Ricin (Ricinus communis): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Ricinul (Ricinus communis) este planta cu frunze uriașe, tăiate ca o palmă, și cu capsule țepoase, din ale cărei semințe se presează uleiul de ricin.¹ Semințele sunt foarte toxice, pentru că ascund ricina, o proteină care oprește producerea de proteine în celule.² Uleiul presat la rece nu conține ricină, iar Agenția Europeană a Medicamentului îl recunoaște, doar în medicamente autorizate, ca laxativ de scurtă durată în constipația ocazională, pe baza utilizării bine stabilite.^{3, 4} În România, ricinul este pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman și nu poate fi vândut ca supliment alimentar.⁵ Mai jos afli cum îl recunoști, ce deosebește ricina de ricinină și de uleiul de ricin, ce s-a studiat pentru intestin, păr și piele, cum se feresc de semințe copiii și animalele și ce spune legea.

Ce este ricinul

Ricinul este o plantă din familia Euphorbiaceae. Genul lui, Ricinus, are o singură specie, Ricinus communis, cu foarte multe soiuri.^{6, 1} Crește repede: în tropice devine un adevărat copac, de 10-12 m, dar în climatul temperat trăiește un singur sezon și ajunge la 2-3 m.¹

Planta are trei fețe, care nu trebuie amestecate. Ca plantă ornamentală, se cultivă pentru frunzele mari și pentru capsulele țepoase.⁹ Semințele ei sunt otrăvitoare.^{9, 2} Uleiul presat din ele nu conține ricină și se folosește ca laxativ, în medicamente autorizate, și ca ingredient în cosmetice.^{4, 8}

Semințele conțin între 42 și 55% ulei.³ După presare, ricina rămâne în turta de semințe, de aceea uleiul nu este considerat a o conține.³

Cum arată ricinul

Ricinul se recunoaște ușor după frunzele uriașe, tăiate în lobi ca o palmă, și după capsulele țepoase. Adesea întreaga plantă, de la tulpină la frunze, e roșiatică sau violacee.⁶ Există multe soiuri, cu tulpini, frunze și inflorescențe de culori diferite.^{1, 9}

Cum o recunoști

• Tulpina: dreaptă, de obicei una singură, uneori tufoasă sau ca un mic arbore, de 2-5 m, uneori până la 10 m. Părțile tinere au un strat de ceară albăstruie, iar tulpina e goală pe dinăuntru.⁶ În Europa, ca plantă anuală, ajunge la 2-3 m.¹
• Frunzele: alterne, tăiate în 7-11 lobi, de 30-50 cm, uneori până la 1 m, cu marginea dințată. Pețiolul are 20-40 cm, se prinde de mijlocul frunzei și poartă două glande la vârf.⁶
• Florile: mici, gălbui, fără petale, strânse în inflorescențe de până la 30 cm, în vârful ramurilor. Florile mascule sunt la baza inflorescenței, iar cele femele, cu stigmate roșii, spre vârf.^{6, 1, 9} Înflorește vara.⁶
• Fructele: capsule ovale sau elipsoidale, de 1,5-2,5 cm, cu trei compartimente, de obicei acoperite cu țepi moi de până la 5 mm; uneori sunt netede.⁶
• Semințele: mari, ovale, lucioase, de 7-12 mm, cenușii, argintii sau bej, cu pete mai închise la culoare, ca de marmură, și cu un mic ghemotoc la un capăt, numit caruncul.⁶

Unde crește ricinul

Ricinul vine, probabil, din nord-estul Africii: resturile fosile sugerează că ar putea fi originar de acolo.^{6, 9} Azi crește în toată lumea. Este cultivat din zonele tropicale până în cele temperate și apare ca buruiană pe terenuri virane și, uneori, pe albiile râurilor.⁶ În zonele subtropicale și tropicale a scăpat din grădini și s-a răspândit pe câmpuri, pe terenuri virane și pe marginea drumurilor; în unele regiuni este considerat invaziv.⁹

• În tropice e arbore, la noi e plantă de un sezon. Acolo poate ajunge la 10-12 m și trăiește mai mulți ani. În climatul temperat se cultivă ca plantă anuală, de 2-3 m.¹ Nu rezistă la îngheț, de aceea în zonele reci trăiește un singur sezon.⁹
• Crește repede. Într-un singur sezon poate ajunge la 1,8-3 m.⁹
• În Europa se cultivă ca plantă ornamentală, pentru frunzele mari și pentru capsulele țepoase.^{1, 9}
• Se cultivă și pe scară largă, pentru ulei. În lume se recoltează în jur de un milion de tone de semințe pe an, mai ales în India, China și Brazilia.²
• Atenție în grădină. Grădinarii recomandă ca ricinul să nu fie plantat unde se joacă copii mici și ca primele capsule să fie rupte cât sunt mici, ca să nu rămână semințe pe plantă.⁹

Ricin, ricină, ricinină și ulei de ricin

Multe căutări despre ricin se opresc la câteva cuvinte care sună la fel, dar înseamnă lucruri foarte diferite. Dicționarele românești arată de unde vine încurcătura: ricina este toxina din semințe, dar în vorbirea populară cuvântul se spune și uleiului de ricin.¹

Surse: dexonline, după DEX, Micul dicționar academic, Dicționarul limbii romîne literare contemporane și Dicționarul de sinonime; Agenția Europeană a Medicamentului; Worbs și colab., 2011.^{1, 4, 2}

Ricinina merită câteva cuvinte, fiindcă mulți o caută. Este un alcaloid din grupa piridonelor, aflat în toate părțile plantei.^{10, 2} Semințele au în jur de 0,2% ricinină, după o trecere în revistă, sau 0,3-0,8%, după raportul european.^{2, 3} Este mult mai puțin toxică decât ricina: la șoareci, doza letală mediană pe cale orală a fost de aproximativ 3 g pe kilogram, față de 21,5-30 mg pe kilogram pentru ricină.² Medicii o măsoară în sânge și în urină, ca semn că cineva a intrat în contact cu semințe, dar nivelul ei nu arată cât de gravă este intoxicația.^{11, 12}

Denumiri populare și nume în alte limbi

În română, planta se numește ricin, la plural ricini, iar în dicționare și căpușă, la fel ca arahnida care se agață de piele.¹ Dicționarele notează multe forme regionale: recin, rețin, rețim, rițin. În Transilvania și în Maramureș, riținuș se spune uleiului de ricin, care mai este numit „unt de ricin” sau, popular, „oloi de ricin”.¹ O carte de sănătate tipărită la București în 1829 scria „rițin”.¹

În engleză, planta este castor bean sau castor oil plant, iar printre numele ei se numără și palma Christi sau hands of Christ.⁹ În portugheză i se mai spune erva-dos-carrapatos, adică iarba căpușelor, în rusă клещевина, în ucraineană рицина, iar în turcă hint yağı bitkisi.¹³

Surse: dexonline; Missouri Botanical Garden; GBIF, pentru numele plantei; monografia Agenției Europene a Medicamentului, pentru numele uleiului.^{1, 9, 13, 4}

Ce parte se folosește

La ricin contează o distincție simplă: semințele sunt o otravă, iar uleiul presat din ele nu este. Tabelul de mai jos arată ce se întâmplă cu fiecare parte a plantei.

Uleiul se obține prin presarea la rece a semințelor. Farmacopeea Europeană are monografii separate pentru uleiul virgin și pentru cel rafinat.³ În cosmetice, uleiul poartă numele de ingredient Ricinus Communis Seed Oil și se obține tot prin presare la rece, urmată de limpezirea uleiului cu căldură.⁸

Cum se folosește fiecare

• Pe gură, ca laxativ: doar din medicamente autorizate, la adulți, pe termen scurt, după prospectul medicamentului sau după sfatul medicului.^{4, 14}
• Pe piele și pe păr: sub formă de produse cosmetice, după eticheta lor.⁸ Un produs cosmetic nu se înghite.
• Semințele și planta: nu se folosesc nici ca aliment, nici ca remediu, nici în preparate făcute în casă.²

7 lucruri surprinzătoare despre ricin

1. Numele lui științific înseamnă „căpușă”. Ricinus este cuvântul latin pentru căpușă, iar după Grădina Botanică din Missouri planta l-a primit de la aspectul semințelor.⁹ Dicționarul etimologic spune însă că originea cuvântului este nesigură, deci legătura cu căpușa rămâne o ipoteză. În română, ricinul se numește și căpușă.^{15, 1}
2. Este singura specie din genul ei. Genul Ricinus are o singură specie, deși există multe soiuri, cu tulpini roșii, bronzate sau verzi.^{6, 1, 9}
3. Una dintre cele mai toxice otrăvuri naturale se absoarbe prost pe gură. Înghițită, ricina este de aproximativ o mie de ori mai puțin toxică decât atunci când este injectată sau inhalată.² Într-o evidență a centrelor de toxicologie din SUA, din peste 2 milioane de intoxicații cu plante raportate între 1983 și 2009, doar un deces a fost pus pe seama ricinului.² Asta nu o face inofensivă: decesele după ingerarea semințelor au apărut mai ales înainte de îngrijirea medicală modernă.²
4. Uleiul nu are ricină pentru că ricina se dizolvă în apă, nu în ulei. Proteina rămâne în turta de semințe.^{2, 8}
5. Același receptor explică efectul laxativ și riscul în sarcină. Acidul ricinoleic activează receptorii de prostaglandină EP3, aflați și în intestin, și în uter. De aceea uleiul de ricin face să se contracte și intestinul, și uterul. Descoperirea este din 2012.^{3, 16}
6. În Marea Britanie, licența uleiului ca laxativ a fost retrasă în 2013. Un produs cu ulei de ricin era autorizat acolo de dinainte de 1968, dar uleiul este socotit depășit ca laxativ. Raportul european notează că nu s-a găsit o problemă de siguranță care să justifice această clasare.³
7. Ajunge în lubrifianți, vopsele și cosmetice. Datorită acidului ricinoleic, uleiul este o materie primă industrială, iar dicționarele românești amintesc de lubrifiantul pentru motoare de avion.^{2, 1}

Ce conțin semințele și uleiul

Semințele de ricin conțin între 42 și 55% ulei gras. Uleiul este un amestec de trigliceride, în care predomină ricinoleina, trigliceridă a acidului ricinoleic. Aceleași semințe conțin și ricină, care nu trece în ulei.³

Valorile pentru ulei sunt limitele Farmacopeei Europene pentru uleiul virgin și cel rafinat, citate în raportul de evaluare din 2016 și în addendumul din 2023; cele pentru semințe vin din raportul de evaluare și din Worbs și colab., 2011.^{3, 17, 2}

Cifrele pentru ulei sunt limite de calitate, nu cantități dintr-o linguriță de produs. Cele pentru semințe arată cât de concentrată este otrava. Nu s-a stabilit o cantitate de semințe care să fie sigură.²

Ricina: de ce semințele sunt periculoase

Ricina este o proteină formată din două lanțuri legate între ele. Lanțul B se leagă de zaharurile de pe suprafața celulelor și o ajută să intre în ele. Lanțul A este o enzimă care, odată ajunsă în celulă, scoate o adenină din ARN-ul ribozomilor și oprește producerea de proteine. Fără proteine, celula moare.^{2, 18}

Pericolul depinde de calea pe care ajunge ricina în corp. Pe gură, ricina este de aproximativ o mie de ori mai puțin toxică decât atunci când este injectată sau inhalată.² Se absoarbe slab prin intestin, iar prin pielea intactă absorbția este puțin probabilă.¹⁸ Doza letală mediană de ricină la om, pe cale orală, a fost estimată la 1-20 mg pe kilogram de greutate, pe baza unor cazuri reale de intoxicație cu semințe.² Intervalul este larg, pentru că doza primită de fiecare om depinde de soi, de mărimea semințelor, de cât de bine au fost mestecate, de conținutul stomacului, de vârstă și de boli.²

În cazurile publicate, de la o singură sămânță până la aproximativ 30 au dus la simptome de la ușoare la grave, inclusiv cu final mortal.² Majoritatea intoxicațiilor sunt accidentale, iar decesele după ingerarea semințelor au apărut mai ales înainte de îngrijirea medicală modernă.²

Cum se manifestă

Simptomele apar, în cazurile publicate, la 3-20 de ore după ce semințele au fost înghițite: dureri de burtă, vărsături, diaree, uneori cu sânge, crampe musculare și deshidratare.² În cazurile grave se adaugă suferința ficatului și a rinichilor, scăderea tensiunii și colapsul circulator.^{19, 2} Nu există antidot, vaccin sau alt tratament specific, ci doar îngrijire de susținere, în spital.¹⁹ Pacienții sunt ținuți sub observație câteva zile, pentru că evoluția nu poate fi prezisă.¹²

Alte substanțe toxice din semințe

Pe lângă ricină, semințele conțin aglutinina din ricin, o proteină înrudită, mult mai puțin toxică, și alcaloidul ricinină, care la șoareci a provocat hiperactivitate și convulsii.²

Ce recunoaște agenția europeană

Pentru uleiul de ricin, Agenția Europeană a Medicamentului are o monografie europeană de utilizare bine stabilită (Ricini oleum), adoptată de Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC) la 2 februarie 2016.⁴ Utilizare bine stabilită înseamnă că există date din literatură, pe cel puțin zece ani în Uniunea Europeană, care arată eficacitatea și siguranța produselor.^{14, 20} Indicația este: laxativ pentru folosire de scurtă durată în cazurile de constipație ocazională.⁴

Monografia privește numai uleiul obținut prin presare la rece, care respectă monografiile Farmacopeei Europene pentru uleiul virgin sau rafinat, și numai preparatele pentru uz oral. Semințele nu sunt acoperite.^{4, 3}

În intestinul subțire, uleiul se descompune în glicerol și acid ricinoleic. Acidul ricinoleic reduce absorbția apei și a sărurilor și stimulează mișcările intestinului, iar scaunul devine mai moale și mai ușor de eliminat. Efectul apare după 2-6 ore.^{4, 14}

Condițiile din monografie

• Doar adulți și vârstnici. Sub 18 ani, folosirea nu se recomandă.⁴
• Cel mult o săptămână fără medic. O folosire mai lungă cere supraveghere medicală, iar dacă simptomele persistă sau se agravează, se cere sfatul medicului sau al farmacistului.⁴
• Nu în anumite boli. Monografia contraindică uleiul în ocluzie sau stenoză intestinală, atonie, apendicită, boli inflamatorii ale colonului (boala Crohn, colita ulcerativă), dureri abdominale de cauză necunoscută și deshidratare severă, precum și în sarcină și alăptare.⁴
• Doza se ia din prospect. Rezumatul public al agenției precizează că nu dă recomandări practice de folosire și trimite la prospectul medicamentului și la medic sau farmacist.¹⁴

De ce un laxativ stimulant nu se ia mult timp

Uleiul de ricin este un laxativ stimulant. Monografia spune că folosirea îndelungată a laxativelor trebuie evitată: dacă laxativele stimulante sunt luate mai mult decât o scurtă perioadă, funcția intestinului poate fi alterată, iar dacă este nevoie de laxativ în fiecare zi, trebuie căutată cauza constipației.⁴ Raportul de evaluare adaugă riscurile: colici, deshidratare cu dezechilibru de electroliți și, după mult timp, pierderea de potasiu, care poate tulbura inima și poate slăbi mușchii.³ De aceea uleiul de ricin vine după măsurile mai blânde: se folosește doar dacă schimbarea alimentației sau laxativele de volum nu au dat rezultat.⁴

Cum a fost evaluat

HMPC a analizat două studii clinice făcute pe oameni cu constipație. Într-unul dintre ele, capsulele cu ulei de ricin au avut un efect laxativ similar cu cel al capsulelor cu senna.^{14, 3} În 2022-2023, la revizuirea periodică, comitetul a analizat 1.147 de referințe noi, dintre care 6 au fost socotite relevante, și niciuna nu a justificat modificarea monografiei, care a rămas neschimbată.¹⁷ Raportul concluzionează că preparatele cu ulei de ricin au un raport beneficiu-risc pozitiv în indicația recunoscută.³

Ce nu recunoaște

Pentru golirea intestinului înainte de investigații, datele au fost socotite insuficiente, așa că agenția nu recunoaște uleiul de ricin ca purgativ.^{3, 17} Monografia privește numai folosirea orală: pentru păr, gene sau piele nu există monografie.^{4, 20}

Ce spun studiile

Studiile despre uleiul de ricin sunt de două feluri: cele despre efectul laxativ, evaluate de agenția europeană, și cele despre folosirea pe piele și pe păr, mult mai slabe.

Surse: raportul de evaluare al agenției europene, 2016, și addendumul din 2023; Worbs și colab., 2011; Girdler și colab., 2026.^{3, 17, 2, 7}

Ca laxativ, la adulți cu constipație

Raportul european descrie două studii: unul dublu-orb, cu un tratament de comparație, și unul observațional. În cel dublu-orb, capsulele cu ulei de ricin au avut un efect laxativ similar cu cel al capsulelor cu extract de senna.^{3, 14} Pe această bază și pe cea a folosirii documentate de cel puțin 15 ani în Uniunea Europeană, comitetul a susținut indicația de laxativ pe termen scurt.³

Pentru curățarea intestinului înainte de investigații

Pentru golirea intestinului înainte de radiografii sau colonoscopie, uleiul de ricin a fost încercat în doze mult mai mari decât cele laxative. Agenția a analizat 14 studii, dar dozele, numărul de pacienți și metodele au fost foarte diferite, abandonurile au fost frecvente, iar soluțiile cu polietilenglicol sau cu fosfat de sodiu au fost mai eficiente, așa că datele au fost socotite insuficiente.³ După 2016, câteva studii au încercat uleiul ca ajutor la colonoscopia cu capsulă, dar comitetul a spus că rezultatele, prea diferite între ele, nu pot schimba monografia.¹⁷

Pe păr, gene și sprâncene

Uleiul de ricin se folosește de generații pe păr, mai ales pentru hidratare și strălucire. O trecere în revistă din 2026, făcută de cercetători de la Universitatea Wayne State din Detroit, spune că multe dintre aceste obiceiuri sunt practici culturale și nu au fost studiate clinic.⁷ Un test de laborator a arătat că uleiul mărește contrastul dintre firele de păr, adică strălucirea lor.⁷

Pentru căderea părului, singura ipoteză vine din cercetarea preclinică. Un studiu pe calculator a prezis că acidul ricinoleic se leagă de o enzimă care produce prostaglandina D2, o substanță care frânează creșterea părului, și o blochează. Totuși, un medicament care blochează receptorul acestei substanțe nu a ajutat bărbații cu alopecie androgenetică, într-un studiu randomizat, așa că legătura cu omul nu este dovedită, spun autorii.⁷ Trecerea în revistă din 2026 nu citează niciun studiu pe oameni despre gene sau sprâncene.⁷

Studiile publicate nu arată că uleiul de ricin face părul sau genele să crească.

Pe piele

Comisia de experți Cosmetic Ingredient Review a evaluat în 2007 uleiul de ricin și derivații lui și a concluzionat că sunt sigure în cosmetice, în modurile de folosire și la concentrațiile descrise. În cosmetice, uleiul are rol de agent de condiționare a pielii, stabilizator de emulsii și surfactant. În 2002 intra în 769 de produse cosmetice raportate, iar cea mai mare concentrație, de 81%, era într-un ruj.⁸

Pentru boli ale pielii nu există recunoaștere. Un studiu exploratoriu, fără grup de control, a măsurat o scădere a pigmentării sub ochi după două luni de cremă cu ulei de ricin, dar fără comparație cu o cremă placebo nu se poate spune cât din efect vine de la ulei.⁷

Precauții și siguranță

Precauțiile sunt în trei grupe. Cele mai importante privesc semințele și planta vie; urmează cele pentru uleiul luat pe gură și cele pentru uleiul folosit pe piele și pe păr.

Semințele și planta

• Semințele nu se mănâncă, nu se mestecă și nu se folosesc ca remediu. Mai multe cazuri din literatură vin de la oameni care au luat semințe pentru constipație, tuse sau dureri reumatice, iar în cazurile descrise au ajuns la spital.²
• Copiii sunt cei mai expuși. Intoxicațiile accidentale apar mai ales la copii atrași de aspectul semințelor, iar uneori semințele sunt confundate cu fructe cu coajă comestibile.² Un caz american a pornit de la un colier decorativ cu semințe de ricin, din care un băiat a înghițit până la patru semințe.² De aceea semințele nu se folosesc la bijuterii sau la decorațiuni.²
• Animalele. Caii par cei mai sensibili, urmați de gâște, rozătoare și rumegătoare; găinile sunt cele mai rezistente. La câini, cel mai des apar vărsăturile, apoi diareea, uneori cu sânge, și durerile de burtă.² Un pericol mai puțin cunoscut sunt îngrășămintele organice făcute din turta de ricin: în Germania, de la 1980 până în 2011, au fost descrise 34 de cazuri de câini otrăviți, dintre care 12 mortale.²
• Pielea, frunzele și praful. Pe pielea intactă ricina nu se absoarbe în practică, dar contactul cu frunzele poate da reacții alergice ale pielii la unii oameni, iar praful de la semințe poate provoca alergii.^{18, 9, 2}

Dacă un copil sau un animal a mâncat semințe de ricin, se sună imediat la 112 sau la medicul veterinar, fără să se aștepte simptomele. Primele semne pot apărea abia după 3-20 de ore, nu există antidot, iar tratamentul se face în spital.^{2, 19}

Uleiul de ricin luat pe gură, ca laxativ

• Doar în medicamente autorizate, la adulți. Sub 18 ani, folosirea nu se recomandă. Raportul european citează date potrivit cărora uleiul dat nou-născuților, în primele 2-3 zile de viață, poate provoca ileus paralitic și pneumonie de aspirație.^{4, 3}
• Sarcina. Uleiul este contraindicat, pentru că poate influența travaliul.⁴ Nu se folosește pentru a provoca nașterea: în unele studii, doze de cel puțin zece ori mai mari decât cele laxative au fost urmate de declanșarea nașterii, dar o trecere în revistă Cochrane din 2013, cu 3 studii și 233 de femei, nu a găsit dovezi că ajută.³
• Alăptarea. Uleiul este contraindicat, pentru că acidul ricinoleic trece în laptele matern. La sugari alăptați de mame care luaseră ulei s-a observat un efect purgativ.^{4, 3}
• Bolile intestinului. Nu se folosește în ocluzie sau stenoză intestinală, atonie, apendicită, boli inflamatorii ale colonului, dureri abdominale de cauză necunoscută sau deshidratare severă.⁴
• Efectele nedorite. Pot apărea greață, vărsături, dureri abdominale și diaree severă; frecvența nu se cunoaște. Supradozarea duce la iritarea stomacului, colici, diaree severă și pierdere de apă și de electroliți, iar un antidot specific nu există.⁴
• Medicamentele. Pierderea de potasiu, care apare după folosirea îndelungată a laxativelor, întărește acțiunea glicozidelor cardiace și interacționează cu medicamentele pentru ritmul inimii. Diureticele, corticosteroizii și rădăcina de lemn-dulce pot accentua pierderea de potasiu, iar antihistaminicele pot slăbi efectul laxativ. Cine ia medicamente întreabă medicul sau farmacistul.⁴
• Constipația care durează. Dacă laxativele sunt necesare zilnic, cauza trebuie investigată de medic.⁴

Uleiul de ricin pe piele, pe păr și pe gene

• Alergia de contact. Este rară, dar descrisă: în produse cosmetice precum rujurile, deodorantele sau șampoanele, uleiul de ricin a provocat dermatită alergică, iar acidul ricinoleic pare principalul vinovat. De obicei este ușoară și dispare după ce produsul este oprit.⁷ Cine are dermatoze profesionale poate reacționa mai ușor.⁸
• Încâlcirea bruscă a părului. Un caz publicat în 2017 descrie o persoană al cărei păr s-a împâslit dintr-odată, într-o masă dură, după ulei de cocos și de ricin aplicate după spălare; părul a trebuit tăiat. Autorii spun că vâscozitatea mare a uleiului de ricin și părul lung au contribuit.²¹
• Ochii. În testele adunate de comisia de experți, uleiul de ricin picurat în ochi a dus, la nouă pacienți, la disconfort trecător și la mici modificări ale epiteliului, iar într-un alt studiu, la 100 de pacienți, la moartea unor celule ale epiteliului corneean.⁸ Pentru gene nu există studii pe oameni.⁷

Ce spune legea

În România, ricinul (Ricinus communis) este trecut pe Lista nr. 1, „Plante periculoase pentru consumul uman”, din Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii și nr. 401/2005 al ministrului sănătății. Ordinul definește plantele periculoase drept plante improprii consumului uman.⁵

Ordinul interzice vânzarea plantelor de pe Lista 1 ca produse prelucrate sau preparate, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare. Ministerul Agriculturii poate da o derogare prin ordin, doar dacă un dosar toxicologic și analitic arată că preparatele nu conțin caracteristicile sau substanțele toxice ale plantei.⁵

În România, ricinul nu poate fi vândut ca supliment alimentar. Titlul ordinului vorbește despre plante folosite ca atare, parțial procesate sau sub formă de suplimente alimentare predozate, iar ricinul apare în text doar ca intrare pe Lista 1. Uleiul de ricin nu este pomenit.⁵ Uleiul cu efect laxativ este un medicament: cererile de autorizare se depun la autoritățile naționale, care țin cont de concluziile comitetului european HMPC.²⁰ În cosmetice se aplică Regulamentul (CE) nr. 1223/2009, ale cărui anexe cu substanțele interzise și cu cele restricționate nu cuprind nici ricinul, nici uleiul de ricin.²²

Uniunea Europeană nu a aprobat nicio mențiune de sănătate pentru ricin sau pentru uleiul de ricin: lista mențiunilor permise, din Regulamentul (UE) nr. 432/2012, nu le cuprinde.²³ Efectul laxativ este recunoscut doar la nivel de medicament, prin monografia comitetului european.⁴

Ricinul de-a lungul timpului

Ricinul este o plantă veche în slujba oamenilor. Probabil originar din estul Africii, a fost folosit în Egiptul antic, de greci și de romani.^{3, 2} La Luvru se păstrează semințe de ricin din Egipt, datate între 2000 și 1500 î.Hr.²⁴ Într-un manuscris ilustrat al lucrării lui Dioscoride, din secolul al VI-lea, planta apare sub titlul grecesc kroton sau kiki.²⁵

În 1753, Linné a descris specia în Species Plantarum, sub numele Ricinus communis, pe care îl poartă și azi.⁶ În 1866, un însoțitor al Farmacopeei Britanice descria uleiul ca pe un purgativ blând și rapid, iar Farmacopeea Română, ediția a X-a, din 1998, îl includea tot ca purgativ.³

Ricina a ajuns și în istoria crimelor: se crede că a fost folosită în asasinarea disidentului bulgar Georgi Markov, la Londra, în 1978.²

Întrebări frecvente

Referințe

1. dexonline.ro, articolele „ricin” și „ricină”, după DEX ’09, Micul dicționar academic (ed. a II-a), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, Dicționarul enciclopedic (Editura Enciclopedică), dicționarele lui Scriban (1939) și Șăineanu (ed. a VI-a, 1929), Dicționarul dendrofloricol (Milea Preda, 1989) și Dicționarul de sinonime.
2. Worbs S., Köhler K., Pauly D. și colab. Ricinus communis intoxications in human and veterinary medicine: a summary of real cases. Toxins, 2011, 3(10):1332-1372.
3. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Assessment report on Ricinus communis L., oleum, EMA/HMPC/572973/2014, 2 februarie 2016.
4. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). European Union herbal monograph on Ricinus communis L., oleum, EMA/HMPC/572974/2014, adoptată la 2 februarie 2016.
5. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
6. Qiu H., Gilbert M.G. Ricinus Linnaeus și Ricinus communis Linnaeus, în Wu Z.Y., Raven P.H., Hong D.Y. (ed.), Flora of China, vol. 11, Science Press, Beijing și Missouri Botanical Garden Press, St. Louis, 2008, efloras.org.
7. Girdler K., Cabatu A., Olds H., Potts G.A. Use of castor oil in dermatology: a narrative review. Cureus, 2026, 18(2):e103289.
8. Cosmetic Ingredient Review Expert Panel. Final report on the safety assessment of Ricinus communis (castor) seed oil, hydrogenated castor oil, glyceryl ricinoleate, glyceryl ricinoleate SE, ricinoleic acid, potassium ricinoleate, sodium ricinoleate, zinc ricinoleate, cetyl ricinoleate, ethyl ricinoleate, glycol ricinoleate, isopropyl ricinoleate, methyl ricinoleate, and octyldodecyl ricinoleate. International Journal of Toxicology, 2007, 26(Suppl 3):31-77.
9. Missouri Botanical Garden. Ricinus communis, castor bean, fișa din Plant Finder, missouribotanicalgarden.org, consultată în octombrie 2026.
10. Ohishi K., Toume K., Arai M.A. și colab. Ricinine: a pyridone alkaloid from Ricinus communis that activates the Wnt signaling pathway through casein kinase 1α. Bioorganic & Medicinal Chemistry, 2014, 22(17):4597-4601.
11. Aquila I., Sacco M.A. Medico-legal aspects of fatal ricin poisoning: a systematic review of clinical manifestations, toxicological findings and autopsy results. International Journal of Legal Medicine, 2026, publicat online, doi:10.1007/s00414-026-03949-0.
12. Lefever S., Geerts I., Vermeulen E. și colab. Non-lethal intoxication by ingestion of 50 castor beans: serial measurement of ricinine in blood, plasma and urine. Journal of Analytical Toxicology, 2021, 45(5):e8-e12.
13. GBIF Secretariat. Ricinus communis L., GBIF Backbone Taxonomy, nume comune, gbif.org, consultat în octombrie 2026.
14. European Medicines Agency. Medicament din plante: rezumat pentru public. Ulei de ricin (Ricinus communis L., oleum), EMA/108531/2016, aprilie 2016.
15. Harper D. ricin, în Online Etymology Dictionary, etymonline.com, consultat în octombrie 2026.
16. Tunaru S., Althoff T.F., Nüsing R.M., Diener M., Offermanns S. Castor oil induces laxation and uterus contraction via ricinoleic acid activating prostaglandin EP3 receptors. Proceedings of the National Academy of Sciences, 2012, 109:9179-9184, citat în raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului.
17. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Addendum to Assessment report on Ricinus communis L., oleum, EMA/HMPC/883123/2022, 12 mai 2023.
18. Bradberry S.M., Dickers K.J., Rice P., Griffiths G.D., Vale J.A. Ricin poisoning. Toxicological Reviews, 2003, 22(1):65-70.
19. Audi J., Belson M., Patel M., Schier J., Osterloh J. Ricin poisoning: a comprehensive review. JAMA, 2005, 294(18):2342-2351.
20. European Medicines Agency. Ricini oleum: herbal medicinal product, pagina din lista medicamentelor din plante (stare F: evaluare încheiată; rezultat: monografie europeană), ema.europa.eu, consultată în octombrie 2026.
21. Maduri V.R., Vedachalam A., Kiruthika S. „Castor oil”: the culprit of acute hair felting. International Journal of Trichology, 2017, 9(3):116-118.
22. Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 342 din 22 decembrie 2009; anexele II și III, în text consolidat, consultate pe legislation.gov.uk în octombrie 2026.
23. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012; lista din anexă, în text consolidat, consultată pe legislation.gov.uk în octombrie 2026.
24. Wikimedia Commons. Fișierul „Ancient castor beans.jpg”, cu descrierea „Ancient castor beans (Ricinus communis). Egypt, 2000-1500 BCE, Louvre Museum”, încărcat de Mafarkafut, commons.wikimedia.org, consultat în octombrie 2026.
25. Wiener Dioskurides, fol. 170v, secolul al VI-lea; reproducere în Wikimedia Commons, fișierul „Wiener Dioskurides Croton.jpg”, commons.wikimedia.org, consultat în octombrie 2026.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Semințele de ricin sunt otrăvitoare: dacă au fost înghițite, se sună imediat la 112. Uleiul de ricin ca laxativ se ia doar din medicamente autorizate, la adulți, după prospect sau după sfatul medicului. Plantele medicinale nu tratează și nu previn boli.