă veche: rândunicile mame ar spăla ochii puilor cu ea.² În Bucovina, o mențiune, de pe partea ucraineană, a fost pentru seva „bună pentru ochi”.¹⁵ Raportul EMA nu recunoaște nicio folosire a seviei în ochi. Amintește doar picături din tradiția antroposofică, în diluții foarte mari, de la D4 la D30.⁶

În schimb, un articol din 2026, al unei clinici de oftalmologie din Konya, în Turcia, descrie o keratită atipică, cu o ciupercă și bacterii din genul Klebsiella, după aplicarea de Chelidonium majus. Keratita este o inflamație a corneei; rezumatul din PubMed este gol, așa că nu știm cum a fost aplicată planta.⁸

Seva nu se pune în ochi, nici aproape de ei. Dacă apar roșeață, usturime sau durere după contactul seviei cu pielea sau cu ochii, se cere sfatul unui medic. Negii care sângerează, cresc repede, își schimbă culoarea sau apar pe față ori în zona genitală se arată medicului.

Precauții și siguranță

Precauțiile de mai jos vin din decizia autorității germane, din raportul EMA și din lucrările citate.

• Ficatul. Cine are sau a avut o boală de ficat, sau ia medicamente care pot afecta ficatul, nu ar trebui să folosească rostopasca pe cale internă. Autoritatea germană a cerut ca prospectele produselor cu doze mici să o treacă drept contraindicație. Autoritatea notează că un ficat deja afectat ar putea favoriza reacția sau i-ar putea agrava evoluția.⁵
• Semnele de alarmă. Îngălbenirea pielii sau a ochilor, urina închisă la culoare, scaunele decolorate, durerea în partea de sus a abdomenului, greața, pierderea poftei de mâncare și oboseala sunt semnele pe care decizia germană le cere trecute pe prospect. La ele, produsul se oprește și se merge la medic.⁵
• Sarcina și alăptarea. Autoritatea germană a interzis folosirea în sarcină și alăptare, iar raportul EMA nu recomandă planta în sarcină, din cauza unei oarecare toxicități pentru celule.^{5, 6}
• Copiii. Pentru copii nu există date. Raportul EMA citează, după un manual german din 1992, otrăviri mortale la copii care au mâncat planta.⁶
• Planta proaspătă. Raportul EMA notează că planta proaspătă poate produce toxicitate acută din cauza seviei, că uscarea o reduce mult și că dozele mari irită tubul digestiv.⁶
• Alte medicamente și plante. Majoritatea bolnavilor din cazurile publicate luau și alte medicamente sau plante, așa că o interacțiune nu poate fi exclusă.⁶
• Preparatele de casă. Două dintre cazurile descrise de raportul EMA au urmat unor ceaiuri făcute acasă, unul din plantă culeasă de bolnav.⁶
• Seva. Nu se aplică pe piele rănită, pe mucoase sau în zona ochilor. Este iritantă, poate da alergii pe piele și a fost legată de o infecție a corneei.^{2, 7, 8}

Ce spune legea

În România, rostopasca (Chelidonium majus L.) figurează pe Lista nr. 3 din Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii și nr. 401/2005 al ministrului sănătății, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate, precum capsulele. Nu este pe Lista nr. 1, a plantelor periculoase pentru consumul uman.⁹

Ordinul cere ca produsele sub formă predozată să fie vândute numai pe baza avizului Institutului de Bioresurse Alimentare, dat după o notificare prealabilă.⁹ Ordinul este din 2005, mai vechi decât decizia germană din 2008 și decât declarația europeană din 2011.^{9, 5, 4}

Uniunea Europeană nu i-a aprobat rostopascăi nicio mențiune de sănătate: lista mențiunilor permise, din Regulamentul (UE) nr. 432/2012, nu o cuprinde.¹⁰

În raportul EMA, la data de 2011, Danemarca, Italia și Spania nu acceptau rostopasca în suplimente alimentare, Irlanda își retrăsese voluntar produsele pentru uz oral, iar în Norvegia planta se vindea pe rețetă. Belgia o trecea pe o listă a substanțelor admise atât în medicamente, cât și în suplimente, fără o doză maximă specificată. Raportul precizează că tabelul nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, deci situația poate fi alta azi.⁶

Rostopasca de-a lungul timpului

Rostopasca este pomenită de Pliniu și de Dioscoride. În Evul Mediu se folosea pentru boli de bilă și de ficat, iar seva proaspătă, pe negi și pe alte probleme ale pielii, precum bătăturile, micozele și eczemele.⁶

În Germania, planta avea o monografie publicată în 1985, iar mulți dintre bolnavii raportați mai târziu o luaseră, potrivit autorității, tocmai pentru dureri în partea de sus a abdomenului, în acord cu acea monografie.⁵ În februarie 1998, producătorii au schimbat prospectele, cu avertizări despre efectele asupra ficatului și cu contraindicație la cei cu ficatul afectat. Rapoartele nu s-au împuținat după aceea, semn, după autoritate, că măsurile nu fuseseră suficiente.⁵

Procedura a început cu scrisoarea de consultare din 6 mai 2005 și s-a încheiat la 9 aprilie 2008 cu retragerea autorizațiilor pentru medicamentele cu peste 2,5 mg de alcaloizi pe zi.⁵ La nivel european, comitetul de plante al Agenției Europene a luat rostopasca în lucru în iulie 2009 și a încheiat în septembrie 2011, cu declarația publică.⁴

La noi, dicționarele au înregistrat planta sub numele de rostopască, venit din ucraineană, și sub peste 20 de nume populare. La românii din Bucovina, cercetătorii au găsit-o încă în 2019 în medicina populară, pentru ficat, bilă și negi.^{1, 15}

Întrebări frecvente

Referințe

1. dexonline.ro, articolele „rostopască”, „negelariță”, „negel”, „untișor”, „măselariță”, „calce”, „iarba-rândunelei” și „crucea-voinicului”, după DEX ’09, Micul dicționar academic (ed. a II-a), DLRLC, CADE, Dicționarul enciclopedic, dicționarele lui Scriban și Șăineanu, Dicționarul de sinonime și Dicționarul de regionalisme și arhaisme din Maramureș (Dorin Ștef, ed. 2015 și 2021), consultat în septembrie 2026.
2. Kiger R.W. Chelidonium Linnaeus și Chelidonium majus Linnaeus, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 3, Oxford University Press, 1997, efloras.org.
3. Zhang M., Grey-Wilson C. Chelidonium Linnaeus și Chelidonium majus Linnaeus, în Wu Z.Y., Raven P.H., Hong D.Y. (ed.), Flora of China, vol. 7, Science Press și Missouri Botanical Garden Press, 2008, efloras.org.
4. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Public statement on Chelidonium majus L., herba. EMA/HMPC/743927/2010, versiunea finală, adoptată la 13 septembrie 2011 și publicată la 20 ianuarie 2012.
5. Bundesinstitut für Arzneimittel und Medizinprodukte (BfArM). Abwehr von Gefahren durch Arzneimittel, Stufe II: Schöllkraut-haltige Arzneimittel zur innerlichen Anwendung. Bescheid din 9 aprilie 2008, Gesch.Z. 75-3822-A-10488-98297/08, bfarm.de.
6. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Assessment report on Chelidonium majus L., herba. EMA/HMPC/369801/2009, versiunea finală, 13 septembrie 2011, și lista de referințe EMA/HMPC/369803/2009.
7. Etxenagusia M.A., Anda M., González-Mahave I., Fernández E., Fernández de Corrès L. Contact dermatitis from Chelidonium majus (greater celandine). Contact Dermatitis, 2000, 43(1):47.
8. Erdem A., Bozkurt Oflaz A., Unal A., Macin S., Bozkurt B. Atypical polymicrobial keratitis caused by Aspergillus fumigatus and Klebsiella spp. after Chelidonium majus application (articol în germană, titlu în engleză după PubMed). Klinische Monatsblätter für Augenheilkunde, publicat online la 16 ianuarie 2026, doi:10.1055/a-2790-8072.
9. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
10. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012.
11. European Medicines Agency. Chelidonii herba: herbal medicinal product, pagina Greater Celandine, ema.europa.eu, consultată în septembrie 2026.
12. Native Plant Trust. Chelidonium majus (greater celandine), Go Botany, gobotany.nativeplanttrust.org, consultat în septembrie 2026.
13. Yilmaz B., Yilmaz B., Aktaș B., Unlu O., Roach E.C. Lesser celandine (pilewort) induced acute toxic liver injury: the first case report worldwide. World Journal of Hepatology, 2015, 7(2):285-288.
14. GBIF Secretariat. Chelidonium majus L., GBIF Backbone Taxonomy, nume comune, gbif.org, consultat în septembrie 2026.
15. Mattalia G., Stryamets N., Grygorovych A., Pieroni A., Sõukand R. Borders as crossroads: the diverging routes of herbal knowledge of Romanians living on the Romanian and Ukrainian sides of Bukovina. Frontiers in Pharmacology, 2020, 11:598390.
16. Musidlak O., Warowicka A., Broniarczyk J., Adamczyk D., Goździcka-Józefiak A., Nawrot R. The activity of Chelidonium majus L. latex and its components on HPV reveal insights into the antiviral molecular mechanism. International Journal of Molecular Sciences, 2022, 23(16):9241.
17. Benninger J., Schneider H.T., Schuppan D., Kirchner T., Hahn E.G. Acute hepatitis induced by greater celandine (Chelidonium majus). Gastroenterology, 1999, 117(5):1234-1237.
18. Teschke R., Glass X., Schulze J. Herbal hepatotoxicity by Greater Celandine (Chelidonium majus): causality assessment of 22 spontaneous reports. Regulatory Toxicology and Pharmacology, 2011, 61(3):282-291.
19. Teschke R., Glass X., Schulze J., Eickhoff A. Suspected Greater Celandine hepatotoxicity: liver-specific causality evaluation of published case reports from Europe. European Journal of Gastroenterology & Hepatology, 2012, 24(3):270-280.
20. Teschke R., Frenzel C., Glass X., Schulze J., Eickhoff A. Greater Celandine hepatotoxicity: a clinical review. Annals of Hepatology, 2012, 11(6):838-848.
21. Pantano F., Mannocchi G., Marinelli E., Gentili S., Graziano S., Busardò F.P., di Luca N.M. Hepatotoxicity induced by greater celandine (Chelidonium majus L.): a review of the literature. European Review for Medical and Pharmacological Sciences, 2017, 21(1 Suppl):46-52.
22. Moro P.A., Cassetti F., Giugliano G., Falce M.T., Mazzanti G., Menniti-Ippolito F., Raschetti R., Santuccio C. Hepatitis from Greater celandine (Chelidonium majus L.): review of literature and report of a new case. Journal of Ethnopharmacology, 2009, 124(2):328-332.
23. Mazzanti G., Di Sotto A., Franchitto A., Mammola C.L., Mariani P., Mastrangelo S., Menniti-Ippolito F., Vitalone A. Chelidonium majus is not hepatotoxic in Wistar rats, in a 4 weeks feeding experiment. Journal of Ethnopharmacology, 2009, 126(3):518-524.
24. National Library of Medicine. PubMed, căutare după Chelidonium sau celandine și termeni despre negi (wart, verruca, papilloma, condyloma, molluscum), efectuată în septembrie 2026, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov.
25. Fariña L.A., Alonso M.V., Horjales M., Zungri E.R. Contact-derived allergic balanoposthitis and paraphimosis through topical application of celandine juice (articol în spaniolă, titlu în engleză după PubMed). Actas Urológicas Españolas, 1999, 23(6):554-555.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Rostopasca nu are o doză orală recunoscută ca sigură, iar folosirea ei pe cale internă a fost legată de leziuni ale ficatului. Plantele medicinale nu tratează și nu previn boli. Cine are sau a avut o boală de ficat, cine este gravidă sau alăptează și cine ia medicamente are nevoie de medic înainte de orice produs cu rostopască.