Capsule Artro Vigor

• Supliment alimentar cu Glucozamină, Condroitină și Fructoborat de calciu, formulat pentru sănătatea articulațiilor și a sistemului osos
• Contribuie la diminuarea procesului de erodare a cartilagiilor și susține regenerarea țesutului cartilaginos
• Ajută la menținerea densității osoase prin stimularea sintezei osoase și fixarea calciului
• Conține 460 mg Glucozamină, 122 mg Condroitină și 68 mg Fructoborat de calciu per capsulă
•Un flacon conține 60 capsule, ce asigură 30 zile de suplimentare
• Produs fabricat cu dragoste și atenție în România de către Hypericum Impex, cu ingrediente curate, sigure și eficiente

35,99 lei

În stoc

Livrare rapidă in 24h

Cost de livrare 

Începând de la 18 lei. Livrare gratuită peste 200 lei.

100% Natural

Din surse naturale verificate, din zone nepoluate – puritate garantată.

Produse Certificate

Testate și sigure pentru tine

Hypericum aproape de tine

Artro Vigor (capsule) este un supliment alimentar atent formulat pentru a proteja și favoriza buna funcționare a sistemului articular, cu efecte benefice și asupra sistemului osos. Produsul combină trei ingrediente complementare — Glucozamina, Condroitina și Fructoboratul de calciu — într-o formulă concentrată, ușor de administrat sub formă de capsule vegetale.

Principalele beneficii ale acestui supliment vizează menținerea sănătății articulațiilor prin diminuarea procesului de erodare a cartilagiilor și stimularea regenerării țesutului cartilaginos. De asemenea, contribuie la limitarea proceselor inflamatorii de la nivelul articulațiilor și susține menținerea flexibilității acestora.

La nivel osos, capsulele Artro Vigor ajută la încetinirea procesului de scădere a masei osoase, stimulează activitatea de sinteză osoasă și fixarea calciului, favorizând creșterea densității osoase. Produsul participă și la utilizarea eficientă de către organism a acizilor grași esențiali și facilitează protejarea celulelor și a țesuturilor față de acțiunea radicalilor liberi.

Acest supliment este recomandat persoanelor care doresc să își susțină sănătatea osteoarticulară, în special celor care depun efort fizic susținut, practică sporturi de performanță sau doresc o abordare profilactică pentru menținerea mobilității și confortului articular pe termen lung. Suplimentarea este cu atât mai importantă în contextul unui stil de viață modern, marcat de stres, sedentarism, alimentație dezechilibrată și expunere insuficientă la lumina naturală.

Prin sinergia celor trei ingrediente active, Artro Vigor oferă o acțiune complexă: protectoare și regeneratoare la nivel articular, remineralizantă, antiinflamatoare, antioxidantă și imunostimulatoare. Pentru un efect mai puternic, produsul poate fi asociat cu capsulele: Colagen și Acid Hialuronic, Artro-Flex HA, Hyper am, Citrat de Calciu Biologic sau Osteoartrit Bor. Extern, recomandăm asocierea cu: Unguentul Hyper-reum, Crema cu Untul-pământului, Tătăneasă și Arnică sau Crema cu Untul-pământului, Arnică și Petrol.

Compoziție per capsulă (650 mg):

Sulfat de Glucozamină 2KCl (din carapace de crustacee) – 460 mg
Condroitină (sulfat de sodiu, sursă bovină) – 122 mg
Fructoborat de calciu (din care bor – 2,7% și calciu – 5%) – 68 mg
Capsulă vegetală (hidroxipropil metil celuloză)

Informații nutriționale per doză zilnică (2 capsule):

Glucozamină – 920 mg*
Condroitină – 244 mg*
Fructoborat de calciu – 136 mg* (din care Bor – 3,67 mg*)

*Nu a fost stabilită VNR**
**VNR = Valoare Nutrițională de Referință conform Regulamentului 1169/2011

Prezentare: 60 capsule cu câte 650 mg pulbere
Greutate netă: 45,75 g

Mod de administrare:

Adulți: 2 capsule pe zi, câte 1 capsulă după masă, timp de 2 luni, cu o cantitate suficientă de lichid.

Frecvență: De două ori pe zi, câte o capsulă.

Durată recomandată: Cure de 2 luni, cu pauze de 2 săptămâni între ele. Se reia de câte ori este nevoie.

Momentul utilizării: După masă.

Note: Pentru un efect mai puternic se recomandă asocierea cu capsulele: Colagen și Acid Hialuronic, Artro-Flex HA, Hyper Reum, Citrat de Calciu Biologic sau Osteoartrit Bor. Extern, recomandăm asocierea cu: Unguentul Hyper-reum, Crema cu Untul-pământului, Tătăneasă și Arnică sau Crema cu Untul-pământului, Arnică și Petrol.

Compuși activi și mecanisme de acțiune:

Capsulele Artro Vigor reunesc trei compuși activi care acționează sinergic pentru susținerea sănătății sistemelor articular și osos.

Fructoboratul de calciu (Ca[(C6H10O6)2B]2·4H2O) este un complex organic de calciu, fructoză și bor ce se regăsește în mod natural în fructe și legume proaspete, dar și în nuci și ierburi aromatice. Acesta este considerat una dintre cele mai biodisponibile surse de bor și calciu, fiind mai sigur și ușor de asimilat decât alte forme de bor, precum acidul boric, boraxul sau boratul de sodiu. De fapt, fructoboratul de calciu este singura formă alimentară a borului considerată sigură, stabilă, non-toxică și deosebit de activă biologic. Borul joacă un rol important în organismul uman, făcând parte din structura unor metalo-enzime și acționând ca un catalizator în reacții biologice specifice. Acest ingredient conferă produsului proprietăți antiinflamatoare, antioxidante, remineralizante și osteoconstructoare.

Glucozamina (cunoscută și drept Citosamină) este una dintre cele mai comune monozaharide, găsindu-se în mod natural în oasele animalelor, în măduvă, în cochiliile scoicilor, în exoscheletul crustaceelor și în peretele celular al fungilor. În corpul uman, aceasta este sintetizată din glutamină și un derivat al fructozei. Glucozamina este un precursor important pentru glicozaminoglicani, proteoglicani și glicolipide. Proteoglicanii sunt un compus major al macromoleculelor cartilaginoase ce formează articulațiile. Glucozamina contribuie la menținerea sănătății articulațiilor, crescându-le rezistența și stimulând regenerarea lor. Este utilizată în mod comun alături de Condroitină datorită efectului lor sinergic.

Condroitina este un glicozaminoglican ce se găsește în mod natural în cartilagiile animalelor. În organismul uman, aceasta este un compus structural important al cartilagiilor, formând o moleculă polizaharidică ce le conferă rezistență la compresie. Folosită cel mai adesea alături de glucozamină, condroitina poate proteja sistemul articular și contribuie la menținerea flexibilității și la regenerarea articulațiilor. Suplimentarea cu glucozamină și condroitină este cea mai eficientă atunci când este începută încă din tinerețe, într-o manieră profilactică, fiind deosebit de importantă pentru persoanele care depun efort fizic susținut sau practică sporturi de performanță.

Fructoboratul de calciu intră în compoziția multor suplimente alimentare din Statele Unite ale Americii, bucurându-se de o popularitate în creștere, dar fiind încă la stadiul de noutate pe piețele europene. Hypericum Impex este prima firmă producătoare de suplimente naturale din România care a inclus fructoboratul de calciu (formulă patentată) ca ingredient principal pentru gama sa de top.

Caracteristici generale:

Produsele concepute de laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Materiile prime sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, garantând puritatea produsului prin lipsa contaminanților toxici, metalelor grele, erbicidelor, insecticidelor, îngrășămintelor chimice, microorganismelor sau virușilor patogeni. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat pe care îl conțin, ce asigură o mai bună biodisponibilitate și o mai bună asimilație în organism a substanțelor active. Extractul natural are forma unei mase de particule sferice cu o curgere excelentă, forma sferică reducând posibilitatea înglobării de aer, ceea ce permite o dozare în capsule precisă și exactă. Ingredientele naturale utilizate au o matrice informațională apropiată de forma lor naturală, permițând substanțelor active să acționeze sinergic, completându-se și potențându-se reciproc.

Atenționări:
• Nu se utilizează de către persoanele alergice la crustacee și derivatele acestora și de către cele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
• Nerecomandat persoanelor sub 18 ani și femeilor însărcinate sau care alăptează.
• Nu se recomandă un aport suplimentar de fructoborat de calciu mai mare de 220 mg/zi.
• A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.
• A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.
• Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.
• Persoanele care urmează tratamente medicamentoase, cele care se află sub supraveghere medicală sau care sunt programate a li se efectua intervenții chirurgicale sunt sfătuite să consulte medicul înainte de începerea curei.

Condiții de depozitare:

Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maxim 25°C.

Produs notificat SNPMAPS seria AA, nr. 9767/2015

 

Q: Câte capsule se iau pe zi și cât durează o cură completă?
A: Se iau 2 capsule pe zi, în cure de câte 2 luni. După o pauză de 2 săptămâni, cura se poate relua. O cutie conține 60 de capsule, suficiente pentru 30 de zile.

Q: Ce este Fructoboratul de Calciu și ce proprietăți are?
A: Fructoboratul de Calciu (FBC) este un complex organic de Calciu (cca 4,7%), fructoză (aprox. 84,2%) și Bor (max. 2,9%) ce se regăsește în mod natural în fructe și legume proaspete. FBC e considerat una dintre cele mai biodisponibile surse de bor și calciu. Este singura formă alimentară a borului considerată sigură, stabilă, non-toxică și deosebit de activă biologic, fiind mai ușor de asimilat decât alte forme de bor. În formula de față, acesta: contribuie la mineralizarea și fortifierea oaselor, la fixarea calciului și la reducerea riscului de osteoporoză; favorizează utilizarea eficientă a calciului, magneziului, fosforului și vitaminei D în organism; ajută la limitarea proceselor inflamatorii din organism și poate reduce disconfortul asociat afecțiunilor osteoarticulare și gastrointestinale (IBS).

Q: Pot începe o cură cu Artro Vigor (capsule) dacă am alergie la crustacee?
A: Nu. Produsul conține glucozamină, care provine din carapace de crustacee, prin urmare nu se utilizează de către persoanele alergice la crustacee și derivatele acestora și de către cele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Q: Cu ce alte produse Hypericum pot asocia Capsule Artro Vigor pentru un efect mai puternic?
A: Pentru un efect sinergic, se recomandă asocierea cu capsulele: Colagen și Acid Hialuronic, Artro-Flex HA, Hyper Reum, Citrat de Calciu Biologic sau Osteoartrit Bor. Extern, recomandăm asocierea cu: Unguentul Hyper-reum, Crema cu Untul-pământului, Tătăneasă și Arnică sau Crema cu Untul-pământului, Arnică și Petrol.

Q: Ce alte sfaturi aveți pentru a crește eficiența produselor Hypericum?
A: Recomandăm adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu alimentație sănătoasă (variată, personalizată, bogată în fructe, legume, nuci și semințe proaspete, de preferință obținute local și aflate în sezon), efort fizic moderat – adaptat capacităților proprii, somn de calitate și o hidratare corespunzătoare.

Oferte și Promoții