Picături Hyper Valerianic 50ml

Maceratul uleios din Valeriană și Hamei în ulei MCT este un preparat deosebit de valoros în adresarea multitudinii de simptome asociate distoniei neurovegetative. Combinația Valeriană-Hamei este una dintre cele mai studiate asocieri fitoterapeutice pentru insomnie, sinergia lor fiind documentată clinic. Conform literaturii de specialitate, compușii activi din cele două specii acționează complementar asupra sistemului GABAergic și a receptorilor de adenozină/melatonină, calmând sistemul nervos central, favorizând instalarea mai rapidă a somnului și menținerea sa mai mult timp în fazele adânci, care asigură „curățarea” de toxine a creierului și regenerarea sa. Datorită procesului modern și menajant de macerare în ulei de cocos MCT asociată cu sonicare intermitentă (timp de 12–24 ore), compușii activi din Valeriană și Hamei beneficiază de o extracție optimă, iar ulterior, de o biodisponibilitate elevată asigurată de uleiul MCT înalt-calitativ ce este un vector ideal pentru acest tip de compuși liposolubili, asigurându-le o absorbție rapidă pe cale portală.

Valeriana (Valeriana officinalis), cunoscută și drept Odolean, Iarba-mâțului, Iarba-pisicii, Năvalnic sau Gușa-porumbelului, este o plantă erbacee perenă, spontană sau cultivată ce face parte din familia Caprifoliaceae (din care fac parte și Caprifoiul, Mâna-Maicii-Domnului). Răspândită în regiunea eurasiatică, Valeriana poate fi întâlnită crescând spontan din zona de câmpie, până în cea montană, preferând locurile umbroase, solurile umede, mlaștinile, luncile sau zăvoaiele. În fitoterapie, sunt folosite rădăcinile, stolonii și rizomii speciei. După uscare, acestea sunt caracterizate de un miros specific, neplăcut ce devine mai pregnant în timp. Principalul compus responsabil de miros, dar și de proprietățile sedative ale plantei este acidul valerenic. Gustul rădăcinilor este unul dulceag la început, apoi devine amar, cu o aromă camforată.

Cunoscută din Antichitate și menționată ca plantă medicinală în secolul al VI-lea e.n., Valeriana este complementară atât în medicina umană, cât și în cea veterinară. Strămoșii noștri dacii, denumeau această specie „Adila”, „Adilon” sau „Odilan” de unde avem în zilele noastre denumirea de „Odolean”. Aceștia foloseau planta pentru problemele de natură cardiovasculară. Ulterior, în secolul al XVIII-lea e.n., Valerianei i s-au recunoscut proprietățile sedative pentru care este deosebit de apreciată și în zilele noastre. În trecut, planta mai era folosită și pentru calmarea unor dureri sau amorțeli în membrele superioare și inferioare.

În fitoterapia modernă, produsele pe bază de Valeriană sunt recomandate pentru inducerea somnului și îmbunătățirea calității sale. Cel mai des folosită pentru prepararea infuziilor și decocturilor, Valeriana este deosebit de utilă în calmarea spasmelor și a excitației mentale. Astfel, aceasta este folositoare în combaterea disconfortului gastrointestinal și a tranzitului accelerat provocat de hiperexcitabilitatea nervoasă. Similar, derivatele din Valeriană pot reduce pulsul mărit și pot normaliza ritmul cardiac dereglat pe fond nervos. Mai mult, acesta ajută și la menținerea sănătății cardiovasculare prin acțiunea vasodilatatoare și hipotensoare, fiind deosebit de utilă pentru persoanele cu tensiune arterială crescută cu substrat neurovegetativ, ce manifestă o înrăutățire a simptomelor în stările de stres psiho-emoțional. Conform principiilor ayurvedice, Valeriana este recomandată în adresarea tulburărilor de tip Vata, eliminând Ama din intestinul gros, sânge, articulații și nervi.

Prin efectul sedativ-hipnotic al Odoleanului, se poate obține și o îmbunătățire a calității odihnei prin inducerea somnului și permiterea intrării în fazele adânci ale acestuia, cu efecte detoxifiante și regeneratoare la nivelul creierului. Această acțiune este posibilă datorită sinergiei multitudinii de compuși activi din rădăcinile și rizomii acestei plante, precum acizii valerenici, care potențează activitatea acidului gama-aminobutiric (GABA), un neurotransmițător cu rol inhibitor la nivelul sistemului nervos central (SNC). Este foarte important de menționat faptul că Valeriana nu este toxică, nu creează dependență și nu diminuează reflexele! De asemenea, derivatele de Valeriană au un efect benefic și asupra sănătății aparatului reproducător feminin. Prin acțiunea miorelaxantă și antialgică, aceasta ajută la reducerea durerilor de cap și de burtă asociate perioadei menstruale. Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că Valeriana poate avea și proprietăți anafrodiziace prin caracterul său relaxant. Extern, Odoleanul este util în probleme circulatorii.

Hameiul (Humulus lupulus), cunoscut și drept Amei, Cumlău sau Mălugă, este o specie erbacee aromatică, perenă, cățărătoare din familia Cannabaceae (din care face parte și Cânepa). Denumirea latinească de „Humulus” provine din cuvântul „Humlo”, denumire atribuită Sfintei Hildegard, în perioada medievală. Datorită aromei sale puternice, amărui, ce se aseamănă cu cea a Valerianei pe măsură ce conurile se maturează, această specie a fost folosită pentru aromatizarea berii. Pe lângă importanța avută în producția berii, Hameiul este și o plantă medicinală valoroasă. Proprietățile terapeutice ale acestei specii sunt cunoscute încă de pe vremea lui Plinius cel Bătrân, fiind folosită pentru acțiunea sa calmantă și sedativă. Astfel, în mod tradițional, florile erau culese toamna, uscate și folosite sub formă de cataplasmă sau puse sub pernă sau în saltea pentru a favoriza adormirea. Infuziile și extractele din conurile de Hamei sunt utile în inducerea unei stări de liniște, calmarea nervilor, a anxietății, reducerea tensiunii sexuale și diminuarea timpului necesar pentru a adormi (în special când se asociază cu Valeriana). Consumate înainte de masă, produsele din Hamei ajută la creșterea poftei de mâncare, iar după masă, acestea ajută digestia prin stimularea secrețiilor gastrice, acțiunea carminativă și cea coleretic-colagogă. De asemenea, Hameiul (în special sub formă de infuzie) are și o ușoară acțiune diuretică facilitând eliminarea acidului uric din organism și detoxifierea rinichilor. Folosite extern, derivatele din Hamei sunt astringente și dezinfectante. Tradițional, decoctul din tulpinile de Hamei este folosit pentru clătirea părului în vederea stimulării creșterii.

În fitoterapia modernă, Hameiul este folosit ca adjuvant în inducerea unei stări de relaxare, combaterea stărilor de oboseală nervoasă, agitație și nervozitate și la obținerea unui somn odihnitor. În plus, acesta ușurează digestia, calmând refluxul gastroesofagian și reducând balonarea. De asemenea, uleiul esențial conținut de către această plantă are proprietăți antimicrobiene (împotriva Escherichia coli, Bacillus subtilis, Helicobacter pylori, Trichophyton interdigitale, Staphylococcus aureus, Candida albicans). În plus, compușii activi (de ex.: fitoestrogeni, taninuri polifenolice, substanțe amare – humulone și lupulone, uleiuri esențiale: monoterpene, sesquiterpene – farnesen, humulen, cariofilen, calcone, flavonoide – campferol, quercetină, rutină, aminoacizi, acizi fenolici, săruri minerale ș.a.) din Hamei contribuie și la optimizarea digestiei, drenarea bilei, protejarea stomacului, reducerea tensiunii sexuale, reducerea durerilor reumatice și de natură menstruală, menținerea sănătății renale și la calmarea iritațiilor cutanate. Pe scurt, printre virtuțile Hameiului se numără acțiunea: tonic-amară, digestivă, sedativă, anxiolitică, colecistokinetică, fitoestrogenică, antiinflamatoare, antimicrobiană, analgezică, cicatrizantă, antidiareică, anafrodiziacă, capilaro-protectoare, hipotensoare, depurativă, antihemoroidală și diuretică.

Chimenul-negru (Nigella sativa), cunoscut și drept Negrilică, Sămânță-neagră, Cernușcă, Nigeluță, Negrușcă de cultură, Kalonji, este o plantă terofită anuală din familia Ranunculaceae (din care fac parte și Omagul, Spânzul, Curpenul, Piciorul-cocoșului, Untișorul, Anemonele sau Dedițeii/Sisineii). Denumirea speciei vine de la culoarea neagră a semințelor, Nigella fiind un diminutiv derivat din cuvântul latin „niger”, însemnând negru. Morfologic, exemplarele prezintă o tulpină erectă, ramificată, cu înălțimi cuprinse între 20 și 90 cm. Frunzele sunt alterne, fin divizate, dublu-penat-sectate, având segmente filiforme. Florile sunt solitare, terminale, actinomorfe, bisexuate, secretoare de nectar, prevăzute cu câte 5-10 sepale petaloide de culoare albă, albăstruie sau gălbuie. Fructul este o capsulă compusă (5-7 folicule concrescute) ce adăpostește numeroase semințe de formă triunghiular-piramidale, negre-mate (albe în secțiune), bogate într-un endosperm uleios. Originară din bazinul mediteraneean și Asia de Sud-Vest, specia este cultivată extensiv în Orientul Mijlociu, Europa de Sud și Africa de Nord.

Cunoscută din vechime, primul document scris despre Negrilică este chiar Vechiul Testament, în cartea lui Isaia 28:25, 27. Cu toate aceasta, nu se cunoaște exact când această specie a fost introdusă în cultură, însă există dovezi arheologice ale prezenței semințelor sale în diverse situri din Egiptul Antic, din care chiar și în mormântul faraonului Tutankhamon. Utilizat atât în scopuri alimentare, cât și medicinale, Chimenul-negru a fost apreciat pentru proprietățile sale benefice asupra sănătății aparatului digestiv și a celui respirator. Spre exemplu, semințele erau fierte în vin sau presărate peste pâine înainte de a fi pusă la copt. Aceste preparate erau folosite de strămoșii noștri pentru a calma problemele de natură digestivă (colici, balonare, indigestie, lipsa poftei de mâncare) și „bolile de piept”. Tot semințele erau pisate și administrate contra paraziților intestinali, îndeosebi a limbricilor. Nu în ultimul rând, în enciclopedia sa „Canonul Medicinii”, medicul și filozoful persan Avicenna (Ibn Sina) numea Negrilica un remediu pentru dispnee.

Din punct de vedere fitoterapeutic, speciile de plante din familia Ranunculaceae , precum Negrilica, sunt recunoscute biochimic pentru sinteza de metaboliți secundari defensivi puternici (alcaloizi izochinolinici, saponine și compuși terpenici). Profilul fitochimic al semințelor de Negrilică este unul complex, în cadrul acestuia regăsindu-se: fracția lipidică fixă (30-40%) – alcătuită predominant din acizi grași polinesaturați (PUFA) și mononesaturați (MUFA), în special acid linoleic (50-60%), acid oleic (20-25%) și acid palmitic (12-15%) și fracția volatilă (uleiul esențial, 0,4-2,5%). Printre compușii bioactivi majori ai speciei amintim: chinonele volatile – din care se remarcă ditirochinona (nigelona) și timochinona (TQ) care este cel mai important metabolit secundar al plantei de Negrilică și care reprezintă cca 30-48% din fracția volatilă și are proprietăți antioxidante majore, antiinflamatoare și pro-apoptotice (inducere a morții celulare programate în celulele aberante); acizii grași – din care acidul linoleic și cel oleic sunt recunoscuți pentru acțiunea cardioprotectoare, hipolipemiantă și trofică la nivel celular; alcaloizii indolici – nigellidină și nigellicină care acționează ca modulatori glicemici și agenți antimicrobieni; saponinele – alfa-hederina și melantina care este spasmolitică și iritant-secretolitică și terpenoidele – p-cimen, carvacrol și 4-terpineol cunoscute pentru puternicele lor efecte antimicrobiene, antioxidante și antiinflamatoare.

Fitoterapia bazată pe derivatele din Nigella sativa, precum uleiul presat la rece din formula de față, integrează mecanisme moleculare validate clinic și preclinic. Astfel, conform literaturii de specialitate (Badary et al., 2003; Gholamnezhad et al., 2016), compușii aromatici din Negrilică neutralizează speciile reactive de oxigen (ROS) și induc enzimele antioxidante endogene – superoxid dismutaza (SOD), catalaza (CAT) și glutation peroxidaza (GPx), prevenind peroxidarea lipidică membranară. Spre exemplu, timochinona acționează ca un donor/acceptor de electroni în ciclul redox mitocondrial, neutralizând ROS. De asemenea, este consemnat faptul că aceasta potențează citotoxicitatea chimioterapicelor și reduce toxicitatea renală/hepatică indusă de acestea, fiind un bun adjuvant pentru terapiile anti-cancer. La nivelul aparatului respirator, derivatele din Negrilică au un efect bronhodilatator prin blocarea canalelor de calciu și contribuie la stabilizarea mastocitelor, reducând degranularea histaminică în astm. Acest lucru se traduce prin ușurarea respirației și ameliorarea simptomelor alergice în special la pacienții cu astm. Ajunși la sistemul imunitar, putem menționa efectul imunomodulator și antiinflamator al timochinonei care inhibă căile ciclooxigenazei (COX-1, COX-2) și lipooxigenazei (LOX), blocând sinteza eicosanoidelor proinflamatoare (prostaglandina PGE2 și leucotrienele) și reducând expresia citokinelor TNF-α, IL-1β și IL-6 (El-Gazzar et al., 2006; Tavakoli et al., 2019). Mai mult, aceasta are o acțiune imunomodulatoare bidirecțională, inhibând mediatorii proinflamatori și prin suprimarea căilor NF-κB.

Tot în literatura de specialitate (Kaatabi et al., 2015) găsim menționat și efectul de modulare metabolică pe care îl au derivatele din Chimen-negru, cu accent pe proprietățile antidiabetice. Astfel, prin activarea protein-kinazei AMP-dependente (AMPK) și protejarea celulelor beta pancreatice, extractele din Negrilică sporesc sensibilitatea periferică la insulină, reduc glicemia à jeun și nivelul hemoglobinei glicate (HbA1c). De asemenea, este amintită și acțiunea cardioprotectoare datorată îmbunătățirii profilului lipidic prin reducerea valorilor serice ale trigliceridelor și colesterolului LDL (Hannad et al., 2011; Sahebkar et al., 2016). Derivatele din Negrilică oferă și o ușoară protecție gastrică. Acestea contribuie la prevenirea ulcerului gastric indus de AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) prin creșterea sintezei de prostaglandine citoprotectoare gastrice și a mucusului. Nu în ultimul rând, așa cum am putut vedea deja, compușii din uleiul de Negrilică au și proprietăți antiseptice recunoscute. Acestea manifestă o acțiune bactericidă inclusiv asupra tulpinilor de Staphylococcus aureus rezistente la meticilină (MRSA).

Deși derivatele de Negrilică au numeroase proprietăți sanogene, precum în cazul majorității produselor naturale, acestea prezintă și câteva contraindicații. Astfel, din cauza efectului potențial uterotonic al saponinelor (în doze mari), acestea nu sunt recomandate femeilor gravide. De asemenea, persoanele cu insuficiența renală severă neinvestigată sunt sfătuite să consulte medicul înainte de începerea unei cure pe bază de Negrilică.

Izovaleratul de mentil (IUPAC: [2-(propan-2-il)ciclohexil] 3-metilbutanoat), cunoscut și ca: valerat de mentil, Validolum, Valofin, Validol sau Menthoval, este un ester monoterpenic sintetizat prin reacția de esterificare dintre mentol – un alcool monoterpenic extras din speciile genului Mentha (fam. Lamiaceae), în special Mentha x piperita L., și acidul izovaleric – un acid carboxilic cu lanț ramificat prezent în extractele radiculare de Valeriana officinalis L. Din punct de vedere fizico-chimic, compusul are formula moleculară C15H28O2 și o masă moleculară de 240,38 g/mol. Aspectul este acela de lichid vâscos, incolor, insolubil în apă, dar solubil în solvenți organici (puțin solubil în etanol) și lipide. Mai exact, acesta are o lipofilicitate mare având o distribuție preferențială în țesuturi bogate în lipide precum sistemul nervos periferic sau membranele neuronale. Mirosul este unul mentolat, caracteristic mentolului. Acesta este relativ stabil la temperatura camerei, în condiții de lumină redusă și ambalaj etanș. Similar mentolului, acest compus este folosit ca aditiv alimentar aromatizant, cu rol de ameliorare a gustului și mirosului produselor precum guma de mestecat. De asemenea, acesta are și utilizări medicinale și fitoterapice, îndeosebi pe teritoriul țărilor est-europene și al fostelor membre ale Uniunii Sovietice (URSS).

Deși este un compus semisintetic, Izovaleratul de mentil are mecanisme profund ancorate în farmacologia fitoterapică. În produsele farmaceutice și în suplimentele alimentare, acest compus se regăsește deseori în formă solubilizată, ca soluție de mentol (cca 25%) în izovalerat de mentil, cu denumirea comercială „Validol”. Aceste produse sunt utilizate tradițional pe teritoriul țărilor din spațiul est‑european, precum: România, Moldova, Bulgaria, Rusia, Ucraina sau Polonia, în adresarea stărilor de anxietate, tensiune nervoasă, angină pectorală ușoară (cauzată de aprovizionarea insuficientă a mușchiului inimii cu sânge), nevroze, isterie, palpitații pe fond nervos, migrene induse de consumul de nitrați, rău de mișcare (kinetoză), stare de greață sau vomă. În produsul de față, am ales alăturarea izovaleratului de mentil nu doar cu mentolul din uleiul esențial de Mentă, ci și cu maceratul în ulei MCT din Valeriană și Hamei. Astfel, proprietățile sale sedative, anxiolitice, aromatizante și de agent de vasodilatație reflexă sunt mult amplificate și complementate de acțiunea complexă a multitudinii de compuși bioactivi din celelalte ingrediente ale formulei holistice Hyper Valerianic.

Mecanismul de acțiune al izovaleratului de mentil îmbină proprietățile neurotrope ale ambelor componente constitutive (mentolul și fracțiunea valerianică). Acesta este foarte ușor absorbit în organism (biodisponibil) după administrarea orală, de preferință sublinguală, folosind mecanisme de difuzie pentru a traversa mucoasa orală și a ajunge în circulația sistemică. Compusul se remarcă și printr-o componentă importantă de acțiune locală reflexogenă (TRPM8). Pe scurt, la administrarea sublinguală, mecanismul ar putea fi descris ca stimularea terminațiilor nervoase din mucoasa orală în vederea eliberării de neuropeptide (endorfine, encefaline, dinorfine). Acestea, la rândul lor, ajută la reglarea activității sistemelor nervos și cardiovascular prin acțiunea calmantă și vasodilatatoare. La o privire mai în detaliu, remarcăm patru mecanisme farmacodinamice principale, pe care le vom prezenta, pe scurt, în continuare.

Primul mecanism de acțiune al izovaleratului de mentil este cel de stimulare a receptorilor termici periferici. Procesul constă în activarea canalelor ionice TRPM8 (receptorii senzației de „rece”) din mucoasa orală. Această stimulare declanșează un influx de Ca²⁺ și activarea neuronilor senzoriali, urmată de un reflex vasodilatator periferic și modularea peptidelor opioide endogene (endorfine, encefaline, dinorfine) și a altor neuromediatori care reduc percepția durerii și atenuează stările de hiperreactivitate corticală (Volkov et al., 2012). Răspunsul reflex la nivelul sistemului nervos central (SNC) și al vascularizației coronariene (Gendenshtein et al., 2008) se traduce printr-un efect calmant, ușor analgezic și răcoritor. Acest mecanism explică instalarea rapidă a efectului după administrarea sublinguală (≈5 minute) și utilizarea tradițională a izovaleratului de mentil în cardialgia funcțională, distonia neurocirculatorie și în atacuri de panică ușoare. În formula de față, acest mecanism este declanșat atât de mentolul din izovaleratul de mentil, cât și de cel din uleiul esențial de Mentă.

Cel de-al doilea mecanism de acțiune este legat de primul. Astfel, prin stimularea receptorilor senzoriali orali (TRPM8 și a altor terminații), izovaleratul de mentil induce reflexe parasimpatice (vagotrope), reduce tahicardia funcțională și palpitațiile de origine neurovegetativă și ameliorează cardialgia neurocirculatorie fără a acționa direct pe miocard (mușchiul inimii) sau pe coronare.

Cel de-al treilea mecanism de acțiune este reprezentat de modularea GABAergică. Și în această situație, mentolul este responsabil și acționează ca modulator alosteric pozitiv al receptorilor GABA‑A (principalii mediatori ai inhibiției neuronale în SNC), în special al celor care conțin subunitatea β3 (dar și din β2). Acest lucru crește influxul de Cl⁻, determină hiperpolarizare neuronală, generând un fenomen de sedare și reducere a excitabilității neuronale. Deși nu este parte a izovaleratului de mentil, acidul valerenic (din Valeriană) este un alt compus activ din picăturile Hyper Valerianic. Acesta, acționează în mod similar mentolului, potențând activitatea acidului gama-aminobutiric (GABA) prin stimularea legării acestuia de receptorii GABA‑A, însă pe un situs unic, diferit de ce benzodiazepinic pe care se fixează mentolul. Mai mult, Hameiul conține și el compuși GABAergici recunoscuți precum: (izo)humulonele, xanthohumolul, 8‑prenylnaringeninul sau 2‑metil‑3‑buten‑2‑ol (MB2O). Astfel, spre deosebire de formulările clasice (precum Validolul), produsul de față se prezintă ca o formulă holistică, având un profil fitochimic mai complex și o acțiune mai puternică și mai variată.

Ultimul mecanism de acțiune este reprezentat de inhibarea receptorilor 5‑HT3 (serotoninergici). Aceștia sunt canale ionice implicate în anxietate, greață și hiperexcitabilitate. Și de această dată, mentolul este compusul responsabil. El acționează ca inhibitor alosteric necompetitiv al 5‑HT3, reducând curenții evocați de serotonină (într‑o manieră dependentă de concentrație, fără competiție directă cu agonistul) și contribuie la efectul anxiolitic al izovaleratului de mentil și, de asemenea, posibil și la cel antiemetic. Deși nu la fel de semnificativ precum mentolul, acidul izovaleric (eliberat prin hidroliză, după administrare) are și el un rol însemnat în acțiunea sanogenă a izovaleratului de mentil. Mai exact, acesta se remarcă printr-un rol reflexogen periferic, de sinergie senzorială și organoleptic, amplificând răspunsul vegetativ și conferind stabilitate esterului.

Datorită mecanismelor multiple de acțiune prezentate mai sus și a siguranței sporite în utilizare (la dozele recomandate), fitoterapia modernă și medicina integrativă utilizează izovaleratul de mentil ca agent cu acțiune mixtă: agent de vasodilatație reflexă – deoarece determină vasodilatație reflexă moderată la nivelul vaselor coronariene, ameliorând sindromul anginos funcțional ușor și senzațiile de presiune precordială asociate stărilor de stres (Mashkovsky, 2005); compus sedativ și anxiolitic – atenuează hiperexcitabilitatea neurovegetativă, fiind indicat în nevroze, tulburări anxioase ușoare și insomnii produse de stres psihoemoțional (Voronina et al., 2015); compus cu acțiune antiemetică și antikinetică – deplasează excitabilitatea receptorilor din cavitatea bucală și de la nivelul aparatului vestibular, ameliorând simptomele de kinetoză (rău de mișcare) și greața de origine neurogenă (Gendenshtein et al., 2008) și compus cu activitate spasmolitică digestivă – inhibă moderat spasmele musculaturii gastrointestinale prin blocarea influxului de calciu ionizat Ca²⁺ în celulele musculare netede (WHO, 2002).

În ceea ce privește siguranța utilizării acestui compus, izovaleratul de mentil NU induce dependență, NU prezintă mecanisme similare opioidelor sau benzodiazepinelor, NU deprimă respirația și nu a fost descrisă o toleranță semnificativă la utilizare intermitentă! Cu toate acestea, izovaleratul de mentil poate interacționa cu medicamentația sedativă, anxiolitică, antidepresivă, cu antiemeticele, cu medicamentele care afectează5-HT3 (benzodiazepine, barbiturice, Z‑drugs, SSRI, SNRI, triciclice) și cu alcoolul. De aceea, se recomandă evitarea asocierii cu aceste substanțe și consultarea medicului înainte de începerea unei cure. O atenție sporită la utilizarea acestui compus trebuie să o aibă și persoanele cu hipersensibilitate la mentol, copiii, cei care suferă de astm sau tensiune arterială foarte scăzută (hipotensiune severă), femeile gravide și cele care alăptează. Principalele reacții adverse raportate la utilizarea izovaleratului de mentil au fost: iritație locală, greață ușoară, amețeală, disconfort gastric și/sau cefalee, toate acestea fiind rare și tranzitorii.

Vitamina E face parte din categoria vitaminelor liposolubile, astfel, aceasta se găsește cu precădere în alimente grase precum uleiurile (de ex.. de rapiță, migdale, măsline, germeni de grâu), avocado, unt, nuci și semințe, dar și în legume precum spanacul, broccoli sau sparanghelul. Această vitamină se regăsește în natură sub mai multe forme, mai exact 4 tipuri de tocoferoli și 4 tipuri de tocotrienoli. Aceste forme variază din punct de vedere al activității lor biologice, α-tocoferolul fiind considerată forma cea mai utilă (cea mai biologic-activă) pentru consumul uman. Mai mult, denumirea de „D-α-tocoferol” este dată α-tocoferolului obținut din surse naturale. În produsul de față, acetatul de D-α-tocoferol este o formă stabilizată prin esterificare a formei libere naturale. Acesta se obține prin legarea tocoferolului natural de acidul acetic în vederea conferirii unei rezistențe crescute la factorii externi precum lumina și aerul. Mai exact, vitamina E și proprietățile sale antioxidante sunt păstrate intacte mai mult timp prin blocarea grupării „hidroxil” ce devine activă doar după ce este absorbită și hidrolizată în organism sau în piele (în cazul produselor cosmetice), transformându-se în tocoferol. Astfel, vitamina E este mai stabilă și protejată, chiar dacă recipientul care o conține este deschis de mai multe ori. În cazul produsului de față, la protecția vitaminei E și a compușilor uleioși activi, contribuie în mod semnificativ și ambalajul din sticlă brună de calitate farmaceutică, ce reduce expunerea ingredientelor la efectul nociv al radiației luminoase.

Vitamina E are o serie de funcții biologice foarte importante, cea mai cunoscută fiind cea antioxidantă. Aceasta limitează propagarea radicalilor liberi în țesuturi și oxidarea acizilor grași polinesaturați, fiind ajutată în special de vitamina C care o readuce într-o stare reducătoare. De aceea, suplimentarea corespunzătoare cu această vitamină ar putea reduce sau întârzia riscul de a dezvolta afecțiunile cronice asociate stresului oxidativ (probleme metabolice, afecțiuni cardiovasculare, maladii neurodegenerative, boli neoplazice ș.a.). De asemenea, α-tocoferolul reglează activitatea enzimatică, afectează exprimarea unor gene și ia parte în diverse procese metabolice. Studiile in vitro au arătat și importanța vitaminei E în regularea sistemului imunitar. În plus, aceasta participă la funcțiile neurologice și are o acțiune vasodilatatoare și anticoagulantă (de fluidizare a sângelui), având proprietăți neuroprotectoare și cardioprotectoare.

Datorită acestor funcții deosebit de importante ale vitaminei E, suplimentarea sa este, de obicei, recomandată persoanelor cardiace sau celor care vor să reducă riscul dezvoltării bolilor cardiovasculare. Din cauza problemelor de absorbție și fixare a nutrienților din alimente, persoanele cu boli inflamatorii intestinale (de ex., boala Crohn, colita ulcerativă, boala celiacă) și cele care nu metabolizează corect grăsimile (de ex., fibroză chistică, secreție insuficientă de bilă) sunt sfătuite și ele să își suplimenteze dieta cu vitamine și minerale, printre care foarte indicată fiind vitamina E. Nu în ultimul rând, sunt studii științifice care arată faptul că vitamina E ar putea ajuta și la menținerea sănătății ochilor, fiind utilă în protejarea împotriva afecțiunilor degenerative maculare provocate de îmbătrânire. În formula de față, vitamina E joacă un rol dublu, atât de compus activ, ce contribuie la protejarea celulelor nervoase față de acțiunea radicalilor liberi și menținerea integrității membranelor celulare, precum și de antioxidant cu rol de stabilizare a uleiurilor din formulă (prevenția râncezirii).

Menta (Mentha piperita), cunoscută și drept Izmă-bună sau Izmă de grădină, este o plantă erbacee perenă, aromatică ce aparține familiei Lamiaceelor / Labiatelor (care conține peste 25 de specii de Mentă și numeroși hibrizi). Deși există nenumărate specii de Mentă, Izma-bună este cea mai căutată. Aceasta are o istorie de folosință îndelungată atât ca plantă medicinală cât și condiment. Unul dintre motivele pentru care Izma-bună este importantă în fitoterapie este conținutul frunzelor sale în mentol și mentonă. Cei doi compuși fac parte din uleiurile esențiale ce se regăsesc în diferite specii de Mentă și le conferă acestora aroma mentolată caracteristică. Datorită proprietăți sanogene și organoleptice apreciate încă din antichitate, Menta rămâne și în zilele noastre un remediu eficient împotriva unui spectru larg de probleme digestive și nu numai. Astfel, aceasta este folosită de secole ca tonic digestiv grație proprietății sale de a stimula secreția sucurilor digestive, de a reduce flatulența și de a calma spasmele intestinale și biliare. Mai recent, produsele pe bază de Mentă au devenit tot mai utilizate în adresarea simptomelor asociate intestinelor iritabile și a inflamațiilor intestinale. De asemenea, cercetările științifice actuale încep să confirme tot mai multe proprietăți sanogene ale produselor pe bază de Mentă, în special asupra sistemului digestiv, dar și a celor nervos sau imunitar. În fitoterapia modernă, Menta este recunoscută și folosită pentru proprietățile sale carminative, antiseptice, antiinflamatoare și relaxante asupra sistemului nervos. Aceasta este indicată și în ameliorarea simptomelor asociate virozelor datorită conținutului mare de uleiuri esențiale, decongestionante la nivelul căilor respiratorii, secretolitice și expectorante.

Uleiul esențial de Mentă (Mentha piperita):

Uleiul esențial de Mentă are o acțiune decongestionantă, antiinflamatoare, antivirală, antifungică, antibacteriană, analgezică și revigorantă. Acesta este bogat în mentol, mentonă, mentofuran, eucaliptol (1,8-cineol) și limonen, fiind des folosit în calmarea durerilor de cap, combaterea senzației de greață, fluidizarea secrețiilor nazale și reducerea senzației de mâncărime (prurit). Alimentar, acesta este regăsit ca agent aromatizant, iar ca supliment alimentar, uleiul de Mentă este deosebit de eficient în ușurarea digestiei (se poate asocia cu uleiul esențial de Cimbru, Anason, Salvie sau Busuioc), calmarea senzațiilor asociate sindromului intestinului iritabil (prin relaxarea mușchilor netezi și influențarea microbiotei), limitarea hiperfagiei și reducerea poftei de dulciuri (se poate combina cu uleiul esențial de Scorțișoară sau Cuișoare) la resimțirea gustului mentolat.

Pe scurt, uleiul esențial de Mentă:

• Este un tonic și revigorant general.
• Stimulează digestia și combate diareea.
• Calmează tensiunile nervoase și mâncărimile la nivelul pielii.
• Împrospătează aerul și decongestionează mucoasa nazală.
• Combate greața, voma și răul de călătorie (antiemetic).
• Reglează fluxul biliar.
• Stimulează expectorația mucozităților respiratorii.
• Calmează durerile osteoarticulare, musculare și reumatice.
• Are un efect răcoritor și de împrospătare a respirației.

În parfumerie și aromaterapie Menta este considerată notă de top, combinându-se armonios cu aromele de: citrice, Lavandă, Tea-tree, Eucalipt, Rozmarin, Ienupăr sau Scorțișoară.

În formula de față, mentolul din uleiul esențial de Mentă acționează sinergic cu izovaleratul de mentil, amplificându-i mecanismele de acțiune (modulare alosterică pozitivă GABA‑A, activare TRPM8, inhibare 5‑HT3). De asemenea, conferă un efect antispastic la nivelul musculaturii netede din regiunea digestivă și corectează organoleptic gustul mai puțin plăcut al Valerianei.