Plante medicinale

Salcie albă: beneficii, proprietăți și mod de folosire

Salcie albă (Salix alba)

Salcia albă (Salix alba) este arborele din scoarța căruia a fost izolată, în 1828, salicina, substanța de la care pornește povestea aspirinei. Pagina de față adună ce se știe despre scoarța de salcie: cât conține, ce a recunoscut Agenția Europeană a Medicamentului, de ce contraindicațiile ei sunt aceleași cu ale salicilaților de sinteză și în ce privință seamănă mai puțin cu aspirina decât se crede.

Denumire
Salcie albă, răchită
Salix alba L.
Părți folosite
Scoarța ramurilor tinere (Salicis cortex)
Conține
Salicină și alți derivați salicilici, taninuri, flavonoide, acizi fenolici
Forme
Decoct, pulbere, extract uscat standardizat, tinctură
Atenție la
Aceleași contraindicații ca la salicilați; numai la adulți

Ce este salcia albă

Salcia albă este un arbore din familia Salicaceae, înalt până la 25 de metri, cu frunze înguste, lanceoliate, acoperite pe dos cu peri mătăsoși care le dau un luciu argintiu, de unde vine și numele. Crește pe malurile apelor, în luncile râurilor și în zonele inundabile din toată România. Partea folosită este scoarța ramurilor tinere, de doi sau trei ani, recoltată primăvara, când seva circulă și coaja se desprinde ușor.

În 1828, farmacistul german Johann Buchner a izolat din scoarța de salcie o substanță amară pe care a numit-o salicină, după numele latin al arborelui. Zece ani mai târziu, Raffaele Piria a transformat-o în acid salicilic. În 1897, la Bayer, acidul salicilic a fost acetilat, iar rezultatul a fost acidul acetilsalicilic, adică aspirina. Numele medicamentului nu vine însă de la salcie, ci de la Spiraea ulmaria, crețușca, cealaltă plantă bogată în salicilați, din care se obținuse tot acid salicilic: a de la acetil, spir de la Spiraea.

Aici intervine un amănunt pe care puține pagini îl spun. Monografia europeană și cea din Farmacopeea Europeană nu se referă la salcia albă în mod special, ci la scoarța mai multor specii de Salix, dintre care sunt numite S. purpurea, S. daphnoides și S. fragilis. Motivul este chimic: salcia albă este printre cele mai sărace specii de salcie în salicină, iar materia primă farmaceutică provine de obicei de la rudele ei mai bogate. Numele comercial spune salcie albă, conținutul poate spune altceva.

Din magazinul Hypericum: Ceai de Salcie doze și Tinctura de Salcie.

Scoarța de salcie, în cifre

Valorile de mai jos se referă la scoarța uscată. Singura cifră impusă prin normă este conținutul de derivați salicilici: Farmacopeea Europeană cere minimum 1,5 grame la 100 de grame, exprimate ca salicină. Variația între specii este însă foarte mare, iar aceasta este informația cea mai utilă din tabel.

ComponentLa 100 g scoarță uscatăObservație
Derivați salicilici totaliminimum 1,5 g cerut de farmacopeeExprimați ca salicină; este pragul sub care materia primă nu poate fi folosită în medicamente
Salicină, la Salix albade regulă sub 1 gSpecia este printre cele mai sărace în salicină din genul Salix
Salicină, la S. purpurea și S. daphnoidesde câteva ori mai mareSunt speciile numite explicit în farmacopee și cele din care provine de obicei materia primă farmaceutică
Taninuri8 – 20 gDau astringența puternică a decoctului și explică iritația gastrică la stomacul sensibil
FlavonoideprezenteDerivați de naringenină și de eriodictiol
Acizi fenoliciprezențiContribuie la activitatea antioxidantă măsurată în laborator

Sursa: Farmacopeea Europeană, monografia Salicis cortex; raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului asupra Salix, diverse specii, inclusiv S. purpurea L., S. daphnoides Vill. și S. fragilis L., cortex.

Ce descriu, de fapt, aceste cifre. Ele se referă la scoarța uscată, nu la cana de decoct. Doza zilnică folosită tradițional este echivalentă cu 60 până la 120 de miligrame de salicină, adică o cantitate de câteva zeci de ori mai mică decât conținutul de salicilat dintr-un comprimat obișnuit de aspirină. Diferența aceasta explică de ce decoctul de salcie nu produce efectele puternice ale aspirinei, dar nu anulează contraindicațiile: organismul transformă salicina în acid salicilic, iar persoanele care nu tolerează salicilații reacționează la ambele.

Proprietăți studiate

Salcia are monografie europeană, iar aceasta cuprinde două tipuri de încadrare. O parte a preparatelor, extractele uscate standardizate, este încadrată la utilizare bine stabilită, adică sprijinită pe studii clinice. Restul preparatelor, inclusiv pulberea și ceaiul, este încadrat la utilizare tradițională. Este una dintre puținele plante de pe rafturile noastre care au trecut pragul utilizării bine stabilite.

Ce recunoaște monografia

  • Utilizare bine stabilită: tratamentul de scurtă durată al durerii lombare joase, cu extract uscat standardizat.
  • Utilizare tradițională: ameliorarea durerilor articulare minore, ameliorarea febrei asociate răcelii și durerea de cap.

Monografia se adresează exclusiv adulților, iar pentru durerea lombară și articulară folosirea nu depășește patru săptămâni.

În ce privință seamănă cu aspirina și în ce privință nu

Salicina se transformă în organism, prin intestin și prin ficat, în acid salicilic. Din acest punct de vedere legătura este reală, iar contraindicațiile salicilaților se aplică. Există însă o deosebire de care depinde înțelegerea corectă: aspirina blochează ireversibil agregarea plachetară prin gruparea ei acetil, iar salicina nu are această grupare. Scoarța de salcie nu are, prin urmare, efectul antiagregant al aspirinei și nu poate fi folosită în locul ei pentru protecție cardiovasculară. Precauția la persoanele care iau anticoagulante rămâne totuși în vigoare.

Ce arată studiile

Studiile clinice care au stat la baza încadrării la utilizare bine stabilită au folosit extracte standardizate, cu 120 până la 240 de miligrame de salicină pe zi, în durerea lombară joasă. Ceaiul din scoarță nu atinge aceste doze și nu poate invoca aceleași rezultate. Diferența dintre un extract standardizat și un decoct făcut acasă este, în cazul salciei, mai mare decât la aproape orice altă plantă.

Ce nu se poate spune

Salcia nu înlocuiește aspirina în prevenția cardiovasculară, nu tratează artrita reumatoidă și nu vindecă hernia de disc. Durerea lombară însoțită de amorțeli, de slăbiciune în picior sau de tulburări de control sfincterian este o urgență neurologică, nu o indicație pentru plante.

Mod de folosire

Decoct

O linguriță de scoarță mărunțită, aproximativ 2 până la 3 grame, la 250 ml de apă rece. Se aduce la fierbere și se fierbe cinci minute, apoi se lasă acoperit încă zece. Scoarța cere fierbere, nu opărire, fiindcă substanțele nu trec în apă la simpla infuzare. Două sau trei căni pe zi, după mese.

Extract uscat standardizat

Forma pentru care există studii clinice. Se dozează conform etichetei, care indică de obicei cantitatea de salicină pe doză. Aceasta este forma la care se referă indicația de utilizare bine stabilită.

Tinctură

Extract hidroalcoolic, dozat în picături conform etichetei, diluat într-un pahar cu apă.

Cum se ia

După masă, niciodată pe stomacul gol. Taninurile și derivații salicilici irită mucoasa gastrică, iar decoctul luat pe nemâncate produce frecvent disconfort.

Când se recoltează

Primăvara, în martie și aprilie, de pe ramuri tinere de doi sau trei ani, când seva circulă și coaja se desprinde ușor. Se ia scoarța de pe ramurile tăiate, nu de pe trunchiul arborelui viu, fiindcă decojirea trunchiului omoară copacul.

Cum se usucă

La soare sau la căldură blândă, în strat subțire, întorcând bucățile. Scoarța uscată corect se rupe cu zgomot sec; cea care se îndoaie nu este uscată complet și mucegăiește la păstrare.

Contraindicații și precauții

Contraindicațiile salciei nu sunt formale: ele decurg direct din faptul că organismul transformă salicina în acid salicilic, iar cine nu tolerează salicilații nu tolerează nici scoarța de salcie.

Contraindicație absolută. Persoanele care au reacționat la aspirină sau la alte antiinflamatoare nesteroidiene nu folosesc scoarță de salcie.
La persoanele cu astm sensibil la salicilați, preparatele din salcie pot declanșa criza. Este una dintre situațiile în care planta prezintă un risc real, nu teoretic.
Salicilații și taninurile irită mucoasa gastrică. Ulcerul activ, gastrita și refluxul exclud folosirea, iar la stomacul sensibil decoctul se ia numai după masă.
Monografia europeană se adresează exclusiv adulților. Salicilații administrați copiilor și adolescenților în timpul unei infecții virale au fost asociați cu sindromul Reye, o afecțiune rară și gravă, iar precauția se extinde asupra preparatelor din salcie.
Se discută cu medicul. Deși scoarța de salcie nu are efectul antiagregant ireversibil al aspirinei, asocierea cu anticoagulante sau cu antiagregante nu se face pe cont propriu.
Nu se folosește. Salicilații în ultimul trimestru de sarcină sunt contraindicați, iar datele pentru preparatele din salcie lipsesc.
Pentru durerea lombară și articulară, folosirea nu depășește patru săptămâni. Durerea care persistă cere diagnostic, nu prelungirea curei.
Salicilații se elimină renal și se metabolizează hepatic. În insuficiență renală sau hepatică folosirea se face numai cu avizul medicului.

Durerea lombară însoțită de amorțeală, de slăbiciune în picior sau de tulburări în controlul urinării este o urgență neurologică. Prezentarea la medic nu se amână.

Întrebări frecvente

Monografia europeană recunoaște, ca utilizare bine stabilită, tratamentul de scurtă durată al durerii lombare joase cu extract standardizat, iar ca utilizare tradițională, ameliorarea durerilor articulare minore, a febrei asociate răcelii și a durerii de cap. Numai la adulți și cel mult patru săptămâni.
Parțial. Organismul transformă salicina în acid salicilic, deci legătura este reală și contraindicațiile salicilaților se aplică. Dar aspirina blochează ireversibil agregarea plachetară prin gruparea ei acetil, pe care salicina nu o are, așa că scoarța de salcie nu înlocuiește aspirina pentru protecție cardiovasculară.
Farmacopeea Europeană cere minimum 1,5 g de derivați salicilici la 100 g, exprimați ca salicină. Salix alba este însă printre cele mai sărace specii din gen, de regulă sub 1 g, iar materia primă farmaceutică provine de obicei de la S. purpurea sau S. daphnoides.
Ca decoct, nu ca infuzie: o linguriță de scoarță mărunțită, 2 până la 3 grame, la 250 ml de apă rece, adusă la fierbere și fiartă cinci minute, apoi lăsată acoperită zece. Două sau trei căni pe zi, după masă. Scoarța nu își cedează substanțele la simpla opărire.
Persoanele alergice sau intolerante la salicilați, cele cu astm declanșat de aspirină, cele cu ulcer sau gastrită, copiii și adolescenții, femeile însărcinate sau care alăptează și, fără avizul medicului, persoanele cu insuficiență renală ori hepatică sau sub tratament anticoagulant.
Pentru că salicilații administrați copiilor și adolescenților în timpul unei infecții virale au fost asociați cu sindromul Reye, o afecțiune rară și gravă. Monografia europeană se adresează exclusiv adulților.
Nu de la salcie, cum se crede adesea, ci de la Spiraea ulmaria, crețușca, cealaltă plantă bogată în salicilați din care se obținuse acid salicilic: a de la acetil, spir de la Spiraea. Salicina, în schimb, poartă numele salciei.
Da, și este una dintre puținele plante la care monografia cuprinde atât utilizare bine stabilită, pentru extractele uscate standardizate, cât și utilizare tradițională, pentru celelalte preparate.
Nu. Studiile clinice au folosit extracte standardizate, cu 120 până la 240 de miligrame de salicină pe zi, iar decoctul din scoarță nu atinge aceste doze. Indicația de utilizare bine stabilită se referă numai la extractul standardizat.
Primăvara, în martie și aprilie, de pe ramuri tinere de doi sau trei ani, când seva circulă și coaja se desprinde ușor. Se iau ramuri tăiate, niciodată scoarța de pe trunchiul arborelui viu, fiindcă decojirea trunchiului omoară copacul.

Referințe

  1. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. European Union herbal monograph on Salix (various species including S. purpurea L., S. daphnoides Vill., S. fragilis L.), cortex.
  2. European Medicines Agency. Assessment report on Salix (various species including S. purpurea L., S. daphnoides Vill., S. fragilis L.), cortex.
  3. European Medicines Agency. Willow bark: herbal medicine summary for the public.
  4. Farmacopeea Europeană, monografia Salicis cortex, cerința de minimum 1,5% derivați salicilici totali, exprimați ca salicină.
  5. Bojor O., Pop M. Fitoterapia în folosul tuturor. Editura Medicală, 2010.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Suplimentele alimentare nu tratează și nu previn boli. Dacă urmați un tratament sau aveți o afecțiune diagnosticată, discutați cu medicul înainte de a folosi preparate din plante.

Produse naturiste cu salcie albă

Salcia intră în zeci de produse Hypericum: scoarță pentru decoct, amestecuri pentru articulații, tincturi și capsule cu extract.

Vezi toate cele 36 de produse cu salcie albă

Livrare în România și în UE, expediere în 24 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *