Scoruș-de-munte (Sorbus aucuparia): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Scorușul-de-munte (Sorbus aucuparia) e copacul cu frunze compuse și ciorchini de fructe roșii, care rămân pe ramuri până iarna și hrănesc păsările. Fructele lui, scorușele, se mănâncă gătite, în dulcețuri, jeleuri și siropuri, dar crude, în cantitate mare, pot irita stomacul. Din ele au fost scoase, în secolul al XIX-lea, sorbitolul și acidul sorbic, conservantul E 200. Mai jos afli cum îl recunoști, prin ce se deosebește de scorușul cu fructe mari, Sorbus domestica, ce conțin fructele, ce spun studiile și ce spune legea.

Ce este scorușul-de-munte

Scorușul-de-munte e un copac din familia Rosaceae. Face parte din tribul mărului, alături de păr, gutui, moșmon, aronia și păducel.¹ Genul Sorbus are între 80 și 130 de specii, după sursă, în America de Nord, Europa, Asia și nordul Africii.^{2, 3}

Speciile de Sorbus se încrucișează între ele și chiar cu alte genuri, precum mărul, părul, păducelul sau aronia. Unele fac semințe fără fecundare, iar altele au mai multe seturi de cromozomi decât strămoșii lor, așa că sistematica genului e complicată.^{2, 4}

În latină, sorbus era numele scorușului cu fructe mari, Sorbus domestica.² Numele speciei, aucuparia, e înrudit cu latinescul aucupium, „prinderea păsărilor”.⁵ Fructele scorușului-de-munte sunt o hrană importantă pentru păsări, mai ales iarna.⁴

Cum arată scorușul-de-munte

Scorușul-de-munte e un copac zvelt, cu coroana îngustă. Are de obicei 6-15 m, iar în locurile bune ajunge la 15-20 m; pe solurile sărace rămâne un arbust. Scoarța e cenușie, netedă și lucioasă la copacii tineri.^{2, 4, 3}

Cum îl recunoști

• Frunzele: compuse, lungi de 10-25 cm, cu 11-17 foliole, rar 19, așezate câte două, față în față, și una în vârf. Foliolele au 3-6 cm, marginea dințată și, primăvara, puf alb pe dos. Toamna se fac portocalii.^{2, 4}
• Mugurii de iarnă: violeți, de 5-15 mm, păroși și nelipicioși. După ei îl deosebești iarna de Sorbus domestica, care are mugurii lipicioși și fără peri.^{2, 3}
• Florile: albe, de 8-11 mm, câte 75-200 sau mai multe, în buchete late de 6-18 cm, numite corimbe. Apar în mai-iunie, după frunze, iar în nordul Europei, până în iulie. Au un miros puternic, pe care mulți îl găsesc neplăcut.^{2, 4, 3}
• Fructele: rotunde, de 8-12 mm, roșii-stacojii sau portocalii, rar galbene, în ciorchini mari. Rămân pe ramuri și iarna, când sunt hrană pentru păsări.^{2, 4}
• Semințele: câte 3-5 într-un fruct, brune, de 3-4,5 mm.²

Unde crește scorușul-de-munte

Scorușul-de-munte crește în aproape toată Europa, din Islanda, Scandinavia și Rusia până în Spania, Italia și Balcani, unde rămâne la munte. Spre est ajunge până în Caucaz, Siberia și nordul Chinei. Urcă de la nivelul mării, în nord, până la 2.400 m, în Tirol.⁴ La noi, dicționarele îl pun în regiunea de munte, prin tăieturi de pădure și tufișuri.³

• E un copac pionier. Crește în luminișuri, la marginea pădurilor, pe stânci și pe grohotișuri și răsare chiar și pe humusul gros din molidișuri. Nu îl găsești însă în mlaștini, pe argile sau pe calcare moi.⁴
• Rezistă la ger, nu și la secetă. Suportă frigul și înghețurile, iar ca să înmugurească are nevoie de o perioadă de frig.⁴
• Semințele lui călătoresc cu păsările. Păsările mănâncă fructele și împrăștie semințele.⁴ În America de Nord, unde a fost adus ca pom ornamental, s-a răspândit așa și e socotit invaziv.²
• Nu trăiește foarte mult: de obicei nu ajunge la 100 de ani. Face semințe de pe la 15 ani.⁴
• Urcă spre nord și spre munte. Din anii 1950, pe măsură ce clima s-a încălzit, a urcat mai sus în munții Suediei. Se estimează că se va retrage întâi din sudul Europei, apoi din centrul și estul ei.⁴

Scoruș, scoruș-de-munte sau sorb?

„Scoruș” e un nume folosit pentru mai mulți copaci din genul Sorbus. În DEX, „scoruș” simplu este Sorbus domestica, iar scorușul-de-munte sau scorușul-păsăresc este Sorbus aucuparia. Dicționarul de sinonime și dicționarul graiului din Maramureș dau însă „scoruș” și pentru scorușul-de-munte.³

Surse: dexonline, după DEX ’09, MDA2 și Dicționarul dendrofloricol; Flora of North America; Atlasul european al speciilor forestiere, 2016; Ordinul nr. 244/2005.^{3, 2, 6, 7, 8, 9}

Cel mai important de ținut minte e scorușul cu fructe mari, Sorbus domestica. Romanii îl cultivau deja, iar fructele lui se mănâncă după ce se înmoaie de tot sau în gemuri, sucuri și băuturi.^{6, 2} În România, el e totuși pe Lista nr. 1 din Ordinul nr. 244/2005, a plantelor periculoase pentru consumul uman, care nu pot fi vândute ca produse din plante prelucrate sau ca suplimente alimentare. Scorușul-de-munte e pe Lista nr. 3, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate.⁹

„Sorb” e un nume și mai nesigur. DEX ’09 îl dă pentru Sorbus aria, alte dicționare pentru Sorbus torminalis, iar regional, și pentru scorușul-de-munte sau pentru Sorbus domestica. Expresia „sorb de munte” nu apare în dicționarele de pe dexonline.³ Fructele de Sorbus aria se mănâncă înghețate sau gătite, dar nu sunt gustoase; din ele se făcea făină, amestecată cu făina obișnuită pentru pâine.⁸

Aronia e o rudă din America de Nord, cultivată pentru suc, vin și gem. Se încrucișează cu scorușul, iar hibrizii se numesc ×Sorbaronia.^{10, 2} Unul dintre ei, ×Sorbaronia mitschurinii, a fost creat intenționat și a fost luat multă vreme drept aronia. Azi s-a sălbăticit și e invaziv în mai multe țări din Europa.¹¹

Denumiri populare și nume în alte limbi

„Scoruș” vine de la „scorușă”, numele fructului, luat din bulgară, de la skoruša. În sârbă și în croată, fructul se numește oskoruša. Pluralul e „scoruși” pentru copaci și „scorușe” pentru fructe.³

Prin sate, scorușul-de-munte are și alte nume. Unele sunt nume ale altor plante, așa că e bine să știi despre care vorbește cineva.³

Sursa: dexonline, după MDA2, Scriban, CADE, DLR și Dicționarul de sinonime.³

Surse: dexonline, pentru română; GBIF, pentru celelalte limbi.^{3, 12}

Sunt comestibile scorușele?

Da, dar nu oricum. Scorușele sălbatice sunt acre și astringente, așa că nu se mănâncă de obicei proaspete, ca alte fructe.¹³ Se folosesc în dulcețuri, gemuri, jeleuri, sucuri și siropuri, iar cele uscate, în ceaiuri. Cu scorușe sau cu sucul lor s-au făcut ori s-au aromatizat și vin, bere, rachiuri și votcă.^{4, 13, 14, 15}

• Crude, în cantitate mare, irită. Fructele conțin acid parasorbic, 4-7 mg la un gram de fruct proaspăt. Acesta irită mucoasa stomacului și, consumat în cantități mari, poate da indigestie. Sintezele de specialitate pomenesc, la cantități mari, și afectarea rinichilor.^{13, 15}
• Căldura îl transformă. Prin încălzire, iar după aceleași surse și prin înghețare, acidul parasorbic trece în acid sorbic, care nu e toxic. De aceea, unii autori recomandă culesul după primul îngheț.^{13, 15}
• Soiurile dulci aproape nu îl au. Soiurile cultivate, obținute prin încrucișări, aproape nu conțin acid parasorbic și au de 1,2-2,1 ori mai mult zahăr decât scorușele sălbatice.¹³
• Semințele nu se mănâncă în cantitate. Conțin prunasină, un compus din care se poate elibera acid cianhidric. De aceea, când se prelucrează în cantitate mare tescovina rămasă de la stors, semințele se îndepărtează.^{13, 15}

Scorușele se mănâncă gătite, în dulceață, jeleu, suc sau sirop. Crude și în cantitate mare pot irita stomacul.

Ce parte se folosește

De la scorușul-de-munte se folosesc mai ales fructele. Botanic, scorușa e o poamă: un fruct fals, format din receptaculul florii, cu 3-5 semințe.^{2, 3}

• Fructele: se coc toamna și se folosesc gătite, în dulcețuri, sucuri și siropuri, sau uscate, pentru ceai.^{2, 4, 14, 15}
• Frunzele: la mai multe specii de Sorbus, frunzele se folosesc în medicina tradițională, iar cele de scoruș-de-munte au fost date uneori ca hrană animalelor. Conțin compuși fenolici; în laborator, acizii clorogenic și neoclorogenic au contribuit cel mai mult la efectul lor antioxidant.^{16, 13}
• Lemnul: tare și rezistent, dar nu ține afară. S-a folosit la cozi de unelte, la strung, la mobilă și la obiecte meșteșugărești.⁴
• Rădăcinile: sunt potrivite pentru stabilizarea pantelor, împotriva eroziunii.⁴

Pentru scorușul-de-munte nu există o monografie europeană, deci nici o doză recunoscută pentru ceai.¹⁷

8 lucruri surprinzătoare despre scoruș

1. Sorbitolul îi poartă numele. În 1872, chimistul francez Joseph Boussingault a găsit în sucul de scorușe o substanță dulce, pe care a numit-o „sorbită”, după originea ei. Azi îi spunem sorbitol.^{18, 19}
2. Și conservantul E 200. Acidul sorbic, folosit ca aditiv alimentar sub codul E 200, a fost obținut în 1859 de chimistul german August Wilhelm von Hofmann, prin distilarea uleiului din scorușe.^{20, 21, 22}
3. Numele lui vorbește despre păsări. Francezii îi spun „sorbier des oiseleurs”, iar italienii „sorbo degli uccellatori”, adică scorușul păsărarilor. Germanii îi spun „Vogelbeere”, boaba păsărilor, iar noi, și scoruș-păsăresc.^{12, 3}
4. Păsările depind de el. În nordul Europei, cât de bogată e recolta de scorușe poate hotărî câte păsări trec iarna sau câte migrează.⁴
5. O molie trece de pe scorușe pe mere. Larvele moliei Argyresthia conjugella trăiesc în scorușe. În anii în care scorușii fac puține fructe, molia își depune ouăle în mere, iar livezile pot pierde mult din recoltă.²³ Anii cu puține fructe ar putea fi chiar o apărare a scorușului împotriva moliei.⁴
6. Miciurin a vrut să-l facă dulce. La începutul secolului XX, amelioratorul rus Ivan Miciurin a încrucișat scorușul cu mărul, părul, aronia și moșmonul. Din astfel de încrucișări au rezultat, în Rusia, soiuri dulci, cu nume ca „Granatnaja” sau „Titan”, potrivite pentru climatul din nord.^{13, 15, 24}
7. Celții îl numeau „copacul vrăjitorului”. Se credea că are puteri magice, ca vâscul. În Irlanda apăra de spirite, mai ales de ale morților, iar cu o creangă de scoruș se căutau comori.⁴
8. Crenguțele miros a migdale amare. Mirosul și gustul vin de la glicozidele cianogene din ele.²

Ce conțin scorușele

Scorușele proaspete sunt mai ales apă și glucide. Mai conțin acizi organici, mai ales acid malic, sorbitol, polifenoli, carotenoide, vitamine și minerale.^{14, 25, 15, 13}

Surse: Sulimanec și colab., 2023, pentru fructe din Croația; Mikulic-Petkovsek și colab., 2012; Kylli și colab., 2010; Sarv și colab., 2020, după Raspé și colab., 2000, și după Berņa și Kampuse; Arvinte și colab., 2023.^{14, 25, 26, 13, 15}

Într-o comparație a 25 de specii de fructe de pădure, scorușele au avut cel mai mult zahăr și cei mai mulți acizi organici dintre toate.²⁵ Soiurile dulci au între 550 și 1.014 mg de compuși fenolici la 100 g, iar acizii clorogenici din ele ajung aproape la nivelul din cafea.²⁴ Cifrele variază mult după loc, altitudine și soi: în Croația, populațiile de la cea mai mare altitudine au avut cei mai mulți polifenoli.¹⁴

Pentru vitamina C, cifrele din studii diferă foarte mult. O sinteză citează scorușe cu de trei ori mai multă vitamina C decât portocalele, dar tot ea citează o analiză care a găsit doar 0,1 mg la un gram de fruct uscat.¹³ Toate aceste cifre descriu fructele, nu frunzele.

Ce spun studiile

Scorușele au fost studiate mult în laborator, dar aproape deloc pe oameni. Nu am găsit studii clinice moderne cu fructe sau cu frunze de scoruș.

Surse: Rutkowska și Olszewska, 2023; Mikulic-Petkovsek și colab., 2012; Kylli și colab., 2010.^{1, 25, 26}

În laborator și pe animale

În eprubetă, extractele din scorușe au încetinit enzimele care descompun amidonul și zaharurile în intestin, iar la animale au scăzut glicemia, în grade diferite, după modelul folosit.¹ Compușii fenolici din scorușele sălbatice au încetinit oxidarea grăsimilor și au oprit înmulțirea bacteriei Staphylococcus aureus, tot în laborator.²⁶ Rezultatele de laborator și cele de pe animale nu arată ce se întâmplă la oameni.

Pe oameni

Într-o sinteză din 2023 despre fructele din tribul mărului, studiile pe oameni s-au făcut doar cu aronia, mere și pere, niciunul cu scoruș.¹ Agenția Europeană a Medicamentului nu a evaluat planta.¹⁷

Colesterolul și ochii

În medicina tradițională, preparatele din scoruș se folosesc și pentru colesterol sau pentru vedere.¹⁵ Nu am găsit însă niciun studiu pe oameni care să arate că scorușul scade colesterolul sau îmbunătățește vederea.

Scorușul nu tratează nicio boală și nu înlocuiește tratamentul prescris de medic.

Precauții și siguranță

Scorușele gătite se folosesc de mult în bucătărie, dar scorușul-de-munte nu are o evaluare europeană de siguranță. Nu există deci o doză recunoscută și nici recomandări oficiale pentru sarcină, alăptare sau copii.¹⁷

• Fructele crude: în cantitate mare pot irita stomacul și da indigestie, din cauza acidului parasorbic. Se mănâncă gătite.^{13, 15}
• Semințele: conțin prunasină, din care se poate elibera acid cianhidric. La prelucrarea în cantitate mare, se îndepărtează.^{13, 15}
• Confuziile: fructele se culeg doar de la copacul pe care îl recunoști sigur. Scorușul cu fructe mari, Sorbus domestica, e pe lista plantelor periculoase din Ordinul 244/2005.⁹
• Locul de cules: într-un oraș din Polonia, lângă o topitorie de zinc, frunzele de scoruș au acumulat cadmiu, nichel, plumb și zinc, mai ales în zonele cele mai poluate. Frunzele și fructele se culeg departe de drumuri și de zone industriale.²⁷

Ce spune legea

Scorușul-de-munte nu are monografie la Agenția Europeană a Medicamentului. Nu are nici declarație publică și nu apare deloc pe lista plantelor evaluate sau în curs de evaluare, consultată pe 30 septembrie 2026.¹⁷ Uniunea Europeană nu a aprobat nicio mențiune de sănătate pentru scoruș.²⁸

În România, Sorbus aucuparia e pe Lista nr. 3 din Ordinul nr. 244/2005, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate, precum capsulele. Nu e pe lista plantelor periculoase. Pe Lista nr. 1, a plantelor periculoase pentru consumul uman, se află însă Sorbus domestica, scorușul cu fructe mari.⁹

Acidul sorbic, descoperit în scorușe, e azi aditivul alimentar E 200. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară l-a reevaluat în 2015, împreună cu sorbatul de potasiu și cu cel de calciu.²²

Scorușul de-a lungul timpului

În latină, sorbus era numele scorușului cu fructe mari, pe care romanii îl cultivau.^{2, 6} Scorușul-de-munte a intrat în istorie mai ales prin credințe, prin medicina populară și, mai târziu, prin chimie.

În medicina populară, fructele se foloseau împotriva scorbutului și la pietrele de la rinichi.⁴ Erau socotite și o sursă de vitamine, un laxativ blând, iar sucul se folosea la gargară, împotriva răgușelii.^{13, 15} La noi, după botanistul Alexandru Borza, scorușul se folosea la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge, iar în farmacie fructele erau cunoscute ca Fructus Sorbi.^{3, 15} Niciuna dintre aceste folosiri nu a fost confirmată prin studii pe oameni.

Din scorușe vin și două nume din chimie: acidul sorbic, obținut de Hofmann în 1859, și sorbitolul, descris de Boussingault în 1872.^{20, 18} Boussingault studia atunci fructele din care se făcea rachiu: din scorușe, în unele regiuni de pădure, se făcea o băutură asemănătoare cidrului sau alcool.¹⁸

Scorușul a fost cultivat apoi și pentru fructe. Încă din secolul al XIX-lea s-au ales scoruși cu fructe dulci în Munții Sudeți, în Cehia de azi.¹⁵ Alte soiuri au fost selectate dintr-o formă cu fructe dulci din satul Nevejino, în Rusia, iar la începutul secolului XX au apărut hibrizii lui Miciurin.^{29, 13}

Din magazinul Hypericum

Produse Hypericum cu scoruș-de-munte

Până aici ai citit despre scorușul-de-munte. De aici încolo, despre produsele noastre. Pentru scoruș nu există o monografie europeană și nici o mențiune de sănătate aprobată.^{17, 28} Ceaiurile și suplimentele alimentare sunt alimente: nu tratează și nu previn boli. Preparatele făcute acasă nu se pun în ochi.

Scorușul în amestecuri: ceai, capsule și tinctură

Nu avem un produs doar din scoruș. Aici îți arătăm trei amestecuri în care intră frunzele de scoruș, nu fructele. Ceaiul Oftalmic are 10 plante, iar frunzele de scoruș fac 3,76% din el; mușețelul, aproape 38%. Capsulele Oftalmic au extracte din 10 plante, cu 35 mg de extract din frunze de scoruș pe capsulă, iar Tinctura Oftalmică are 8 plante. Pentru frunzele de scoruș și pentru aceste amestecuri nu există o monografie europeană.¹⁷

Adăugați la lista de dorințe

Ceai Oftalmic doze

9,99 lei

Adaugă în coș

Adăugați la lista de dorințe

Capsule Oftalmic

39,99 lei

Adaugă în coș

Adăugați la lista de dorințe

Tinctura Oftalmica

17,13 lei

Adaugă în coș

Ochiul roșu, dureros sau vederea încețoșată se arată medicului.

Cum se folosesc

Produs	Cum se folosește, intern	De reținut
Ceai Oftalmic, pliculețe	1-2 pliculețe la 250 ml de apă fierbinte; 2-3 căni pe zi; cure de 40 de zile, cu 10 zile de pauză	10 plante, cu 3,76% frunze de scoruș
Capsule Oftalmic	6 capsule pe zi, câte 2, înainte de masă sau între mese; 2 luni, apoi 2 săptămâni de pauză	35 mg de extract din frunze de scoruș pe capsulă
Tinctură Oftalmică	30 de picături de 3 ori pe zi, în apă; cure de 40 de zile	8 plante; conține alcool, 38%

Modul de folosire este cel de pe etichetele produselor, pentru uz intern. Agenția Europeană a Medicamentului a arătat, în cazul silurului, că preparatele făcute acasă și puse pe ochi nu sunt nici igienice, nici sigure.³⁰

Întrebări frecvente

Referințe

1. Rutkowska M., Olszewska M.A. Anti-diabetic potential of polyphenol-rich fruits from the Maleae tribe: a review of in vitro and in vivo animal and human trials. Nutrients, 2023, 15(17):3756.
2. Zika P.F., Bailleul S.M. Sorbus, Sorbus aucuparia și Sorbus torminalis, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 9, Oxford University Press, New York și Oxford, 2014, efloras.org.
3. dexonline.ro, articolele „scoruș”, „scorușă”, „scoruș-de-munte”, „sorb”, „Sorbus”, „Aronia”, „mersină”, „lemn-pucios”, „pomul-ursului” și „poamă”, după DEX ’09, MDA2, DLRLC, DER, Dicționarul enciclopedic, Dicționar dendrofloricol (1989), CADE, DLR, dicționarele lui Scriban și Șăineanu, Dicționarul de sinonime, Dicționarul regionalismelor și al arhaismelor din Maramureș (2015, 2021) și DOOM 3.
4. Räty M., Caudullo G., de Rigo D. Sorbus aucuparia in Europe: distribution, habitat, usage and threats, în San-Miguel-Ayanz J., de Rigo D., Caudullo G., Houston Durrant T., Mauri A. (ed.), European Atlas of Forest Tree Species, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2016.
5. Lewis C.T., Short C. A Latin Dictionary, Clarendon Press, Oxford, 1879, articolul „aucupium”, Perseus Digital Library, Tufts University.
6. Enescu C.M., de Rigo D., Houston Durrant T., Caudullo G. Sorbus domestica in Europe: distribution, habitat, usage and threats, în San-Miguel-Ayanz J., de Rigo D., Caudullo G., Houston Durrant T., Mauri A. (ed.), European Atlas of Forest Tree Species, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2016.
7. Welk E., de Rigo D., Caudullo G. Sorbus torminalis in Europe: distribution, habitat, usage and threats, în San-Miguel-Ayanz J., de Rigo D., Caudullo G., Houston Durrant T., Mauri A. (ed.), European Atlas of Forest Tree Species, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2016.
8. Welk E., de Rigo D., Caudullo G. Sorbus aria in Europe: distribution, habitat, usage and threats, în San-Miguel-Ayanz J., de Rigo D., Caudullo G., Houston Durrant T., Mauri A. (ed.), European Atlas of Forest Tree Species, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2016.
9. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
10. Pankhurst R.J. Aronia, în Flora of North America Editorial Committee (ed.), Flora of North America North of Mexico, vol. 9, Oxford University Press, New York și Oxford, 2014, efloras.org.
11. Stalažs A. ×Sorbaronia mitschurinii: from an artificially created species to an invasion in Europe: repeating the fate of invasive Amelanchier ×spicata, a review. Journal of Plant Research, 2021, 134(3):497-507.
12. GBIF Secretariat. Sorbus aucuparia L., GBIF Backbone Taxonomy, numele comune în alte limbi, gbif.org, consultat în septembrie 2026.
13. Sarv V., Venskutonis P.R., Bhat R. The Sorbus spp.: underutilised plants for foods and nutraceuticals: review on polyphenolic phytochemicals and antioxidant potential. Antioxidants, 2020, 9(9):813.
14. Sulimanec A., Kragić K., Sekovanić A. și colab. Chemical characterization and antioxidant potential of the rowan (Sorbus aucuparia L.) fruits from Alpine-Dinaric region of Croatia. Food Technology and Biotechnology, 2023, 61(4):465-474.
15. Arvinte O.M., Senila L., Becze A., Amariei S. Rowanberry: a source of bioactive compounds and their biopharmaceutical properties. Plants, 2023, 12(18):3225.
16. Raudonė L., Raudonis R., Gaivelytė K. și colab. Phytochemical and antioxidant profiles of leaves from different Sorbus L. species. Natural Product Research, 2015, 29(3):281-285.
17. European Medicines Agency. Herbal medicines, lista substanțelor vegetale evaluate de Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC), cu monografiile, declarațiile publice și evaluările în curs, ema.europa.eu, generată pe 30 septembrie 2026.
18. Boussingault J. Sur la sorbite, matière sucrée analogue à la mannite, trouvée dans le jus des baies du sorbier des oiseleurs. Comptes rendus hebdomadaires des séances de l’Académie des sciences, 1872, 74:939-942.
19. Hazrol M.D., Sapuan S.M., Zainudin E.S. și colab. Corn starch (Zea mays) biopolymer plastic reaction in combination with sorbitol and glycerol. Polymers, 2021, 13(2):242.
20. Hofmann A.W. Neue flüchtige Säure der Vogelbeeren. Annalen der Chemie und Pharmacie, 1859, 110(2):129-140.
21. Ražanaitė S., Jūrienė L., Kazernavičiūtė R. și colab. Ultrasound and enzyme-assisted development of advanced ingredients from rowanberry (Sorbus aucuparia L.) pomace and its application in bread. Foods, 2026, 15(9):1494.
22. EFSA Panel on Food Additives and Nutrient Sources added to Food (ANS). Scientific opinion on the re-evaluation of sorbic acid (E 200), potassium sorbate (E 202) and calcium sorbate (E 203) as food additives. EFSA Journal, 2015, 13(6):4144.
23. Elameen A., Klütsch C.F.C., Fløystad I. și colab. Large-scale genetic admixture suggests high dispersal in an insect pest, the apple fruit moth. PLoS One, 2020, 15(8):e0236509.
24. Hukkanen A.T., Pölönen S.S., Kärenlampi S.O., Kokko H.I. Antioxidant capacity and phenolic content of sweet rowanberries. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 2006, 54(1):112-119.
25. Mikulic-Petkovsek M., Schmitzer V., Slatnar A., Stampar F., Veberic R. Composition of sugars, organic acids, and total phenolics in 25 wild or cultivated berry species. Journal of Food Science, 2012, 77(10):C1064-C1070.
26. Kylli P., Nohynek L., Puupponen-Pimiä R. și colab. Rowanberry phenolics: compositional analysis and bioactivities. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 2010, 58(22):11985-11992.
27. Kolon K., Samecka-Cymerman A., Klink A., Kempers A.J. Viscum album versus host (Sorbus aucuparia) as bioindicators of urban areas with various levels of pollution. Journal of Environmental Science and Health, Part A, 2013, 48(2):205-210.
28. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012.
29. Sarv V., Venskutonis P.R., Rätsep R. și colab. Antioxidants characterization of the fruit, juice, and pomace of sweet rowanberry (Sorbus aucuparia L.) cultivated in Estonia. Antioxidants, 2021, 10(11):1779.
30. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. Public statement on Euphrasia officinalis L. and Euphrasia rostkoviana Hayne, herba, EMA/HMPC/727465/2009, 16 septembrie 2010.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Plantele medicinale și suplimentele alimentare nu tratează și nu previn boli și nu înlocuiesc tratamentul prescris. Dacă un copil a mâncat multe scorușe crude sau semințe și are dureri de burtă ori vărsături, cere sfatul medicului.