Bitter Cardiovascular 500 ml

Bitterul „Cardiovascular” este un extract natural hidroalcoolic, obținut din 30 de plante medicinale, cu proprietăți fitoterapeutice deosebite. Este o formulă originală, bitterul fiind preparat, în principal, din plante medicinale existente în flora spontană a României și fiind atent formulat pentru protejarea și tonifierea sistemului cardiovascular.

Adauga comentariul tau
Adauga la favoriteAdăugat la lista de dorințeScos din lista de dorințe 1

Bitter Cardiovascular 500 ml

Bitter Cardiovascular 500ml – Supliment alimentar cu rol tonic și protector la nivel cardiovascular

Ingrediente – Bitter Cardiovascular 500ml:

Apă demineralizată, alcool etilic din cereale (alc. 38% vol.),

Produsele Hypericum: Tehnologie extractivă de top. Calitate garantată!

Suplimentele alimentare concepute de către Laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Plantele medicinale folosite ca materie primă pentru Bitterele Hypericum (sub formă de extract hidroalcoolic, hidroglicerinic sau capsule) sunt recoltate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni. Unicitatea bitterelor Hypericum este dată de mai mulți factori, cei mai de seamă fiind: folosirea plantelor medicinale obținute direct din flora spontană a țării noastre, formula bazată pe sinergia dintre compușii bioactivi din plantele alese, utilizarea unui proces trifazic (extracție enzimatică, infuzare, macerare) și respectarea timpilor necesari pentru desfășurarea corectă a extracției.

Caracteristici generale ale produsului Bitter Cardiovascular 500ml:

Bitterul „Cardiovascular” este un extract natural hidroalcoolic, obținut din 30 de plante medicinale, cu proprietăți fitoterapeutice deosebite. Este o formulă originală, bitterul fiind preparat, în principal, din plante medicinale existente în flora spontană a României și fiind atent formulat pentru protejarea și tonifierea sistemului cardiovascular. Grija față de sănătatea sistemului cardiovascular este cu atât mai necesară cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime), plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (exces de sare, carbohidrați rafinați: zahăr alb, fructoză, glucoză, făină albă și derivatele acesteia, sucuri și de grăsimi rele: trans, saturate, oxidate, cu raport omega 6: omega 3 disproporționat).

Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Astfel, prezența stresului oxidativ în organism va determina oxidarea lipidelor din sânge (de ex., LDLox – lipoproteine oxidate, implicate în aterogeneză), cu efecte negative asupra sănătății sistemului cardiovascular.

În această situație, curele cu suplimente obținute dintr-un complex de plante medicinale, special alese, sunt o soluție eficientă și sigură de a regla funcțiile inimii și de a limita cât mai mult procesele inflamatorii din organism ce ar putea afecta buna funcționare a sistemului cardiovascular.

Plantele din formula de față asigură produsului un conținut foarte bogat în compuși bioactivi (acizi organici, flavonoide, carotenoizi, clorofilă, vitamine, minerale, cumarine, polifenoli, rutozizi, uleiuri volatile ș.a.). Acești compuși bioactivi au un rol adjuvant în reglarea funcțiilor cardiace și circulatorii, conferind produsului o acțiune cardiotonică și cardioprotectoare.

De asemenea, se mai pot remarca: îmbunătățirea stării de spirit (Sunătoare), îmbunătățirea calității somnului (Sunătoare, Valeriană, Vinariță, Levănțică), îmbunătățirea funcției de detoxifiere (Mesteacăn, Coada-calului), ușurarea digestiei (Mesteacăn, Sunătoare, Coada șoricelului) și normalizarea ritmului cardiac și calmarea stărilor de agitație (Păducel, Valeriană, Sulfină, Roiniță, Talpa-gâștei, Levănțică).

În crearea Bitterului „Cardiovascular”, ne-am orientat după principiul legăturii dintre om, natură și credința că Dumnezeu, când a creat omul, a creat și mijloacele sale de subzistență și viață sănătoasă în spațiul său vital. Asocierea de plante este gândită astfel încât să facă din acest produs un tonic și protector al sistemului cardiovascular.

  • Acesta preîntâmpină și ameliorează o mare varietate de probleme de sănătate, în special de natură cardio- și cerebrovasculară.
  • Înlătură oboseala și stresul conferind bună-dispoziție și putere de muncă prin conținutul bogat în substanțe active valoroase.
  • Întărește imunitatea organismului în mod natural prin creșterea puterii de apărare în fața agenților patogeni, fiind indicat în: viroze, gripe, infecții cu stafilococi, streptococi, micoze. Imunitatea crescută ajută organismul în lupta cu factorii cancerigeni, producători de tumori benigne sau maligne.
  • Scade colesterolul din sânge și combate statusul proinflamator (inflamația din organism), prevenind apariția arteriosclerozei și, prin aceasta, reduce riscul de accidente cerebrale și cardiace.
  • Detoxifică organismul, stimulând eliminarea toxinelor pe cale renală, digestivă și sudorifică.
  • Ajută digestia, diminuează durerile abdominale și elimină balonările (spasmolitic și carminativ), iar prin caracterul coleretic-colagog (drenarea bilei), calmează crizele de colecist. Fiind ușor laxativ, este indicat în curele de slăbire, tratamentul antihemoroidal și în constipațiile cronice.
  • Ameliorează durerile reumatismale prin efectul analgezic și antiinflamator, calmează durerile de cap de natură nervoasă, reumatică sau biliară, prin administrarea pe cale internă și aplicații externe pe locul dureros.
  • Îmbunătățește circulația periferică defectuoasă în afecțiuni ale arterelor sau venelor și reduce simptomele răcelii și gripei, folosit sub formă de frecție.
  • Întârzie procesul de îmbătrânire prin reglarea funcțiilor organismului și datorită compușilor antioxidanți, ușurează traversarea etapei de menopauză la femei, amână instalarea osteoporozei (datorită proprietăților antiinflamatoare), calmează durerile articulare, eficientizează procesele mentale prin creșterea fluxului de sânge către creier.
  • Contribuie la normalizarea bătăilor inimii, la relaxarea mentală în caz de agitație sau anxietate și la creșterea calității somnului.

Printre principiile active conținute în produsul de față, amintim flavonoidele și acizii polifenolcarboxilici. Compuși precum acidul cafeic sau acidul galic sunt recunoscuți pentru efectele lor puternic antioxidante. De fapt, acidul galic este utilizat chiar ca un standard în analizele asociate activității antioxidante (Folin-Ciocâlteu). Mai mult, studiile științifice au evidențiat efectul inhibitor al acidului galic în formarea proteinei amiloide asociate cu apariția bolilor degenerative precum Alzheimer sau Parkinson. De asemenea, acidul cafeic și-a dovedit, în numeroase studii, acțiunea inhibitoare asupra proliferării celulelor canceroase, fiind în același timp, și un bun imunomodulator și antiinflamator. Alți acizi polifenolcarboxilici regăsiți în produsul de față sunt: acidul homogentisic și cel dihidroxibenzoic, cel din urmă fiind folosit ca intermediar în produsele farmaceutice cu acțiune analgezică, antipiretică (reducerea febrei) și antireumatică. Aceleași proprietăți le are și salicina regăsită în scoarța de Salcie.

Extrase hidroenzimatic și prin macerare în alcool etilic de cea mai bună calitate sunt și uleiurile volatile cu numeroase proprietăți terapeutice. Acestea au fost perfect valorificate prin procesul multifazic avansat de obținere a produsului de față ce cuprinde: extracția enzimatică la rece, macerarea în alcool etilic și infuzarea materialului biologic în vederea recuperării substanțelor active ce nu s-au putut extrage în primele etape.

Așadar, Bitterul „Cardiovascular” este un produs deosebit, obținut din ingrediente de calitate, atent selecționate ce au fost prelucrate cu ajutorul unor instalații de top, în vederea valorificării substanțelor biologic-active și a obținerii unei eficacități sporite. Acesta reușește să îmbine armonios aroma caracteristică a plantelor medicinale, cu proprietăți sanogene de excepție, putându-se dovedi indispensabil la mesele festive, grele, însă este și o opțiune naturală și sănătoasă de a stimula pofta de mâncare și a normaliza valorile lipidelor din sânge.

Consumat corespunzător, acesta ajută la tonifierea mușchiului inimii și la menținerea elasticității vaselor de sânge, îmbunătățind circulația generală și periferică. De asemenea, contribuie la normalizarea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale și a nivelului total de colesterol din sânge, restabilind totodată și echilibrul dintre cele două tipuri de lipoproteine (HDL – „colesterolul bun” și LDL – „colesterolul rău”). În plus, el favorizează diminuarea efectelor negative ale stresului asupra organismului și contribuie la întărirea sistemului imunitar prin creșterea capacității naturale de autoapărare a corpului față de diverși agenți patogeni (virusuri, bacterii, ciuperci) datorită caracterului său tonifiant și fortifiant. Nu în ultimul rând, formula unică a acestui bitter stimulează procesul natural de formare a globulelor roșii, ușurează traversarea etapei de menopauză la femei și îmbunătățește calitatea somnului.

Bitterul „Cardiovascular” poate fi folosit timp îndelungat, nu are contraindicații pentru persoanele sănătoase și se poate asocia cu medicamente atunci când este administrat corect și sub îndrumarea unui specialist.

Persoanele care nu au voie să consume alcool, pot dilua bitterul în ceai fierbinte care provoacă evaporarea alcoolului.

În continuare, vom prezenta principalele proprietăți benefice ale compușilor activi din Bitter Cardiovascular 500ml:

  • Păducelul susține circulația, relaxarea și starea de calm.
  • Păducelul și Sulfina susțin circulația normală a sângelui în creier.
  • Păducelul și Talpa-gâștei mențin sănătatea inimii.
  • Păducelul, Talpa-gâștei și Levănțica susțin normalizarea tensiunii arteriale.
  • Sulfina, Roinița, Păducelul și Valeriana contribuie la inducerea unui somn liniștit și ajută la menținerea calmului în situații de stres.
  • Coada-șoricelului contribuie la confortul digestiv, ajută la menținerea funcției vasculare normale, poate reduce colesterolul seric și poate ajuta la pierderea în greutate.
  • Cimbrișorul susține digestia și funcțiile gastrointestinale și are un efect antiinflamator.
  • Talpa-gâștei ajută la menținerea confortului înainte și în timpul menstruației; menține buna funcționare a aparatului cardiovascular; susține funcționarea normală a sistemului nervos și diminuarea hiperexcitabilității fizice și senzoriale; ajută la expectorare și la relaxarea tractului respirator.
  • Levănțica ajută la îmbunătățirea somnului și la reducerea stărilor de tensiune, neliniște și iritabilitate; îmbunătățește confortul digestiv în episoadele de stres; contribuie la inducerea unei stări de relaxare.
  • Măceșul contribuie la menținerea sănătății și a flexibilității articulațiilor; contribuie la buna funcționare a sistemelor: imunitar, respirator și digestiv.
  • Troscotul are un efect calmant la nivelul tractului respirator; calmează senzația de mâncărime în gât și reduce răgușeala; susține eliminarea excesului de apă din organism (mărește diureza); contribuie la eliminarea bacteriilor patogene pe cale urinară prin reducerea capacității acestora de a adera la peretele tractului urinar.
  • Sunătoarea contribuie la buna funcționare a tractului intestinal și susține digestia; stimulează secreția normală de sucuri biliare și favorizează drenarea bilei; ajută la îmbunătățirea sănătății și a aspectului general al pielii; menține funcțiile organismului prin întărirea imunității, îmbunătățirea stării sistemului cardiovascular, tonifierea corpului, stimularea capacităților mentale și creșterea adaptabilității organismului în situații extreme și stresante; are proprietăți tonifiante și regeneratoare asupra corpului; ajută la echilibrarea emoțională și îmbunătățirea stării de spirit; contribuie la inducerea unei stări de relaxare și obținerea unui somn sănătos; are un efect calmant la nivelul gurii, faringelor și al corzilor vocale.
  • Coada-calului susține procesul natural de relaxare, poate contribui la remineralizarea organismului, ajută la menținerea părului, unghiilor și a pielii în stare optimă datorită conținutului în siliciu, menține elasticitatea arterelor.
  • Roinița ajută la menținerea unei stări de spirit bune, susține funcțiile cognitive, favorizează reglarea balanței hormonale a corpului, contribuie la buna funcționare a sistemului circulator, a tractului intestinal și a digestiei.
  • Roinița, Talpa-gâștei, Levănțica și Salvia susțin buna funcționare a tiroidei.
  • Coacăzul-negru are o acțiune calmantă asupra gâtului (faringe, corzi vocale), contribuie la buna funcționarea a sistemului imunitar, circulator, a mușchilor și articulațiilor, susține funcția excretoare a rinichilor, contribuie la controlul greutății și ajută la creșterea rezistenței organismului față de stres și alți factori de mediu.
  • Gențiana (Ghințura) și Țintaura contribuie la confortul digestiv.
  • Orzul contribuie la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ, are o acțiune favorabilă asupra sistemului digestiv, susține funcția hepato-biliară, este benefic pentru piele și susține starea de bine prin vitaminizarea și mineralizarea organismului.
  • Salcia contribuie la sănătatea mușchilor și a articulațiilor și la revigorarea organismului. Bogată în salicină, un precursor al acidului salicilic pe baza căruia se obține aspirina, scoarța de Salcie a fost folosit încă din antichitate. Plinius cel Bătrân, Hipocrate și Galen au folosit Salcia ca analgezic, antiinflamator și antipiretic (pentru reducerea temperaturii corporale).
  • Sulfina are o acțiune antiinflamatoare, contribuie la buna funcționare a circulației periferice și susține digestia.
  • Anghinarea contribuie la buna funcționare a ficatului și a tractului intestinal (ușurează digestia, susține detoxifierea, atenuează senzația de greață sau vomă, durerile de stomac și flatulența).
  • Salvia contribuie la menținerea confortului în timpul menstruației și a menopauzei, susține digestia și buna funcționare a stomacului și a tractului intestinal, contribuie la normalizarea transpirației, are un efect calmant la nivelul gurii, gâtului, faringelor și a corzilor vocale, susține sistemul imunitar, susține remineralizarea osoasă după modificările din timpul menopauzei, are un efect antibacterian.
  • Vinarița are efect ușor calmant, inducând senzația de relaxare în caz de agitație și nervozitate; indicată în probleme legate de somn și dificultatea de adormire.
  • Mesteacănul susține buna funcționare a ficatului, rinichilor și tractului intestinal, îmbunătățește digestia și susține procesele de detoxifiere ale corpului, ajută la reglarea proliferării anormale a celulelor prin inducerea apoptozei (moarte celulară programată), contribuie la normalizarea colesterolului seric.
  • Afinul contribuie la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ fiind o sursă de antioxidanți, oferă apărare naturală împotriva radicalilor liberi, asigură buna funcționare a microcirculației sanguine și reducerea senzației de picioare grele, sprijină claritatea vizuală, susține funcția retinei, menține sănătatea ochilor, susține fluxul sanguin la ochi, oferă suport antioxidant pentru ochi, ajută la protejarea ochilor, susține buna funcționare a mucoaselor gastrice și intestinale datorită antocianozidelor conținute, susține metabolismul normal al glucidelor, lipidelor și proteinelor.
  • Hibiscusul menține sănătatea sistemului digestiv și reglează tranzitul intestinal; ajută la normalizarea tensiunii arteriale (antihipertensiv); contribuie la normalizarea glicemiei și a colesterolului (hipoglicemiant, hipocolesterolemiant); protejează organismul împotriva acțiunii radicalilor liberi (antioxidant); contribuie la energizarea organismului; crește rezistența în episoadele de surmenaj fizic și intelectual; are un efect tonic și de întărire a organismului; susține microcirculația și ajută la reducerea senzației de picioare grele.
  • Valeriana contribuie la menținerea sănătății sistemului cardiovascular, facilitează digestia, susține refacerea bunăstării mentale, indicată în probleme legate de somn și dificultate de adormire.
  • Saschiul contribuie la funcționarea normală a creierului.
  • Turița-mare susține funcția hepato-biliară prin conținutul de fitosterină, stimulează secreția și evacuarea bilei și are proprietăți antiinflamatoare și regeneratoare asupra ficatului.
  • Ienupărul crește rezistența fizică a organismului față de factorii de mediu severi, ajută la buna funcționare a digestiei, participă la metabolizarea grăsimilor și a carbohidraților.
  • Ienupărul, Pătlagina, Salvia, Păducelul și Sunătoarea susțin mecanismele naturale de purificare ale corpului și favorizează eliminarea toxinelor.
  • Brânca-ursului susține funcția de reproducere, contribuie la îmbunătățirea vieții sexuale, ajută la eliminarea disconfortului asociat menopauzei, susține normalizarea tensiunii arteriale, întărește imunitatea.
  • Brusturele susține mecanismele naturale de apărare ale organismului și procesele naturale de eliminare a toxinelor de către organism și îmbunătățește digestia.
  • Năpraznicul contribuie la menținerea unei vieți sexuale sănătoase. Acesta este bogat în compuși fenolici, taninuri, geraniin și uleiuri esențiale ce îi conferă proprietăți: antioxidante, antibacteriene, antiinflamatoare, hipoglicemiante, antidiareice, astringente, hepatoprotectoare și citotoxice. Extern, acesta are proprietăți vulnerare și anti-țânțari.
  • Pătlagina are un efect calmant la nivelul căilor respiratorii și ușurează respirația.
  • Pătlagina, Ienupărul, Salvia, Păducelul și Sunătoarea ajută la menținerea unei greutăți corporale normale.
  • Vâscul, Talpa-gâștei și Saschiul susțin normalizarea tensiunii arteriale.
  • Vâscul poate scădea tensiunea arterială datorită acțiunii de vasodilatare; ajută la modularea răspunsului antiinflamator din organism și la reducerea inflamației musculare și articulare; contribuie la menținerea sănătății vasculare; crește permeabilitatea și microcirculația capilară; împreună cu o dietă echilibrată, susține metabolismul lipidic (colesterol și trigliceride).

Putem concluziona, astfel, că prin multitudinea de plante conținute, Bitterul este o băutură cu numeroase efecte benefice asupra organismului. Gustul său amar îl recomandă ca fiind un bun digestiv, iar numeroasele principii active din cele 30 de plante medicinale îi conferă proprietățile unui excelent tonic cardiovascular. Folosit cu moderație, Bitterul este un supliment alimentar menit să stimuleze și să întărească funcțiile vitale ale organismului (de ex. digestie, imunitate, circulație).

Mod de utilizare – Bitter Cardiovascular 500ml:

Intern:

Adulți: 6 lingurițe pe zi (≈30 ml), câte 1 linguriță înainte și după masă, de 3 ori pe zi, ca atare sau în ceai fierbinte (pentru evaporarea alcoolului). Cura recomandată este de minimum 6 săptămâni.

Copii: 3 lingurițe pe zi (≈15 ml), câte 1 linguriță după mesele principale, în ceai fierbinte.

Extern: se aplică direct sub formă de: masaj, comprese, frecții.

1 linguriță 5 ml

Volum net:

℮ 500 ml, 38 % vol. alc.

Recomandăm adoptarea unui stil de viață echilibrat, efort fizic moderat și o hidratare corespunzătoare.

Vă recomandăm și:

Bitter „Taina plantelor” Roșu/Negru (ed. Aniversară 25 Ani), Bitter „Taina plantelor” cu/fără alcool (hidroalcoolic/hidroglicerinic), Bitter „Taina plantelor” capsule, Bitter „Taina Maramureșului”, Bitter „Ierburile vieții”, Hypertonic, Elixirul vieții, Capsule CardioBor, Hyper-Cardio, Cardio Protect.

Contraindicații:

Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Precauții:

  • Femeile însărcinate sau care alăptează și persoanele care urmează tratamente medicamentoase (în special anticoagulante, anxiolitice, antidepresive, anticonvulsive sau antidiabetice) sau care se află sub supraveghere medicală sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;
  • Poate interacționa cu medicamentele care se metabolizează la nivelul ficatului, cu antidiabeticele, anticonvulsivele, anticoncepționalele, cu medicamentele contra anxietății și depresiei, sau cu cele care afectează nivelul colesterolului (statine) și coagularea sângelui (de ex., warfarina), la administrare concomitentă.
  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare:

Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

 

Mai multe informatii despre gama de produse Hypericum gasiti pe canalul de YouTube.

Bitter Cardiovascular 500 ml
Bitter Cardiovascular 500 ml

71,80 lei

Hypericum Impex
Logo
Cos