Schinel: beneficii, proprietăți și mod de folosire

Q: Schinelul și armurariul sunt aceeași plantă?

Nu. Schinelul este Cnicus benedictus, cu flori galbene și gust foarte amar. Armurariul este Silybum marianum, cu flori purpurii și frunze pătate cu alb. Sunt plante diferite, din aceeași familie.

Postat de

Specialistul Hypericum

Actualizat 24 septembrie 2026

Publicat 10 aprilie 2019

Schinelul (Cnicus benedictus) este o plantă anuală, țepoasă, cu flori galbene, cunoscută mai ales pentru gustul ei foarte amar. Pagina de față adună ce se știe despre el: ce conține, ce a recunoscut Agenția Europeană a Medicamentului, cum se prepară ceaiul și cine trebuie să îl evite.

Denumire

Schinel
Cnicus benedictus L. (sin. Centaurea benedicta)

Părți folosite

Părțile aeriene uscate (Cnici benedicti herba)

Conține

Lactone sescviterpenice amare (cnicină), taninuri, lignani, ulei volatil, minerale, fitosteroli

Forme

Infuzie sau decoct, pulbere, tinctură, extract lichid, bitteruri, capsule

Atenție la

Alergia la plantele din familia margaretei; nu se recomandă sub 18 ani, în sarcină și în alăptare

Ce este schinelul

Schinelul este o plantă anuală din familia Asteraceae, aceeași cu a margaretei și a mușețelului. Are tulpini păroase, frunze alungite cu margini dințate și țepi, și flori galbene strânse în capitule, înconjurate de bractee țepoase. Provine din regiunea mediteraneană și se cultivă ca plantă medicinală.

Numele latin benedictus înseamnă binecuvântat, iar în engleză i se spune blessed thistle. Nu trebuie confundat cu armurariul (Silybum marianum), altă plantă țepoasă din aceeași familie, cu flori purpurii și cu alte folosiri.

Materia primă sunt părțile de deasupra pământului, uscate. Gustul amar puternic vine din cnicină, o lactonă sescviterpenică, și a adus schinelul în tradiția ceaiurilor amare și a bitterurilor, alături de țintaură, ghințură și pelin.

Din magazinul Hypericum: Ceai Schinel vrac.

Schinelul, în cifre

Pentru schinel există puține valori măsurate la 100 de grame. Raportul european de evaluare adună datele din literatura de specialitate, iar ele variază cu locul și cu momentul culesului.

Component	La 100 g plantă uscată	Observație
Cnicină	între 0,2 și 0,7 g	Principalul compus amar, o lactonă sescviterpenică
Taninuri	circa 8 g	Dau gustul astringent
Ulei volatil	circa 0,3 g	Cantitate mică, fără rol principal
Minerale (mai ales potasiu, mangan, magneziu, calciu)	conținut ridicat, fără valoare standardizată	Raportul notează un conținut mineral mare
Lignani (arctigenină, trachelogenină)	prezenți, fără valoare standardizată	Studiați mai ales în laborator
Fitosteroli, triterpene, flavonoide, poliacetilene	prezente, flavonoidele și poliacetilenele în cantități mici	Grupe identificate în plantă

Sursa: raportul de evaluare al Agenției Europene a Medicamentului asupra Cnicus benedictus L., herba, EMA/HMPC/648162/2022, cu datele de compoziție preluate din literatura de specialitate.

Ce descriu, de fapt, aceste cifre. Ele descriu planta uscată cântărită în laborator, nu cana de ceai. Într-o infuzie de 1,5 până la 3 grame trec în apă mai ales substanțele amare și taninurile, de unde gustul pronunțat al ceaiului. Tocmai amăreala stă la baza folosirii tradiționale înainte de masă.

Proprietăți studiate

Schinelul are monografie europeană, de tip utilizare tradițională. Agenția Europeană a Medicamentului a adoptat monografia pentru părțile aeriene de schinel la 20 septembrie 2023. Încadrarea înseamnă că recunoașterea se sprijină pe folosirea îndelungată și pe plauzibilitate, nu pe studii clinice care să demonstreze eficacitatea. Comisia E germană publicase în 1987 o monografie pentru schinel.

Ce recunoaște monografia

Pierderea temporară a poftei de mâncare.
Ameliorarea simptomatică a dispepsiei și a tulburărilor spastice ușoare ale tubului digestiv.

Monografia se adresează adulților și vârstnicilor. Sub 18 ani folosirea nu este recomandată, fiindcă lipsesc datele.

De ce se folosește un amar

Substanțele amare stimulează receptorii gustului amar, iar organismul răspunde reflex prin creșterea secrețiilor digestive. Pe acest mecanism se sprijină tradiția ceaiurilor amare băute înainte de masă, când scopul este pofta de mâncare, și a bitterurilor din care schinelul face adesea parte.

Ce nu se poate spune

Monografia europeană se oprește la pofta de mâncare și la disconfortul digestiv ușor. Schinelul nu are o folosire recunoscută pentru glicemie, pentru constipație, pentru ficat sau pentru „detoxifiere”, chiar dacă astfel de promisiuni circulă. Nici folosirea tradițională pentru lactație nu este recunoscută, iar monografia nu recomandă schinelul în alăptare.

Mod de folosire

Ceai

Monografia europeană indică 1,5 până la 3 grame de plantă mărunțită la 150 ml de apă, ca infuzie sau decoct, de 3 ori pe zi, adică 4,5 până la 9 grame pe zi. Ceaiul se strecoară și se bea neîndulcit, fiindcă gustul amar face parte din folosire.

Când se bea

Pentru pofta de mâncare, monografia indică folosirea înainte de masă. Pentru disconfortul digestiv, momentul nu este precizat.

Pulbere, tinctură și extract

Pentru pulbere, monografia indică 1 până la 2 grame, de 3 ori pe zi, pentru extractul lichid 1,5 până la 2 ml, de 3 ori pe zi, iar pentru tinctură 3 până la 6 ml, de 3 ori pe zi. La produsele gata făcute se respectă doza de pe ambalaj.

Cât timp

Dacă simptomele durează mai mult de două săptămâni sau se agravează, este nevoie de consult medical.

Cum se păstrează

În recipient bine închis, la loc uscat, răcoros și ferit de lumină.

Contraindicații și precauții

Schinelul este bine tolerat în dozele din monografie, care nu menționează efecte adverse cunoscute. Precauțiile țin de alergie, de vârstă, de sarcină și alăptare și de cantitatea pusă într-o cană.

Monografia contraindică schinelul la cine este alergic la el sau la alte plante din familia Asteraceae, cum sunt mușețelul, arnica sau gălbenelele.

Monografia notează că, la mai mult de 5 grame de plantă într-o cană de ceai, pot apărea iritație gastrică și vărsături.

Siguranța nu a fost stabilită, iar monografia nu recomandă folosirea în aceste perioade, inclusiv în ceaiurile pentru lactație.

Folosirea sub 18 ani nu este recomandată, din lipsa datelor.

Substanțele amare cresc secrețiile digestive. Cine are ulcer sau arsuri frecvente discută cu medicul înainte de a folosi ceaiuri amare.

Tinctura, extractul lichid și bitterurile conțin alcool. Nu sunt potrivite pentru copii, pentru cine evită alcoolul și nici înainte de condus.

Lipsa poftei de mâncare care durează, scăderea în greutate fără explicație, vărsăturile repetate și durerile de stomac care revin cer consult medical. Schinelul nu are ce căuta în aceste situații.

Întrebări frecvente

Monografia europeană recunoaște părțile aeriene de schinel, pe baza utilizării tradiționale, pentru pierderea temporară a poftei de mâncare și pentru ameliorarea dispepsiei și a tulburărilor spastice ușoare ale tubului digestiv.

Se pun 1,5 până la 3 grame de plantă mărunțită la 150 ml de apă, ca infuzie sau decoct, apoi ceaiul se strecoară. Monografia europeană indică 3 căni pe zi, pentru adulți.

Pentru pofta de mâncare se bea înainte de masă, cum indică monografia europeană. Gustul amar stimulează reflex secrețiile digestive, de aceea ceaiul se bea de obicei neîndulcit.

Planta conține cnicină, o lactonă sescviterpenică foarte amară, în proporție de circa 0,2 până la 0,7% din planta uscată. Substanța trece în ceai și dă gustul pronunțat.

Nu, în dozele din monografie, care nu menționează efecte adverse cunoscute. La mai mult de 5 grame de plantă într-o cană pot apărea iritație gastrică și vărsături, iar cine este alergic la plantele din familia margaretei nu trebuie să îl folosească.

Cei alergici la schinel sau la alte plante din familia Asteraceae, copiii și adolescenții sub 18 ani și femeile însărcinate sau care alăptează, pentru care monografia europeană nu recomandă folosirea.

Monografia europeană nu recomandă folosirea în sarcină și în alăptare, fiindcă siguranța nu a fost stabilită. Folosirea tradițională în ceaiurile pentru lactație nu are o recunoaștere oficială.

Dacă simptomele digestive durează mai mult de două săptămâni sau se agravează în timpul folosirii, monografia europeană recomandă consultul medical.

Nu. Schinelul este Cnicus benedictus, cu flori galbene și gust foarte amar. Armurariul este Silybum marianum, cu flori purpurii și frunze pătate cu alb. Sunt plante diferite, din aceeași familie.

Nu. Monografia europeană nu recomandă folosirea sub 18 ani, fiindcă lipsesc datele despre siguranță la această vârstă.

Referințe

European Medicines Agency, Committee on Herbal Medicinal Products. European Union herbal monograph on Cnicus benedictus L., herba, EMA/HMPC/32402/2022, adoptată la 20 septembrie 2023.
European Medicines Agency. Assessment report on Cnicus benedictus L., herba, EMA/HMPC/648162/2022.
Bundesinstitut für Arzneimittel und Medizinprodukte. Lista monografiilor Comisiei E, Cnici benedicti herba (Benediktenkraut), Bundesanzeiger nr. 193a din 15 octombrie 1987.

Informațiile de pe această pagină au caracter documentar și nu înlocuiesc consultul medical. Suplimentele alimentare nu tratează și nu previn boli. Dacă urmați un tratament sau aveți o afecțiune diagnosticată, discutați cu medicul înainte de a folosi preparate din plante.