Pelin negru (Artemisia vulgaris): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Pelinul negru (Artemisia vulgaris), numit în dicționare pelinariță, e o plantă înaltă, cu frunze adânc crestate, verzi deasupra și albicioase dedesubt, care crește pe marginea drumurilor și ca buruiană. Nu e pelinul propriu-zis (A. absinthium), aflat pe lista plantelor periculoase din Ordinul 244/2005, și nici pelinița (Artemisia annua). Agenția Europeană a Medicamentului nu are o monografie pentru el, iar studiile pe oameni sunt puține. Polenul lui e unul dintre principalii alergeni din Europa. Mai jos afli cum îl recunoști, prin ce se deosebește de pelin și de peliniță, ce conține, ce spun studiile, ce riscuri are și ce spune legea.

Ce este pelinul negru

Pelinul negru e o plantă perenă din familia Asteraceae, cu rizomi groși și tulpini drepte, brune-roșcate, cu muchii.¹ În dicționare se numește pelinariță, iar în engleză, mugwort.^{2, 1} Poate ajunge de la 40 cm până la 190 cm înălțime.¹

Face parte din genul Artemisia, cu 350-500 de specii, mai ales din emisfera nordică.¹ Numele genului vine de la Artemis, zeița vânătorii.¹ Specia e originară din Europa și Asia și a ajuns în America de Nord probabil la începutul secolului al XVI-lea. Azi crește în multe regiuni ale lumii, din Himalaya până în America de Nord, și e socotită buruiană.³

Cum arată pelinul negru

Pelinul negru se recunoaște după frunzele adânc crestate, de obicei verzi deasupra și albicioase dedesubt, și după panicule dese de capitule mici, galbene-roșcate.^{1, 4}

Cum îl recunoști

• Înălțimea: de la 40 la 190 cm după Flora of North America, de la 45 la 160 cm după Flora of China. Recenzia publicată în 2020 de Ekiert și colaboratorii săi scrie că poate ajunge la 2,5 m.^{1, 4, 3}
• Tulpina: dreaptă, brună până la brun-roșcată, cu muchii, neramificată jos și ramificată sus.¹
• Frunzele: au 3-10 cm lungime. Cele de la bază au codiță, cele de pe tulpină stau fără codiță. Cele din mijloc sunt tăiate adânc în 4-5 segmente lungi de 3-5 cm.^{1, 4}
• Cele două fețe: fața de sus e verde, puțin păroasă sau golașă, iar cea de jos e acoperită des cu peri cenușii, ca o pânză de păianjen. La unele plante, frunzele sunt verzi pe ambele fețe.^{1, 4}
• Capitulele: mici, de 2-3 mm, ovoide până la în formă de clopot, grupate în panicule dese, lungi de 20-30 cm.¹
• Florile: într-un capitul sunt 7-10 flori femele și 8-20 bisexuale, cu corola galbuie până la brun-roșcată, de 1,5-3 mm. Genul e polenizat de vânt.¹
• Fructul: o achenă elipsoidală, de 0,5-1 mm, fără peri, uneori rășinoasă.¹
• Mirosul: variabil. Flora of North America îl numește uneori abia perceptibil, iar recenzia din 2020 descrie un miros intens, care se degajă când frunzele sunt strivite.^{1, 3}
• Înflorirea: din mijlocul verii până toamna târziu; în Europa, din iulie până în septembrie.^{1, 3}

Unde crește pelinul negru

Pelinul negru crește pe marginea drumurilor, pe soluri nisipoase sau lutoase, în zone împădurite și pe țărmuri.¹ Se găsește și pe malul apelor, în tufărișuri și pe câmpuri, unde stânjenește creșterea altor plante.³ Flora of North America îl numește plantă introdusă și deseori buruiană în locurile răscolite.¹ La noi, NODEX îl descrie pe marginile drumurilor și ale ogoarelor.²

Se înmulțește prin semințe, care pot ajunge la 200.000 pe an, după habitat, dar numai în ținuturile de origine. Cel mai des se înmulțește însă prin rădăcinile care iernează în pământ. Rădăcinile formează o rețea întinsă, la 7-18 cm adâncime, de aceea planta ocupă repede suprafețe întinse și e greu de stăpânit.³

Pelin negru, pelin sau peliniță?

Genul Artemisia are sute de specii, iar în română numele „pelin” a fost dat mai multor plante. MDA2 îi dă cuvântului 23 de sensuri, între care mai multe specii de Artemisia, dar și alte plante, vinul amărui tratat cu pelin și, în sens figurat, amărăciunea.²

Pelinul negru nu e pelinul. Pelinul propriu-zis (A. absinthium) e planta cu care se aromatiza absintul.¹ Seamănă cu pelinul negru la frunzele tăiate și la capitulele mici, dar frunzele pelinului sunt cenușiu-verzi pe ambele fețe, iar capitulele lui stau aplecate, în panicule rare.¹

Surse: Flora of North America; Agenția Europeană a Medicamentului; Ordinul 244/2005.^{1, 5, 6}

„Pelin negru” e un nume încurcat. Dicționarul enciclopedic îl dă ca sinonim pentru pelinariță, iar Scriban notează că planta se numește așa în Transilvania. MDA2 îl notează însă și printre numele regionale ale pelinului (A. absinthium).² De aceea, pe o etichetă sau într-o rețetă, numele latin e singurul sigur: Artemisia vulgaris înseamnă pelin negru, iar A. absinthium înseamnă pelin.

Alte specii de Artemisia

Cuvântul „peliniță” singur nu înseamnă pelin negru. Dicționarele îl dau mai multor specii de pelin, între care Artemisia annua și Artemisia pontica, iar „peliniță neagră” e un nume pentru pelinariță.²

Surse: dexonline, pentru numele românești; Flora of North America; Ekiert și colab., 2020; Ordinul 244/2005.^{2, 1, 3, 6}

Lista 1 din Ordinul 244/2005 cuprinde 12 specii de Artemisia, între care pelinul, pelinița (A. annua), A. pontica și lemnul-Domnului (A. abrotanum). Pelinul negru și tarhonul sunt pe Lista 3, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate.^{6, 2} Dintre toate speciile de Artemisia, doar pelinul are o monografie a Agenției Europene a Medicamentului.⁵

Pelin negru sau peliniță, pentru artemisinină?

Unii caută pelinița pentru artemisinină, substanța din Artemisia annua a cărei descoperire a primit Premiul Nobel pentru medicină în 2015.³ Artemisinina a fost confirmată și în pelinul negru, dar în cantități foarte diferite de la o plantă la alta, de la 0 la 2,3% din substanța uscată, după datele citate de recenzia din 2020.³ Pelinul negru nu e recomandat pentru prevenirea malariei, iar oameni care l-au folosit ca profilaxie în Africa de Est nu au fost feriți de boală.³

Denumiri populare și nume în alte limbi

În română, planta are mai multe nume, unele doar regionale. Cuvântul „pelinariță” vine din „pelin”, la care se adaugă sufixul -ariță, iar „pelin” e împrumutat din bulgară.² În Flora of China, planta are numele chinezesc 北艾, în transcriere bei ai.⁴

Surse: dexonline, pentru română; Flora of North America și Flora of China; GBIF, pentru celelalte limbi.^{2, 1, 4, 7}

Ce parte se folosește

Se folosește în primul rând partea aeriană, Artemisiae vulgaris herba, și mai rar rădăcina, Artemisiae vulgaris radix.³

• Recoltarea: partea aeriană se taie la începutul înfloririi, fără tulpinile lemnoase, și se usucă în încăperi aerisite, în condiții naturale. Uscată, are gust picant, amar și miros balsamic.³
• Rădăcina: se recoltează la începutul iernii și se usucă la 40 °C. Nu e bogată în substanțe amare, așa că nu stimulează secreția gastrică.³
• Uleiul volatil: se folosește în repelente pentru insecte și în fumiganți.³
• În cosmetică: se folosesc extracte din plantă și ulei volatil, materii prime care nu conțin polenul ce provoacă alergii.³
• În bucătărie: în Asia, frunzele și mugurii culeși înainte de înflorire se pun în mâncăruri cu orez și în ceai; planta se mai adaugă la carne, pasăre, pește și salate și în prăjituri dulci și sărate, mai ales în Japonia. Înainte de introducerea hameiului, se folosea la aromatizarea berii.³

Pentru pelinul negru nu există monografie europeană, deci nici o formă recunoscută oficial sau o doză stabilită.⁵

La ce s-a folosit tradițional

Pelinul negru nu are monografie europeană, deci nici o listă oficială de utilizări. Recenzia din 2020 adună ce spun sursele tradiționale. Aceste folosiri se sprijină pe tradiție, nu pe studii clinice.³

• În Europa: în folclor, planta era folosită la lipsa poftei de mâncare, la balonare, la secreția insuficientă de bilă și de sucuri digestive și la colici. Infuziile pentru uz extern se foloseau la dureri reumatice și ale picioarelor, iar băile de șezut, la hemoroizi. Se mai folosea la insomnie și la alte tulburări nervoase și, tradițional, pentru a provoca nașterea sau avortul.³
• În Antichitate și în Evul Mediu: planta era legată de menstruație și de problemele din sarcină și apărea în ritualurile pentru zeițele Isis, Artemis și Diana. Dioscoride și Pliniu cel Bătrân i-au descris proprietățile în primul secol după Hristos, apoi Galen. În Evul Mediu se punea pe răni, la gută și la oboseala picioarelor, se folosea pentru stomac, cu vin la icter și ca cataplasm la gușă.³
• În Asia: în medicina asiatică, planta e folosită des la neplăceri ale tubului digestiv și la boli ginecologice. În medicina tradițională chineză, frunzele uscate și măcinate formează moxa, care se arde pe piele sau aproape de ea.³
• În America de Sud: la febră, malarie și tulburări gastrice.³

Azi, planta nu se folosește de obicei ca medicament. Datorită aromei și gustului amar, e folosită uneori ca să stimuleze secreția sucurilor digestive, la lipsa poftei de mâncare, gastrită și balonare.³ În 1988, o comisie germană a întocmit o monografie care enumera doar utilizările tradiționale și sublinia că eficiența preparatelor nu fusese confirmată, deci nu le recomanda pentru uz terapeutic.³

7 lucruri surprinzătoare despre pelinul negru

1. Numele vine de la o zeiță. Numele genului vine de la Artemis, zeița vânătorii.¹ După o credință antică, Artemis ocrotea gravidele și lăuzele.³
2. În engleză, „mugwort” trimite la musculițe. Cuvântul vine din engleza veche mucgwyrt, în care mucg însemna „musculiță”, și amintește de folosirea speciilor erbacee de Artemisia din Lumea Veche ca să alunge muștele și musculițele.¹
3. Evul Mediu îi spunea „mama ierburilor”. În latină, mater herbarum.³
4. Frunzele uscate aprindeau focul. Dicționarul limbii române literare contemporane notează că țăranii foloseau frunzele uscate de pelinariță la aprins focul și citează un vers popular în care pelinarița apare printre materialele cu care se aprindea focul.²
5. Aromatiza berea înaintea hameiului. Înainte de introducerea hameiului, pelinul negru se punea în bere.³
6. Din ea se face moxa. Moxibustia, din medicina tradițională chineză, arde o plantă aproape de piele. În studiul danez din 2016, batonul de moxa conținea Artemisia vulgaris.⁸
7. Poate da până la 200.000 de semințe pe an. Asta, după habitat și doar în ținuturile de origine, Europa și Asia. Cel mai des se înmulțește însă prin rădăcinile care iernează.³

Ce conține pelinul negru

Pelinul negru conține ulei volatil, lactone sesquiterpenice, flavonoide și cumarine. Fiindcă plantele diferă mult între ele, e greu de indicat un profil chimic unic.³

Sursa: Ekiert și colab., 2020, care citează mai multe studii.³

Uleiul din rădăcină are altă compoziție decât cel din partea aeriană. Într-un studiu din Niš, în rădăcină predominau 2-metilbutanoatul de neril (13,2%), β-eudesmolul (10,4%) și 3-metilbutanoatul de bornil (8,45%), iar în partea aeriană, 1,8-cineolul (28,9%), sabinenul (13,7%), β-tujona (13,5%) și oxidul de β-cariofilen (6,5%).³ Cifrele descriu plante anume, nu o cană de ceai sau un produs.

Ce spun studiile

Pelinul negru a fost studiat mai ales în eprubetă și pe animale. Studiile clinice găsite de noi despre folosirea plantei privesc moxibustia, nu ceaiul sau extractele din plantă.

Surse: Coyle și colab., 2023; Bue și Lauszus, 2016; Agenția Europeană a Medicamentului; Ekiert și colab., 2020.^{9, 8, 5, 3}

Moxibustia și poziția pelviană

Moxibustia e o tehnică din medicina tradițională chineză, în care o plantă arde aproape de piele. La gravidele al căror copil stă cu fundul în jos, se încearcă la punctul de acupunctură Bladder 67, de la vârful degetului mic de la picior.⁹ În studiul danez, batonul de moxa conținea Artemisia vulgaris.⁸

Sinteza Cochrane din 2023 a adunat 13 studii, cu 2.181 de femei. Moxibustia adăugată îngrijirii obișnuite probabil scade șansa ca, la naștere, copilul să nu fie cu capul în jos (7 studii, 1.152 de femei; risc relativ 0,87, interval de încredere 95%: 0,78-0,99; dovezi de certitudine moderată). Probabil nu schimbă însă rata cezarienelor (6 studii, 1.030 de femei; risc relativ 0,94, interval de încredere 95%: 0,83-1,05). Despre efectele adverse, între care greață, miros neplăcut, dureri abdominale și contracții uterine, dovezile sunt foarte nesigure.⁹

Un studiu danez cu 200 de femei, în săptămâna 33 de sarcină, nu a găsit nicio diferență între grupul cu moxibustie zilnică, timp de două săptămâni, și grupul de control (risc relativ 1,05; interval de încredere 95%: 0,8-1,38).⁸ Aceste studii nu spun nimic despre ceaiul sau despre extractele din plantă.

În laborator și pe animale

În studii de laborator, pe celule și pe animale, extractele din pelin negru au arătat efecte antioxidante, hepatoprotectoare, antispastice, analgezice, estrogenice, antibacteriene și antifungice.³ Pe șoareci infectați cu malarie, un extract a scăzut numărul de paraziți din sânge cu 65% la 500 mg/kg.³ La oameni, însă, planta nu a protejat de malarie: persoane care au luat-o ca profilaxie în Africa de Est s-au îmbolnăvit.³

Rezultatele din laborator nu arată ce se întâmplă la oameni, iar pelinul negru nu tratează și nu previne nicio boală.

Precauții și siguranță

Pelinul negru nu are monografie europeană, deci nici o listă oficială de contraindicații. Recenzia din 2020 adună ce se știe, iar cea mai clară problemă e alergia.³

• Alergia: polenul conține glicoproteine alergene, care provoacă reacții imediate, de tip I, legate de anticorpii IgE. A fost observată și anafilaxia, o reacție alergică gravă, după înghițirea polenului. Planta e considerată principala cauză de febră de fân și de astm alergic în nordul Europei, în America de Nord și în părți din Asia.³ În Europa, polenul de pelin negru se numără printre principalii declanșatori ai alergiilor la polenul de buruieni, alături de ambrozie, pătlagină și parietară.¹⁰
• Familia Asteraceae: cine e alergic la o plantă din această familie, precum mușețelul sau păpădia, evită contactul cu pelinul negru.³
• Încrucișările: cei alergici la pelin negru pot reacționa și la mesteacăn, varză, graminee, alune de pădure, miere, polen de măslin și de ardei dulce, lăptișor de matcă, floarea-soarelui, kiwi, piersici, mango, mere, țelină și morcov.³
• Pielea: au fost raportate dermatită de contact și urticarie.³
• Sarcina și alăptarea: în doze ridicate, planta poate provoca avort, greață, vărsături și afectarea sistemului nervos, iar în folclor a fost folosită tocmai ca să provoace nașterea sau avortul.³ Gravidele nu folosesc pelin negru. Pentru alăptare nu am găsit date în sursele consultate.
• Tensiunea: au fost raportate cazuri de hipertensiune.³
• Diabetul: recenzia sfătuiește prudență la bolnavii de diabet, fiindcă planta poate crește glicemia.³
• Uleiul volatil: potrivit recenziei, EFSA a notat că unele componente ale uleiului, între care α- și β-tujona, pot avea efecte adverse când sunt luate cu alimente sau cu suplimente. Cele mai multe cercetări au fost făcute însă cu uleiul concentrat, nu cu extracte mai diluate.³
• Malaria: pelinul negru nu e recomandat pentru prevenirea malariei.³
• Medicamentele: în sursele consultate nu am găsit date despre interacțiuni. Cine ia tratament întreabă medicul sau farmacistul.

Ce spune legea

În Uniunea Europeană, pelinul negru nu are monografie a Agenției Europene a Medicamentului. În lista plantelor medicinale evaluate sau în curs de evaluare de Comitetul pentru medicamente din plante, singura Artemisia e pelinul (Absinthii herba).⁵ Nici ESCOP nu a emis o opinie, iar în Farmacopeea Europeană și în cea franceză planta apare doar ca materie primă homeopată.³

În România, pelinul negru e pe Lista nr. 3 din Ordinul nr. 244/2005, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate, precum capsulele. Nu e pe lista plantelor periculoase.⁶ Pelinul, pelinița, Artemisia pontica și lemnul-Domnului sunt, în schimb, pe Lista 1, a plantelor periculoase pentru consumul uman.⁶

Uniunea Europeană nu a autorizat nicio mențiune de sănătate pentru pelinul negru.¹¹

Pelinul negru de-a lungul timpului

Pelinul negru era cunoscut în Egiptul antic, în Grecia și la Roma. Era legat de ritualurile pentru Isis, Artemis și Diana și apare în lucrările lui Dioscoride, ale lui Pliniu cel Bătrân și ale lui Galen.³

În Evul Mediu, planta se numea mater herbarum, „mama ierburilor”. În Renaștere, lista folosirilor ei s-a extins la bolile splinei și ale ficatului, iar în secolul al XIX-lea s-au adăugat epilepsia și nevroza. În secolul XX, analizele de laborator au dus la declarația că, din cauza potențialului alergenic ridicat, planta nu se potrivește uzului medicinal și își are locul în bucătărie, nu în dulapul cu medicamente.³

Primii coloniști din America de Nord au adus în grădinile lor ierburi europene, între care pelinul negru, pentru condiment și pentru leac.¹ La noi, dicționarele îl notează ca plantă amară și tonică, numită în Transilvania și pelin negru.²

Întrebări frecvente

Referințe

1. Shultz L.M. Artemisia, inclusiv A. vulgaris, A. absinthium, A. annua, A. dracunculus și A. pontica, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 19, Oxford University Press, 2006, efloras.org.
2. dexonline.ro, articolele „pelinariță”, „pelin”, „peliniță” și „tarhon”, după DEX ’09 (Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, 2009), Micul dicționar academic (MDA2), Dicționarul enciclopedic (DE), Dicționarul limbii române literare contemporane (DLRLC), NODEX, dicționarele lui Scriban și Șăineanu și Dicționarul de sinonime.
3. Ekiert H., Pajor J., Klin P., Rzepiela A., Ślesak H., Szopa A. Significance of Artemisia vulgaris L. (common mugwort) in the history of medicine and its possible contemporary applications substantiated by phytochemical and pharmacological studies. Molecules, 2020, 25(19):4415.
4. Lin Y.R., Humphries C.J., Gilbert M.G. Artemisia, inclusiv A. vulgaris, în Wu Z.Y., Raven P.H., Hong D.Y. (ed.), Flora of China, vol. 20-21 (Asteraceae), Science Press și Missouri Botanical Garden Press, 2011, efloras.org.
5. European Medicines Agency. Herbal medicines, lista substanțelor din plante evaluate sau în curs de evaluare de Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC), ema.europa.eu, versiunea generată la 23 septembrie 2026.
6. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
7. GBIF Secretariat. Artemisia vulgaris L., GBIF Backbone Taxonomy, nume comune, gbif.org, consultat în octombrie 2026.
8. Bue L., Lauszus F.F. Moxibustion did not have an effect in a randomised clinical trial for version of breech position. Danish Medical Journal, 2016, 63(2):A5199.
9. Coyle M.E., Smith C.A., Peat B. Cephalic version by moxibustion for breech presentation. Cochrane Database of Systematic Reviews, 2023, 5(5):CD003928.
10. Stemeseder T., Hemmer W., Hawranek T., Gadermaier G. Marker allergens of weed pollen: basic considerations and diagnostic benefits in the clinical routine. Part 16 of the Series Molecular Allergology. Allergo Journal International, 2014, 23(8):274-280.
11. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Plantele medicinale și suplimentele alimentare nu tratează și nu previn boli și nu înlocuiesc tratamentul prescris. Dacă ești alergic la polen sau la plante din familia Asteraceae, ești gravidă ori urmezi un tratament, discută cu medicul înainte de a folosi pelin negru.