Plantele au fost create din voinţă divină în ziua a treia a Facerii, după despărţirea apelor de uscat şi înaintea despărţirii luminii de întuneric, după cum reiese din Biblie – Cartea Cărţilor: „Pământul să ogrăslească verdeaţă; iarbă purtătoare de sămânţă, după felul şi asemănarea ei, şi pom roditor care după felu-i să dea rod cu sămânţă-n sine pe pământ” (V.T. Facerea 1:11, pag. 22)
Plantele ca parte a lumii au fost dăruite ca „hrană” oamenilor în ziua a şasea: „Iată, vă dau vouă toată iarba dătătoare de sămânţă pe faţa-ntregului pământ, şi tot pomul purtător de sămânţă de pom într-nsul: acestea vă vor fi vouă spre hrană.” (V.T. Facerea, 1:29, pag. 23). Cuvintele generice ”pom” şi „iarbă” ne sugerează denumirea de specie. Din faptul că plantele ne-au fost date ca hrană rezultă finalitatea acestora pentru om. Suntem de acord cu oamenii de ştiinţă, precum Mencinicopschi Gheorghe,Ovidiu Bojor şi Răducanu Dumitru care susţin că, între Ştiinţă şi Credinţă nu există antagonisme, ci se completează una pe alta. Faţă de Teoria evoluţionistă se face observaţia că omul trebuia să fie încadrat într-un regn propriu, deoarece numai omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu chipul Său şi suflet nemuritor care încadrează omul în Universul infinit.
Omul în accepţiunea holistică reprezintă o unitate între spiritual, emoţional şi fizic. Boala apare mai întâi în planul biostructurii spirituale şi apoi în planul fizic. Boala este, după unii cercetători, o experimentare a relației cauză-efect. De aceea se promovează pentru alinarea durerii şi vindecării bolii mai întâi de toate: iertarea, iubirea şi dăruirea. La celălalt pol ego-ul generează dezechilibre aducătoare de boli.
Un stil de viaţă defectuos cu o alimentaţie nesănătoasă şi dezechilibrată influenţează în foarte mare măsură starea de sănătate ducând la apariţia unor boli. Adoptarea unui stil de viaţă bazat pe alimentaţie naturală, nepoluată, parţial procesată termic, alături de exerciţii în natură cu contemplație (nu e suficient să privim o floare, cerul, e necesar să medităm asupra lor), mersul pe jos, activitate intelectuală susținută, respiraţie corectă, stăpânirea stresului excesiv, eliminarea factorilor de risc, precum alcoolul şi fumatul, echilibru între muncă, odihnă activă şi odihnă pasivă, atitudine pozitivă în raport cu semenii, stau la baza unei bunăstări a sănătăţii. Felul cum gândim are o mare influență asupra sănătății fizice. Ca să putem gândi calm și liniștit trebuie să ne facem astăzi un filtru față de datele smog, să selectăm datele folositoare și să le eliminăm pe cele nefolositoare. Și mai ales să ne învățăm copii să distingă binele de rău, și astfel vor ajunge la autoeducație și la dezvoltarea plasticității creierului. Ca să putem gândi bine este important să ne hrănim corect din punct de vedere nutritiv având în vedere că 25% din metabolism este atribuit neuronilor.
Curele cu suplimente obținute dintr-un complex de plante medicinale, special alese, sunt o soluție eficientă și sigură de a limita stricăciunile produse de stresul oxidativ și de a limita cât mai mult procesele inflamatorii din organism. În plus, extractele hidroalcoolice din plante îi asigură produsului ( https://doctorulnaturii.ro/produs/bitter-taina-plantelor-200-ml/ )un conținut foarte bogat în compuși bioactivi (acizi organici, flavonoide, carotenoizi, clorofilă, vitamine, minerale, principii amare, polifenoli, rutozizi, uleiuri volatile ș.a.). Acești compuși bioactivi au un rol adjuvant în reglarea a numeroase procese din organism, conferind produsului o acțiune tonică generală. De asemenea, se mai pot remarca: întărirea imunității, îmbunătățirea funcției de detoxifiere, reglarea apetitului, optimizarea digestiei și reglarea naturală a circulației periferice
Sănătatea este un concept care cuprinde starea: spirituală, emoţională, mentală (intelectuală), fizică şi socială. Aceste stări interacţionează între ele. De aceea aspectele pozitive, respectiv negative care apar pe o dimensiune pot influenţa şi celelalte dimensiuni. În realizarea stării de sănătate aspectul cel mai important este realizarea stării de echilibru, adică o stare de homeostazie la nivel fiziologic când organismul este capabil să se menţină şi să se revigoreze continuu. Organismul de-a lungul vieţii este capabil să lupte cu factorii de stres, cu boala şi să revină la starea de normalitate care este de fapt starea de sănătate. Organismul nostru se poate regenera automat. Dacă avem o rană, organismul produce noi celule care repară locul deteriorat. În acelaşi timp apar noi celule în sânge pentru a înlocui cele pierdute prin hemoragie. Astfel corpul revine la starea de homeostazie.
Bitterul „Taina Plantelor” este o concepție originală, produsul fiind preparat din plante medicinale existente în flora României, majoritatea fiind culese chiar din flora spontană (https://doctorulnaturii.ro/produs/bitter-ierburile-vietii-200-ml-2/ )Atunci când am creat gama noastră de bittere, ne-am orientat după principiul legăturii dintre om, natură și credința că Dumnezeu, când a creat omul, a creat și mijloacele sale de subzistență și viață sănătoasă în spațiul său vital. Asocierea de plante este gândită astfel încât să facă din acest produs un tonic și stimulent general al organismului, un reglator al funcțiilor vitale.