Capsule Armurariu
• Supliment alimentar cu extract fermentat și atomizat din fructe de Armurariu (Silybum marianum), bogat în silimarină
• Susține protejarea și regenerarea ficatului, contribuind la menținerea funcției hepatice normale
• Ajută la optimizarea digestiei și la creșterea capacității de detoxifiere a ficatului
• Obținut prin fermentație lactică cu Lactiplantibacillus plantarum, urmată de atomizare Spray-dry pentru creșterea stabilității în timp și a activității biologice a compușilor activi din Anghinare
• Conține 180 mg extract concentrat per capsulă, condiționat sub formă de capsule vegetale
• Un flacon conține 60 capsule, ce asigură între 20 și 60 zile de suplimentare
• Produs fabricat cu dragoste și atenție în România de către Hypericum Impex, cu ingrediente curate, sigure și eficiente
32,99 lei
În stoc
- Comandă telefonic:
Livrare rapidă in 24h
Cost de livrare
Începând de la 18 lei. Livrare gratuită peste 200 lei.
100% Natural
Din surse naturale verificate, din zone nepoluate – puritate garantată.
Produse Certificate
Testate și sigure pentru tine
Plante din compoziție
1Proprietăți terapeutice
12
Sisteme corporale
2
Capsulele Armurariu de la Hypericum sunt un supliment alimentar formulat pentru protejarea și regenerarea ficatului, contribuind la menținerea funcției hepatice normale. Produsul conține extract fermentat și atomizat din fructe de Armurariu (Silybum marianum), o plantă cu o tradiție îndelungată în fitoterapia europeană, utilizată încă din anul 1595 pentru proprietățile sale benefice asupra sistemului hepato-biliar.
Principalele beneficii ale acestui supliment includ susținerea funcției hepatice normale, contribuția la regenerarea celulelor hepatice, creșterea capacității de detoxifiere a ficatului și optimizarea digestiei. De asemenea, capsulele ajută la echilibrarea profilului lipidic, la creșterea sensibilității la insulină, la echilibrarea microbiotei intestinale și la stimularea activității colecistului.
Produsul este recomandat persoanelor care doresc susținerea funcției hepato-biliare, celor care traversează perioade cu alimentație mai puțin echilibrată, persoanelor aflate în perioade de convalescență, precum și celor care urmăresc o detoxifiere naturală a organismului. Este deosebit de util în perioadele stresante, de sărbători sau după episoade de post, când ficatul are nevoie de o protecție suplimentară.
Ceea ce diferențiază acest produs este procedeul original de extracție dezvoltat de Laboratoarele Hypericum, unic pe piața suplimentelor din România. Materialul biologic din fructele de Armurariu este supus mai întâi fermentației lactice cu tulpini ultraperformante de Lactiplantibacillus plantarum, iar apoi atomizării prin tehnologia Spray-dry. Această dublă procesare amplifică proprietățile naturale ale plantei și adaugă noi proprietăți pro- și postbiotice, rezultând un extract concentrat integral, viu și cu biodisponibilitate crescută.
Pentru un efect sinergic mai puternic, capsulele pot fi asociate cu Tinctura de Armurariu și cu Ceaiul de Armurariu de la Hypericum. O bună complementaritate se obține și prin asocierea cu capsulele: Protector Ficat, Hyper-Bil, Lecitină 1200 mg, Hyper Digestiv sau Anghinare.
- Ingrediente
Compoziție per capsulă:
Extract fermentat și atomizat (pe suport de 10% dextrină rezistentă cu min. 90% fibre solubile) din fructe de Armurariu (Silybum marianum) – 180 mg
Capsulă vegetală (hidroxipropil metilceluloză)
Informații nutriționale:
Per capsulă:
Extract din fructe de Armurariu – 180 mg*
Per porție (3 capsule):
Extract din fructe de Armurariu – 540 mg*
*Nu a fost stabilită VNR**
**VNR = Valoare Nutrițională de Referință cf. Regulament 1169/2011
Formă de prezentare: Un flacon conține 60 capsule a câte 289 mg
Greutate netă: 17,34 g
- Mod de utilizare
Mod de utilizare:
Adulți: 1-3 capsule pe zi, împreună cu mesele principale și cu un pahar mare de apă sau ceai.
Frecvență: în funcție de dozajul ales, capsulele se repartizează la mesele principale (1-3 mese pe zi).
Durată recomandată: maximum 3 luni. Cura se poate relua după o pauză de 30 de zile.
Momentul utilizării: în timpul meselor principale.
Note: Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea cu Tinctura de Armurariu (câte 20-30 de picături, de 3 ori pe zi) și cu Ceaiul de Armurariu (2-3 căni/zi) de la Hypericum. O bună complementaritate se obține și prin asocierea cu capsulele: Protector Ficat, Hyper-Bil, Lecitină 1200 mg, Hyper Digestiv sau Anghinare.
Recomandăm renunțarea la fumat, la consumul cronic de alcool și la administrarea irațională (fără îndrumarea unui specialist) de medicamente și/sau suplimente alimentare. În paralel, este indicată adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu alimentație sănătoasă, efort fizic moderat și odihnă și hidratare corespunzătoare.
- Informații suplimentare
Compuși activi și mecanisme de acțiune:
Compusul activ principal al Armurariului (Silybum marianum) este silimarina, un flavonolignan complex ce conține un amestec de polifenoli și care se regăsește cu precădere în semințele fructului, în concentrații de 4-6%. Silimarina conține un amestec de compuși precum flavonolignanii silibină A și B, izosilibină A și B, silicristină, izosilicristină și silidianină, alături de flavonoidul taxifolină. Dintre aceștia, silibinina (formată din silibina A și B în proporții egale) este considerată cel mai activ component.
Silimarina și silibinina susțin sănătatea hepato-biliară prin capacitatea de a bloca intrarea toxinelor în interiorul celulelor hepatice, stimulând totodată sinteza proteinelor care ajută la regenerarea hepatocitelor. Acești compuși contribuie la reducerea inflamației și la combaterea acțiunii radicalilor liberi de la nivelul hepatic.
Pe lângă silimarină, fructele de Armurariu conțin și alți compuși biologic-activi importanți: principii amare (responsabile de efectele hepatostimulatoare și colecistokinetice prin stimularea receptorilor pentru gustul amar), saponozide, betaină hidroclorică, lipide (acid linoleic, acid oleic, acid palmitic), aminoacizi (cisteină, glicină, acid L-glutamic, acid δ-1-2-amino-butiric, δ-1-leucină, tiramină), polihidroxifenilcromone, acid fumaric, fitosteroli (campesterol, stigmasterol), uleiuri volatile, vitamine (tocoferol) și minerale (potasiu, azot).
Pe scurt, printre virtuțile produselor pe bază de Armurariu se numără acțiunea: tonic-amară, colagogă, coleretică, hepatoprotectoare, hepatoregeneratoare, antihepatotoxică, detoxifiantă, antioxidantă, antiinflamatoare, eupeptică și digestivă.
Prin procesul de fermentație lactică cu tulpini de Lactiplantibacillus plantarum, proprietățile naturale ale extractului sunt amplificate, adăugându-se noi proprietăți pro- și postbiotice. Fermentația crește biodisponibilitatea compușilor activi și generează compuși suplimentari precum: acizi grași esențiali cu lanț scurt, vitamine din complexul B, enzime cu activitate antioxidantă, compuși fenolici și bacteriocine cu activitate antimicrobiană.
Caracteristici generale:
Extractul este obținut prin fermentația lactică a materialului biologic din fructe de Armurariu cu tulpini ultraperformante de Lactiplantibacillus plantarum, urmată de atomizarea prin tehnologia Spray-dry. Particulele rezultate au formă sferică, cu curgere superioară și stabilitate în timp mai bună decât pulberile obținute prin metode clasice de uscare. Uleiurile esențiale, enzimele și culturile biotice sunt micro-încapsulate prin emulsionare cu dextrină rezistentă bogată în fibre solubile, asigurându-se o acoperire enterică importantă pentru substanțele instabile în mediul acid gastric.
Datorită încapsulării în capsule de hipromeloză și a atomizării cu dextrină rezistentă bogată în fibre solubile, compușii benefici obținuți prin fermentație ajung în cantitate semnificativ mai mare în intestin, exercitând un efect sanogen mult mai pronunțat. Fibrele solubile din dextrina rezistentă acționează și ca excelente prebiotice, hrănind microbiota colonică, stimulând dezvoltarea microorganismelor utile și inhibându-le pe cele patogene. Conform studiilor recente, dextrina rezistentă poate contribui la proliferarea unor specii de bifidobacterii (B. longum, B. bifidum), lactobacili (de ex., anumite tulpini de: L. plantarum, L. acidophilus, L. delbrueckii), a speciei Parabacteroides distasonis și a altor specii comensale producătoare de butirat.
Plantele medicinale folosite ca materie primă sunt recoltate din zone nepoluate, ecologic curate, garantându-se puritatea produsului prin lipsa contaminanților toxici, metalelor grele, erbicidelor, insecticidelor, îngrășămintelor chimice, microorganismelor sau virusurilor patogene.
Atenționări:
- Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
• Contraindicat femeilor în primul trimestru de sarcină.
• Contraindicat persoanelor alergice la plante din familia Asteraceae/Compositae.
• Contraindicat în caz de chist ovarian, endometrită sau ciroză decompensată.
• A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic..
• A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.
• Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.
• Femeile gravide sau cele care alăptează și persoanele care urmează tratamente medicamentoase, care se află sub supraveghere medicală sau care sunt programate pentru intervenții chirurgicale sunt sfătuite să consulte medicul înainte de începerea curei.
Condiții de depozitare:
Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.
Produs notificat SNPMAPS, nr. 11386/2017
- Produse complementare
- Întrebări frecvente
Q: Câte capsule se iau pe zi și cât durează o cură completă?
A: Se recomandă 1-3 capsule pe zi, împreună cu mesele principale și cu un pahar mare de apă sau ceai. O cură durează maximum 3 luni, iar după o pauză de 30 de zile aceasta poate fi reluată.
Q: Care sunt beneficiile extractelor fermentate și atomizate?
A: Fermentația lactică cu Lactiplantibacillus plantarum crește biodisponibilitatea compușilor activi, scade imunoreactivitatea ingredientelor și conferă proprietăți pre-, pro- și postbiotice extractului. Atomizarea (Spray-dry) este un proces menajant de uscare ce nu inactivează vitaminele, enzimele și bioticele, oferind și o ușoară protecție enterică, rezultatul fiind un extract concentrat integral mai activ din punct de vedere biologic, mai stabil și mai ușor de dozat decât pulberile clasice.
Q: Cu ce alte produse Hypericum se pot asocia capsulele cu Armurariu pentru un efect mai puternic?
A: Pentru un efect sinergic, se recomandă asocierea cu Tinctura de Armurariu (câte 20-30 de picături, de 3 ori pe zi) și cu Ceaiul de Armurariu (2-3 căni/zi) de la Hypericum. O bună complementaritate se obține și prin asocierea cu capsulele: Protector Ficat, Hyper-Bil, Lecitină 1200 mg, Hyper Digestiv sau Anghinare.
Q: Pot lua capsulele de Armurariu dacă sunt alergic la alte plante?
A: Produsul este contraindicat persoanelor alergice la plante din familia Asteraceae/Compositae (din care fac parte și Floarea-soarelui, Anghinarea, Echinacea, Păpădia, Mușețelul, Coada-șoricelului, Cicoarea sau Arnica). Dacă aveți alergii cunoscute la plante din această familie, sunteți sub supraveghere medicală sau aveți programate intervenții chirurgicale, consultați medicul înainte de utilizare.
Q: Cum se poate crește eficiența produselor Hypericum?
A: Recomandăm adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu alimentație sănătoasă (variată, personalizată, bogată în fructe, legume, nuci și semințe proaspete, de preferință obținute local și aflate în sezon), efort fizic moderat – adaptat capacităților proprii, somn de calitate și o hidratare corespunzătoare.

