Ceai Slabire vrac
Ceaiul Slăbire contribuie la ușurarea procesului de scădere în greutate, ajută la combaterea efectelor negative ale unei diete dezechilibrate asupra organismului și stimulează procesele de detoxifiere proprii corpului în vederea eliminării toxinelor acumulate.
Ceai Slabire vrac
Ceai Slabire vrac – Supliment alimentar cu rol adjuvant în managementul greutății corporale și detoxifiere
Caracteristici generale Ceai Slabire vrac:
Produsul Ceai Slăbire a fost atent formulat pentru a susține procesul de reglare al greutății corporale pe cale naturală.
De asemenea, acesta are un rol detoxifiant, digestiv și de reglare a tranzitului intestinal. Managementul greutății corporale și susținerea proceselor de detoxifiere ale organismului sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (raport ω-6:ω-3 disproporționat, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota gastrică și intestinală, cu efecte asupra digestiei, tranzitului intestinal și a răspunsului imun.
Inflamația cronică este declanșatorul principal pentru multe probleme de natură metabolică, renală, hepatică, cardiovasculară, autoimună, neuronală, osteoarticulară și chiar și pentru unele alergii. Astfel, prezența unui status inflamator în organism pe perioade îndelungate de timp are o influență negativă asupra întregului corp reducându-ne rezistența față de diverși agenți patogeni sau provocând un răspuns hormonal sau imunitar necorespunzător ce ne poate compromite sănătatea sau care ne încetinește ritmul de refacere a organismului.
De asemenea, la fel de important este și impactul asupra metabolismului și a greutății corporale. Odată cu destabilizarea microbiotei intestinale și acumularea unui surplus de grăsimi în organism (în special în regiunea omentală), se poate crea un cerc vicios ce conduce la mai multă inflamație, care la rândul său favorizează luarea în greutate prin creșterea nivelelor de insulină și perturbarea nivelelor altor hormoni. Similar, acumularea grăsimii la nivelul ficatului (steatoză hepatică) duce la îngreunarea funcției hepatice, afectarea digestiei și impactarea proceselor de detoxifiere ale organismului. Pentru o slăbire sănătoasă și de durată, este recomandată eliminarea treptată a depozitelor de grăsime aflate în exces (provenită fie pe cale exogenă, din alimentație, fie endogenă din cauza unor predispoziții genetice sau afecțiuni metabolice). Indiferent de cauza apariției kilogramelor în plus, pentru a ne proteja sănătatea, este indicat un management atent al greutății corporale, adoptarea unei diete variate și echilibrate și a unui stil de viață activ.
Pentru a ne ajuta organismul în procesul de detoxifiere și reglare a greutății corporale, putem face apel la produse ce au la bază compuși activi cu proprietăți detoxifiante și laxative (Soc, Urzică, Volbură), antiinflamatoare (Salvie, Ceai verde, Mușețel), digestive (Fenicul, Păpădie, Cicoare), hepatoprotectoare și colecistokinetice (Păpădie, Cicoare, Sunătoare), precum produsul Ceai pentru Slăbire de la Hypericum. Acesta este o soluție naturală și la îndemână pentru combaterea factorilor cu impact negativ asupra metabolismului și digestiei noastre și contribuie la susținerea proceselor de detoxifiere și scădere în greutate.
Ingrediente Ceai Slabire vrac:
Frunze de Ceai verde (Camellia sinensis) – 11,63%,
părți aeriene de Cicoare (Cichorium intybus) – 11,63%,
flori de Mușețel (Matricaria chamomilla) – 11,63%,
rădăcină de Păpădie (Taraxacum officinale) – 11,63%,
părți aeriene de Sunătoare (Hypericum perforatum) – 11,63%,
frunze de Urzică-mare (Urtica dioica) – 11,63%,
frunze de Frasin (Fraxinus excelsior) – 5,81%,
frunze de Salvie (Salvia officinalis) – 5,81%,
flori de Soc (Sambucus nigra) – 5,81%,
părți aeriene de Traista- ciobanului (Capsella bursa pastoris) – 5,81%,
părți aeriene de Volbură (Convolvulus arvensis) – 5,81%,
fructe de Fenicul (Foeniculum vulgare) – 1,17%.
Detalii Ceai Slabire vrac:
Plantele medicinale folosite ca materie primă pentru ceaiurile Hypericum sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni. Nu au fost folosite tratamente chimice sau iradiante.
Pentru realizarea Ceaiului Slăbire, au fost folosite plante nemodificate genetic, obținute preponderent din flora spontană a țării noastre. Amintim, deci: părțile aeriene de Sunătoare, Traista-ciobanului, Volbură sau Cicoare, florile de Soc sau Mușețel, frunzele de Salvie și rădăcinile de Păpădie. Aceste plante medicinale au fost recoltate la momentul optim și uscate la temperaturi menajante, păstrându-și, așadar, proprietățile benefice. Formula unică a ceaiului asigură o interacțiune armonioasă a compușilor activi din plantele selectate.
Astfel, prin sinergia compușilor activi din cele 12 plante medicinale, Ceaiul Slăbire contribuie la ușurarea procesului de scădere în greutate, ajută la combaterea efectelor negative ale unei diete dezechilibrate asupra organismului și stimulează procesele de detoxifiere proprii corpului în vederea eliminării toxinelor acumulate (în special la nivel intestinal și adipos). Multitudinea de substanțe biologic-active regăsite în această formulă protejează funcțiile hepatice, renale, cardiovasculare, metabolice, digestive și mentale. În plus, compușii activi (de ex.: uleiuri volatile, carotenoizi, flavonoide, iridoide, taninuri, principii amare, mucilagii, acizi organici, saponine, terpenoide, fitosteroli, acid cicoric, catechine, vitamine, minerale, oligoelemente) din plantele regăsite în formula Ceaiului Slăbire contribuie și la: combaterea stresului oxidativ și limitarea proceselor inflamatorii din organism, normalizarea glicemiei și a colesterolului seric, întărirea imunității, stimularea peristaltismului intestinal și echilibrarea profilului hormonal. Astfel, printre virtuțile produsului se numără acțiunea: detoxifiantă, antioxidantă, antiinflamatoare, digestivă, hipoglicemiantă, hipocolesterolemiantă, hepatoprotectoare, cardioprotectoare, colecistokinetică, purgativă, calmantă asupra sistemului nervos, antispastică, imunomodulatoare, depurativă și diuretică.
Mod de utilizare Ceai Slabire vrac:
Intern: sub formă de infuzie din 1-2 lingurițe de ceai la 200 ml de apă clocotită. Se lasă acoperit la infuzat timp de câteva minute, apoi se beau 3 căni de ceai pe zi, asociate cu mesele principale. În cazul consumului pe perioade îndelungate de timp, se recomandă efectuarea unei pauze de 1 lună la fiecare 3 luni.
Extern: săptămânal se face o baie generală în care se adaugă un decoct din 30 g ceai la 2 litri de apă, care se fierbe 10 minute. Se stă în baie timp de 10-15 minute.
Cura de slăbire trebuie să fie însoțită de o voință puternică, de odihnă, hidratare, alimentație echilibrată (fără exces de grăsimi și sare, săracă în dulciuri și alimente înalt procesate, bogată în fibre și alimente crude).
Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea, pe cale internă, cu:
Tinctura pentru Slăbire, Oțetul pentru Slăbire și capsulele Hyper-Slăbire!
Se poate asocia cu succes și cu:
Setul pentru Slăbire, 5-HTP Slăbire (capsule), Slăbire Extra (capsule), Slăbire Max (capsule), L-carnitina (instant), Acidul alfa-lipoic (capsule), Protector Ficat (capsule), Bitterul Taina Maramureșului, Hyper Dep-diu (capsule), Seva de Mesteacăn (sirop sau capsule), Siropul Elixirul vieții Ro, Tinctura Depurativă, Detoxifiere colon, Protonic Flora (capsule), Ceaiul verde, Ceaiul Laxativ, Sirop Laxativ sau Tinctura Laxativă, Ceaiul de Soc, Tinctura de Soc sau Siropul de Soc sau cu Oțetul de Mere cu Soc de la Hypericum.
Formă de prezentare:
Cutie de carton cu 30 de grame planta.
Greutate netă:
℮ 30 g planta
Contraindicații:
Nu se utilizează de către persoanele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Precauții:
- A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;
- A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;
- Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.