Alunul (Corylus avellana )

Corylus avellana L.

fam. Corylaceae

ALUNUL

            Descriere şi răspândire:

Arbust de 4-5 m înălţime. Tulpina ramificată de la bază formând o tufă largă. Scoarţa este netedă, cenuşie–gălbuie cu pete albicioase. Mugurii sunt ovali sau sferici, turtiţi lateral, cu peri glanduloşi. Fructele rotunde, cu baza cordată şi vârful acuminat, marginea dublu–serată neregulat, păroasă pe ambele feţe (cele tinere) sau numai pe faţa inferioară (cele bătrâne), toate peţiolate. Florile sunt unisexuate monoice; cele bărbăteşti grupate în amenţi lungi (mâţişori), câte 2-4, cu o bractee şi 2 bracteole concrescute; cele femele grupate câte 2 la subsuoara unei bractee. Florile apar primăvara înainte de înfrunzire. Fructele – achene, grupate câte 1-4 şi înconjurate de un involucru ca o cupă, sectat pe margine. Florile femeieşti înfloresc în lunile februarie–martie iar cele bărbăteşti se formează în anul precedent.

Este frecvent din zona de câmpie până în zona montană, la marginea pădurilor, în luminişuri, de-a lungul pâraielor, pe soluri bogate şi afânate; pretenţios faţă de lumină.

Părţile utilizate: Folium Avellanae – frunzele, Fructus Avellanae – fructele, Cortex Avellanae – scoarţa.

Recoltarea:

            Frunzele în luna iunie–iulie, când sunt tinere, prin strujire, numai a celor întregi, nepătate sau atacate de insecte. Fructele se recoltează la maturitatea deplină, scoarţa primăvara sau toamna. Produsul vegetal este lipsit de miros, gustul este astringent.

Uscarea:

            Frunzele după ce au fost selectate se usucă la umbră, în spaţii bine aerate sau artificial la temperatura de până la 50 grade C.

Randamentul la uscare: 3-4/1

Condiţiile tehnice de recepţie admit ca impurităţi: frunze decolorate sau brunificate–max. 5%, alte părţi din plantă–max. 2%, corpuri străine organice şi minerale–max. 0,5%, umiditate–max. 13%.

Compoziţia chimică:

            Polifenoli (miricetina, leucoantociani, acid cafeic), acid clorogenic, flavonoide (miricitrina, cvercitrina, betulina), ulei volatile, zaharuri, săruri minerale. Alunele conţin: ulei gras 62%, proteine 14%, hidraţi de carbon 13%, săruri de potasiu 635 mg%, calciu 330 mg%, fosfor 3,8mg%, fier 2mg%, vitaminele A, B1, B2, C, niacina 1,4mg%.

Acţiune biologică:

– Vasoconstrictivă şi bacteriană, prin uleiul esenţial din frunze;

– Tonifiantă venos şi capilar;

– Antihemoragică;

– Antianemică – fructele;

– Febrifugă – scoarţa;

– Tenifugă – uleiul gras din alune favorizează eliminarea teniei.

Recomandări:

            Preparatele din Alun sunt complementare în: tratamentul varicelor, flebitelor, edemelor, hemoragii, anemie hemolitică (cloroză), dizolvarea calculilor renali şi eliminarea lor, stres, emfizem pulmonar.

Mod de folosire:

Intern–infuzie din frunze şi amenţi, 1 lingură la 200 ml apă, se beau 2-3 ceaiuri pe zi. Uleiul de Alun – 1-2 linguriţe dimineaţa pe stomacul gol, 15 zile pentru alungarea teniei. Fructele de Alun se recomandă tinerilor în creştere, femeilor însărcinate, bătrânilor. Decoct din 1 lingură scoarţă la 200 ml apă, se fierbe 5-10 minute, se bea ca febrifug. Infuzie din muguri în tratamentul bolilor pulmonare.

Extern–infuzie din 5 linguri frunze la 1 litru apă, pentru comprese în tratamentul plăgilor şi ulceraţiilor gambelor, hemoroizi.

Contraindicaţii:

            Nu prezintă.

Material publicat cu acordul autorilor:

• Dr.Biolog Pop Maria,Prof.Dr.Farm.Bojor Ovidiu- Fitoterapia în folosul tuturor,Ed.Medicală 2010
• Dr.Biolog Pop Maria,Dr.Farm.Pop Andrea,Dr.farm.Pop Oana,Dr.Farm.Pop Octavian Vasile-Terapia cu plante medicinale și suplimente alimentare,Ed Semne 2016