Tinctura de Brusture

Tinctura de Brusture este deosebit de utila atunci când se dorește detoxifierea organismului și îmbunătățirea digestiei.

Adauga comentariul tau
Adauga la favoriteAdăugat la lista de dorințeScos din lista de dorințe 1

Tinctura de Brusture

Tinctura de BrustureSupliment alimentar cu rol depurativ și digestiv

Caracteristici generale Tinctura de Brusture:

Tinctura din rădăcină de Brusture este deosebit de utilă atunci când se dorește detoxifierea organismului și îmbunătățirea digestiei. Curățarea organismului de toxine și susținerea digestiei sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota intestinală, cu efecte asupra tranzitului intestinal și a răspunsului imun.

Acest lucru are o influență negativă asupra întregului corp reducându-ne rezistența față de diverși agenți patogeni sau provocând un răspuns hormonal sau imunitar necorespunzător ce ne poate compromite sănătatea sau care ne încetinește ritmul de refacere a organismului. În astfel de cazuri, digestia, în special pe fondul unor dezechilibre la nivelul microbiotei intestinale (intoleranțe), dar și a unor dereglări de natură hepatobiliară („bilă leneșă”) sau pancreatică (producție insuficientă de enzime), poate avea de suferit, afectarea sa devenind evidentă odată cu apariția balonării, meteorismului, arsurilor gastrice asociate sau nu cu reflux gastroesofagian, a stărilor de greață, inapetență sau a poftelor alimentare exagerate. De asemenea, un organism stresat, slăbit, poate întâmpina dificultăți în derularea corectă a proceselor de eliminare a toxinelor, sistemul renal și cel hepatobiliar având nevoie de o alimentație corectă și o susținere corespunzătoare în perioadele foarte solicitante.

Curele cu suplimente pe bază de plante cu efect astringent, antiseptic și hipoglicemiant, precum infuzia din rădăcină de Brusture, pot fi o soluție naturală și eficientă de a susține funcțiile de detoxifiere ale organismului și de a ușura digestia, în special cea a grăsimilor. Mai mult, rădăcina de Brusture poate contribui și la normalizarea glicemiei, stimularea colecistului și întărirea imunității. Folosit extern Brusturele ajută la menținerea sănătății pielii și a părului.

Ingrediente Tinctura de Brusture:

Alcool etilic (96%), apă demineralizată, extract hidroenzimatic (30%) din: Brusture ( Arctium lappa).

Detalii Tinctura de Brusture:

Toate suplimentele nutritive concepute de către laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Materiile prime folosite sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat pe care îl conțin.

Pentru obținerea gamei de tincturi Hypericum, au fost folosite plante medicinale culese aproape în totalitate din flora spontană a țării noastre. De asemenea, capacitatea de valorificare a substanțelor bioactive a fost crescută prin folosirea unui proces de extracție multifazic. Astfel, ingredientele au fost macerate în apă demineralizată la care s-a adăugat un complex enzimatic în vederea creșterii eficienței de extracție și scăderii timpului necesar acestui demers. Ulterior, s-a adăugat alcoolul etilic cu rolul de a extrage substanțele bioactive ce nu au putut fi valorificate în cadrul primei faze. Rezultatul este un produs de calitate, concentrat, ce asigură o cantitate optimă de compuși valoroși, ca urmare a aplicării unor metode de prelucrare menajante și a lipsei de aditivi, arome sau coloranți.

Astfel, printre virtuțile tincturii de Brusture se numără acțiunea: depurativă, digestivă, hipoglicemiantă, hipotensoare, hipocolesterolemiantă, tonică la nivelul ficatului, colecistokinetică, sudorifică, diuretică, antireumatică, imunotonică și ușor laxativă și carminativă.

Prezentarea compușilor activi din Tinctură brusture:

Brusturele (Arctium lappa), cunoscut și drept Brustur, Bruscălan, Scaiul-oii, Scai, Scaete sau Ciulin, este o plantă erbacee bianuală, din familia Asteraceae, cu rădăcină pivotantă puternică și ramificată ce poate ajunge până la 60 cm. Tulpina are o înălțime medie de 1-2 m iar florile sunt tubulare, de culoare mov-purpurie, urmând ca după ce își îndeplinesc rolul, să se transforme în scaieți. Brusturele este o plantă cunoscută și folosită atât în medicina tradițională a Europei, cât și în America sau Asia, cu scopul principal de a „curăța sângele”. Rădăcina de Brusture este o sursă bogată de săruri și minerale, fiind un excelent tonic hepato-biliar datorită gustului său amărui. Principiile amare conținute stimulează sucurile digestive și secreția biliară, ușurând digestia, iar inulina prezentă în rădăcină ajută la reglarea tranzitului intestinal prin proprietățile sale prebiotice. Această susține procesele de detoxifiere ale ficatului și purificarea întregului organism prin stimularea secreției și excreției urinei de către rinichi. Astfel, prin eliminarea urinei este stimulată și eliminarea acidului uric, cu efecte benefice asupra sistemului articular. În plus, aceasta favorizează eliminarea toxinelor și prin transpirație, având un efect reglator asupra glandelor sudorifice. Nu în ultimul rând, consumarea regulată a infuziei produce un efect hipoglicemiant și de reducere a tensiunii arteriale.

Folosită extern, rădăcina de Brusture are o acțiune astringentă, antiseboreică (fiind indicată pentru tenurile grase sau cu probleme), antimicotică și antiseptică (eficientă împotriva acneei, eczemelor, mătreții, ulcerațiilor de la nivelul mucoasei bucale), antiinflamatoare, emolientă și ușor hemostatică, fiind utilă în refacerea epidermei lezate și a celei afectate de negi, pete pigmentare, răni și ulcerații. Mai mult, acesta contribuie la menținerea sănătății țesutului epitelial prin acțiunea sa antioxidantă și anti-îmbătrânire.
Pe scurt, Brusturele: susține mecanismele naturale de apărare ale organismului, stimulează procesele naturale de eliminare a toxinelor de către organism, îmbunătățește digestia, funcția renală și cea hepatobiliară, normalizează glicemia și protejează sănătatea pielii și a părului.

Mod de utilizare Tinctura de Brusture:

Intern: Adulti: câte 10-15 picături, de 3 ori pe zi, dizolvate în apă și ceai, timp de 30 de zile. Pauză 15 zile și cura se poate relua.

Formă de prezentare:

O cutie conține un flacon cu 50 ml

Contraindicații:

Nu se utilizează de către persoanele cărora le este interzis/limitat consumul de alcool și de către cele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

– Femeile însărcinate sau care alăptează și persoanele care urmează tratamente medicamentoase sau care se află sub supraveghere medicală (în special pentru insuficiență hepatică sau renală severă, probleme de coagulare a sângelui, glicemie sau tensiune arterială scăzute) sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;
– Persoanele care urmează tratamente cu medicamente care influențează coagularea sângelui (de ex., aspirină, ibuprofen, clopidogrel, diclofenac, warfarină, heparină ș.a.) sau care sunt programate a li se efectua intervenții chirurgicale trebuie să consulte specialistul înainte de utilizarea produsului;
– A nu se depași doza recomandată pentru consumul zilnic;
– A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
– Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos;

Condiții de păstrare: bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

Tinctura de Brusture
Tinctura de Brusture

Prețul inițial a fost: 16,00 lei.Prețul curent este: 13,00 lei.

Hypericum Impex
Logo