Descriere şi răspândire:
Plantă erbacee, anuală sau perenă, înaltă de până la 1 m. Rădăcina este pivotantă, ramificată şi cu multe nodozităţi. Tulpina – erectă, cilindrică, glabră şi ramificată. Frunzele sunt trifoliate, cu foliolele scurt pedunculate, dinţate pe margini, obovate cele inferioare şi lanceolate cele superioare şi cu stipele la bază. Florile sunt grupate în raceme alungite cu numeroase flori (30-70) dispuse la subsuoara frunzelor, care se deschid de la bază spre vârf, de culoare galbenă şi papilionate; o floare este alcătuită din: 5 sepale unite (se văd 5 dinţişori), 5 petale de lungimi diferite, cele laterale mai lungi decât cea superioară, androceu din 10 stamine, 9 unite în jurul pistilului, gineceu cu ovar pubescent. Fructul – păstaie brun-negricioasă, lăţită, cu dinţii caliciului persistenţi şi cu un mucron de 2-3 mm, în interior are o singură sămânţă. Înfloreşte în lunile iunie-septembrie.
Răspândită din câmpie până la munte, cu deosebire la altitudini medii, prin fâneţe, coaste pietroase, marginea drumurilor şi căilor ferate, în locuri însorite, puţin pretenţioasă faţă de sol, este o specie calcifilă, pretenţii reduse faţă de umiditate.
Părţile utilizate: Flores Meliloti – florile; Herba Meliloti – partea aeriană.
Recoltarea:
Se referă fie la flori sub formă de inflorescenţe fără frunze sau numai la florile de culoare galbenă cu caliciu verde. Herba este constituită din tulpini şi ramuri înflorite de maxim 30 cm lungime. Ambele produse se recoltează în timpul înfloririi. Florile se strujesc de pe inflorescenţe, fără frunze, cu axul sau fără axul inflorescenţei. Herba se taie cu cuţitul la distanţa menţionată. Printr-o uscare defectuoasă a plantei (mucegăirea) se poate forma un derivat al cumarinei – dicumarolul – cu acţiune inhibantă a coagulării sângelui, prin inhibarea producerii de protrombină (antivitamina K). Are miros aromat de cumarină, gust sărat-amărui.
Uscarea:
Pe cale naturală, se face la umbră, în strat subţire, în locuri aerate, iar artificial la temperaturi de 30-35 grade C.
Randamentul la uscare: 6-7/1 pentru flori, 3 4/1 pentru Herba.
Condiţiile tehnice de recepţie admit pentru flori: flori decolorate – max. 5%, resturi de frunze – max. 1%, corpuri străine organice – max. 0,5%, minerale – max. 0,1%, umiditate – max. 12%. Pentru Herba: plante brunificate sau decolorate – max. 5%, corpuri străine organice şi minerale – max. 1%, umiditate – max. 13%.
Compoziţie chimică:
Florile conţin acid cumarinic şi acid melilotic. În planta proaspătă, aceşti acizi se găsesc în formă glicozidică care nu imprimă miros; prin hidroliză şi lactonizare se formează cumarinele – cca 1% care dau mirosul specific. Alţi componenţi: taninuri, substanţe amare, flavonoide, rezine, săruri minerale, colină, acizi fenolici, alantoină.
Acţiune biologică:
– Diuretică şi antispastică;
– Antiinflamatoare şi antiedematoasă, astringentă;
– Anticoagulantă – de creştere a debitului venos şi limfatic;
– Capilaroprotectoare prin scăderea permeabilităţii capilare, ca urmare a stimulării sistemului reticulo-endotelial, sintezei de ARN şi a creşterii puterii proteolitice a macrofagelor;
– Hepatoprotectoare – de regenerare a celulei hepatice;
– Aromatizantă alimentar;
– Sedativă în stări de excitaţie sau nervozitate însoţite de insomnii.
Recomandări:
Preparatele din Sulfină sunt complementare pe cale internă în: afecţiuni vasculare inflamatorii (varice, ulcere varicoase, tromboflebite, artrite, fragilitate capilară), colici abdominale asociate cu nervozitate, insomnii, hipersensibilitate motorie şi senzorială, nevroză cardiacă, hepatite cronice, litiaze renale, cistite, uretrite, gută, reumatism, astm bronşic, tuse spastică, cancere.
Extern, preparatele pe bază de Sulfină sunt complementare în: gingivite, parodontoză, abcese dentare, răni, ulceraţii ale pielii, echimoze, varice, întreţinerea tenurilor iritate şi grase.
Mod de folosire:
Intern – infuzie din 1 linguriţă plantă la 200 ml apă, se beau 1-2 căni pe zi.
Extern – infuzie dublu concentrată pentru gargară, spălături locale, comprese, cataplasme.
Contraindicaţii:
Nu se cunosc. Rareori apar dureri de cap în uzul intern. Pentru cei care folosesc anticoagulante, se va cere avizul medicului.
BIBLIOGRAFIE:
Material publicat cu acordul autorilor:
- Dr.Biolog Pop Maria,Prof.Dr.Farm.Bojor Ovidiu- Fitoterapia în folosul tuturor,Ed.Medicală 2010
- Dr.Biolog Pop Maria,Dr.Farm.Pop Andrea,Dr.farm.Pop Oana,Dr.Farm.Pop Octavian Vasile-Terapia cu plante medicinale și suplimente alimentare, Ed Semne 2016