Pălămidă (Cirsium arvense): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Pălămida (Cirsium arvense) e o plantă perenă din familia Asteraceae, un fel de scai, cu rădăcini târâtoare, capitule mici, liliachii, și frunze cu spini. În toată lumea e cunoscută mai ales ca buruiană: Flora of North America o descrie ca una dintre cele mai importante buruieni agricole din lume, din punct de vedere economic. Se vinde totuși și ca ceai, iar în laboratoare i s-au cercetat compușii. Agenția Europeană a Medicamentului nu are o monografie pentru ea, iar în PubMed nu apare niciun studiu clinic. Mai jos afli cum o recunoști, prin ce se deosebește de armurariu, de unde îi vine numele, ce conține, ce spun studiile, ce precauții trebuie luate și ce spune legea.

Ce este pălămida

Pălămida e o plantă perenă din familia Asteraceae, înaltă de 30-120 cm, uneori până la 200 cm. Are, în general, plante mascule și plante femele separate și formează colonii din rădăcini târâtoare, adânci, care scot muguri noi.¹ Dicționarele o descriu ca pe o buruiană foarte vătămătoare pentru semănături.²

Face parte din genul Cirsium, cu circa 200 de specii. Numele genului vine din grecescul kirsion, scai.³ Numele științific al pălămidei are o istorie: Linné a descris-o în 1753 sub numele Serratula arvensis, iar Scopoli a trecut-o în 1772 în genul Cirsium.¹ În engleză i se spune creeping thistle, adică „scai târâtor”, Canada thistle sau field thistle, iar în franceză, cirse des champs.¹

În literatura științifică, pălămida e privită în două feluri. Pentru agricultori e o buruiană greu de stârpit. Pentru cercetători e o plantă cu compoziție bogată, dar prea puțin studiată: autorii unei sinteze din 2026 o numesc și buruiană invazivă, și sursă de compuși cu potențial farmacologic, dar spun că lipsesc standardizarea, evaluarea toxicității și validarea clinică.⁴

Din magazinul Hypericum: Ceai Pălămidă vrac.

Cum arată pălămida

Pălămida se recunoaște după capitulele mici, purpurii, mai multe pe aceeași tulpină, și după frunzele cu marginea spinoasă. Spre deosebire de armurariu, spinii bracteelor sunt fini, de cel mult 1 mm.^{1, 5}

Cum o recunoști

• Tulpina: dreaptă, înaltă de 30-120 cm, uneori până la 200 cm, simplă sau ramificată; netedă sau acoperită cu păr cenușiu, lipit de tulpină.¹
• Frunzele: alungite, de 3-30 cm pe 1-6 cm, cu marginea întreagă și spinoasă, dințată sau adânc crestată. Spinii principali au 1-7 mm. Fața de sus e verde, iar cea de jos poate fi golașă sau acoperită des cu păr cenușiu. Frunzele de la bază lipsesc în timpul înfloririi.¹
• Capitulele: ovale, de 1-2 cm în lungime și în lățime, câte unul sau mai multe, în vârful tulpinii și al ramurilor.¹
• Bracteele: așezate în 6-8 rânduri suprapuse, adesea cu nuanță violetă, cu spini fini de cel mult 1 mm sau fără spini.¹
• Florile: purpurii, rar albe sau roz. Cele mascule au 12-18 mm, iar cele femele 14-20 mm.¹
• Fructul: brun, de 2-4 mm, cu un puf de 13-32 mm, mai lung decât floarea.¹
• Rădăcina: adâncă și târâtoare, cu muguri din care răsar tulpini noi.¹

Unde crește pălămida

Pălămida e originară din Eurasia.¹ A ajuns în America de Nord în secolul al XVII-lea și a fost repede recunoscută ca buruiană. Acolo crește pe terenuri deranjate, în câmpuri, pe pășuni, pe marginea drumurilor și în poienile pădurilor, de la nivelul mării până la 2.600 m, și înflorește din iunie până în octombrie.¹ La noi, dicționarele o așază printre buruienile din semănături.²

Ca buruiană, are mai multe atuuri. Face foarte multe semințe, formează colonii, iar rădăcinile târâtoare supraviețuiesc ușor tăierii în bucăți, care însoțește lucrarea pământului.¹ Răspândirea ei depinde mult și de activitatea omului, mai ales de agricultura intensivă, de irigații și de schimbările climatice.⁴

Pălămidă sau armurariu?

Mulți caută „pălămidă sau armurariu” ca să le deosebească. Sunt două plante spinoase din aceeași familie, Asteraceae, dar seamănă doar de departe. Armurariul (Silybum marianum) are monografie europeană, pălămida nu.⁶

Surse: Flora of North America; lista monografiilor Agenției Europene a Medicamentului.^{1, 5, 6}

„Ciulin” și „scaiete” sunt nume date mai multor plante spinoase, nu uneia anume. În DEX, ciulinul e Carduus nutans, cu flori roșii, iar scaietele sunt un nume generic pentru plante cu frunze sau capitule ghimpoase; regional, scaiete i s-a spus și pălămidei.² Capitulele mici, cu bractee fără spini lungi, deosebesc pălămida de armurariu dintr-o privire.

Denumiri populare și nume în alte limbi

În română, planta se numește pălămidă sau, mai rar, pălămidă-seacă. Regional, i s-a mai spus crăpușnic sau scaiete.² Cuvântul are și variante regionale: colomidă, palamidă, polomidă și polomnidă.²

Atenție la nume: dicționarele notează că, regional, „pălămidă” a fost dat și altor plante spinoase sau buruieni, precum limba-oii (Cirsium canum), holera (Xanthium spinosum), scaiul-măgăresc (Onopordum acanthium), scaiul-galben (Centaurea solstitialis) și volbura (Convolvulus arvensis).² Pălămida și ghimpele nu sunt aceeași plantă: „ghimpe” e un nume pentru mai multe plante spinoase, între ele Xanthium spinosum, pe care dicționarele o numesc și holeră.² De aceea, un „ceai de pălămidă” fără numele latin poate fi o altă plantă.

Cuvântul a ajuns în română din bulgară sau din sârbă, unde palamida e și azi numele plantei.^{2, 7} Originea lui mai veche e nesigură: DER îl leagă de turcescul palamud, „ghindă”, iar Scriban se gândea, ca ipoteză, la ghimpii unui pește cu același nume.²

Surse: dexonline, pentru română; Flora of North America, pentru engleză și franceză; GBIF, pentru celelalte limbi.^{2, 1, 7}

Cuvântul „pălămidă” înseamnă și altceva. Pălămida e și un pește marin răpitor, Sarda sarda, înrudit cu tonul, care trăiește și în Marea Neagră și se vinde ca bonito.² Pălămida-de-baltă e un peștișor cu spini, Pungitius platygaster.² Iar în Moldova, „pălămidă” a numit și o despărțitură mică dintr-o ladă.² Pagina aceasta e despre planta Cirsium arvense.

Ce parte se folosește

În cercetări s-au folosit extracte din frunze, flori, părți aeriene și rădăcini.⁴ Ceaiul de la Hypericum e făcut din partea aeriană uscată.

• Nu există o descriere oficială: fără monografie europeană, nu există o descriere europeană a părții folosite, a dozei sau a duratei de folosire.⁶
• Calitatea variază: compoziția diferă după partea plantei, solvent, locul de cules și condițiile de mediu. Autorii sintezei din 2026 notează că pentru pălămidă nu s-a dezvoltat încă un sistem de standardizare și control al calității.⁴
• Extracte, nu ceai: majoritatea studiilor s-au făcut cu extracte brute, preparate cu solvenți diferiți, așa că rezultatele nu se transferă automat într-o ceașcă de ceai.⁴

7 lucruri surprinzătoare despre pălămidă

1. Nu vine din Canada. În engleză i se spune și „Canada thistle”, dar planta e originară din Eurasia. A ajuns în America de Nord în secolul al XVII-lea.¹
2. Are o lege împotriva ei din 1795. Legislatura statului american Vermont a votat atunci o lege pentru combaterea ei. Azi, pălămida e trecută pe lista buruienilor dăunătoare în cele mai multe regiuni unde crește.¹
3. Rădăcinile ei nu se lasă tăiate. Bucățile de rădăcină rămase după lucrarea pământului supraviețuiesc ușor, iar planta face și foarte multe semințe.¹
4. Plantele mascule și cele femele sunt separate. Florile mascule și cele femele stau, în general, pe plante diferite, iar cele femele sunt mai lungi, de 14-20 mm, față de 12-18 mm la cele mascule.¹
5. E o masă pentru fluturi. Într-un studiu din Łódź, în Polonia, pe cinci terenuri virane, pe florile ei au fost văzute 19 specii de fluturi, iar numărul de indivizi a fost printre cei mai mari. Și albinele vin după nectarul ei bogat.^{8, 4}
6. A fost și mâncare. În Turcia și în alte părți din Orientul Mijlociu, frunzele ei și ale altor scai comestibili au intrat în sarmale. În Estonia, dovezile arată că a ajuns în supe, în terci și în pâine, în vremuri de foamete.⁴
7. Același cuvânt numește și un pește. Pălămida e și un pește marin din Marea Neagră. Planta a primit numele din bulgară sau din sârbă, iar Scriban bănuia că numele ei vine de la ghimpii peștelui.²

Ce conține pălămida

Cercetările au găsit în pălămidă mai ales flavonoide, acizi fenolici, triterpene și steroli, plus cantități mici de ulei volatil. Compoziția variază mult după partea plantei, solvent, locul de cules și condițiile de mediu, așa că nu există o compoziție standard.⁴

Surse: Zhakipbekov și colab., 2026, după studiile citate acolo; Kartbayeva și colab., 2026; Kenny și colab., 2014.^{4, 9, 10}

Cifrele vin din extracte de laborator și din uleiul esențial, nu din cana de ceai. Sursele citate nu spun câte dintre aceste substanțe trec într-o infuzie.

Ce spun studiile

Pălămida a fost studiată mai ales în laborator. O sinteză din 2026 spune că dovezile vin din teste în eprubetă, din extracte brute, din simulări pe calculator și din puține studii pe animale, și că ele nu arată neapărat ce se întâmplă la oameni.⁴

Surse: PubMed, octombrie 2026; Orhan și colab., 2013; Borawska și colab., 2010; Zhakipbekov și colab., 2026; Kartbayeva și colab., 2026.^{11, 12, 13, 4, 9}

Studiile pe oameni

În PubMed nu apare niciun studiu clinic cu pălămidă, într-o căutare făcută în octombrie 2026.¹¹ Cele două sinteze apărute în 2026 spun la fel: lipsesc validarea clinică, evaluarea toxicității și datele despre farmacocinetică, adică despre ce face organismul cu substanțele plantei.^{4, 9}

Pe animale

Un studiu din 2013 a adăugat în hrana unor prepelițe ouătoare extract de pălămidă, în doze de 100 și 200 mg la kilogram de hrană. Au fost 150 de păsări. Performanța și calitatea ouălor nu s-au schimbat.¹²

Malondialdehida, un indicator al stresului oxidativ, a scăzut cu 39,3% în ser, cu 40,5% în ficat și cu 51,5% în gălbenușul oului, în funcție de doză. La 200 mg/kg, activitatea unor enzime antioxidante din ficat a crescut: superoxid-dismutaza cu 14,5%, catalaza cu 17,4% și glutation-peroxidaza cu 35,5%. Autorii spun că mecanismul trebuie lămurit prin alte studii.^{12, 4} Rezultatele sunt de la păsări, nu de la oameni.

În laborator

Activitatea antioxidantă și cea antimicrobiană sunt cele mai studiate la pălămidă, iar în testele cu radicali liberi extractele ei au arătat efect antioxidant, legat mai ales de conținutul de fenoli.⁴

Extractele din cinci specii de Cirsium, între ele pălămida, au oprit în eprubetă trei bacterii, stafilococul auriu, Bacillus subtilis și Pseudomonas aeruginosa, la concentrații de 1,56-50 mg/ml. Efectul extractelor din flori de pălămidă și de Cirsium palustre asupra stafilococului a crescut când li s-a adăugat picolinat de sodiu. Pe celule din pielea omului, aceleași extracte, amestecate cu picolinat, au avut un efect ușor toxic sau stimulator, în funcție de concentrație.¹³

Nu toate studiile o arată pe pălămidă printre extractele cele mai active. Într-un alt studiu, cu extracte apoase din frunzele a cinci specii, cea mai activă a fost Cirsium palustre, nu pălămida.¹⁴ Iar din opt specii de Asteraceae, testate cu extracte în etanol și în apă, extractele în etanol din cinci au oprit stafilococul auriu, MRSA și Bacillus cereus; rezumatul studiului nu o numără pe pălămidă printre ele.¹⁰

Ficatul

Tradiția leagă pălămida de ficat, dar o mare parte din ce se știe despre efectele ei vine din studii pe alte specii de Cirsium.⁴ De exemplu, extractele cu hexan din inflorescențele a două specii de scai, Cirsium vulgare și C. ehrenbergii, date șobolanilor în doze de 250 și 500 mg/kg, au prevenit leziunile de ficat provocate cu tetraclorură de carbon.¹⁵ Sinteza din 2026 notează că extrapolarea de la alte specii trebuie făcută cu prudență și că dovezile pentru efectele pălămidei asupra ficatului sunt limitate.⁴

Pentru ceaiul de pălămidă nu există studii pe oameni, deci nu se poate spune că ajută la ceva anume.

Precauții și siguranță

Siguranța pălămidei e puțin cunoscută. Studiile disponibile nu raportează, în general, efecte adverse acute vizibile, dar sinteza din 2026 spune că profilul ei de siguranță rămâne slab definit.⁴ Fără monografie europeană, nu există nici contraindicații, nici avertismente oficiale.⁶

• Ce nu se știe: lipsesc datele despre toxicitatea acută și cronică, despre efectele asupra ficatului și rinichilor, despre mutagenitate, despre toxicitatea asupra reproducerii, despre interacțiunile cu medicamentele și despre siguranța pe termen lung. Nu s-au stabilit doze maxime tolerate sau doze fără efect advers.⁴
• Alergia: nu e potrivită celor alergici la plante din familia Asteraceae. Monografia europeană a armurariului, o rudă din aceeași familie, trece alergia la plantele din Asteraceae printre contraindicații.¹⁶
• Sarcina, alăptarea și copiii: lipsesc datele de siguranță, între ele cele despre toxicitatea asupra reproducerii, așa că nu se recomandă în sarcină, în alăptare și la copii.⁴
• Medicamentele și bolile: interacțiunile cu medicamentele nu au fost studiate.⁴ Dacă ai o boală de ficat, de bilă sau de rinichi ori urmezi un tratament, întreabă medicul sau farmacistul înainte.
• Locul de cules: pălămida crește și pe terenuri poluate și poate prelua mercur din sol. Într-un studiu din Ghana, pe haldele unei mine de aur, cu 9,60 mg/kg de mercur în sol, pălămida a acumulat mercur, cu un factor de bioconcentrare de 2,6-5,15.¹⁷ De aceea contează de unde vine planta: nu se culege de pe terenuri poluate sau industriale.
• Spinii: frunzele au spini de 1-7 mm, așa că la cules și la mărunțit se poartă mănuși.¹

Ce spune legea

În Uniunea Europeană, pălămida nu are monografie la Agenția Europeană a Medicamentului: planta nu apare în lista substanțelor vegetale evaluate de Comitetul pentru medicamente din plante.⁶ Deci nu are nicio indicație tradițională recunoscută și nicio doză stabilită. Uniunea Europeană nu a autorizat nicio mențiune de sănătate pentru pălămidă: lista din Regulamentul (UE) nr. 432/2012 nu o cuprinde.¹⁸

În România, pălămida nu figurează în niciuna dintre listele Ordinului nr. 244/2005: nici pe Lista nr. 1, a plantelor periculoase pentru consumul uman, nici pe Lista nr. 3, a plantelor care se notifică atunci când se vând în forme dozate, precum capsulele.¹⁹ Ceaiurile și suplimentele alimentare sunt alimente și nu pot promite că tratează sau previn boli.

Pălămida de-a lungul timpului

Plantele din genul Cirsium, între ele pălămida, au fost folosite în medicina tradițională din China, Japonia, Europa și Orientul Mijlociu. Cea mai veche mențiune a plantelor din gen apare într-o carte chineză din vremea dinastiei Han. Despre pălămidă, sinteza din 2026 spune că a fost folosită tradițional în inflamații, infecții, tulburări de sângerare și boli legate de ficat. E o inventariere a tradițiilor, nu o recunoaștere medicală.⁴

La noi, cuvântul apare în scrierile lui Ispirescu și Creangă ca nume al unei buruieni, iar dicționarele o descriu ca pe o buruiană „greu de stârpit”. Într-o poezie populară culeasă de Teodorescu, pălămida e semn de necaz: „Verde pălămidă, chinuri și obidă”.²

Din magazinul Hypericum

Produse Hypericum cu pălămidă

Până aici ai citit despre pălămidă. De aici încolo, despre produsul nostru. Pentru pălămidă nu există o monografie europeană și nici o mențiune de sănătate aprobată.^{6, 18} Ceaiurile și suplimentele alimentare sunt alimente: nu tratează și nu previn boli. Avem un singur produs cu pălămidă, un ceai din partea aeriană a plantei.

Ceai Pălămidă vrac

• 100% părți aeriene de pălămidă (Cirsium arvense), uscate și mărunțite
• Vrac, 80 g, în cutie de carton
• Pe etichetă: 1 linguriță de plantă la 200 ml de apă clocotită, acoperită 15-20 de minute, strecurată; se bea cu înghițituri mici în cursul zilei
• Pentru pălămidă nu există o doză stabilită în Uniunea Europeană⁶

11,41 leiÎn stoc, expediere în 24 de ore

Adaugă în coșAdăugat în coșVezi produsul

Cum se folosește

Produs	Cum se folosește	De reținut
Ceai Pălămidă, vrac	1 linguriță de plantă la 200 ml de apă clocotită, acoperită 15-20 de minute, strecurată; se bea cu înghițituri mici în cursul zilei	Pe etichetă, pentru folosire îndelungată: pauză de minimum o lună la fiecare 3 luni de folosire neîntreruptă

Modul de folosire este cel de pe eticheta produsului. Pentru pălămidă nu există o doză sau o durată stabilită în Uniunea Europeană, iar siguranța plantei e puțin studiată. Dacă ai o boală sau urmezi un tratament, întreabă medicul sau farmacistul.⁴

Întrebări frecvente

Referințe

1. Keil D.J. Cirsium arvense, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 19, Oxford University Press, 2006, efloras.org.
2. dexonline.ro, articolele „pălămidă”, „căpușnic”, „crăpușnic”, „scaiete”, „ciulin” și „ghimpe”, după DEX ’09, Micul dicționar academic (ed. a II-a), Dicționarul limbii române literare contemporane, NODEX, DER (Ciorănescu, 1958-1966), Dicționarul gastronomic explicativ (2003), dicționarele lui Scriban și Șăineanu, dicționarul de argou și Dicționarul de sinonime, consultat în octombrie 2026.
3. Keil D.J. Cirsium, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 19, Oxford University Press, 2006, efloras.org.
4. Zhakipbekov K.S., Ashirov M.Z., Umurzakhova G.Z. și colab. Cirsium arvense (L.) Scop.: Phytochemistry, Traditional Uses, Pharmacological Activities, and Future Therapeutic Potential. Plants (Basel), 2026, 15(12):1835.
5. Keil D.J. Silybum și Silybum marianum, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 19, Oxford University Press, 2006, efloras.org.
6. European Medicines Agency. Herbal medicines, lista monografiilor și a substanțelor vegetale evaluate de Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC), ema.europa.eu, listă generată pe 23 septembrie 2026.
7. GBIF Secretariat. Cirsium arvense (L.) Scop., GBIF Backbone Taxonomy, nume comune, gbif.org, consultat în octombrie 2026.
8. Pietrzak S., Pabis K. Blooming Urban Table: Flower Resources for Butterflies in Small Wastelands of a Large European City. Ecology and Evolution, 2025, 15(9):e72088.
9. Kartbayeva E., Seitimova G., Satmbekova D. și colab. Cirsium arvense and Cirsium vulgare: Comparative Ethnopharmacology, Phytochemistry and Pharmacological Review. Molecules, 2026, 31(7):1211.
10. Kenny O., Smyth T.J., Walsh D. și colab. Investigating the potential of under-utilised plants from the Asteraceae family as a source of natural antimicrobial and antioxidant extracts. Food Chemistry, 2014, 161:79-86.
11. National Library of Medicine. PubMed, căutare după „Cirsium arvense”, „creeping thistle” și „Canada thistle”, combinate cu tipurile de publicații „clinical trial” și „randomized controlled trial” și cu termenii „clinical study”, „patients” și „volunteers”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, efectuată în octombrie 2026.
12. Orhan C., Sahin N., Akdemir F. și colab. The effect of Cirsium arvense extract on antioxidant status in quail. British Poultry Science, 2013, 54(5):620-626.
13. Borawska M.H., Czechowska S.K., Markiewicz R. și colab. Enhancement of antibacterial effects of extracts from Cirsium species using sodium picolinate and estimation of their toxicity. Natural Product Research, 2010, 24(6):554-561.
14. Nazaruk J., Czechowska S.K., Markiewicz R., Borawska M.H. Polyphenolic compounds and in vitro antimicrobial and antioxidant activity of aqueous extracts from leaves of some Cirsium species. Natural Product Research, 2008, 22(18):1583-1588.
15. Fernández-Martínez E., Jiménez-Santana M., Centeno-Álvarez M. și colab. Hepatoprotective effects of nonpolar extracts from inflorescences of thistles Cirsium vulgare and Cirsium ehrenbergii on acute liver damage in rat. Pharmacognosy Magazine, 2018, 13(Suppl 4):S860-S867.
16. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. European Union herbal monograph on Silybum marianum (L.) Gaertn., fructus, EMA/HMPC/294187/2013, 5 iunie 2018.
17. Anemana T.A., Buri M., Tay C. Iodide- and electrochemical assisted removal of mercury by Cirsium arvense from gold tailings in the Amansie West District, Ghana. International Journal of Phytoremediation, 2024, 26(14):2266-2277.
18. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012.
19. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Pălămida nu are monografie europeană, iar studiile pe oameni lipsesc. Plantele medicinale și suplimentele alimentare nu tratează și nu previn boli și nu înlocuiesc tratamentul prescris. Dacă ai o boală de ficat, de bilă sau de rinichi ori urmezi un tratament, discută cu medicul înainte de a folosi pălămidă.