Salcâm (Robinia pseudoacacia): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Postat de

Actualizat 30 septembrie 2026

Publicat 9 martie 2019

Salcâmul (Robinia pseudoacacia) e copacul cu ciorchini de flori albe și parfumate din care albinele fac mierea de salcâm. A venit din America de Nord, iar azi acoperă în România aproximativ 250.000 de hectare. Florile se pun în ceai, în băuturi și în dulciuri, dar scoarța și semințele conțin proteine toxice. Mai jos afli cum arată, cum îl deosebești de salcâmul galben, care e otrăvitor, ce conțin florile, de ce mierea lui rămâne lichidă și ce spune legea.

Pe scurt

Salcâmul e un copac de 10-25 m, cu frunze compuse, doi spini la baza frunzelor și flori albe în ciorchini atârnați.
A venit din America de Nord. În România acoperă aproximativ 250.000 de hectare, iar în Europa e socotit printre cele mai invazive 100 de specii străine.
Florile se folosesc în ceai, băuturi și dulciuri. Scoarța și semințele conțin proteine toxice și nu se consumă.
Salcâmul nu are monografie europeană, iar Uniunea Europeană nu i-a aprobat nicio mențiune de sănătate.
Mierea de salcâm rămâne lichidă mult timp pentru că are de aproximativ două ori mai multă fructoză decât glucoză.

Denumire

Salcâm; în engleză, black locust
Robinia pseudoacacia L., familia Fabaceae

Părți folosite

Florile, culese la înflorire; din nectarul lor, albinele fac mierea de salcâm

Conține

În flori, mai ales flavonoide, compuși ai kaempferolului și ai acacetinei

Recunoaștere

Fără monografie europeană și fără mențiuni de sănătate aprobate în Uniunea Europeană

Atenție la

Scoarța și semințele nu se mănâncă; nu confunda salcâmul cu salcâmul galben, otrăvitor

Ce este salcâmul

Salcâmul e un copac din familia leguminoaselor, Fabaceae, rudă cu fasolea și mazărea. Genul Robinia are între 4 și 10 specii, după Flora Chinei, iar alte surse numără până la 18, toate din America de Nord și America Centrală.^{1, 2} Salcâmul nostru, Robinia pseudoacacia, e originar din estul Americii de Nord.¹

În Europa a ajuns la începutul secolului al XVII-lea și s-a sălbăticit aproape peste tot. E unul dintre cei mai răspândiți copaci străini de pe continent.³ Dicționarele românești îl descriu ca arbore melifer, cu lemnul tare și rezistent la umezeală.²

Ca multe leguminoase, salcâmul are pe rădăcini mici umflături, numite noduli, în care trăiesc bacterii ce iau azotul din aer și îl fac folositor plantei. Așa, un hectar de salcâmi poate adăuga în sol între 23 și 300 kg de azot pe an.³

Din magazinul Hypericum: Ceai Salcam vrac.

Cum arată salcâmul

Salcâmul crește de obicei 10-25 m. Un copac singuratic ajunge pe la 20 m, în pădure până la 30 m, iar în unele locuri până la 35 m. Scoarța e cenușiu-brună sau brun-închisă și, cu vârsta, crapă pe lungime.^{1, 3}

Salcâm înalt, plin de ciorchini de flori albe, pe cer albastru — În stânga, un salcâm înflorit în Germania, la jumătatea lui mai. În dreapta, un ciorchine de flori: fiecare floare are aproximativ 2 cm și seamănă cu o floare de mazăre.Foto: AnRo0002 și Cbaile19, CC0, Wikimedia Commons

Ciorchine atârnat de flori albe de salcâm, cu caliciul verde-roșiatic — În stânga, un salcâm înflorit în Germania, la jumătatea lui mai. În dreapta, un ciorchine de flori: fiecare floare are aproximativ 2 cm și seamănă cu o floare de mazăre.Foto: AnRo0002 și Cbaile19, CC0, Wikimedia Commons

Cum îl recunoști

Frunzele: compuse, de 10-25 cm, uneori până la 40 cm, cu 2-12 perechi de foliole eliptice sau ovale, cu marginea întreagă, și încă una în vârf.^{1, 3} Înfrunzește după ceilalți copaci, dar își ține frunzele până la sfârșitul lui octombrie.²
Spinii: câte doi la baza fiecărei frunze, roșcați, de până la 2 cm, mai ales pe lujerii tineri.^{1, 4, 3}
Florile: albe, parfumate, de aproximativ 2 cm, cu pete galbene pe petala mare de sus, adunate în ciorchini atârnați de 10-20 cm.^{1, 3} Înflorește primăvara târziu, între aprilie și iunie, după loc și an.^{1, 2}
Fructele: păstăi turtite, brune, de 5-12 cm, cu 2-15 semințe. Rămân atârnate pe copac și peste iarnă.^{1, 3}

Ramură de salcâm cu doi spini roșcați și ascuțiți, la același nod — În stânga, spinii perechi de pe o ramură tânără. În dreapta, o păstaie uscată, desfăcută, cu semințele brune. Semințele nu se mănâncă.Foto: AnRo0002, CC0, Wikimedia Commons

Păstaie uscată de salcâm, desfăcută, cu semințe mici și brune, pe iarbă — În stânga, spinii perechi de pe o ramură tânără. În dreapta, o păstaie uscată, desfăcută, cu semințele brune. Semințele nu se mănâncă.Foto: AnRo0002, CC0, Wikimedia Commons

Planșă botanică veche, colorată, cu o ramură de salcâm cu frunze compuse, un ciorchine de flori albe și o păstaie — Salcâmul în două cărți americane: în cea despre plantele medicinale a lui Charles Millspaugh, din 1887, și în flora lui Britton și Brown, din 1913, cu floarea și păstaia desenate separat.Charles F. Millspaugh, American Medicinal Plants, planșa 50, 1887; Nathaniel Lord Britton și Addison Brown, An Illustrated Flora of the Northern United States, 1913. Domeniu public, Wikimedia Commons

Desen botanic alb-negru cu frunza compusă a salcâmului, ciorchinele de flori, o floare și păstaia — Salcâmul în două cărți americane: în cea despre plantele medicinale a lui Charles Millspaugh, din 1887, și în flora lui Britton și Brown, din 1913, cu floarea și păstaia desenate separat.Charles F. Millspaugh, American Medicinal Plants, planșa 50, 1887; Nathaniel Lord Britton și Addison Brown, An Illustrated Flora of the Northern United States, 1913. Domeniu public, Wikimedia Commons

Unde crește salcâmul

În Europa, salcâmul crește din Sicilia până în sudul Norvegiei și din Portugalia până în Caucaz, de la nivelul mării până la 1.640 m, în sudul Alpilor. Îi plac climatele calde, cu veri lungi, nu suportă solurile ude și tasate și e sensibil la gerurile foarte mari.³ La noi crește de la câmpie până în dealuri și e plantat în perdele de protecție și pentru fixarea nisipurilor și a taluzurilor.²

Acoperă suprafețe uriașe. Pădurile de salcâm, curate sau amestecate, ocupă aproximativ 400.000 ha în Ungaria, 250.000 ha în România, 230.000 ha în Italia și 200.000 ha în Franța. Salcâmul trăiește azi în 42 de țări europene.³
Se înmulțește din rădăcini. Lăstarii care ies din rădăcini pot forma, dintr-un singur copac, un pâlc de până la 100 m². Tăierea și alte intervenții îl fac să dea și mai mulți lăstari.³
E invaziv. Pentru că îmbogățește solul în azot și umbrește, schimbă vegetația din jur. E socotit printre cele mai invazive 100 de specii străine din Europa și intră mai ales în stejărișuri și în pădurile de pe malul apelor.³
Nu trăiește foarte mult: de obicei 60-100 de ani.³

Tipuri de salcâm: ce plante se mai numesc așa

În română, „salcâm” numește mai multe plante, unele ornamentale, una chiar otrăvitoare. Doar prima, salcâmul alb, e subiectul acestui articol.²

Numele	Planta	De reținut
Salcâm, salcâm alb	Robinia pseudoacacia	Copacul cu flori albe din acest articol
Salcâm roșu	Robinia hispida și Robinia viscosa	Arbuști ornamentali, cu flori roz sau roșii
Salcâm galben	Laburnum anagyroides	Arbust cu flori galbene, în ciorchini lungi; otrăvitor, pe Lista nr. 1 din Ordinul 244/2005
Salcâm japonez, salcâm boieresc, soforă	Sophora japonica	Arbore ornamental, cu flori gălbui, care înflorește vara
Salcâm mic, amorfă	Amorpha fruticosa	Arbust din America de Nord, cu flori violet-închis, în spice
Salcâm albastru	Wisteria sinensis	Plantă cățărătoare ornamentală; pe Lista nr. 1 din Ordinul 244/2005
Glădiță, regional salcâm boieresc	Gleditsia triacanthos	Arbore cu spini mari, ramificați, și păstăi lungi, brun-roșcate

Surse: dexonline, după Micul dicționar academic, Dicționarul enciclopedic, Dicționarul dendrofloricol și Dicționarul de sinonime; Ordinul nr. 244/2005.^{2, 5}

Ciorchini de flori albe de salcâm între frunze verzi — În stânga, florile albe ale salcâmului. În dreapta, salcâmul galben, *Laburnum anagyroides*, fotografiat în Grădina Botanică din Paris: e altă plantă și e otrăvitoare.Foto: Cbaile19 și Jebulon, CC0, Wikimedia Commons

Ciorchini lungi de flori galbene de salcâm galben — În stânga, florile albe ale salcâmului. În dreapta, salcâmul galben, *Laburnum anagyroides*, fotografiat în Grădina Botanică din Paris: e altă plantă și e otrăvitoare.Foto: Cbaile19 și Jebulon, CC0, Wikimedia Commons

Salcâmul galben e cel mai important de ținut minte, pentru că e otrăvitor. În România e pe Lista nr. 1 din Ordinul nr. 244/2005, a plantelor periculoase, care nu se folosesc în suplimente.⁵ Într-un centru de toxicologie din sudul Franței, el a fost printre plantele confundate cel mai des cu plante comestibile: 57 de cazuri în 22 de ani, dintre care 44 cu simptome.⁶

Florile de salcâm japonez seamănă cu cele de salcâm și se mănâncă și ele. În China, uscate, ajung să arate aproape la fel și se vând uneori amestecate. Au însă altă compoziție, așa că nu se pot înlocui unele cu altele.⁷

Denumiri populare și nume în alte limbi

Numele „salcâm” vine din turcă, de la salkım, „strugure”, după florile care atârnă ca niște struguri. Scriban observa că numele arată și drumul copacului: la noi a venit dinspre sud.²

Prin sate, salcâmului i se mai spune acaț, băgrin, în Banat, dafin, în Oltenia și în Muntenia, lemn-alb, mălin, pânar sau rug. Formele vechi sau regionale sunt salchim, salcâmp și salcân. Pluralul corect este „salcâmi”.²

Numele latin pseudoacacia înseamnă „acacie falsă”. De aceea se caută mult și „salcâm fals”: nu e altă plantă, ci chiar salcâmul obișnuit.⁸

Limba	Numele salcâmului
Română	salcâm; regional, acaț, băgrin, dafin, pânar
Engleză	black locust; false acacia, „acacie falsă”
Germană	Robinie; Scheinakazie, „acacie falsă”
Franceză	robinier faux-acacia; popular, acacia
Italiană	robinia; falsa acacia
Spaniolă	acacia blanca; falsa acacia
Maghiară	fehér akác, „acacie albă”
Bulgară	бял салкъм, adică „salcâm alb”
Sârbă	bagrem, de unde vine bănățeanul „băgrin”
Greacă	ψευδοακακία, pseudoacacie
Rusă	белая акация, „acacie albă”

Surse: dexonline, pentru română și pentru originea lui „băgrin”; GBIF, pentru numele din alte limbi.^{2, 8}

Ce parte se folosește

De la salcâm se folosesc florile, în băuturi răcoritoare, dulciuri și la gătit, dar și în ceai.^{2, 3} Mai demult, din flori se făcea și o loțiune folosită în cosmetică, „apa de salcâm”.²

Florile: se culeg la înflorire, pentru ceai, băuturi și dulciuri.^{2, 3}
Nectarul: din el, albinele fac o miere parfumată, cu gust de fructe.³
Frunzele: s-au folosit ca hrană pentru animale.⁹
Lemnul: tare, rezistent la putrezire și la insecte, bun pentru pari de gard, bărci, parchet, mobilă și traverse de cale ferată. E și un lemn de foc foarte bun.³
Scoarța și semințele: nu se folosesc, pentru că au proteine toxice.^{10, 11, 12}

7 lucruri surprinzătoare despre salcâm

Poartă numele unui grădinar francez. Linné a numit genul Robinia după Jean Robin, care, împreună cu fiul său, Vespasien, a fost printre primii care l-au cultivat în Europa.³
Anul 1601 e mai degrabă o legendă. Data des citată pentru aducerea lui la Paris e contestată. Sigur e că în 1635 Jacques-Philippe Cornut l-a descris, în onoarea lui Robin, ca Acacia americana Robini.⁹
Poate trăi peste 300 de ani. De obicei trăiește 60-100 de ani, dar cel mai bătrân salcâm cunoscut din Europa a trecut de 300.³
Își face singur îngrășământul. Bacteriile din nodulii rădăcinilor lui leagă azotul din aer, iar un hectar de salcâmi adaugă în sol până la 300 kg de azot pe an.³
A fost tăiat din cauza unei insecte și salvat de albine. În anii 1930, pomicultorii din Austria au descoperit că salcâmul găzduiește un dăunător al pomilor, iar pădurile de salcâm au fost tăiate prin toată Europa. După câțiva ani, interesul a revenit, datorită nectarului bun pentru miere.⁹
Ungaria l-a plantat după Trianon. După Primul Război Mondial, Ungaria a rămas fără 84% din păduri, iar salcâmul a devenit una dintre speciile principale ale programului de împădurire.⁹
„A vorbi salcâm” înseamnă a vorbi mieros. În graiuri, expresia descrie o amabilitate exagerată și prefăcută, dulceagă ca florile salcâmului.²

Știai că?

Acacetina, unul dintre compușii de bază ai florilor de salcâm, trece în miere. Cercetători români au propus-o ca marcă după care se poate recunoaște mierea românească de salcâm.^{7, 13}

Ce conțin florile de salcâm

Florile de salcâm conțin mai ales flavonoide legate de zaharuri. Cele mai multe au ca parte de bază kaempferolul și acacetina.⁷ Fibrele sunt componenta principală a florilor, urmate de proteine și de grăsimi.¹⁴

Ce conține	Unde	De reținut
Glicozizi ai kaempferolului	Flori	Cel mai abundent flavonoid: 26-30 mg pe gram în probele analizate
Acacetină	Flori și miere	Marcă propusă pentru mierea de salcâm din România
Flavone ale luteolinei și elagitaninuri	Flori	Frunzele au mai mulți compuși fenolici decât florile
Fibre, proteine, grăsimi	Flori și boboci	Bobocii au mai mulți compuși fenolici decât florile deschise
Lectine	Scoarță și semințe	Proteine care se leagă de zaharuri; printre compușii toxici ai salcâmului sunt robina și fazina

Surse: Sun și colab., 2026; Bobiș și colab., 2021; Uzelac și colab., 2023; Tian și colab., 2022; Van Damme și colab., 1995; Hui și colab., 2004.^{7, 13, 15, 14, 10, 11, 12}

Cifrele vin din câteva analize de laborator și variază după loc, climă și momentul culesului.¹⁵ Salcâmul nu are monografie europeană, deci nici un conținut minim stabilit pentru flori.

Mierea de salcâm

Salcâmul dă o miere parfumată, cu gust de fructe, care rămâne lichidă mult timp. Explicația stă în zaharuri: glucoza e cea care cristalizează, iar mierea de salcâm are de aproximativ două ori mai multă fructoză decât glucoză.^{3, 16}

Mierea	Fructoză	Glucoză	Raport
Salcâm, de la producător	47,2 g	22,8 g	2,06
Tei, de la producător	47,3 g	25,4 g	1,86
Rapiță, de la producător	37,7 g	42,4 g	0,89

Grame la 100 g de miere; raportul e fructoza împărțită la glucoză. Sursa: Bratosin și colab., 2025, analiza unor mieri monoflorale din România.¹⁶

Nu se zaharisește repede. În studiul din România, mierea de salcâm a avut cel mai mare raport fructoză-glucoză, iar cea de rapiță, cel mai mic, și de aceea se zaharisește repede.¹⁶
E puțin acidă. Tot în acest studiu, mierea de salcâm a avut cea mai mică aciditate și cel mai puțin hidroximetilfurfural, un compus care crește când mierea e încălzită sau veche.¹⁶
Se recunoaște după polen. Mierea de salcâm analizată conținea numai polen de salcâm.¹⁶
Nu se dă copiilor sub un an. În SUA, aproximativ o cincime din cazurile de botulism la sugari sunt legate de mierea crudă.¹⁷

Mierea de salcâm este un aliment dulce, cu mult zahăr. Uniunea Europeană nu i-a aprobat nicio mențiune de sănătate.¹⁸

Ce spun studiile

Florile de salcâm nu au fost testate în studii clinice. În laborator, extractele din frunze și flori au împiedicat bacteriile să formeze pelicula protectoare numită biofilm, un rezultat care nu arată ce se întâmplă în corp.¹⁵ Cele mai multe date despre salcâm vin, de fapt, din toxicologie.

1.164de expuneri la plante cu toxalbumine, raportate centrelor de toxicologie din SUA în 2000-2011

32,9%dintre ele au fost la salcâm, a doua plantă ca frecvență

28,7%dintre cazurile de salcâm au fost înțepături de spini

0decese, iar la înghițirea accidentală, niciun caz grav

Sursa: Kaland și colab., Toxicon, 2015.¹⁹

Scoarța și semințele

Scoarța de salcâm conține un amestec de lectine, iar semințele au alte lectine, produse de alte gene.^{10, 11} Doi dintre compușii toxici ai salcâmului, robina și fazina, sunt toxalbumine, proteine care opresc producerea altor proteine în celule.¹²

La oameni, intoxicațiile sunt rare. Un băiat de 8 ani din SUA, care a mestecat și a scuipat scoarță de salcâm, a început să vomite după 2 ore și jumătate. A primit tratament simplu, a stat 5 zile sub observație și s-a vindecat. Medicii au notat că era primul caz de acest fel din America de Nord din ultima sută de ani.¹²

Animalele

La animale, lucrurile stau altfel. Salcâmul e printre plantele care otrăvesc cel mai des caii și animalele de fermă în Europa.²⁰ Într-un caz publicat în 2024, două iepe au ros scoarța unui salcâm din padoc: una a murit, iar cealaltă s-a vindecat după patru zile de tratament.²¹

Nu există studii pe oameni care să arate că florile de salcâm tratează aciditatea, tusea sau alte boli.

Precauții și siguranță

Florile de salcâm se folosesc în bucătărie, dar salcâmul nu are o evaluare europeană de siguranță. Nu există deci o doză recunoscută și nici recomandări oficiale pentru sarcină, alăptare sau copii mici.

Scoarța și semințele: nu se mănâncă și nu se mestecă. Au proteine toxice.^{10, 11, 12}
Salcâmul galben: nu se culege în locul salcâmului. E altă plantă și e otrăvitoare.^{2, 6}
Spinii: cele mai multe probleme raportate cu salcâmul sunt înțepăturile și iritațiile pielii.¹⁹
Locul de cules: în frunzele salcâmilor de pe străzile orașelor s-au găsit niveluri crescute de metale toxice, precum plumbul și cadmiul. Florile se culeg departe de drumuri.²²
Mierea și sugarii: nicio miere nu se dă copiilor sub un an.¹⁷
Animalele: caii nu se lasă în padocuri cu salcâmi, pentru că le pot roade scoarța.^{21, 20}

Ce spune legea

Salcâmul nu are monografie la Agenția Europeană a Medicamentului, iar Uniunea Europeană nu a aprobat nicio mențiune de sănătate pentru salcâm sau pentru mierea lui.¹⁸

În România, Robinia pseudoacacia e pe Lista nr. 3 din Ordinul nr. 244/2005, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate, precum capsulele. Nu e pe lista plantelor periculoase. Două plante numite popular tot salcâmi, salcâmul galben (Laburnum anagyroides) și salcâmul albastru (Wisteria sinensis), sunt însă pe Lista nr. 1, a plantelor periculoase.⁵

Deși e socotit invaziv, doar câteva țări europene au măsuri împotriva răspândirii lui.³

Salcâmul de-a lungul timpului

Salcâmul a ajuns în Europa la începutul secolului al XVII-lea. Probabil a fost adus de mai multe ori, independent, iar grădinile botanice l-au răspândit ca pe o raritate, cu Parisul drept centru principal.^{3, 9} În Germania, la Berlin, a ajuns în 1672. Pe la 1700 era deja foarte răspândit în jurul Nürnbergului, iar plantările mari au început în Europa Centrală la sfârșitul secolului al XVIII-lea.^{9, 3}

Gravură din 1635 cu o ramură de salcâm cu frunze compuse și inscripția Acacia americana Robini — În stânga, salcâmul în cartea lui Jacques-Philippe Cornut din 1635, prima care l-a descris, cu numele *Acacia americana Robini*. În dreapta, salcâmul în atlasul copacilor americani al lui François André Michaux.Jacques-Philippe Cornut, Canadensium plantarum historia, 1635; François André Michaux, The North American Sylva. Domeniu public, Wikimedia Commons

Planșă botanică veche, colorată, cu o ramură de salcâm cu frunze compuse, flori albe și o păstaie — În stânga, salcâmul în cartea lui Jacques-Philippe Cornut din 1635, prima care l-a descris, cu numele *Acacia americana Robini*. În dreapta, salcâmul în atlasul copacilor americani al lui François André Michaux.Jacques-Philippe Cornut, Canadensium plantarum historia, 1635; François André Michaux, The North American Sylva. Domeniu public, Wikimedia Commons

În România, salcâmul a fost adus în jurul anului 1750 ca plantă ornamentală. Numele, venit din turcă, arată că a sosit dinspre sud. Cuvântul apare prima dată în scris la Iordache Golescu.²

Salcâmul a fost plantat mult pentru lemn, pentru miere și pentru fixarea solurilor. În Cehia și în Elveția a protejat pantele erodate de pe malurile râurilor, iar la noi, nisipurile și taluzurile.^{9, 2}

Din magazinul Hypericum

Produse Hypericum cu salcâm

Până aici ai citit despre salcâm. De aici încolo, despre produsele noastre. Pentru salcâm nu există o monografie europeană și nici o mențiune de sănătate aprobată.¹⁸ Ceaiurile și suplimentele alimentare sunt alimente: nu tratează și nu previn boli. De la salcâm se folosesc florile, niciodată scoarța sau semințele.

Ceai Salcâm

100% flori de salcâm (Robinia pseudoacacia)
Vrac, 30 g
Pe etichetă: infuzie din 1 linguriță de flori la 200 ml de apă fierbinte, câteva minute acoperit; 2-3 căni pe zi, după mese
Pentru florile de salcâm nu există o doză stabilită în Uniunea Europeană

8,56 leiÎn stoc, expediere în 24 de ore

Adaugă în coșAdăugat în coș Vezi produsul

Mierea de salcâm

Mierea noastră de salcâm e miere de albine din nectarul florilor de salcâm, la borcan de 400 g. La 100 g are 304 kcal și 82 g de zaharuri, deci se folosește ca orice îndulcitor, cu măsură.

Miere de salcâm

Miere de albine din flori de salcâm
Borcan de 400 g
Pe etichetă, la 100 g: 304 kcal și 82 g de zaharuri
Nu se dă copiilor sub un an¹⁷

42,84 leiÎn stoc, expediere în 24 de ore

Adaugă în coșAdăugat în coș Vezi produsul

Cum se folosesc

Produs	Cum se folosește	De reținut
Ceai Salcâm, vrac	Infuzie din 1 linguriță de flori la 200 ml de apă fierbinte, câteva minute acoperit; 2-3 căni pe zi, după mese	La folosire îndelungată, o lună de pauză la fiecare 3 luni
Miere de salcâm	Ca aliment, după gust, simplă sau în băuturi calde și reci	Nu pentru copiii sub un an

Modul de folosire este cel de pe etichetele produselor. Florile de salcâm nu au o doză stabilită în Uniunea Europeană. Scoarța și semințele de salcâm nu se consumă.

Întrebări frecvente

Salcâmul este un copac din familia leguminoaselor, originar din estul Americii de Nord, cu frunze compuse, spini perechi și ciorchini de flori albe, parfumate. În Europa a ajuns în secolul al XVII-lea, iar în România acoperă aproximativ 250.000 de hectare.

În engleză, salcâmul se numește black locust. I se mai spune false acacia, adică „acacie falsă”, după numele latin pseudoacacia.

Denumirea științifică este Robinia pseudoacacia L. Genul Robinia poartă numele lui Jean Robin, iar pseudoacacia înseamnă „acacie falsă”. Uneori numele apare scris și pseudacacia.

„Salcâm fals” e o traducere a numelui latin pseudoacacia, „acacie falsă”. Nu e altă plantă, ci chiar salcâmul obișnuit, Robinia pseudoacacia.

Da. Florile de salcâm se folosesc în ceai, băuturi răcoritoare și dulciuri. Se culeg departe de drumuri și numai de la salcâmul cu flori albe. Scoarța și semințele nu se consumă.

Scoarța și semințele. Ele conțin lectine, iar compuși toxici ai salcâmului, precum robina și fazina, sunt toxalbumine. La oameni, intoxicațiile sunt rare, dar caii care rod scoarța se pot otrăvi grav.

Pe eticheta ceaiului nostru scrie: o linguriță de flori la 200 ml de apă fierbinte, lăsată acoperită câteva minute și strecurată, 2-3 căni pe zi, după mese. Pentru florile de salcâm nu există o doză stabilită în Uniunea Europeană.

Pentru că are mult mai multă fructoză decât glucoză, de aproximativ două ori. Glucoza e cea care cristalizează, așa că mierea de salcâm rămâne lichidă mult mai mult decât cea de rapiță, de exemplu.

Salcâmul galben, Laburnum anagyroides, este un arbust ornamental cu flori galbene în ciorchini lungi. Nu e salcâm adevărat și este otrăvitor, așa că florile lui nu se culeg în locul celor de salcâm.

În română se numesc salcâmi mai multe plante: salcâmul alb (Robinia pseudoacacia), salcâmul roșu (Robinia hispida), salcâmul galben (Laburnum anagyroides), salcâmul japonez (Sophora japonica), salcâmul mic (Amorpha fruticosa) și salcâmul albastru (Wisteria sinensis). Doar salcâmul alb e cel din care se face mierea de salcâm.

Salcâmul înflorește primăvara târziu, între aprilie și iunie, după loc și după an.

Da. În Europa e socotit printre cele mai invazive 100 de specii străine, pentru că se înmulțește ușor din rădăcini, îmbogățește solul în azot și schimbă vegetația din jur, mai ales în stejărișuri și în pădurile de pe malul apelor.

De obicei 60-100 de ani. Cel mai bătrân salcâm cunoscut din Europa a depășit 300 de ani.

Din turcă, de la salkım, „strugure”, după florile care atârnă ca niște struguri. Și în bulgară, salcâmului i se spune „bial salkam”, adică „salcâm alb”.

Referințe

Flora of China Editorial Committee. Robinia și Robinia pseudoacacia Linnaeus, în Flora of China, vol. 10, Science Press și Missouri Botanical Garden Press, 2010, efloras.org.
dexonline.ro, articolele „salcâm”, „glădiță” și „soforă”, după DEX ’09, Micul dicționar academic (ed. a II-a), Dicționarul enciclopedic, Dicționar dendrofloricol (1989), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească” (1926-1931), dicționarele lui Scriban și Șăineanu, Dicționarul de sinonime și DOOM 3.
Sitzia T., Cierjacks A., de Rigo D., Caudullo G. Robinia pseudoacacia in Europe: distribution, habitat, usage and threats, în San-Miguel-Ayanz J., de Rigo D., Caudullo G., Houston Durrant T., Mauri A. (ed.), European Atlas of Forest Tree Species, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2016.
Native Plant Trust. Go Botany, fișa Robinia pseudoacacia (black locust), gobotany.nativeplanttrust.org.
Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
Torrents R., Reynoard J., Glaizal M. și colab. Food confusion between edible and poisonous plants: a 22-year retrospective of the Southeastern France Poison Control Center. Toxins, 2024, 16(12):552.
Sun C.C., Chen Y.T., Xu H.X. și colab. Chemical constituents comparison between the flowers of Sophora japonica L. and Robinia pseudoacacia L. by UPLC-Q-TOF-MS/MS and HPLC. Molecules, 2026, 31(8):1238.
GBIF Secretariat. Robinia pseudoacacia L., GBIF Backbone Taxonomy, numele comune în alte limbi, gbif.org, consultat în septembrie 2026.
Vítková M., Müllerová J., Sádlo J., Pergl J., Pyšek P. Black locust (Robinia pseudoacacia) beloved and despised: a story of an invasive tree in Central Europe. Forest Ecology and Management, 2017, 384:287-302.
Van Damme E.J., Barre A., Smeets K. și colab. The bark of Robinia pseudoacacia contains a complex mixture of lectins. Characterization of the proteins and the cDNA clones. Plant Physiology, 1995, 107(3):833-843.
Van Damme E.J., Barre A., Rougé P. și colab. The seed lectins of black locust (Robinia pseudoacacia) are encoded by two genes which differ from the bark lectin genes. Plant Molecular Biology, 1995, 29(6):1197-1210.
Hui A., Marraffa J.M., Stork C.M. A rare ingestion of the Black Locust tree. Journal of Toxicology. Clinical Toxicology, 2004, 42(1):93-95.
Bobiș O., Bonta V., Cornea-Cipcigan M. și colab. Bioactive molecules for discriminating Robinia and Helianthus honey: high-performance liquid chromatography-electron spray ionization-mass spectrometry polyphenolic profile and physicochemical determinations. Molecules, 2021, 26(15):4433.
Tian J., Gong Y., Li J. Nutritional attributes and phenolic composition of flower and bud of Sophora japonica L. and Robinia pseudoacacia L. Molecules, 2022, 27(24):8932.
Uzelac M., Sladonja B., Šola I. și colab. Invasive alien species as a potential source of phytopharmaceuticals: phenolic composition and antimicrobial and cytotoxic activity of Robinia pseudoacacia L. leaf and flower extracts. Plants, 2023, 12(14):2715.
Bratosin E.D., Tit D.M., Pasca M.B. și colab. Physicochemical and sensory evaluation of Romanian monofloral honeys from different supply chains. Foods, 2025, 14(13):2372.
Van Horn N.L., Shah M. Infantile botulism, în StatPearls, StatPearls Publishing, Treasure Island (FL), actualizat în aprilie 2025.
Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012.
Kaland M.E., Klein-Schwartz W., Anderson B.D. Toxalbumin exposures: 12 years’ experience of U.S. poison centers. Toxicon, 2015, 99:125-129.
Cortinovis C., Caloni F. Epidemiology of intoxication of domestic animals by plants in Europe. The Veterinary Journal, 2013, 197(2):163-168.
Novotna T., Samonilova E., Klan J. și colab. Robinia pseudoacacia poisoning in two horses: a case report. Veterinární Medicína, 2024, 69(11):395-400.
Wilkaniec A., Borowiak-Sobkowiak B., Irzykowska L. și colab. Biotic and abiotic factors causing the collapse of Robinia pseudoacacia L. veteran trees in urban environments. PLoS One, 2021, 16(1):e0245398.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Plantele medicinale și suplimentele alimentare nu tratează și nu previn boli și nu înlocuiesc tratamentul prescris. Dacă cineva a mâncat scoarță sau semințe de salcâm ori flori de salcâm galben, sună la 112.