Magneziu Lipozomal 250 mg 25 mL x 10 monodoze

Magneziul este un metal alcalin pământos cu o importanță deosebită pentru organismul uman. Acesta este esențial pentru buna funcționare a tuturor celulelor și participă la peste 300 de reacții enzimatice. Ionii acestui mineral pot interacționa cu polifosfații și derivații acestora precum ADN-ul, ARN-ul și ATP-ul (principala sursă de energie a organismului). Această interacțiune de datorează relației dintre ionii de Magneziu și cei de Fosfor. Mai mult, Magneziu contribuie la energizarea corectă a organismului, susținând metabolismul energetic și combătând stările de oboseală și epuizare atât la nivel fizic, cât și mental. De asemenea, acesta susține metabolismul energetic și prin participarea în procesul de oxidare a nutrienților pentru eliberarea de energie (fosforilarea oxidativă) sau prin rolul său de cofactor în metabolizarea glucidelor (glicoliză). În ceea ce privește relația Magneziului cu moleculele de ARN și ADN, acesta nu doar că poate interacționa cu ele, ci este esențial în sinteza acestora dar și în biosinteza proteinelor și în procesul de diviziune celulară. De asemenea, Magneziul are un rol fundamental și în funcționarea sistemului imunitar, el având chiar și un efect antihistaminic ce poate îmbunătății rezistența organismului la diverși factori alergeni. Nu în ultimul rând, Magneziul este esențial și în sinteza antioxidantului glutation.

Deși majoritatea lumii cunoaște importanța Calciului pentru structura oaselor și a dinților, Magneziul și Potasiul sunt deseori trecute cu vederea atunci când alegem un supliment pentru menținerea sănătății sistemului osos. Totuși, sunt unii dintre partenerii cei mai importanți ai Calciului în procesele de formare a oaselor și a smalțului dentar. Mai exact, Magneziul participă la transportul activ al ionilor de Calciu, Potasiu și Sodiu, la nivelul membranei celulare (transport transmembranar). De asemenea, aceste elemente „colaborează” și în transmiterea impulsurilor nervoase, reglarea contracțiilor musculare și normalizarea ritmului cardiac. De fapt, relația dintre aceste elemente este una complexă, Magneziul fiind necesar pentru absorbția și fixarea Calciului în oase, însă cele două intră în competiție în legarea de anumite situri din organism, influențându-se reciproc în procesul de absorbție. Astfel, dozele prea mari de Calciu pot bloca absorbția Magneziului, reversul fiind și el adevărat. În mod interesant, Magneziul se află într-o relație similară și cu Zincul sau Fosforul, consumul unor alimente prea bogate în fosfați ducând la blocarea absorbției Magneziului. În ceea ce privește relația Magneziului cu Potasiul, cele două sunt intercorelate la nivel intracelular. Putem observa, astfel, cât de importantă este asigurarea aportului echilibrat al tuturor mineralelor în organism, acest lucru putând fi realizat prin adoptarea unei diete cât mai diversificate și, la nevoie, prin suplimentare.

În medie, corpul unui adult conține cca 22-26 g de Magneziu, acesta fiind repartizat majoritar la nivelul oaselor (50-60%), apoi intracelular (39%) – din care 20% în mușchii striați, iar în cele din urmă, în cantități infime (1%), la nivel extracelular. Necesarul zilnic de Magneziu recomandat pentru un adult este de 310-320 mg pentru femei și de 400-420 mg pentru bărbați. În Uniunea Europeană, valoarea nutrițională de referință (VNR) pentru acest mineral este de 375 mg/zi. Nivelul de referință pentru Magneziul seric este de 0,7–1,0 mmol/L (1,8–2,4 mEq/L), homeostazia sa fiind asigurată de către rinichi care excretă zilnic în medie 120 mg din acest element. Deoarece plantele au nevoie de Magneziu pentru a sintetiza clorofila, de obicei, cu cât acestea sunt mai verzi, cu atât ele reprezintă o sursă mai bună pentru acest mineral. De exemplu, spanacul, edamame, avocadoul sau broccoli sunt bogate în Magneziu. Alte surse bune sunt: semințele de dovleac, chia, nucile (migdale, caju, arahide), leguminoasele (fasole, soia, bob), hrișca, ovăzul și alte cereale, tărâțele, bananele, cartofii, somonul, halibutul, iaurtul, orezul brun, cacaua, cafeaua sau ceaiul.

Din nefericire, ca și în cazul Calciului, chiar dacă nivelurile serice se încadrează în intervalul normal, totuși nivelurile intracelulare se pot afla în deficit. Astfel, în ceea ce privește deficiența de Magneziu, aceasta poate fi asimptomatică, însă deseori se asociază cu simptome de natură metabolică și digestivă (vomă, constipație, pierderea apetitului, greață), neuromusculară (crampe musculare, senzație de amorțeală, oboseală, stări depresive, migrene, slăbiciune) sau cardiovasculară (aritmie, spasme coronariene). În categoriile de risc se află persoanele stresate, care nu se pot odihni corect, cele care urmează tratamente medicamentoase (antacide – inhibitorii de pompă de protoni, diuretice, laxative, antibiotice, bifosfonați), persoanele care fac abuz de alcool, fumătorii, cele care au probleme gastrointestinale și de absorbție, cei care suferă de diabet (DZ II), cancer, osteoporoză, afecțiuni renale, hepatice, pancreatice sau paratiroidiene, și vârstnicii.

Deficitul cronic de Magneziu este asociat cu un risc crescut de hipertensiune și afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat de tip II, osteoporoză, probleme renale (prin depunerea Calciului în rinichi), litiază biliară și migrene. În ceea ce privește supradozarea, aceasta este foarte improbabilă doar din consumul alimentar, totuși se poate aduce un aport prea însemnat prin administrarea iresponsabilă de suplimente alimentare. Cele mai întâlnite simptome ale supradozării sunt: greața, voma, aritmia, hipotensiunea, bradicardia, incapacitatea de concentrare, dezechilibrarea balanței electrolitice și inducerea deficitului celorlalte minerale. În cazurile grave, la supradozele foarte mari, pot apărea coma sau stopul cardiorespirator.