Sulfină galbenă (Melilotus officinalis): beneficii, proprietăți și mod de folosire

Sulfina galbenă (Melilotus officinalis) e planta cu flori mărunte și galbene, înșirate în ciorchini lungi, care miroase dulce și plăcut. Mirosul vine în mare parte de la cumarină, aceeași substanță din care mucegaiul face, în fânul stricat, un anticoagulant puternic: de la el a pornit, în secolul trecut, warfarina. Agenția Europeană a Medicamentului recunoaște partea aeriană a sulfinei, pe baza utilizării tradiționale, pentru senzația de picioare grele din tulburările ușoare ale circulației venoase și, pe piele, pentru inflamațiile ușoare. Mai jos afli cum o recunoști, prin ce se deosebește de sulfina albă, ce conține, ce spun studiile și cum se folosește în siguranță.

Ce este sulfina galbenă

Sulfina galbenă e o plantă erbacee de doi ani din familia Fabaceae. Face parte din același trib cu trifoiul, lucerna și schinduful.¹ Genul Melilotus are în jur de 20 de specii, răspândite prin Europa, Asia și nordul Africii. Toate sunt plante parfumate, cultivate ca îngrășământ verde, ca furaj sau pentru albine.¹

În dicționarele românești, sulfina e numele a două plante melifere și medicinale, una cu flori galbene, Melilotus officinalis, și una cu flori albe, Melilotus albus.² Numele vine din latinescul sulfina, legat de sulphur, sulf, și se explică prin culoarea florilor.² Numele științific are altă poveste: Melilotus vine din grecescul melilotos, compus din meli, miere, și lotos.³

Linné a descris planta în 1753 ca pe un trifoi, Trifolium officinale, iar Lamarck a mutat-o în 1779 în genul Melilotus.¹ În documentele Agenției Europene a Medicamentului, planta uscată apare în română ca iarbă de sulfină.⁴

Din magazinul Hypericum: Ceai Sulfina vrac.

Cum arată sulfina galbenă

Sulfina galbenă are o tulpină dreaptă, cu muchii pe lungime, înaltă de obicei de 40-100 cm, uneori până la 2,5 m. Frunzele au trei foliole, ca la trifoi, cu marginea fin dințată. Florile, galbene și mici, stau în ciorchini lungi și subțiri, care pornesc de la subsuoara frunzelor.¹

Cum o recunoști

• Frunzele: au trei foliole ovate, alungite sau chiar înguste, de 15-25 mm, rar 30 mm, cu marginea fin dințată. Nervurile laterale, 8-12 perechi, se termină fiecare într-un dinte. La baza frunzei stau două stipele înguste, de 3-5 mm.¹
• Ciorchinii: au 30-70 de flori, strânse la început, apoi mai rare. Florile stau aproape toate pe o singură parte a ciorchinelui.^{1, 5}
• Florile: galbene, de 4,5-7 mm, cu forma tipică a florilor de mazăre. Petala de sus, numită steag, e cam cât celelalte.¹
• Păstaia: ovală, de 3-5 mm, brun-închisă, cu nervuri transversale și cu una sau două semințe.¹
• Când o găsești înflorită: din mai până în septembrie. Păstăile se coc din iunie până în octombrie.¹

Unde crește sulfina

Sulfina galbenă e originară din Europa și Asia.^{1, 5} Crește prin pajiști nisipoase, pe dealuri, pe malul văilor și la marginea pădurilor, dar și pe marginea potecilor, prin șanțuri, pe terenuri lăsate nelucrate și, în general, în locurile unde omul a răscolit pământul.^{1, 5, 6} Îi plac soarele sau semiumbra și solurile calcaroase ori lutoase, sărace.⁶

La sfârșitul secolului al XIX-lea, crescătorii de animale din America de Nord au început să semene sulfină galbenă și albă, adusă din Europa, ca furaj.⁷ Azi crește sălbăticită și acolo.⁵

• Rezistă unde altele cedează. Sulfina suportă condiții de mediu extreme și fixează foarte bine azotul din aer, de aceea e folosită ca îngrășământ și în rotația culturilor.⁶
• Curăță solul. E recomandată și pentru curățarea solurilor poluate cu metale grele și cu hidrocarburi.⁶
• Hrănește albinele. Dicționarele o trec printre plantele melifere, iar Flora Chinei o pomenește printre plantele cultivate pentru albine.^{1, 2}

Sulfină galbenă sau sulfină albă?

Mulți caută sulfina albă. Este Melilotus albus, o specie apropiată. În cheia de determinare din Flora Chinei, primul semn după care se despart cele două e culoarea florilor.^{1, 2}

Surse: Flora of China; Agenția Europeană a Medicamentului, monografia din 2017.^{1, 4}

Monografia europeană se referă doar la sulfina galbenă.⁴ Go Botany notează că mirosul plantelor de sulfină albă proaspăt tăiate le poate da unor oameni dureri de cap și greață.⁵

Genul mai are și alte specii. Melilotus indicus, de pildă, e o plantă de un an, cu flori galbene foarte mici, de 2,2-2,8 mm, și păstăi rotunde, de circa 2 mm.¹ Iar sulfina albastră e azi trecută în alt gen: e Trigonella caerulea, numită regional și schinduf sau molotru albastru.^{2, 8} Pentru ceai, culege sau cumpără doar sulfina cu flori galbene.

Denumiri populare și nume în alte limbi

În română, sulfina are o mulțime de nume. În Moldova și în Transilvania i se spune sulcină, la Soroca solcină, în Banat sulvină, iar în Transilvania și sufulf.² Dicționarele mai adună forme ca ciurcină, sălcină, sulchină, sulpină sau surcină și numele regionale molotru, iarbă-de-piatră și trifoi-mare.² Unele dintre aceste nume sunt date, în alte locuri, altor plante:

Surse: dexonline, după DEX, Micul dicționar academic, dicționarele lui Ciorănescu, Scriban și Șăineanu și Dicționarul de sinonime.²

Și în alte limbi, unele nume pomenesc mierea, ca cel grecesc. Olandezii îi spun honingklaver, iar slovenii medena detelja, adică trifoi de miere:⁴

Surse: Agenția Europeană a Medicamentului, denumirile din monografia din 2017; Go Botany, pentru numele englezesc.^{4, 5}

Ce parte se folosește

Se folosește partea aeriană, uscată, întreagă sau tăiată. Farmacopeea Europeană cere ca planta uscată să conțină cel puțin 0,3% cumarină. Farmacopeea Franceză vorbea înainte doar de vârfurile înflorite, dar în 2005 a trecut și ea la definiția europeană.⁹

• Ceaiul: planta mărunțită, pentru infuzie.⁴
• Pulberea: planta măcinată, în capsule, de pildă câte 250 mg, ca într-un produs înregistrat în Spania din 1992.^{4, 9}
• Extractul în ulei, pentru piele: o parte de plantă la trei părți de solvent, alcool de 70% și ulei de rapiță. Din el se face plasturele de sulfină, Emplastrum Meliloti, după rețeta Farmacopeei Poloneze.^{4, 9}

Uscarea e partea delicată. Cumarina se formează în timpul uscării, iar dacă planta se umezește și se strică, ciupercile pot produce în ea dicumarol.⁹ Sulfina umedă, cu pete sau cu miros de mucegai nu se folosește.

7 lucruri surprinzătoare despre sulfină

1. Din fânul ei stricat s-a născut un medicament celebru. Cercetarea unei boli misterioase a vitelor a dus la o otravă pentru șobolani, care a devenit unul dintre cele mai prescrise medicamente din istorie: warfarina.¹⁰
2. Totul a pornit de la un fermier și un bidon de lapte. Un fermier a străbătut un viscol cu o vacă moartă și cu un bidon de lapte plin cu sânge care nu se închega, până la Universitatea Wisconsin. Singura ușă deschisă a fost cea a laboratorului de biochimie al lui Karl Paul Link.¹¹
3. Numele medicamentului e o prescurtare. Link a numit noul compus warfarină, după inițialele fundației căreia îi cedase drepturile de brevet, Wisconsin Alumni Research Foundation, prescurtat WARF.⁷
4. Mirosul se naște la uscare. În planta vie, cumarina există doar ca un precursor legat de un zahăr. Se formează la uscare, după ce o enzimă desface zahărul.⁹
5. S-a vândut și ca plasture. Plasturele de sulfină apare în farmacopeile secolului al XVIII-lea, de la Gent, în 1786, până la Petersburg, în 1799, și era încă pe piață în Polonia în 2017.⁹
6. Unul dintre numele ei vine de la mărar. Molotru vine din slavona veche, unde molotrŭ însemna mărar, iar cuvântul slav vine din grecescul marathron.²
7. Apăra hainele de molii. Florile se puneau printre rufe, ca să le parfumeze și să țină moliile departe.² Extractele de sulfină galbenă s-au folosit o vreme și ca să țină insectele departe de țesături.⁵

Ce conține sulfina

Substanțele cele mai caracteristice ale sulfinei sunt derivații acidului cinamic și ai cumarinei. Alături de ele, planta are saponine, flavonoide și în jur de 80 de substanțe aromatice, care îi dau, împreună cu cumarina, mirosul.⁹

Sursa: Agenția Europeană a Medicamentului, raportul de evaluare din 2017, după HagerROM 2014 și Bradley 2006.⁹

Cifrele pentru melilotozidă diferă mult între surse: 0,4% într-una, până la 6% în alta. Cumarina se formează la uscare din glucozidele acidului o-hidroxicinamic: o enzimă, beta-glucozidaza, desface zahărul, iar acidul rămas se închide singur în inelul cumarinei.⁹

Planta stricată e alt produs. Când sulfina e atacată de ciuperci, în ea pot apărea dicumarolul și medicarpina, o substanță antifungică.⁹

Fânul stricat și warfarina

La scurtă vreme după ce sulfina a ajuns furaj în America de Nord, vitele au început să moară de o boală nouă, cu sângerări abundente.⁷ În anii 1920, în Canada, medicul veterinar Frank Schofield a legat boala de fânul de sulfină stricat și a observat că sângele bolnavilor se închega greu.¹¹ Fânul proaspăt nu îmbolnăvea animalele. Dacă fânul stricat era scos din hrană sau dacă vitele primeau sânge de la animale sănătoase, starea lor se îmbunătățea mult.⁷

Cam zece ani mai târziu, fermierul cu bidonul de sânge a ajuns la laboratorul lui Karl Paul Link.¹¹ Echipa lui Link a găsit vinovatul în 1939: dicumarolul.¹² Izolarea și cristalizarea lui au fost publicate în 1941.¹³

• De unde vine dicumarolul: ciupercile din genul Aspergillus, care cresc în fânul stricat, transformă cumarina din sulfină, iar din ea se formează dicumarolul.⁷
• Cum lucrează: dicumarolul blochează vitamina K, de care organismul are nevoie ca să producă protrombina și alți factori ai coagulării. Link a arătat că vitamina K oprea sângerările.^{6, 7}
• Cât ajunge: 10-20 mg de dicumarol la kilogramul de fân îmbolnăvesc vitele în circa 100 de zile. La 60-70 mg pe kilogram, boala apare în 15 zile. Oile par rezistente.⁶
• Ce a urmat: Link a căutat apoi o otravă pentru șobolani și a ajuns la warfarină. Folosită întâi împotriva rozătoarelor, warfarina a devenit, din anii 1950, medicament pentru oameni.^{7, 12}

Cumarina din sulfina sănătoasă nu subțiază sângele. Cumarina și derivații ei simpli, care se găsesc în mod natural în sulfină, nu au efect asupra coagulării. Derivații anticoagulanți apar în plantă doar după ce aceasta a fost atacată de ciuperci.⁹ Confuzia vine și de la numele comercial al warfarinei, Coumadin, care seamănă cu numele cumarinei.⁷

Ce spun studiile

Pe sulfină s-au făcut puține studii pe oameni și toate au probleme: nu au avut un grup de comparație potrivit sau nu au măsurat obiectiv rezultatele. De aceea, Agenția Europeană a Medicamentului nu a acceptat sulfina ca medicament cu utilizare bine stabilită, adică cu eficacitate dovedită prin studii. Studiile susțin însă utilizarea ei tradițională pentru picioarele grele.⁹

Surse: Agenția Europeană a Medicamentului, raportul din 2017, addendumul din 2025 și monografia din 2017.^{4, 9, 14}

Picioarele grele

Într-un studiu pilot publicat în 1996, 55 de pacienți cu insuficiență venoasă cronică au fost împărțiți în trei grupuri: 20 au luat 200 mg pe zi de extract uscat de sulfină, 15 au făcut ozonoterapie și 20 au primit ambele tratamente, timp de 15 zile. Extractul a redus umflarea gleznelor, crampele de noapte și senzația de greutate mai bine decât ozonoterapia, dar nu a schimbat durerea, furnicăturile sau senzația de căldură.^{9, 14} Evaluatorii europeni notează că ozonoterapia nu e un tratament de referință și consideră îndoielnică importanța clinică a rezultatelor.⁹

Cel mai mare studiu a urmărit, între 1995 și 1998, 4.536 de pacienți cu insuficiență venoasă cronică, care au luat 4-8 mg pe zi dintr-un extract cu 20% cumarină, timp de 3-8 luni. Autorii au raportat rezultate bune la 70% dintre pacienți, dar scorul folosit nu era validat, iar studiul nu a avut nicio măsurătoare obiectivă. Efecte adverse, mai ales digestive, au avut 55 de pacienți, adică 1,2%, iar reacții alergice 12, adică 0,25%.⁹

Un alt studiu mic, pe 20 de pacienți cu limfedem la picioare, a dat extract de sulfină alături de terapia de compresie, timp de 6 luni. Toate simptomele s-au ameliorat, dar nu se poate ști cât a contat extractul.⁹ La revizuirea din 2024-2025, o sinteză Cochrane din 2023 despre băile terapeutice, care a refolosit o parte din datele studiului din 1996, a găsit diferențe foarte mici sau deloc la durere.¹⁴

Pe piele

Pentru inflamațiile pielii nu există studii pe oameni. Agenția Europeană a Medicamentului a acceptat folosirea pe baza tradiției, pentru că în laborator extractul a avut efect antiinflamator.¹⁵ Cumarina trece prin piele: în testele pe piele umană, aplicată într-o soluție cu alcool, a trecut prin piele în proporție de 60% în 6 ore.⁹ Într-un studiu publicat în China, la 80 de pacienți cu umflături după traumatisme, comprimatele cu extract de sulfină adăugate tratamentului obișnuit, timp de 7 zile, au redus inflamația, durerea și umflătura, dar studiul e cunoscut doar dintr-un rezumat.⁹

În laborator

La șobolani cu arsuri, extractul de sulfină injectat a redus umflarea.⁹ La Cluj, cercetătorii de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” au testat pe iepuri un extract de sulfină cu 0,25% cumarină, într-o inflamație provocată cu terebentină. Extractul a avut efect antiinflamator, mai slab decât hidrocortizonul și asemănător cu al cumarinei.^{9, 16} Toate aceste teste s-au făcut însă cu injecții, iar Agenția Europeană a Medicamentului notează că nu se știe dacă rezultatele se potrivesc și pentru ceai sau pentru creme.⁹

Sulfina nu tratează bolile venelor și nu înlocuiește tratamentul prescris de medic.

Precauții și siguranță

În studiile clinice, preparatele din sulfină au fost în general bine tolerate. Unele studii pomenesc neplăceri digestive, reacții alergice și sensibilitate la soare.⁹ Monografia europeană trece neplăcerile digestive la folosirea pe gură și reacțiile alergice la folosirea pe piele. Cât de des apar nu se știe.⁴

• Alergia: nu o folosesc cei alergici la sulfină sau la cumarină.^{4, 9}
• Vârsta: nu se recomandă sub 18 ani, pentru că lipsesc datele.⁴
• Sarcina și alăptarea: nu se recomandă. În laborator, cumarina a avut un potențial toxic pentru embrionii de broască și de pește, la concentrații mai mari decât cele din sânge după dozele obișnuite.^{4, 9}
• Semnele de alarmă: dacă apar semnele unei tromboflebite, o întărire sub piele, umflarea bruscă a unui picior sau a amândurora ori semne de insuficiență cardiacă sau renală, e nevoie de medic.⁴ Un picior umflat brusc nu se tratează acasă, cu ceai.
• Pe piele: dacă inflamația se agravează sau apar semne de infecție, tot medicul. La fel dacă simptomele durează peste o săptămână pe piele sau peste 2 săptămâni la picioarele grele.⁴

Cumarina și ficatul

La șobolani și la șoareci, cumarina afectează ficatul în doze mari. Omul o prelucrează altfel, în mare parte printr-o enzimă a ficatului, CYP2A6, și e în general mai puțin sensibil. Diferențele dintre oameni sunt însă mari, și din motive genetice. Cazurile de afectare a ficatului au apărut mai ales la peste 90 mg de cumarină pe zi, dar câteva și la 25-90 mg pe zi.⁹

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a stabilit o doză zilnică tolerabilă de 0,1 mg de cumarină pe kilogram corp, adică 6 mg pentru un adult de 60 kg.^{7, 9} De aceea, Agenția Europeană a Medicamentului a redus doza tradițională de ceai la 2-2,4 g de plantă pe zi, cam 10 mg de cumarină.⁹ Comitetele internaționale consideră că o expunere de până la trei ori doza tolerabilă, timp de una-două săptămâni, nu pune probleme de siguranță.⁷ Monografia cere medic dacă simptomele durează peste 2 săptămâni.⁴

Evaluatorii europeni descriu și cazul unei tinere de 23 de ani care lua un supliment cu sulfină, cu 10 mg de cumarină pe zi, și unul cu luteină. După ce a început un tratament cu interferon beta, enzimele ficatului i-au crescut mult și au revenit la normal după oprirea tratamentului și a suplimentelor. Autorii au bănuit combinația dintre interferon și sulfină, iar evaluatorii europeni notează că și luteina ar fi putut conta.⁹ Dacă ai o boală de ficat sau iei medicamente care pot afecta ficatul, întreabă medicul înainte de a folosi sulfină.

Sulfina și anticoagulantele

Monografia europeană nu menționează interacțiuni.⁴ Raportul de evaluare descrie totuși două cazuri de care e bine să știi:

• O cremă cu sulfină și Ruscus: o femeie de 66 de ani, tratată de ani de zile cu acenocumarol, a folosit pentru circulația picioarelor o cremă cu extracte de sulfină și de Ruscus aculeatus. După 10 zile, INR-ul i-a crescut de la 2 la 5,82. Când a reluat crema, după 7 luni, INR-ul a crescut din nou, de la 2,56 la 4,06.⁹
• Un ceai băut în cantități mari: o tânără a avut tulburări de coagulare după ce a băut aproximativ 2 luni cantități mari dintr-un ceai cu boabe de tonka, sulfină și vinariță. Lua și medicamente care pot crește efectul anticoagulantelor.⁹

Dacă iei acenocumarol, warfarină sau alt anticoagulant, nu folosi sulfină, nici ca ceai, nici ca cremă, fără să vorbești cu medicul.

Ce spune legea

În Uniunea Europeană, sulfina are o monografie a Agenției Europene a Medicamentului din 3 iulie 2008, revizuită pe 21 noiembrie 2017. Monografia e de utilizare tradițională: acoperă ameliorarea disconfortului și a senzației de picioare grele din tulburările minore ale circulației venoase și tratamentul inflamațiilor ușoare ale pielii, doar la adulți, și se sprijină pe folosirea îndelungată, nu pe studii clinice.^{4, 15} Sulfina nu a fost trecută pe lista europeană a substanțelor din plante pentru medicamentele tradiționale, pentru că lipsesc date suficiente despre genotoxicitate.⁹

Revizuirea periodică a început cu o cerere de date noi, între 1 aprilie și 30 iunie 2024. Addendumul adoptat pe 19 martie 2025 a analizat 170 de publicații noi și datele de farmacovigilență și nu a găsit nimic care să schimbe monografia.¹⁴ În 2017, medicamente tradiționale doar cu sulfină erau înregistrate în Polonia, pentru uz intern și extern, și în Spania, sub formă de capsule.⁹

Uniunea Europeană nu a autorizat nicio mențiune de sănătate pentru sulfină.¹⁷ În România, sulfina galbenă e pe Lista nr. 3 din Ordinul nr. 244/2005, a plantelor care se notifică atunci când sunt vândute în forme dozate, precum capsulele. Nu e pe lista plantelor periculoase.⁸

Sulfina de-a lungul timpului

După Madaus, încă Hipocrate folosea florile de sulfină pe piele, la ulcerele infectate. În 1551, Hieronymus Bock scria că extractele de sulfină strâng, înmoaie și alină durerea și le recomanda pe piele, la ulcerele de la ochi și la durerile de urechi.⁹

În secolul al XVIII-lea, plasturele de sulfină, Emplastrum Meliloti, apărea în multe farmacopei europene, precum cea de la Gent, din 1786, și cea rusească, din 1799. A rămas în manuale până în secolul XX. Planta apărea în Farmacopeea Germană din 1926, iar în 1986 Comisia E germană i-a dat o monografie, printre altele pentru problemele din insuficiența venoasă cronică.⁹ În Polonia, plasturele apare în farmacopeile din 1954 și 1970 și era încă pe piață în 2017.⁹

La noi, sulfina a fost și o plantă de casă: florile galbene se puneau printre rufe, ca să le parfumeze.² Scriban o descria ca emolientă și carminativă.² A intrat și în literatură: Coșbuc scria „Tu mi-ai așternut în pat / Troscot și sulfine”, iar Alecsandri pomenea „miros de sulcină care patimile alină”.²

Din magazinul Hypericum

Produse Hypericum cu sulfină

Până aici ai citit despre sulfină. De aici încolo, despre produsele noastre. Agenția Europeană a Medicamentului recunoaște partea aeriană de sulfină, pe baza utilizării tradiționale, pentru ameliorarea disconfortului și a senzației de picioare grele din tulburările minore ale circulației venoase, doar la adulți. Dacă simptomele durează peste 2 săptămâni, e nevoie de medic.^{4, 15} Ceaiurile și suplimentele alimentare sunt alimente: nu tratează și nu previn boli.

Ceai Sulfină

• 100% părți aeriene de sulfină galbenă (Melilotus officinalis), uscate și mărunțite
• Vrac, 30 g
• Pe etichetă: 1-2 lingurițe la 200 ml de apă fierbinte, 10 minute sub capac; 1-2 căni pe zi, înainte de masă
• Monografia europeană descrie 1-1,2 g de plantă, cam o linguriță rasă, la o cană, de 2 ori pe zi, adică cel mult 2,4 g pe zi^{4, 9}

8,56 leiÎn stoc, expediere în 24 de ore

Adaugă în coșAdăugat în coșVezi produsul

Pentru că sulfina conține cumarină, îți recomandăm să rămâi la doza din monografie: o linguriță rasă la o cană, de două ori pe zi.⁹

Tot cu sulfină: ceaiuri, capsule și bitter

Sulfina intră și în amestecurile noastre: în Ceaiul Circulația sângelui, alături de alte 7 plante, în capsulele Hyper Calm, tot cu alte 7 plante, și în gama Ierburile Vieții, cu alte 20 de plante. Monografia europeană se referă doar la sulfina singură, ca ceai, pulbere sau extract în ulei pentru piele, nu la amestecuri.^{4, 15} Gama Ierburile Vieții conține și sunătoare, care poate slăbi efectul unor medicamente. Dacă urmezi un tratament, întreabă medicul sau farmacistul.¹⁸

Adăugați la lista de dorințe

Ceai Circulația sângelui doze

9,99 lei

Adaugă în coș

Adăugați la lista de dorințe

Ceai Circulația sângelui vrac

8,56 lei

Adaugă în coș

Adăugați la lista de dorințe

Capsule Hyper Calm

5.0

44,27 lei

Adaugă în coș

Adăugați la lista de dorințe

Ceai Ierburile Vietii doze

9,99 lei

Adaugă în coș

Adăugați la lista de dorințe

Bitter Ierburile Vieții 500ml

79,99 lei

Adaugă în coș

Adăugați la lista de dorințe

Capsule Bitter Ierburile Vietii

35,70 lei

Adaugă în coș

Cum se folosesc

Produs	Cum se folosește	De reținut
Ceai Sulfină, vrac	1-2 lingurițe la 200 ml de apă fierbinte, 10 minute sub capac; 1-2 căni pe zi, înainte de masă	Monografia europeană: 1-1,2 g la o cană, de 2 ori pe zi, cel mult 2,4 g pe zi
Ceai Circulația sângelui, doze	1-2 doze la 200 ml de apă clocotită, 10 minute sub capac; 2 căni pe zi, dimineața și seara	8 plante; sulfina face 30% din amestec
Ceai Circulația sângelui, vrac	1-2 lingurițe la 200 ml de apă clocotită, 10 minute sub capac; 2 căni pe zi, dimineața și seara	8 plante; sulfina face 30% din amestec
Capsule Hyper Calm	2 capsule după fiecare dintre cele trei mese principale; 2 luni, apoi 2 săptămâni pauză	8 plante; 54 mg de extract de sulfină într-o capsulă
Ceai Ierburile Vieții, doze	1-2 plicuri la 200 ml de apă fierbinte, 5-10 minute sub capac; 3 căni pe zi	21 de plante, printre ele sunătoare
Bitter Ierburile Vieții, 500 ml	Adulți: 1 linguriță înainte și după masă, de 3 ori pe zi, ca atare sau în ceai fierbinte	21 de plante, printre ele sunătoare; conține alcool, 38%
Capsule Bitter Ierburile Vieții	Adulți: 2 capsule de 3 ori pe zi, după mesele principale	21 de plante, printre ele sunătoare

Modul de folosire este cel de pe etichetele produselor. Monografia de sulfină se referă doar la adulți și nu o recomandă în sarcină și alăptare. Dacă simptomele durează peste 2 săptămâni sau un picior se umflă brusc, e nevoie de medic.⁴

Întrebări frecvente

Referințe

1. Wu Z.Y., Raven P.H., Hong D.Y. (ed.). Flora of China, vol. 10, Fabaceae: tribul Trifolieae, genul Melilotus, Melilotus officinalis, Melilotus albus și Melilotus indicus. Science Press, Beijing, și Missouri Botanical Garden Press, St. Louis, 2010, efloras.org.
2. dexonline.ro, articolele „sulfină”, „sulcină”, „molotru”, „sovârf”, „dumbravnic”, „trifoi” și „sulițică”, după DEX ’09, Micul dicționar academic (ed. a II-a), Dicționarul limbii române literare contemporane, Dicționarul etimologic al limbii române al lui Alexandru Ciorănescu, dicționarele lui Scriban și Șăineanu și Dicționarul de sinonime.
3. Wiktionary, articolul „melilot”, secțiunea de etimologie, en.wiktionary.org.
4. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. European Union herbal monograph on Melilotus officinalis (L.) Lam., herba, EMA/HMPC/44166/2016, 21 noiembrie 2017.
5. Native Plant Trust. Melilotus officinalis (yellow sweet-clover) și Melilotus albus (white sweet-clover). Go Botany, gobotany.nativeplanttrust.org.
6. Ruiz H., Lacasta D., Ramos J.J. și colab. Anaemia in ruminants caused by plant consumption. Animals, 2022, 12(18):2373.
7. Pitaro M., Croce N., Gallo V., Arienzo A., Salvatore G., Antonini G. Coumarin-induced hepatotoxicity: a narrative review. Molecules, 2022, 27(24):9063.
8. Ordinul nr. 244/2005 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și nr. 401/2005 al ministrului sănătății privind prelucrarea, procesarea și comercializarea plantelor medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Monitorul Oficial nr. 456 din 30 mai 2005.
9. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. Assessment report on Melilotus officinalis (L.) Lam., herba, EMA/HMPC/44165/2016, 21 noiembrie 2017.
10. Wardrop D., Keeling D. The story of the discovery of heparin and warfarin. British Journal of Haematology, 2008, 141(6):757-763.
11. Norn S., Permin H., Kruse E., Kruse P.R. On the history of vitamin K, dicoumarol and warfarin (articol în daneză, cu rezumat în engleză). Dansk Medicinhistorisk Årbog, 2014, 42:99-119.
12. Mueller R.L., Scheidt S. History of drugs for thrombotic disease. Discovery, development, and directions for the future. Circulation, 1994, 89(1):432-449.
13. Campbell H.A., Link K.P. Studies on the hemorrhagic sweet clover disease. IV. The isolation and crystallization of the hemorrhagic agent. Journal of Biological Chemistry, 1941, 138:21-33.
14. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. Addendum to assessment report on Melilotus officinalis (L.) Lam., herba, EMA/HMPC/419121/2024, 19 martie 2025.
15. European Medicines Agency. Melilot, Melilotus officinalis (L.) Lam., herba. Herbal medicine: summary for the public, EMA/795143/2017, 30 ianuarie 2018.
16. Pleșca-Manea L., Pârvu A.E., Pârvu M., Taămaș M., Buia R., Puia M. Effects of Melilotus officinalis on acute inflammation. Phytotherapy Research, 2002, 16(4):316-319.
17. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 al Comisiei din 16 mai 2012 de stabilire a unei liste de mențiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare, altele decât cele care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire și la dezvoltarea și sănătatea copiilor. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 136 din 25 mai 2012.
18. European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. European Union herbal monograph on Hypericum perforatum L., herba, revizia 1, EMA/HMPC/7695/2021, publicată în 2023.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Plantele medicinale și suplimentele alimentare nu tratează și nu previn boli și nu înlocuiesc tratamentul prescris. Dacă iei anticoagulante, ai o boală de ficat sau urmezi un tratament, discută cu medicul înainte de a folosi sulfină.