Tătăneasă (Symphytum officinale): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Tătăneasa (Symphytum officinale) este planta cu flori lăsate în jos, violete sau liliachii, care crește pe marginea apelor și prin locurile umede. Rădăcina ei este neagră pe dinafară și albă pe dinăuntru, plină de mucilagiu, iar folosirea ei pe lovituri și pe oase rupte vine de peste 2.000 de ani.¹ Are însă și o parte periculoasă: conține alcaloizi pirolizidinici, toxici pentru ficat. De aceea agenția europeană a medicamentelor recunoaște doar preparatele pentru piele, iar în România planta este pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman.^{2, 3}

Ce este tătăneasa

Tătăneasa este o plantă perenă din familia Boraginaceae, originară din Europa și Asia și naturalizată în America de Nord. În Europa este foarte răspândită, mai ales pe solurile umede. Genul ei, Symphytum, are circa 25 de specii.¹

Partea cea mai cunoscută este rădăcina: groasă, ramificată, neagră pe dinafară și alb-cremoasă pe dinăuntru, cu mucilagiu lipicios. Uscată, devine tare ca un corn. Tulpinile sunt goale pe dinăuntru și acoperite cu peri țepoși, care dau mâncărime când ating pielea.¹

Numele genului vine de la Dioscoride. Medicul grec a numit-o Symphytum, de la grecescul symphyo, „a face să crească împreună”. Epitetul officinale arată că planta apărea de timpuriu pe listele plantelor medicinale oficiale.¹

Cum arată tătăneasa

Tătăneasa crește în tufe de 30 până la 120 de centimetri înălțime.⁴ Frunzele sunt lanceolate, lungi de 15 până la 30 de centimetri, aspre și păroase pe ambele fețe, verde închis deasupra și mai deschise dedesubt.^{1, 4} Cele de jos au pețiol, iar cele de sus se prind direct de tulpină.⁴

Tulpina este dreaptă, goală pe dinăuntru și acoperită cu peri țepoși.¹ Frunzele coboară pe tulpină ca niște aripioare, iar acesta este semnul după care tătăneasa se deosebește de câteva dintre rudele ei.⁴

Florile sunt clopoței lăsați în jos, lungi de 12 până la 18 milimetri, adunați în buchete curbate, la vârful tulpinii și în axila frunzelor de sus. Sunt violete sau liliachii, mai rar albe. Înfloresc vara.^{1, 4, 5} După înflorire rămân, din fiecare floare, patru nucule negre, netede și lucioase.^{1, 4}

Cum o recunoști

• Florile: clopoței lăsați în jos, violeți sau liliachii, adunați în buchete curbate.
• Frunzele: lungi, aspre, păroase, care coboară pe tulpină ca niște aripioare.
• Tulpina: dreaptă, goală pe dinăuntru, cu peri țepoși.
• Nuculele: patru la fiecare floare, negre, netede și lucioase.
• Rădăcina: groasă, neagră pe dinafară, albă pe dinăuntru.
• Locul: soluri umede, pe marginea apelor și prin pajiști joase.

Unde crește tătăneasa

Tătăneasa este o plantă a locurilor umede. Crește bine în pajiști joase și bogate în substanțe hrănitoare, pe malul iazurilor și al râurilor.¹ Este originară din Europa și Asia și foarte răspândită în Europa, mai ales pe soluri umede.¹

În GBIF, baza de date cu observații ale plantelor și animalelor din lumea întreagă, specia are peste 446.000 de observații, dintre care 343 în România, la data consultării.⁶

În America de Nord a scăpat din grădini și crește acum pe marginea drumurilor, prin șanțuri, pe lângă vechile gospodării și în pajiști. În grădini se plantează adesea un soi steril, dar planta se răspândește totuși ușor din fragmente de rădăcină.⁴

Tătăneasă sau alte specii de Symphytum?

Unele rude ale tătăneasei seamănă mult cu ea. Cele mai des amintite sunt Symphytum asperum și hibridul lui cu tătăneasa, Symphytum × uplandicum.^{1, 4} Raportul EMA notează că în rădăcinile analizate ca tătăneasă se găsesc adesea cantități importante de echimidină, un alcaloid pe care tătăneasa adevărată, în teorie, nu îl are deloc. Este un semn că în probe au intrat alte specii.¹

Sursă: Flora Novae Angliae, în Go Botany.⁴

În română, numele de tătăneasă-de-munte sau tătăneasă-de-pădure, ori brustur-negru, este dat altei specii, Symphytum cordatum.⁵ Ordinul 244/2005 trece însă pe Lista 1 tot genul, Symphytum spp., deci și rudele tătăneasei.³

Denumiri populare și nume în alte limbi

În română, planta are multe nume populare. Dicționarele le notează pentru Symphytum officinale: barba-tatei, boracioc, gavăț, iarbă-băloasă, iarba-lui-Tatin, iarba-tatălui, iarba-neagră, mierea-ursului, ploșnițoasă, rădăcină-neagră, tainic, tat, tatană, tatin, tăltinoacă, tătănească, tătăneață, tătinoaie și zlac. Cuvântul are și variante regionale: tătâneasă, tăteneasă, tătineasă, teteneasă și tutăneasă.⁵ La românii din Bucovina, într-un studiu din 2020, planta apare sub numele „iarbă tatei” sau „iarba lui tatin”.⁷

Dicționarele nu sunt de acord asupra originii cuvântului. DEX ’09 o trece drept necunoscută, iar Micul dicționar academic și NODEX derivă tătăneasa din numele propriu Tatin, cu sufixul -easă. Același nume se vede în denumirea populară iarba-lui-Tatin. Dicționarul dendrofloricol dă genului și numele simfitum.⁵

În alte limbi, numele plantei este altul:

Surse: GBIF, pentru numele plantei; monografia EMA, pentru numele rădăcinii în limbile Uniunii, unde în română apare „rădăcină de tătăneasă”.^{2, 6}

Ce parte se folosește

Preparatele din monografia europeană se fac din rădăcina uscată, cu tot cu rizom.^{1, 2} Raportul EMA notează că, potrivit literaturii, se folosesc și rădăcinile, și frunzele.¹ Pentru frunze nu există însă o monografie europeană.⁸

Rădăcina are mult mai mulți alcaloizi decât frunza. Într-un studiu pe probe comerciale, citat de EMA, rădăcina avea între 1.380 și 8.320 µg de alcaloizi pe gram, iar frunza între 15 și 55 µg pe gram.¹ Nici frunza nu e scutită: la șobolanii hrăniți 480-600 de zile cu frunze sau cu rădăcină uscată de tătăneasă au apărut tumori benigne de ficat, la toate grupurile, iar cele mai multe la cei hrăniți cu rădăcină.¹

Un studiu din Polonia, din 2023, a confirmat că frunzele au mai puțini alcaloizi decât rădăcinile și că profilul lor e mai stabil. În rădăcini, conținutul variază mult după condițiile de creștere și locul de origine, iar la unele rădăcini de pe piața ierburilor din Polonia depășea doza zilnică considerată sigură.⁹

7 lucruri surprinzătoare despre tătăneasă

1. Numele ei grecesc înseamnă „a crește împreună”. Dioscoride a numit-o Symphytum, de la symphyo, „a face să crească împreună”. În engleză, planta e cunoscută și ca knitbone și boneset, nume legate de cataplasmele puse pe oasele rupte.¹
2. Se mânca fiartă sau în salate. Primăvara devreme, frunzele tinere se fierbeau ca o legumă verde sau se puneau în salate. Consiliul Europei a trecut planta în categoria N4 a surselor naturale de arome alimentare, pentru care datele nu ajung ca să i se evalueze toxicitatea.¹ Azi, agenția europeană nu acceptă nicio folosire internă.²
3. A fost cultivată ca hrană pentru oameni și pentru vite. După foametea cartofului din Irlanda, din anii 1840, englezul Henry Doubleday a finanțat cercetări despre tătăneasă ca plantă de hrană. Fermierii o prețuiau ca nutreț pentru vite.¹
4. În Carpați, rădăcina se pisa în grăsime. În Carpații de la granița dintre Polonia și Ucraina, rădăcina pisată în grăsime de animal se punea pe rănile legate de fracturi. În Beskizii Silezieni se prefera grăsimea de porc, în Beskizii Żywiec, cea de gâscă.¹⁰
5. Are loc de cinste printre plantele pentru piele din Europa de Est. Într-un inventar al practicilor tradiționale de dermatologie din România și din alte țări est-europene, cu 106 plante, tătăneasa s-a clasat pe locul al optulea, după un indice calculat de autori. Înaintea ei se află varza, mușețelul, brusturele, morcovul, coada-calului, nucul și plopul negru.¹¹
6. Alcaloizii sunt scutul plantei împotriva insectelor. Plantele îi fac ca să nu fie mâncate: alcaloizii pirolizidinici sunt, potrivit EMA, repelenți foarte eficienți pentru insecte. Se găsesc în peste 6.000 de plante, aproximativ 3% dintre plantele cu flori ale lumii.¹²
7. O cană de ceai din rădăcină ar aduce de mii de ori mai mult decât limita zilnică. După o estimare din 1988, citată de EMA, o cană de ceai din rădăcină ar conține între 8 și 26 mg de alcaloizi pirolizidinici.¹ EMA stabilește pentru un adult limita de 1 µg pe zi, și pentru consum, și pentru produsele pe piele.¹² Diferența este de 8.000 până la 26.000 de ori.

Ce conține tătăneasa

Raportul de evaluare al EMA, scris pentru rădăcină, adună din mai multe lucrări componentele tătăneasei.¹

Valori citate în raportul EMA după Barnes și colab. (2007), Aftab și colab. (1996) și Couet și colab. (1996).¹

Cantitatea de alcaloizi nu e aceeași la toate plantele. Ea depinde de partea plantei, de sezon, de variația biologică și de specie: frunzele mici, tinere, de la începutul sezonului, au mai mulți alcaloizi decât frunzele mature, iar rădăcina mai mulți decât părțile de deasupra solului.¹

Alcaloizii pirolizidinici: de ce rădăcina nu se bea

Alcaloizii pirolizidinici sunt substanțe pe care plantele le fac, printre altele, ca să se apere de insecte. Au fost descriși peste 350, iar aproximativ jumătate se presupune că sunt toxici pentru ficat. Apar în familii întregi de plante, între care Boraginaceae, familia tătăneasei, la toate genurile.¹²

Alcaloizii ca atare nu sunt reactivi. Toxici devin după ce ficatul îi transformă în compuși care se leagă de ADN și de proteine. Ficatul e ținta principală: vasele lui mici se înfundă, în boala veno-ocluzivă, iar boala poate duce la ciroză.¹² Raportul EMA notează că, în aproape toate cazurile de otrăvire gravă sau mortală cu tătăneasă, bolnavii au avut leziuni ale ficatului, cu ciroză și lichid în abdomen.¹

Surse: EMA, raportul de evaluare (2015), declarația despre alcaloizi (2021) și monografia corectată (2024); Jedlinszki și colab. (2017), citat în addendumul EMA.^{1, 2, 12, 13}

Raportul EMA descrie cazuri de boală veno-ocluzivă la o femeie de 49 de ani, după șase luni de supliment din rădăcină; la o femeie de 47 de ani, după opt ani de ceai, cu zece căni pe zi, și de pastile; și la un băiat de 13 ani, căruia i se dăduseră ceai de frunze și rădăcină.¹ În mai multe lucrări, mortalitatea bolii veno-ocluzive este dată la aproximativ 50%.¹²

Cea mai mică doză care a provocat boala la un om a fost estimată la 0,015 mg de alcaloizi pe kilogram pe zi, la o persoană care se trata singură cu un preparat de tătăneasă. EMA notează și că intoxicația se poate confunda ușor cu alte cauze, precum abuzul de alcool.¹²

Din cauza alcaloizilor, tătăneasa nu se folosește pe cale internă: nici ceai, nici tinctură băută, nici capsule. Raportul EMA notează că în Europa nu există niciun medicament din rădăcină de tătăneasă pentru uz oral.¹

Ce se întâmplă pe piele

Pe piele, lucrurile stau altfel, dar nu fără grijă. În laborator, doar 0,04-0,22% din licopsamina dintr-un unguent cu tătăneasă, unul dintre alcaloizii principali ai plantei, a trecut prin piele umană în 24 de ore. Un studiu din 2022, pe un model de piele umană, a găsit o pătrundere mică și pentru trei alcaloizi de tip retronecină.¹³ Agenția europeană consideră că nu sunt probabile riscuri semnificative la folosirea pe piele, pe termen scurt, dar cere ca fiecare produs să declare cantitatea de alcaloizi.^{2, 14}

Datele sunt totuși puține. La șobolani, absorbția prin piele ar putea fi de 20 până la 50 de ori mai mică decât prin intestin, dar EMA arată că modelul nu ajunge pentru a evalua riscul la om.¹² Limita zilnică pentru produsele pe piele este de 1 µg de alcaloizi, și doar pe piele întreagă.²

Ce recunoaște agenția europeană

Agenția Europeană a Medicamentului are pentru tătăneasă o singură monografie, pentru rădăcină (Symphyti radix). Comitetul ei pentru medicamente din plante (HMPC) a adoptat-o la 5 mai 2015, iar ultima versiune este din 31 ianuarie 2024.² Este o monografie de utilizare tradițională. Pentru frunze nu există niciuna.^{2, 8}

HMPC a concluzionat că, pe baza folosirii îndelungate, medicamentele cu rădăcină de tătăneasă pot fi folosite pentru ameliorarea simptomelor entorselor și ale vânătăilor ușoare. În traducerea oficială în română a rezumatului, formularea este „luxații și echimoze ușoare”.¹⁴ „Utilizare tradițională” înseamnă că, deși nu sunt suficiente dovezi din studii clinice, eficacitatea este plauzibilă și există dovezi de folosire în siguranță timp de cel puțin 30 de ani, din care cel puțin 15 în Uniunea Europeană.¹⁴

Sursă: monografia europeană EMA/HMPC/572846/2009 Corr. 1, 2024.²

Limita de alcaloizi a fost la început de 0,35 µg pe zi, ca în prima declarație EMA despre alcaloizi, din 2014. După versiunea finală a declarației, din iulie 2021, monografia a fost corectată și indică acum 1 µg pe zi la adulți.^{2, 13} La reevaluarea periodică, din 2022-2024, comitetul a găsit 48 de lucrări noi, dintre care patru relevante, dar niciuna care să ceară schimbarea monografiei, în afara corectării limitei. Nu s-au găsit lucrări noi despre toxicitate sau despre eficacitatea clinică.¹³

Ce spun studiile

Studiile despre tătăneasă sunt de trei feluri: clinice, cu un unguent special; de laborator și pe animale; și de siguranță. Cele clinice sunt favorabile, dar agenția europeană nu le-a putut folosi pentru preparatele obișnuite.

Unguentul special din rădăcină, în studii clinice

Patru studii randomizate, cu un extract special din rădăcină, au inclus în total 647 de pacienți. Extractul se face din rădăcină proaspătă, cu etanol 60%, iar 99% din alcaloizi sunt îndepărtați: unguentul final are sub 35 ppm de alcaloizi. Procesul exact de fabricație nu este cunoscut, așa că HMPC nu a putut lua studiile în calcul pentru monografie.¹

Într-un studiu din 2005, 164 de oameni cu entorsă acută de gleznă au folosit timp de o săptămână, de patru ori pe zi, fie un unguent cu extract din rădăcină, fie un gel cu diclofenac. Unguentul nu a fost mai slab decât gelul.¹⁵ Într-un alt studiu, pe 120 de oameni cu dureri acute de spate, durerea la mișcare a scăzut în cinci zile cu aproximativ 95% la cei cu unguent de tătăneasă, față de aproximativ 38% la cei cu unguent placebo.¹⁶

O revizuire Cochrane din 2013 a găsit, într-un singur studiu pe 220 de oameni cu artroză de genunchi, dovezi de calitate moderată că un gel cu extract de tătăneasă probabil scade durerea: după trei săptămâni, scăderea a fost cu 41,5 puncte pe o scară de 100, față de placebo, fără mai multe reacții adverse.¹⁷ O trecere în revistă din 2013, cu 26 de studii, dintre care 13 randomizate, a găsit semne de beneficiu pentru entorsele de gleznă, durerile de spate, rănile superficiale și artroză. Autorii notează însă că majoritatea studiilor aveau un risc de părtinire neclar, din cauza raportării slabe, și că sunt necesare evaluări mai riguroase.¹⁸

Studiile favorabile privesc un extract special, din care s-au scos alcaloizii, nu tătăneasa ca atare. Preparatele din aceste studii sunt diferite de cel din monografie, deci rezultatele nu se pot aplica automat unei creme sau unei tincturi făcute altfel.¹

În laborator și pe animale

În laborator, un extract de rădăcină cu n-hexan, la 50 µg/ml, a oprit enzimele COX-1 și COX-2 în proporție de 56,6% și 79,6%, iar o glicopeptidă izolată din rădăcină a redus edemul la laba șobolanului. Raportul EMA notează însă că, fără date despre ce ajunge în organism din preparatele pe piele, din aceste studii nu se poate trage o concluzie despre eficacitatea produselor aplicate pe piele.¹ Într-un studiu din 2023, scoaterea alcaloizilor, până sub 2 ppm, nu a schimbat mult activitatea in vitro a extractelor.¹³

Un studiu românesc, pe șobolani

În 2016, cercetători români au dat șobolanilor, timp de 28 de zile, prin sondă, 250 mg/kg dintr-un extract uscat de rădăcină de tătăneasă. Nu au murit animale, nu s-au văzut semne de toxicitate, iar parametrii din sânge nu s-au schimbat semnificativ. Autorii cer însă studii mai lungi.¹⁹ Cazurile de boală a ficatului la oameni au apărut după luni sau ani de folosire, nu după câteva zile.¹

Precauții și siguranță

Precauțiile de mai jos vin din monografia europeană și din raportul ei de evaluare.

• Doar pe piele întreagă. Preparatele nu se aplică pe piele rănită sau iritată și nu trebuie să ajungă în ochi sau pe mucoase.² Gura și zonele intime sunt mucoase, deci gargara, clătirea gurii și băile de șezut cu tătăneasă nu corespund monografiei.
• Doar adulți, cel mult 10 zile. Sub 18 ani folosirea nu este recomandată, pentru că lipsesc datele. Dacă simptomele persistă sau se agravează, se cere sfatul unui medic.² Durerea puternică sau umflătura mare după o lovitură cer consult medical.
• Sarcina și alăptarea. Siguranța nu a fost stabilită, iar alcaloizii izolați din plantă au fost toxici pentru reproducere la animale. Folosirea nu este recomandată.² Raportul EMA amintește și două decese de nou-născuți în Canada, după ce mamele au folosit tătăneasă sub formă de cremă pe mameloane.¹
• Alergia. Hipersensibilitatea la substanța activă este o contraindicație.² Între 2015 și aprilie 2023, în baza europeană de farmacovigilență au fost raportate 208 cazuri. Cele mai frecvente au fost reacții ale pielii: erupții, mâncărime și roșeață. Cele șapte cazuri grave priveau produse de marcă cu un extract special, neacoperit de monografie.¹³
• Nu se ia pe cale internă. Nici ceai, nici tinctură băută, nici capsule.¹
• Produsul trebuie să declare alcaloizii. Monografia cere ca fiecare produs să specifice cantitatea de alcaloizi pirolizidinici, sub 1 µg pe zi.² Preparatele făcute acasă nu au această garanție, pentru că alcaloizii variază după partea plantei, sezon și specie.¹

Ce spune legea

În România, tătăneasa (Symphytum spp.) este trecută pe Lista nr. 1, „Plante periculoase pentru consumul uman”, din Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii și nr. 401/2005 al ministrului sănătății.³ Ordinul definește plantele periculoase drept plante improprii consumului uman.³

Ordinul interzice vânzarea plantelor de pe Lista 1 ca produse prelucrate sau preparate, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare. O derogare se poate da doar prin ordin al ministrului agriculturii, dacă un dosar toxicologic și analitic arată că preparatele nu conțin caracteristicile sau substanțele toxice ale plantei.³ Ordinul privește plantele folosite ca atare, parțial procesate sau sub formă de suplimente alimentare, iar suplimentele intră sub legea siguranței alimentelor. Nu menționează unguentele sau produsele cosmetice.³

Pe aceeași listă se află și alte genuri din familia Boraginaceae, în care alcaloizii pirolizidinici apar, potrivit EMA, la toate genurile: Anchusa, Cynoglossum, Echium, Heliotropium și Lithospermum. Mai sunt pe listă Petasites, captalanul, și Senecio.^{3, 5, 12}

Medicamentele cu rădăcină de tătăneasă se autorizează de autoritățile naționale competente, care iau în considerare concluziile HMPC.¹⁴

Din 2020, Uniunea Europeană are limite maxime pentru alcaloizii pirolizidinici din unele alimente, printre care ceaiurile, infuziile din plante, suplimentele alimentare și mierea. Pentru infuziile din rooibos, anason, roiniță, mușețel, cimbru, mentă sau verbină, limita este de 400 µg/kg, ceea ce înseamnă cel mult 0,8 µg pe o porție de 2 g.¹²

Tătăneasa în medicina tradițională

Tătăneasa este folosită de peste 2.000 de ani. Cu planta se făceau cataplasme și comprese pentru lovituri, fracturi, vânătăi umflate, furuncule, ulcere varicoase și arsuri. Luată pe gură, ca ceai sau ca suc, se folosea pentru ulcere, hernii, colite și hemoragii interne, iar ca gargară, pentru afte și pentru gingii care sângerează. În Evul Mediu, cataplasma de tătăneasă a devenit populară pentru oasele rupte.¹ Dintre toate aceste folosiri, agenția europeană recunoaște azi doar una: pe piele, pentru entorse și vânătăi ușoare.²

Comisia E, comitetul german de experți în plante medicinale, a acceptat folosirea externă a rădăcinii, în special pentru vânătăi, mușchi și ligamente întinse și entorse, cu cel mult 100 µg de alcaloizi pe zi și nu mai mult de 4-6 săptămâni pe an.¹ În Germania, din 1992, produsele pentru piele cu mai puțin de 10 µg de alcaloizi pe zi se pot folosi fără limită de durată.¹² În Franța, potrivit raportului EMA, singura indicație permisă pentru rădăcină este ca adjuvant în tratamentul emolient și antipruriginos al bolilor de piele și ca protector pentru crăpături, vânătăi, degerături și înțepături de insecte.¹

La noi, tătăneasa a rămas în memoria populară sub mai multe nume. La românii din Bucovina, rădăcina se folosea pentru dureri de articulații, ca unguent, frecție sau cataplasmă, uneori macerată în alcool.⁷ Într-un inventar al dermatologiei tradiționale din Europa de Est, tătăneasa este printre primele zece plante.¹¹

Întrebări frecvente

Referințe

1. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Assessment report on Symphytum officinale L., radix, EMA/HMPC/572844/2009, 5 mai 2015.
2. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). European Union herbal monograph on Symphytum officinale L., radix, EMA/HMPC/572846/2009 Corr. 1, 31 ianuarie 2024 (adoptată de HMPC la 5 mai 2015).
3. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
4. Native Plant Trust. Symphytum officinale (common comfrey), în Go Botany, cu textul din Flora Novae Angliae (Haines, 2011), gobotany.nativeplanttrust.org, consultat în septembrie 2026.
5. dexonline.ro, articolele „tătăneasă”, „iarba-lui-Tatin” și „captalan”, după DEX ’09 (Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, 2009), Micul dicționar academic (ed. a II-a, 2010), NODEX (2002), Dicționarul de sinonime (Seche, 2002) și Dicționarul dendrofloricol (Preda, 1989).
6. GBIF Secretariat. Symphytum officinale L., GBIF Backbone Taxonomy, nume comune și observații, gbif.org, consultat în septembrie 2026.
7. Mattalia G., Stryamets N., Grygorovych A., Pieroni A., Sõukand R. Borders as crossroads: the diverging routes of herbal knowledge of Romanians living on the Romanian and Ukrainian sides of Bukovina. Frontiers in Pharmacology, 2020, 11:598390.
8. European Medicines Agency. Herbal medicines, lista substanțelor din plante evaluate sau în curs de evaluare de Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC), ema.europa.eu, consultată în septembrie 2026.
9. Kimel K., Godlewska S., Gleńsk M. și colab. LC-MS/MS evaluation of pyrrolizidine alkaloids profile in relation to safety of comfrey roots and leaves from Polish sources. Molecules, 2023, 28(16):6171.
10. Kozlowska W., Wagner C., Moore E.M., Matkowski A., Komarnytsky S. Botanical provenance of traditional medicines from Carpathian Mountains at the Ukrainian-Polish border. Frontiers in Pharmacology, 2018, 9:295.
11. Gilca M., Tiplica G.S., Salavastru C.M. Traditional and ethnobotanical dermatology practices in Romania and other Eastern European countries. Clinics in Dermatology, 2018, 36(3):338-352.
12. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Public statement on the use of herbal medicinal products containing toxic, unsaturated pyrrolizidine alkaloids (PAs) including recommendations regarding contamination of herbal medicinal products with PAs, EMA/HMPC/893108/2011 Rev. 1, 7 iulie 2021.
13. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products (HMPC). Addendum to Assessment report on Symphytum officinale L., radix, EMA/HMPC/313662/2023, 31 ianuarie 2024.
14. European Medicines Agency, Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC). Rădăcină de tătăneasă, Symphytum officinale L., radix: rezumat destinat publicului, EMA/HMPC/333915/2015, 4 decembrie 2015.
15. Predel H.G., Giannetti B., Koll R., Bulitta M., Staiger C. Efficacy of a comfrey root extract ointment in comparison to a diclofenac gel in the treatment of ankle distortions: results of an observer-blind, randomized, multicenter study. Phytomedicine, 2005, 12(10):707-714.
16. Giannetti B.M., Staiger C., Bulitta M., Predel H.G. Efficacy and safety of comfrey root extract ointment in the treatment of acute upper or lower back pain: results of a double-blind, randomised, placebo controlled, multicentre trial. British Journal of Sports Medicine, 2010, 44(9):637-641.
17. Cameron M., Chrubasik S. Topical herbal therapies for treating osteoarthritis. Cochrane Database of Systematic Reviews, 2013, (5):CD010538.
18. Frost R., MacPherson H., O’Meara S. A critical scoping review of external uses of comfrey (Symphytum spp.). Complementary Therapies in Medicine, 2013, 21(6):724-745.
19. Șeremet O.C., Bărbuceanu F., Ionică F.E. și colab. Oral toxicity study of certain plant extracts containing pyrrolizidine alkaloids. Romanian Journal of Morphology and Embryology, 2016, 57(3):1017-1023.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Tătăneasa nu se folosește pe cale internă. Plantele medicinale nu tratează și nu previn boli, iar pentru o entorsă, o vânătaie sau orice altă problemă de sănătate este nevoie de medic.